Archive for Friday 28/10/2011

Despre convingeri, cuvinte, prieteni și magie secretă

Friday 28/10/2011

Ieri noapte s-a întâmplat ceva deosebit. Ceva care, din nou, să-mi repună lucrurile în (altă?) perspectivă. Și totul a plecat de la FaceBook. Dragul de Mark Zuckerberg și minunata lui invenție…

 

Despre convingeri

Unul din lucrurile cu care mă mândresc, care mă definește, este sinceritatea. Dincolo de subtilități și politică, subterfugii ale jocurilor pentru putere și pentru influență, un bărbat ar trebui să aibă puterea convingerilor lui. Convingeri pe care să fie capabil să le articuleze și să le argumenteze rațional.

Recentul subiect al sincerincerității mele? Convingerea sinceră că problema maidanezilor ar trebui rezolvată decisiv și definitiv, fără a mai tărăgăna ani de-a rândul problema cu pseudo-soluții.  În mod cât mai uman, prin eutanasiere cu injecție letală, așa cum se practică în majoritatea țărilor civilizate în care oamenii nu merg pe stradă cu frica de a fi atacați. Populară sau nu, este o opinie personală. Susținută sincer, deschis, fără ascunzișuri, cu argumente. Dar ca și frumusețea, crima este în ochii privitorilor. Așa se face că, de la înălțimea altor repere morale, superioare prin propria lor perspectivă, convingerile tale sunt abominabile. Sunt naziste. Mai ales când sunt privite, interpretate și tratate fugar.

Enter the ThoughtCrime, stage left.

 

Despre cuvinte

Cuvintele sunt poate cea mai de seamă invenție a omenirii. Experiențele de viață, învățăturile comune, speranțele și dorințele de mai bine s-au propagat ca focul de la un individ la altul. Idei de valoare, izvorâte din minți străluciie s-au putut împrăștia, au luminat alte minți și au aprins focul cunoașterii și al pasiunii. Au produs o iluminare mentală colectivă care, pe o scară cronologică fără precedent de scurtă, a ridicat o umilă specie de primate la rangul de zeu cu o viteză unică în istoria vieții.

Nu cred în definiții clare ale cuvintelor. Ironic pentru cineva care periodic se regăsește furnizând un link către DEX Online pentru a restabili bazele unei discuții. Nu pentru că nu sunt necesare ci pentru că, asemeni oricărui lucru de pe lumea asta, cuvintele au semnificații diferite pentru fiecare oameni. Pentru că albastrul meu poate fi bleul tău, pentru că fericirea mea poate fi în același timp plictiseala ta. Cred în concepte însă, cred în idei. Iar uneltele, cărămizile din care sunt formate ideile sunt cuvinte, cu toate atuurile și limitările lor. Prin definiție conceptele sunt deschise, nu pot fi catalogate și limitate clar și precis, oricât ne-ar plăcea sau ne-am dori asta. Este în natura creierului uman să rămână deschis la schimbare.

Iar pentru a explica o idee este nevoie de multe cuvinte. Este nevoie de un dans al lor, de o întrepătrundere și o colaborare, de o armonie demnă de un compozitor. O idee ce merită exprimată are nevoie de cuvinte alese cu grijă. Unii oameni au făcut din asta o artă. Alții o meserie. Comunicarea concisă, elegantă, eficientă este un talent bine plătit. Dar mai ales, comunicarea înțeleaptă este un privilegiu al celui norocos să posede acest talent. Fără el, nici o idee nu poate prinde valoare și moare în fașă.

Enter the bullet, stage right.

 

Despre prieteni

Nu sunt un om deosebit de răbdător. După 33 de ani trăiți în propria piele, am realizat și îmbrățișat această realitate. La marea masă de poker a vieții joci cu mâna care ți-a fost servită. Orice frustrare cum că nu ai cărțile pe care ți le-ai fi dorit e inutilă și auto distructivă. Eu sunt impulsiv. Sunt sincer. Îmi exprim ideile, dorințele și pasiunile liber, fără ascunzișuri. Poate prea liber. Este forma mea de a îmi selecta prietenii. Face parte din mâna cu care joc partida vieții. Este în același timp o calitate dar și o slăbiciune. Dar îmi dă ocazia să învăț.

