Archive for Friday 24/05/2013

Spiritul nordic

Friday 24/05/2013

Puțină lume înțelege cu adevărat frumusețea pustietăților din țările nordice, unde muntele se scufundă direct în mare și unde soarele este zgârcit. Dar lupul singuratic…

Aș da oricând plajele mamaistice pe un asemenea peisaj și pe liniștea care o aduce.

Lune – Leave The World Behind from Stink on Vimeo.

Data viitoare când ești în Vamă…

Thursday 16/05/2013

…adu-ți aminte că nu ești la Bunring Man. Te-ai dus doar să mănânci, să te îmbeți și să te…

DREAM – Art & Culture of Burning Man from Spark Pictures on Vimeo.

Daft Punk’s Random Access Memories – 5 conclusions

Thursday 16/05/2013

 

For the last two days I’ve been playing in a loop Daft Punks’s latest album. I won’t pass any judgement on it’s artistic value but I thought it’s worth sharing some thoughts that crystallized around it so far.

923303_10151566170664711_1020430443_n[1]

Hardware matters

I’ve listened to it an all sorts of hardware combinations: home on my Yamaha S500 amplif with low-fi Philips headphones (first audition), on the same amplif with Monitor Audio Bronze BX2 speakers at low, mid and high volume, in my car with mid quality Sony gear, at work on my ASUS N series notebook with ASUS gaming headphones, on my HTC smartphone with ASUS gaming headphones. Virtually any combination of hardware offered a subtly but obviously different rendition. I don’t remember in past history an album to be so complex in it’s acoustic composition and the requirements placed on the hardware it uses for playback. The mastering on it seems to be almost perfect.

 

Daft Punk shouldn’t have…

Some people were disappointed that Daft Punk strayed from their heavy electronic past. “They shouldn’t have, it’s not their place”! I think Daft Punk should do exactly what they think best. Creativity cannot bloom unless you truly follow your inspiration into whatever territory your passion carries you. It’s not my place to judge, they and only they decide what is the best place to be. I can only listen and appreciate their work or not.

 

This album is for…

If you’re expecting to hear this album in clubs, you might be disappointed. (I humbly think) It’s not for techno-heads, I don’t even see it hitting the radios. It’s not targeted at any specific genre or for any niche I can possibly think. Maybe some random Café del Mar compilation would include some track. But I might be wildly mistaken. In my view it’s an album that shows a deep level of maturity of a group of artists that kept on growing and incorporating much more music than I can possibly imagine. Hats off to that. Maybe it will create a new genre all by itself.

 

Back to bass

Corny word play, granted, and not even that original Sting might say, but for me throughout this album the bass is like a string that holds all the music together. An otherwise invisible part of music shows it’s force by gluing together a technically almost perfect creation. There were moments when the bass complexity and strength proved to much for the sound system combination. At one point my car seemed to want to fall apart under it’s strength. Thankfully Ford has good construction quality.

 

Dreams of Vinyl

I am certain that upon release the final digital version will be slightly better than the preview on iTunes. But given it’s acoustic complexity I am left with an uncontrollable desire to hear it on vinyl, on some top line of amplif and speakers, in an acoustically perfect audition chamber. Or maybe on a very good pair of headphones? And in the end, unfortunately for my budget, this will mean that sometime in the future I will buy a pick-up and jump into this universe…

 

As I said, I won’t pass any judgement on this album’s artistic value but I will say only this. For me it’s like a ray of light, hitting a drop of rain. It can pass through you or, if you’re the right shape, it can spread into an infinitely beautiful rainbow. If you’re lucky.

Povestea unei obsesii

Sunday 12/05/2013

Wolfsong from Toniko Pantoja on Vimeo.

Suntem mici

Wednesday 08/05/2013

Trăim puţin, suferim de o miopie incredibilă, suntem bolnavi de grandomanie şi ne pierdem viaţa cu probleme neimportante.

Dar suntem frumoşi, avem norocul incredibil de a fi aici şi de a ne bucura de viaţă.

Wolfs Law – The Joy Formidable from pd3 on Vimeo.

Trei lecții de la The Human Body

Tuesday 07/05/2013

Am ajuns astăzi, într-un final, și mă bucur foarte tare că am avut ocazia să văd expoziția.

