Archive for Friday 30/08/2013

The broken toy

Friday 30/08/2013

There once was a toy that was obsessed with a mirror. It would spend most of it’s time looking at its self. It wouldn’t admit to any of the other toys, but it was deeply unhappy with what it saw. Something was wrong. Not that it could put a finger on anything in particular. It just felt miserable and unhappy.

One day, sitting in front of the mirror, it thought that maybe it’s feet were too small, spoiling it’s image. Yes, the feet were wrong. They were horrible and disgusting. Because of them it couldn’t be happy. It hated them. It got so angry that it ended by ripping them off and throwing them as far as it could.

But then the mirror image didn’t make any more sense than before. Still angry, it’s eyes were looking for the cause. What now? What was still wrong with it? The hair. That silly colour and the shape of it, it was grotesque. And while reaching for it’s hair, it began to pull it out, screaming in anger, until all of it was gone.

And still the mirror image was mocking it. “You’re so ugly,” it seemed to say, “I can barely stand to reflect your image…”. “I know”, the toy shouted in it’s mind, “I hate myself more than you can imagine!”

It’s eyes were racing all over it’s body. Was there anything that was even remotely acceptable? Just cheap plastic moulded by some stupid man into a careless shape. Ugly torso, disgusting hands, cracked plastic and smudged colours – the definition of careless. Contempt and disgust swelled up in it. Why should I have to endure this. Screw it! Damn it all to hell! It grabbed it’s head and pushed in desperation. I have to get away from this nightmare!!! It pushed furiously and desperately until it’s head popped out and rolled all the way to the mirror. It bumped against it and settled down just in front of it, facing the reflection.

It blinked at the mirror. Is it ok now? Is it over? Have I escaped it? It wanted to say “Yes, congratulations” but as it started to formulate the thought, it knew it was a lie. Sitting there, motionless and unable to move, with it’s eyes locked on their own reflection, it finally understood the problem.

It’s the head, it realised. It was always the head… It just stayed there blinking in the mirror, pitying itself. Then, some time later, someone came and saw the broken pieces, shrugged and brushed them all into the garbage.

may-broken-dolls[1]

Cutia Pandorei, varianta Miley Cyrus

Tuesday 27/08/2013

După episodul epic din Colbert Report în care Daft Punk nu și-a făcut apariția, am fost marginal curios de apariția lor la MTV Video Music Awards. Am profitat de insomnia tipică să încerc să văd show-ul, deși nu prea mai sunt în target. ProTV zicea la ora 3 noaptea. După jumate de oră de uitat obsesiv în colțul stânga sus unde scria ”Premiile muzicale – WORM UP” (sus cu viermele, adică), am zis că e cazul totuși să mă culc. Dar a doua zi de dimineață am fost curios cum a fost. Au apărut roboții?

Moment în care am dat peste vestita, de acum, reprezentație a lui Miley Cyrus, fost star Disney în rolul Hannah Montana.

Copilul ăsta:

Hannah-Montana-Miley-Cyrus[1]

s-a transformat prompt în asta:

130826-Miley-Cyrus-VMAs_0[1]

Sau, mai concret, în asta:

 

Ei, nu m-a lovit pe mine subit pudoarea. Ba chiar din contră, sunt un individ destul de deschis la minte. Numai că prima versiune, a copilului, e pe niște cărți și ghiozdane de-ale fetelor mele. Iar după ce am văzut a doua versiune, mă gândeam cum ar fi ca acum să le cumpăr niște ghiozdane cu Jenna Jameson. Chestie care m-a enervat un pic. Ba chiar aproape m-a indignat. După care am stat și m-am gândit nițel.

Avem una bucată produs Disney, șlefuit bine de echipe de profesioniști, susținut de fonduri de promovare globale considerabile. Ce urmează?