Tot din cauza impulsivității am tendința să trec fugar peste prefața unei cărți. Discuțiile mai mult sau mai puțin sterile pe marginea unei opere mi se par inutile. Am avut însă norocul de a nu sări odată peste o prefață care m-a învățat un lucru esențial. Orice limbă are lipsurile ei. Are scăpări, are finețuri, crevase mentale pentru care nu se găsesc cuvinte care să le acopere. Limba română, de exemplu, are o problemă serioasă în a determina corect gradele de rudenie dincolo de moștenitea evidentă. Încrengăturile de veri și alianțe sunt foarte dificil de realizat prin denumiri exacte. Iar acest tip de imperfecțiune a limbii este omniprezent.

Ca de exemplu cuvântul PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune;

Definiția lui implică din start un bagaj afectiv puternic. Iar între nimeni și prieten trebuie să existe în mod natural un spectru de valori intermediare. Un nimeni poate deveni un cunoscut cu care poți schimba idei și poți purta discuții interesante. Un cunoscut cu care găsești puncte comune de interes și simpatii poate deveni un amic. Iar un amic de care te leagă suficient de multe elemente comune, importante pentru ființa ta, poate avea privilegiul de a se transforma într-un prieten, de a deveni un confident al celor mai importante valori ale tale pentru că rezonează sincer cu ele. Iar dincolo de prieten există doar magia.

Toți oamenii pe care îi cunoști în viață se încadrează undeva în spectrul ăsta. Iar dacă ești înțelept, îi încadrezi corect și îți ajustezi așteptările în funcție de locul lor în viața ta, nu vei fi dezamăgit prea des. Uneori însă faci inevitabil greseri de apreciere. Din diverse motive plasezi un om pe o poziție a marii rigle de calcul a vieții și constați cu surprindere că nu l-ai așezat în poziția reală. Că ai avut așteptări nerealiste. Și nici măcar nu e vina lui. Nu el s-a plasat acolo, tu l-ai plasat. Tu ai avut așteptări. Nimeni nu îți este dator ție cu nimic. Nici cu înțelegere, nici cu bunăvoință, nici cu timpul de a te asculta, nici cu răbdarea de a judeca ce spui. Sunt privilegii pe care ți le acordă el sau nu, dar care nu ți se cuvin automat.

Așa se face că într-o noapte, un post pe Facebook acuza unele din convingerile mele personale, distorsionându-le din cine știe ce motive de la adevăratele mele intenții către niște insinuări sinistre care îmi jignesc profund valorile cele mai de bază. Convingerea mea referitoare la soluția de rezolvare a problemei maidanezilor a fost distorsionată către sadism și bestialitate. Iar eu, impulsiv și sincer cum sunt, am intrat într-un joc al argumentelor cu o premisă greșită: că interlocutorul meu se situează altundeva pe scala prieteniei. Așteptările crează dezamăgiri…

Enter the firing squad, stage front.

Și cu siguranță că asta n-ar fi însemnat nimic dacă această insinuare atroce – imaginea unui câine decapitat cu comentariul “va dedic acest link. poate jubilati de placere” nu ar fi fost făcută într-un forum public, cu nominalizarea mea expresă. Iar cel mai trist lucru este că acest lucru vine de la un om a cărui meserie și a cărui pasiune este comunicarea. Un om de la care, din punct de vedere profesional, mă consideram deplin justificat să am așteptarea deplinei cunoașteri a greutății propriilor cuvinte. Un om pe care, cel puțin profesional, îl voi respecta în continuare dar pe care mă văd nevoit să-l repoziționez în scara așteptărilor personale.

 

Magia secretă

Dacă ai noroc în viață, apuci să descoperi unele lucrui care îți fac plăcere cu adevărat, pasiuni care îți luminează sufletul. Dacă ești cu adevărat norocos descoperi lucrul care este cel mai important pentru tine. Îți descoperi adevărata religie. Scopul existenței tale. Nucleul pe care toate fibrele tale fizice, mentale și emoționale îl apără până la ultima suflare. Este o experiență extrem de personală și fiecare dintre noi este programat altfel.

Eu mă consider cu adevărat norocos. Am descoperit care este acel cel mai important lucru din viață, ceva aparent atât de banal, de omniprezent și ignorat de cei de lângă mine încât este invizibil și aproape lipsit de valoare pentru ei. Este un secret unic al meu, pe care numai eu pot să îl înțeleg cu adevărat și la magnitudinea lui incredibilă.

