Poveste din România

Un smecheraș de pe la Galați trage un tun de 100 de milioane de lei pe la sfârșitul anilor 90. E condamnat prin 2001 la puscarie. Până să-l umfle poliția, amicul dispare. Poliția îl caută cu maxim entuziasm.

Între timp amicul ajunge la Piatra Neamț. Și ca orice urmărit general, se dă la fund. Adică se apucă să realizeze și să prezinte emisiuni TV. Poliția îl caută cu maxim entuziasm.

Anii trec și amicul numără zilele până când i se prescrie pârnaia. E așa de fericit că pleacă la o plimbare cu mașina și o calcă cu ~150 la oră. Prinde un radar care în trage pe dreapta. Scoare un permis de conducere expirat și o copie de buletin mânărită. Polițiștii ridică o sprânceană și îl invită la secție. Acolo se prind cine e individul și îl rețin.

Acuma gluma bună: amicul mai avea o lună și ceva și i se prescria pârnaia.

Buuun, purcedem la secțiunea de întrebări fără răspuns:

1. Cum naiba a trăit amicul atâția ani fără ca angajatorul să plătească un impozit pentru el? Sau angajatorul a plătit dar nimeni de la poliție nu s-a gândit să-l caute la conturi? Sau angajatorul l-a plătit la negru atâția ani și ”organele” nu s-au prins?

2. Cine e naivul care se bazează pe poliția română să soluționeze alte cazuri decât certurile între babe?

3. Cum de n-a reușit amicul să se înțeleagă cu echipajul care l-a prins cu radarul?

4. Cât de prost să fii, să știi că mai ai o luna și un pic și scapi, și să nu stai dracu’ în banca ta, sub plapumă, până TE ȘTII scăpat.

5. Cine e responsabil pentru eficiența poliției care l-a avut pe amicul sub nas ani de zile dar  nu s-a rins? Ok, asta e retorică, știu că nimeni nu e responsabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.