Poveste cu ING

Am început să lucrez cu ING acum multi ani. Cam 5. Mi-au plăcut pentru atmosfera relaxată de genul ”lasă că rezolvăm noi cumva” și pentru modul aerisit în care puteai sa îți rezolvi problemele singur de la multimat, fără să stai la coadă la ghișeu. Mi-a plăcut modul eficient în care a decurs interacțiunea cu banca și simplitatea serviciului homebank. Nu mi-a plăcut faptul că sunt legat pentru orice operațiune mai complicată, precum eliberarea unui nou card, de office-ul în care mi-am deschis contul.

Asta până de curând, cu circul provocat de ordonanța 50 și ofertele de refinanțare. După modul în care au schimbat formula de calcul și după tacticile dâmbovițene abordate de ING pentru intimidarea clienților, lucru deloc surprinzător dacă te uiți la toate multinaționalalele ajunse în România, am hotărât să refinanțez creditul. Tot la ei, pentru că până una alta au cea mai bună ofertă. La sfârșitul lunii, orice leu economisit contează.

Bonus, dacă îți primești salariul pe card la ei, nu trebuie să mai aduci adeverințe de salariat. Asta într-o lume perfectă. În lumea imperfectă în care trăim, angajatorul se gândește să îți verse salariul, în mod excepțional, înainte de sărbători și nu după. Adică în decembrie încasezi două salarii, unul la inceputul și altul la sfârșit, iar în ianuarie nu încasezi nimic.

Logica ING, bancă flexibilă, alături de clienții ei: în ianuarie nu ai încasat salariu. Adică trebuie să vii cu adeverință de la angajator, copie după cartea de muncă etc. Da, dar am încasat două salarii în decembrie! Nu știu domne, calculatoru’ meu nu înțelege asta…

Se naște întrebarea normală de ce sunt legat de filiala la care am deschis contul. Pentru că mă ajută și îmi oferă servicii personalizate, nu? Păi stai puțin, că tocmai au dovedit ca nu mă ajută. Ori nu vor, ori sunt neputincioși. Problema lor, din perspectiva mea rezultatul contează. Și atunci, din nou, de ce să alerg până la office-ul ING unde am deschis contul? Doar ca să își încaseze ei comisionul pentru salariul și creditul pe care îl rulez prin ei? N-ar fi mai bine să îmi mut contul la filiala de la o aruncătură de mine, unde pot să mă duc lejer în șlapi, dând frâu liber cocalarului din mine? Dacă tot n-am parte de ajutor de la nici unii, măcar îmi simplific viața.

Lecția zilei, pe care o re-învăț periodic în ultima vreme: loialitatea față de un brand e o copilărie, din punctul de vedere al unui client. Nu cred că îmi ajung degetele de la ambele mâini pentru a enumera dezamăgirile din ultimii ani.

Pentru o corporație, responsabilitatea de a îți păstra imaginea curată este enormă. Și este vitală în business. Fără ea, totul se poate prăbuși rapid.

Tags: , ,

One Response to Poveste cu ING

  1. Client infidel says:

    Si eu am avut cont la ei, dar cand au inceput sa ceara tot felul de hartiute conform procedurilor BNR pentru posesorii de conturi externe…le-am dat calul. Oricum, cel mai haios moment al interactiunii cu ei a fost cand incercam sa aflu cursul lor de schimb valutar la cumparare pentru euro, la o filiala unde nu operau operatiuni cash, iar duduia nu intelegea ce vreau de la ea. Doream sa stiu daca merita sa merg la Eroilor sau nu, unde au si casa de schimb valuar. Imi tot spunea cursul lor la vanzare, pana cand, i-am pus banii pe masa, ca exemplu si am rugat-o sa-mi spuna cati bani mi-ar da, in lei, ING pe valuta aceea 🙂 Spre surprinderea mea, la incercarea numarul trei, si-a dat seama ca ii scapa ceva 🙂 – eu am insistat sa-mi spuna cursul corect, fiindca diferenta fata de concurenta era semnificativa la versiunea ei initiala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.