Magia mea secretă, nu din ascundere ci din imposibilitatea înțelegerii de către alții, este atingerea copiilor mei. Râsetele bucuroase și mâinile care mă caută să mă îmbrățișeze când ajung acasă, să îmi mângâie barba nerasă. Brațele care îmi cuprind gâtul în căutarea afecțiunii și a protecției. Respirația liniștită a copilului care doarme în siguranță alături de mine în timp ce eu, epuizat de responsabilitățile de adult, rămân treaz pentru a asculta oftaturile nocturne și pentru a simți zvâcnirile involuntare ale mânuțelor care îmi cuprind palma. Este un lucru pe care nu poți să-l înțelegi până nu îl trăiești pe pielea ta. Explicat din exterior, fenomenul este inteligibil asemeni unui vag joc de umbre pe o pânză slab luminată de incapacitatea cuvintelor de a exprima realitatea.

 

Aici au lovit insinuarile tale. Ai ridicat convingerile mele, bazate pe sistemul meu personal de valori, în fața unei gloate de necunoscuți care nu cunosc absolut deloc omul Octavian Dunăre. Ai îndreptat un deget către mine, către nucleul meu și l-ai expus public. L-ai aruncat către ridicol, către înjurături și scuipete, pe unica bază sistemului tău de valori pe care aparent îl consideri superior celui al meu. Fără să încerci măcar un dialog privat cu un cunoscut de-al tău, pentru a lămuri curiozitatea ta personală.

Dar nu e o problemă. Orice furtună trece și după ea viața se reașează pe noi făgașe. Totul este să mai înveți ceva din asta.

 

UPDATE:

Statistici oficiale Prefectura Capitalei:

Persoane agresate de cainii comunitari, tratate la Centrul Antirabic in 2010: 13.220 persoane.

O medie de 36 de persoane pe zi.

Al șaselea simț, calculatoare și timp

Sunday 23/10/2011

Azi am avut ocazia să reflectez, din nou, asupra curgerii timpului. Nimic de rău, dar cu niște lecții interesante. Povestea o sa fie puțin mai lugă și mai întortocheată, pentru că este vorba de contextul în care se întâmplă. Și în ciuda începutului, nu e un geek story 🙂

Povestea incepe acum multi ani, prin ’99. Pe vremea aia aveam un calculator fabulos. O placă de bază Tekram P5MVP-A4 (n-o să-ți vină să crezi ce mult m-am străduit să îmi aduc aminte :)), cu un fabulos procesor Cyrix 6x86MX PR200. Adică la unele aspecte era echivalentul unui Pentium 200 MMX, dar rula la 150 MHz. Viteza era aproape decentă. Puteam să joc Quake 2 lejer, mai ales cu accelerarea grafică oferită de singura placa video dedicată făcută vreodată de Intel, i740, care avea impertinența de a nu funcționa pe OpenGL și DirectX fără un AGP Aperture Size de minim 16MB. Pe când eu aveam, dacă mă ține bine memoria, un fabulos 32MB de RAM.

Ce nu putea însă să facă ansamblul de hardware sus menționat, era să redea cursiv un DivX. Se descurca perfect cu MPG-urile și VideoCD-urile (aceeași mîncare de pește până la urmă), dar nu cu DivX-urile în general. Și cu Al șaselea simț în particular nu se descurca la muchie. Ce să te faci cu rezoluțiile extravagante de gen 640×360 pixeli… Așa că yours truly își punea la muncă vastele cunoștințe de overclocking. 50MHz și 0,2 volți în plus plus un cooler suplimentar mai târziu, calculatorul se dovedea capabil să redea cursiv filmul. Singura problemă, minoră de altfel, era ca pe la fiecare jumate de oră se bloca sau reseta. Dar măcar mergea.

Și acum deviem aproape definitiv de la geek story. Tot pe vremea aia, cunoșteam o domnișoară, pe numele ei Ioana. Cum filmul în cauză îmi plăcea foarte mult, devenind instant unul dintre all time favourit-urle mele, am invitat-o pe domnisoară la mine să îl vadă. Cu chiu cu vai, cu două-trei resetări la activ, am reușit să vedem filmul. Personal rezonam foarte puternic cu poveștile lui Cole și ale lui Malcom. Puteam înțelege în detaliu trăirile lor interioare și simțeam că filmul surprinde elemente definitorii pentru caracterul meu. Un fel de album preferat, dar transpus într-o ecranizare pusă în scenă desăvârșit.

