Archive for Friday 25/03/2011

Uite-te în sus…

Friday 25/03/2011

…și spune-mi ce nu vezi 🙂

Rango – review de film

Monday 21/03/2011

Duminică am fost la film. O mică evadare din casă pentru mine și pentru soția mea. Am contemplat lista de filme și am ezitat între King’s Speach și Rango. Mars needs moms, chiar și în IMAX nu m-a tentat având în vedere nota groaznică de pe IMDB. Fiind duminică și simțind nevoia de relaxare, am ales Rango. Recunosc sincer, prezența lui Johny Depp în distribuție a fost un factor important.

Văzusem trailerul filmului, pe care te invit și pe tine să îl privești, dacă n-ai făcut-o deja.

Asta pentru că filmul n-are nimic de-a face cu trailerul. Am descoperit o poveste fascinantă, cu bucăți de umor, previzibil uneori, dar foarte bine realizat. O poveste pseudo-western, la fel de credibilă ca și personajele din film. Adică o poveste ce nu se ia pe sine însăși în serios, dar departe de ridicol. Este superb structurată și foarte bine narată. Filmului are un aer puternic de indie, cu toate că bugetul din spatele lui nu îl recomandă ca atare.

Umorul de început face loc ușor și subtil unui aer serios pe măsură ce povestea progresează. Râsetele sunt înlocuite de încruntări ale sprâncenelor spre final și nu poți să-ți dai seama când s-a întâmplat asta.

Un alt lucru însă, m-a uimit peste măsură. Calitatea graficii 3D este cel puțin spectaculoasă. Personajele, de la primul până la ultimul, precum și texturile sunt superb realizate. Lemnul, nisipul, blana, pânza hainelor sunt incredibil de realiste. Iar umanizarea animalelor, cu mimica facială, este și ea absolut superbă. Ca realizare tehnică, Rango dă clasă, de departe oricărui film de același gen. Pixar, cu toate succesele sale comerciale, are de învățat multe. Nici unul din titlurile Pixar nu atinge nivelul de perfecțiune tehnică al lui Rango.

Presărate prin film sunt și câteva surprize, precum o voce a lui Clint Eastwood care nu este a lui Clint Eastwood, lucru pe care îl descoperi de-abia dacă vizitezi pagina filmului de pe IMDB.

Nu intru în prea multe detalii despre povestea filmului. Personal de-abia aștept să îl revăd acasă, în HD, pe plasmă. Mi se pare unul din cele mai bine realizate filme 3D ale tuturor timpurilor, cu o poveste încântătoare ce completează pachetul. Probabil nu va avea succesul fulminant de box office al marilor producții și va rămâne un film understated. O bijuterie ascunsă undeva alături de filmele clasice timpurii ale lui Hitchcock.

Cei care mă cunosc știu că nu am obiceiul de a arunca aprecieri decât foarte rar, când ceva mă impresionează cu adevărat. Rango este un astfel de exemplu. Primește din partea mea o recomandare sinceră. Nu cred că te va dezamăgi.

De ce am vrut fete

Thursday 17/03/2011

Ok, cu siguranță titlul nu se leagă logic de poza de mai sus. Dar dacă ai un pic de răbdare, o să-ți explic. Noi masculii feroce trăim cu impresia că femeile ne sunt inferioare. Pentru că nu au gura la fel de mare ca noi, pentru că nu își impun punctul de vedere cu pumnul în masă, pentru că nu se înfig în trafic cu tupeu (ok, specimene din astea am văzut, dar cred că toată lumea e de acord că sunt excepții) și lista poate continua. Dar de ce se întâmplă asta?

În principal datorită educației din copilărie. Băieții, cu infuzia naturală de testosteron, sunt agresivi și bătăuși, lucru interpretat greșit drept curaj și inteligență de către părinți. Și încurajat. Fetele, în schimb, sunt tratate de mici ca inferioare. Pentru că majoritatea au niște tați maimuțoi cu mentalitate de ev mediu, care își bat soțiile că nu le-au făcut băiat. Maimuțoi care nu se opresc nici o secundă să își regândească sistemul de valori, încurajați de alții maimuțoi de rangul lor, cei mai de seamă dintre ei numiți ”preoți”, ”imami” sau ”rabini”. Iar atitudinea continuă ulterior în viață. Tu stai cuminte, tu nu pleci de acasă, tu nu faci sex până mor eu. Normal că un copil educat în stilul ăsta este marcat pe viață. Și mai grav, fetele educate în stilul ăsta ajung femei care își vor educa fetele în același fel. De unde concluzia, băieții sunt inteligenți, fetele sunt proaste. Sau cel puțin nu contează. Și normal că facem reclame cu ”băieți inteligenți”.