Urmează una bucată impresar deosebit de inteligent. A luat una bucată copil prost și lipsit de experiență, l-a transformat magistral de rapid și de eficient într-o curvă extraordinar de perversă (mai ales prin prisma contrastului cu imaginea anterioară) și dintr-o singură lovitură a viralizat noul produs asigurând publicitate masivă și mai ales gratuită. Zile întregi lumea ”civilizată” a uitat de alte subiecte, chiar și de atrocitățile din Siria. 9Gag și Imgur s-au umplut de meme, reacții, comentarii amuzante sau ironice. Pe bune și fără nici un fel de glumă – GENIAL individul care a pus asta la cale. GENIAL. Ca și ăia care tot șlefuiesc Roșia Montană până iese…

Dar presa e de vină, nu? Nu trebuia să se coboare la nivelul ăsta.

Nu, nu presa este de vină. Cu ocazia asta am citit o opinie deosebit de interesantă, semnată de Meredith Artley, Managing Editor al CNN.Com, care explica de ce au dat asemenea importanță subiectului semnată de un website pamflet care pune în gura doamnei Meredith Artley adevărurile pe care n-ar îndrăzni să le zică niciodată cu voce tare. Presa nu poate trăi fără cititori, care prin advertising sunt transformați în venituri. Iar când cititorii sunt doritori de lături, presa are de ales între a-și păstra integritatea sau a se transforma în furnizor de lături cât mai parfumate, între a muri de foame sau a prospera în condițiile impuse de mediul ei natural. Articolul întreg poate fi citit aici. Și merită citit și înțeles.

Noi suntem de vină pentru calitatea presei. Noi care nu sancționăm mizeriile, noi care tolerăm cioabele, columbenismele, hormonicile, vadimismele, fotbalismele, cancanismele, telenovelismele și toate prostiile sinistre. Noi care rămânem cu ochii în televizor, în browsere și în ziare, cu ochii zgâiți la silicoane și gluteus maximusuri de vedetă fără să ne exercităm dreptul de a schimba canalul, închide calculatorul sau de a alege o carte (sau un Kindle) în locul mizeriilor care ne sunt furnizate la cerere.

Și tare mi-e teamă că tot Mike Judge (asociat al MTV) a fost vizionarul. Ne îndreptăm spre o idiocrație

Idiocracy_PosterB

Alte 5 motive pentru care să îţi iei un mirrorless

Thursday 01/08/2013

Am citit aseară un articol pe tema asta şi după ce m-am gândit niţel mi-am dat seama că îl mai pot ajuta pe autor cu încă cinci argumente pe aceeași linie.

Nu ai nevoie de vechituri

Companii senile precum Canikon, Pentax, Sigma, Tamron sau Tokina fac de multă vreme obiective pe diverse monturi proprietare, dedicate filmului, senzorilor full frame sau APSC. Asta înseamnă că au experiență și au rafinat de-a lungul anilor tehnologii, design-uri, metode de execuție. Dar tu n-ai nevoie de vechituri din astea. Tu ai nevoie de sticlă nouă, pentru monturi diferite și de multe ori ridicol de scumpă comparativ cu cea testată de vremuri.

lenses

Tu ai nevoie de un aparat compact, de buzunar

Așa e, un DSLR e mare și greoi, te deranjează. Tu ai nevoie de ceva mic. Bine, e mic, de buzunar doar fără obiectiv, dar n-o să te complici tu acum cu astfel de detalii…

Nex

Încadratul și vizatul prin vizor optic e pentru fătălăi

Adică de ce să poți să vezi perfect ce fotografiezi, plus detalii despre expunere, plus fără să te deranjeze soarele, când poți în schimb să arăți ca un turist idiot?

Fotograf

Tu fotografiezi numai subiecte statice

Camerele DSLR au un sistem dedicat pentru focalizare. Achiziția subiectului și focalizarea pe el durează de obicei o fracțiune de secundă. Dar tu n-ai nevoie de așa ceva. Ție îți ajunge și contrast detect-ul pentru fotografie. Pentru că cei mici, animalele și sportivii se opresc din mișcare ca să faci to o poză.

A0Nmk2WCcAAOuO0[1]

Nu te interesează nici banii, nici logica

Dacă toate argumentele de mai sus sunt adevărate, al cincilea e ca un corolar. Nici nu mai merita comentarii…

camere