Trecem fulgerător prin timp până în ziua de azi. 12 ani, o căsătorie cu domnișoara mai sus menționată și doi copii mai târziu, am avut ocazia să revăd filmul, care după toți anii și filmele văzute între timp, a rămas cu brio în top 5-ul personal. Numai că l-am văzut in format HD 720p, pe ecranul unui netbook deja bătrânel, cu procesor la 1,33GHz, care însă fluiera plictisit în fața task-ului în cauză. Asta a fost prima realizare suprinzătoare.

A doua a fost redescoperirea unui personaj care mi se păruse relativ neinteresant prima dată. Acum, prin ochii de părinte preocupat permanent de binele copiilor lui, am înțeles cu adevărat drama mamei lui Cole – iadul unui părinte neputincios în fața chinurilor evidente la care este supus copilul lui. Și mai ales, am înțeles cu adevărat tragedia tăticului Kyrei.

Nu mai intru în detalii despre genialitatea regiei, despre modul magistral în care Bruce Willis a demonstrat că este infinit mai mult decât un actor de acțiune / comedie și despre maturitatea incredibilă a lui Haley Joel Osment care, din punctul meu de vedere, ar fi meritat Oscarul pentru rolul său. Îl consider un film de referință, o bijuterie ce ar trebui să nu lipsească din bagajul oricărui cinefil cu pretenții. Dacă nu l-ai văzut, ți-l recomand din tot sufletul.

Dar după ce s-a terminat filmul, am avut ocazia să reflectez îndelung asupra a ce au înseamnat 12 ani. Cum s-au schimbat calculatoarele (geek story over), dar mai ales cum m-am schimbat eu, dintr-un tinerel lipsit de griji și responsabilități, într-un adult ”la casa lui”, cu copii cu râset cristalin încurcați de picioare și credit la bancă. Și privind înapoi, nu-mi dau seama când a avut transformarea. Într-un fel, toate amintirile astea m-au facut să mă simt bătrân. Poate și de la sinuzita care mă chinuie zilele astea 🙂

Marketing. 2.0, 0.2, cum o fi?

Wednesday 19/10/2011

Din seria copiii spun lucruri trăznite, vă prezint:

Mi-ar fi plăcut tare mult să particip la întâlnirea de marketing în care s-a hotărât această promoție. Aș fi avut șansa să capăt niște răspunsuri la următoarele nelămuriri:

1. Ce treabă au boxerii cu 3D-ul? Și dacă tot suntem aici, ce e aia 3D white, detergent 3D etc.
2. Ce treabă are energizantul cu boxerii? Aș fi vazut promoția mai potrivită cu niste adidași. Sau niște prezervative. Sau, având în vedere forma de prezentare a energizantului 9mm pe rafturile magazinelor, cu un bidon maaaare de lubrifiant.
3. Insinuează oare promoția utilizarea internă a băuturii? Adică internă în stomac, sau internă în boxeri pentru a stimula vizual eventualele privitoare?
4. ”9mm” este o aluzie la adresa viitorului proprietar al boxerilor? Daca da, pe care axe ale coordonatelor carteziene?

Viața, rezumată pe Facebook

Wednesday 12/10/2011

Azi dimineață, o alăturare pur întâmplătoare de pe FaceBook mă punea pe gânduri. Aș spune “viața pe Fast Forward”, dar mi-e că și-a înregistrat cineva marca 🙂

Old tech meets S.F.

Monday 10/10/2011

Pentru toți fanii Star Wars 🙂

Epilog

Thursday 06/10/2011

Steve Jobs a murit. Rest in peace. Un epilog al vietii lui de om, nu neaparat de creator IT, narat de Steve in persoana.

Clasamente pe web-ul românesc

Wednesday 05/10/2011

O să încep cu un disclaimer. Știu, Alexa este o unealtă de măsurare a traficului oarecum aproximativă. Cifrele oferite de ei sunt o estimare bazata pe niște factori nu tocmai exacți. Și totuși oferă bazele unor aproximări mult mai corecte decât instinctul personal. Motiv pentru care am fost foarte surprins să văd statistica de mai jos, referitoare la site-urile din România.

Filelist peste Gazeta Sporturilor, și amândouă peste eMag. Nu mă miră poziția relativă a ultimelor două. Dar prezența lui Filelist peste ele m-a luat total prin surprindere. Nu vreau să intru în speculații despre implicațiile acestui clasament. Las pe fiecare să tragă propria concluzie. Dar topul ăsta te pune un pic pe gânduri… 🙂