Ei bine, când am rămas însărcinați prima oară, nu am avut preferințe legate de sexul copilului. Singura dorință era să fie sănătos. Când am rămas însărcinați a doua oară mi-am dorit tot fată. Pentru că sunt istețe, pentru că sunt iubitoare și pupăcioase și pentru că nu au permanent norul testosteronului deasupra capului. Dar mai ales pentru că am considerat sincer că o fată merită să ajungă într-o familie lipsită de maimuțoi, în care nevoile și instinctele ei să fie apreciate, ocrotite și cultivate. Într-o familie în care potențialul copilului este pus în valoare indiferent de prejudecăți aberante.

Și cred și sper sincer că voi putea să fac exact asta. Până acum merge.

Mondene Columbenești

Tuesday 15/03/2011

N-am comentat nimic pe subiectul ăsta până acum. Din principiu nu-mi plac bârfele mondene și chiloții spălați în public. În cazul ăsta, însă, situația este exact invers. Sunt extrem de curios de modul în care se desfășoară ostilitățile.

Zilele trecute la TVR, un stimabil domn al cărui nume nu-l rețin spunea lucrul care sumariza pentru mine perfect situația. Acum se spulberă visele tuturor pițipoancelor în devenire care uitându-se la icoana Monica își închipuiau că tot ce trebuie să faci ca să reușești în viață este să stai capră în fața cui trebuie. Acum domnișoarele în cauză, descoperă cu adevărat că viața e greu. Și mai ales că viața nu-i cinstit.

Nu știu și mă bucur că nu e la latitudinea mea să hotărăsc cu cine trebuie să rămână copilul ăla. Din principiu susțin dreptul mamei de a avea întâietate, dar în cazul ăsta nu văd ce o califică pe Hormonica să se încadreze în definiția cuvântului mamă. Mai bine ar da custodia direct bonelor care l-au îngrijit…

Ce am descoperit cu surprindere în urma acestui circ mediatic:

Urinel este un boșorog libidinos și pseudo-pedofil, DAR nu este un dobitoc. Din contră. A luat toate măsurile să o pună pe Hormonica cu botul pe labe. A lăsat-o să-și sape groapa pe nenumărate subiecte și a speculat toate prostiile ei. Și, după cum dictează portofelul, a angajat avocați foarte buni care știu cum să-și facă treaba fără să schelălăie la televizor cu un buletin expirat în mână. Într-un fel, Urinel a căpătat o fărâmă de respect din partea mea.

Hormonica… Hormonica nu m-a surprins de loc. Pe lângă faptul că este o parașută urâțică, a dovedit încă o dată că este și gâscă. După câțiva ani petrecuți în umbra lu’ tăticu’ își închipuie că este o persoană versată în ale vieții, și cred că își închipuie sincer că se poate pune cu banii, relațiile și experiența lui Urinel. Frumoasă deziluzie, dar total contra productivă pentru ea. Și chiar nu își dă seama cât de departe poate să o ajungă mâna lui Urinel. Sunt foarte curios câte prezentări de modă va mai avea în viitor. Și când o să-și dea ea seama ce mare prostie a făcut când s-a măritat cu personajul.

Dacă din toată povestea asta piți învață colectiv că nu se merită, tot am câștigat ceva. Dar caracteristica definitorie a oricărei piți e că are memorie scurtă sau lipsă.

Când Google se plictisește

Saturday 12/03/2011

Ok. Azi dimineață scriam un post pe blog. Post pe care nu l-am promovat nicăieri. Nu tu Facebook, nu tu prieteni. Nimic. Și adineauri intru pe un analytics. Unde descopăr cu uimire un refferal de la Google. Și nu orice fel de referral, ci “#1 on Google for this query”. Ceea ce mi se pare extrem de dubios, așa că am verificat cu mânuța mea.

Cum naiba ajunge blogul meu, citit accidental de oameni pierduți pe internet și de câțiva amici de pe facebook suficient de curioși și binevoitori să citească aberațiile mele, primul în orice fel de search pe Google. Mai ales pe un post care nu e link-uit nicăieri.