Este pentru prima dată în viață când am avut ocazia să văd ”mecanica” din corpul uman în toată splendoarea ei, de la oase la organele interne și până la sistemul reproducător datorită căruia suntem cu toții pe planeta asta. Departe de a fi o expoziție macabră, este una din cele mai frumoase afirmări ale vieții și, pentru mine, un argument al bucuriei de a trăi aici și acum, ca membru al rasei umane. Din respect pentru expozanți și regulile acestora, nu am făcut nici un fel de fotografii, dar vă voi povesti trei lucruri care m-au impresionat.

528[1]

După ce treci de prima sală, dedicată structurii osoase, intri în partea unde ți se prezintă musculatura ce îți permite să faci toate lucrurile minunate, de la sport până la dans. Imediat sub piele se află o rețea incredibil de complexă de mușchi și tendoane, dar și o țesătură de nervi pur și simplu impresionantă. Privit din punctul ăsta de vedere, organismul uman este o mașinărie aproape absurd de fragilă. Orice traumă, lovitură sau mușcătură poate avea consecințe extrem de severe. Și totuși, știm cu toții cât puternic și de rezistent este organismul uman. Un adevărat paradox viu.

Al doilea lucru care m-a impresionat profund a fost modul în care sunt prezentate inima și plămânii, ca unitate funcțională. În partea dreaptă sunt expuși doi plămâni și o inimă normale. În contrast, în partea stângă, este expus același set de organe ale unui fumător. Diferența între cele două exponate este zdrobitoare. Plămânii fumătorului sunt murdari și negri, de culoarea cărbunelui. Trauma chimică la care au fost supuși este extrem de vizibilă. Iar între cele două exponate, este pusă o cutie în care fumătorii își pot arunca pachetele de țigări – un prim pas spre viața de nefumător. O cutie care, am constatat cu destulă bucurie, conține destul de multe ”exponate”.

Al treilea lucru care m-a impresionat a fost vederea creierului în toată splendoarea lui, în craniul care îl găzduiește. Un organ aparent banal, mai mic decât te-ai aștepta și mult mai puțin impresionant din punct de vedere al complexității vizibile cu ochiul liber decât ficatul, plămânii sau sistemul circulator. Și totuși, în interiorul lui existăm cu adevărat. În interiorul lui există, de fapt întregul univers, pentru că în el rezidă de fapt capacitatea noastră de a înțelege și de a aprecia lumea din jurul nostru prin prisma umilelor simțuri care îl asistă.

The Human Body m-a ajutat să pun în perspectivă, să reajustez scala multor concepe pre-existente la nivel pur empiric. Am plecat de acolo profund impresionat și cu o doză sănătoasă de umilință, dar încărcat cu o doză de bucurie și optimism greu de descris. Nu pot decât să-ți recomand să faci și tu o vizită. Merită și timpul și banii.

Nebunia lui Cockroft

Thursday 02/05/2013

Toată lumea a auzit de Cernobâl, dar foarte puțină lume a auzit de Windscale, primul accident nuclear din istoria omenirii. Petrecut pe teritoriul Angliei în anii ’50, acesta a făcut de curând obiectul unui documentar de excepție marca BBC, care face o analiză brutal de corectă a evenimentelor de atunci, punând în perspectivă constrângerile și tabloul politic al vremii.

Dincolo de povestea foarte interesantă, reiese un fir director care definește esența tuturor dezastrelor nucleare de până acum. Aproape mereu responsabilitatea a aparținut politrucilor fără nici un fel de cunoștințe de fizică, dar responsabili cu termenele de execuție și experți în găsirea de soluții ”rapide” de rezolvare a problemelor.

Oamenii de știință, din păcate, au avut două roluri importante. Unul a fost să ia toate măsurile pe care le-au putut aplica pentru a proteja populația de efectele dezastrului. ”Nebunia lu Cockroft” este un exemplu de pus în ramă, la fel ca și eforturile pe care cei de la Windscale, crema fizicii engleze, le-au depus pentru a limita efectele accidentului. Iar cel de-al doilea rol, foarte important din păcate, a fost cel de țap ispășitor atunci când politicienii trebuiau neapărat să iasă basma curată.

Felicitări BBC pentru un documentar de excepție care aruncă lumină asupra adevăratelor cauze și expune, măcar postum, impostura actorilor politici ai momentului. Sper să apuc să văd până mor un documentar de același calibru despre ”Revoluția Română”. Dar nu-mi țin respirația…