Cu siguranță astă seara Google doarme pe o ureche…

Fukushima versus Cernobâl

Saturday 12/03/2011

Primul accident nuclear civil cunoscut de omenire s-a petrecut la Cernobâl. Mi-ar fi plăcut să pot spune până la adânci bătrâneți “singurul accident nuclear civil”… Al doilea a avut loc astăzi la Hukushima, în urma cutremurului devastator care a lovit Japonia. Două evenimente cu rădăcini total diferite, dar, ironic, cu același rezultat.

Pe 26 aprilie 1986, în timpul unor experimente conduse de un cercetător fizician din elita comunistă, reactorul nuclear de la Chernobâl s-a supraîncălzit și a explodat. Nu am pretenția că înțeleg prea bine detaliile dezastrului. Minți care s-au aplecat ani de zile asupra problemei, cu bagaj de cunoștințe de fizică nucleară infinit superioare mie, își pun încă întrebări.

Pe 12 martie 2011, în urma cutremurului din Japonia, un reactor nuclear nu a mai putut fi răcit. După eforturi disperate de a tine situația sub control, a explodat producând același dezastru ca la Cernobâl.

Când se vehicula ieri acest risc, refuzam să cred că așa ceva se poate întâmpla. Precauțiile luate la construcția unei asemenea instalații sunt incredibil de complexe. Niveluri peste niveluri de protecții, sisteme cu multiplă redundanță. Pentru ca un asemenea dezastru să se întâmple, multitudinea de factori care trebuie să se adune simultan este astronomică.

Și totuși, s-a întâmplat. După cutremur și tsunami-uri, acum a venit dezastrul nuclear. Povestea însă nu pare a se fi sfârșit. Replicile pentru cutremur pot să apară oricând, iar celelalte grupuri nucleare din centrala nucleară suferă și ele de probleme de răcire. Situația poate evolua oricum.

Sper sincer să se termine coșmarul aici…

Ca o ultimă ironie, oare aroganța comunistă este echivalentul unui cutremur de 8,8 grade pe scara Richter?

Lecția de marketing

Thursday 10/03/2011

Recunosc, am împrumutat titlul unei categorii a lui Liviu. În parte pentru că sună bine, dar și pentru că am avut zilele trecute o discuție în contradictoriu cu el exact pe tema asta.

Studiu de caz: teleshopping.

Personal, puține lucruri mă enervează mai tare decât genul ăsta de comerț. Consider că cine comercializează produse prin teleshopping o face din mai multe motive:

  1. Produsul e de o calitate în cel mai bun caz dubioasă. Prezentarea lui într-un magazin de specialitate l-ar pune într-o lumină extrem de negativă prin comparație cu alte produse concurente. Iar în lipsa unor produse concurente, prezentarea în magazinele obișnuite l-ar pune în lumină negativă în comparație cu bunul simț…
  2. Vânzătorul se bazează pe asocierea cu aparenta veridicitate a televizorului. Lucru de care abuzează și alții, precum Otv. Dacă e pe sticlă, singur e adevărat. Așa că ne punem și noi pocnitoarea pe sticlă. Fraierul cumpără.
  3. Fraierul sus menționat este și leneș. Primește produsul și poate e mulțumit de el. Iar dacă nu e mulțumit, șansele foarte mari sunt să fie un puturos notoriu. Altfel și-ar fi deplasat persoana în magazin și ar fi cumpărat de acolo. Deci n-o să se obosească să returneze produsul, chiar dacă tu te faci că îl apreciezi și îi oferi retur 30 de zile.
  4. Același fraier, decartează mult mai ușor dacă în faci să îi fie rușine de el însuși. Așa că îi scoți ochii. Nu-i așa că ești gras, chel și-ți crește păr între degete cu toate că ești femeie? D-asta ai nevoie de produsul nostru. Dacă i-o zici în față se supără. Dacă i-o zici la televizor te crede. Sigur, nu-i spui că e prost, că poate își dă seama de ce îl vrei de client.
  5. Nimic nu te convinge mai tare decât convingerea altora petrecută sub ochii tăi. Așa că aduni un public imparțial care în urma prezentării magnificului produs leșină de extaz. Prostul este convins de produs, publicul de l-a impresionat pleacă acasă cu ceva bani în buzunar, dacă e isteț. Dacă nu e isteț, pleacă acasă cu niște flacoane de zeamă de aloe. Dacă în două săptămâni nu crapă, punem reclama pe sticlă. Din nou, asta merge mult mai bine la TV.

 

Exemplu pentru studiul de caz:


 

Acum să vedem în ce fel reclama asta e libidinoasă:

  1. Peste tot în lume, o pisi tinerică și sexoasă poate să vândă cam orice. Chiar și femeilor.
  2. Oamenilor cu un nivel de cultură mediocru, cultura italiană li se pare raiul pe pământ. Cei ceva mai culți se dau în vânt după cultura franceză. Cei cu adevărat culți apreciază cultura punct, nu a unei țări în particular. Rezultă deci o regulă de aur: spoiește orice lucru cu rahat italienesc și va străluci din punct de vedere comercial pentru prostime.
  3. Ca un corolar și o completare a regulii de mai sus, spoiala trebuie să pară italiană, nu să fie italiană. Are cineva convingerea că pisi este cu adevărat italiană? Sau că filmarea nu s-a făcut cu un ochi după carabinierii care i-ar fi putut lua la fugă că filmează fără autorizație?
  4. Reclama insinuează că italienii mănâncă de se strică paste și pizza, dar nu se îngrașă. Pentru că, în secret, beau pe sub masă zeamă de aloe vera. De fapt, e cel mai bine păstrat secret al italienilor. Mafia are cele mai vaste culturi subterane de aloe vera și cu ajutorul lor își menține dominația malefică asupra lumii. Ce să mai, aloe vera bate cocaina, heroina și marijuana adunate la un loc.

Concluzia mea: teleshopping-ul nu este o soluție bună de marketing. Este o spoială parșivă care nu are dorința unui client satisfăcut și speranța întoarcerii lui. Este o modalitate țepară de a scăpa de niște produse. Ca să citez un clasic în viață, este impozit pe prostie. Eu prefer un client educat, care știe ce cumpără și de ce cumpără. Un client al cărui stomac se revoltă la reclame din astea. În acest fel progresează și clientul și compania, iar următoarea generație de produse va fi mai bună, la fel și clientul.

Întrebare retorică

Monday 07/03/2011

Pe bune că e retorică: cine își face publicitate pe spinarea celuilalt? Vodafone pe spinarea lui Radio 21 cu matinalii de la ”ieșeală”? Sau Radio 21 pe spinarea lui Vodafone?

Ți-am spus că e retorică.

Manifest anti spam

Monday 07/03/2011

Știm cu toții ce e spam-ul. Nu mai dau definiții.

Când îl primești pe mail, dacă ai noroc e direcționat direct în junk. Dacă n-ai, îl direcționezi tu. Dacă vine prin poștă, îl arunci la gunoi. Dar mai există un tip de spam interesant.

Ieri dimineață a trebuit să sar în mașină pentru niște curse inopinate. Am demarat în trombă, supărat pe cauciucurile de iarnă. Pe la 1 km distanță am sesizat că aveam ceva sub ștergător. Am tras pe dreapta ca să scot flyerul de acolo. Spre surpriza mea însă, era imposibil de mișcat din loc.

Vezi tu, Gogu Vasilică, mare patron de vulcanizare și magazin de piese auto, rafinat cunoscător al tehnicilor de marketing și desăvârșit producător de materiale de print vrea să ajungă celebru. Așa că face un mirobolant flyer. Pe hârtie lucioasă, nu altfel, să se asorteze cu costulul lui Armani. Și mândru de creația lui trimite hoardele de angajați loiali să împrăștie Evanghelia după Filtrul De Aer. Așa ajunge o bucată de hârtie albastră, lucioasă, sub ștergătorul mașinii mele, fix înaintea unei nopți reci în care condensul se așează pe mașină. Condens care se îmbibă în Evanghelia sus menționată ce până dimineață se lipește de parbriz de parcă ar fi pus cineva prenadez.

Recunosc sincer, am citit flyer-ul și l-am cautat la adresă. Aveam intenția fermă de a pune dobitocul sau unul din angajații lui să-mi curețe parbrizul. Din nefericire pentru mine amicul și aghiotanții lui se relaxau acasă, satisfăcuți probabil de aventura lor nocturnă. Până la urmă a trebuit să mă chinui eu să-l curăț din parbriz.

Așa că stimați spameri de toate formele, care cel mai probabil nu citiți acest blog, vă rog din suflet să mă ocoliți. Pentru că dacă nu o faceți, s-ar putea să înghițiți materialele cu care mă sufocați, moment în care s-ar putea să-mi doresc cu ardoare să folosiți cerneluri pe bază de cât mai mult plumb.

Dacă aș fi naiv, mi-aș dori ca primăria să amendeze sănătos toți lipitorii de postere, afișe și alte materiale publicitare. Dar știu cum merg lucrurile în România…