Archive for Thursday 30/10/2014

România noastră și România lor

Thursday 30/10/2014

Observ în ultima vreme că noi, românii, suferim de o problemă de logică. Totul se împarte pentru noi în ”problemele mele” și ”dă-i în p.la me pe ăilalți”. Pentru cei ușor mai elevați, se împarte între România noastră și România lor.

Pentru că noi ăștia suntem băieți deștepți, am făcut școală, avem conexiuni, stăm de miștouri pe FaceBook, în timp ce ei, ăilalți, sunt niște proști cu praf în buletin, niște putori care stau toată ziua cu degetul în gură și așteaptă să le vină pomană de la stat. În consecință, noi suntem ăia care știm ce vorbim, ei sunt ăia care nu știu. Noi votăm, ei își vând voturile. Noi îi scuipăm în cap, ei votează cu populiștii și ne fac la buzunare. Pentru că în țara asta totul s-a transformat într-o cafteală la colț de stradă. De fiecare dată la vot se joacă o Perversa de pe Târgu Ocna.

Și noi și ei stăm într-o barcă plină de șobolani de toate culorile politice dar în loc să-i călcăm în picioare, că ne mănâncă mâncarea, ne batem între noi ca chiorii. Sigur, noi vrem să stârpim șobolanii, ei zic ”lasă domne, iese niște mâncare și pentru noi prin găurile alea”.

Dar noi, ăștia deștepți, nu facem un efort elementar de empatie. Nouă ne e relativ bine. Ne permitem o bere din când în când, mai ieșim la un restaurant la o ocazie, scuipăm printre dinți un ”’Tuți gura mătii, Ponta” când facem plinul la pompă, dar una peste alta nu e chiar așa nasoală viața.

Închipuie-ți acum că ești undeva la dracu în praznic. Ai făcut patru clase și atât, că altfel mureai de foame. De-abia știi să citești, că cititul nu ține de cald. Trăiești într-o casă dărăpănată, ai două becuri în toată casa și te gândești cu groază că vine iarna. Cu groază pentru că nu ai lemne să te încălzești, încălțările de care ai tras ani de zile s-au rupt și n-ai bani de altele, iar copiii mănâncă mai mult muci decât mâncare. Te uiți pe drum și vezi cum trec mașini. Un merțan, un bemveu, un Audi… Te gândești cât costă alea și te ia cu amețeala. Să muncești cinstit o viață întreagă și nu îți permiți așa ceva. Dar ăștia cum dracu’ își permit? Cum pot unii să fie plin de bani iar tu să fii aproape muritor de foame? Nu e corect. Te-ai dus la biserică, te-ai rugat, te-ai împărtășit dar nu s-a schimbat nimic. Ce dracu’ poți să mai faci?

Și după ce că ți-e foame și ți-e frig, deștepții ăia de la oraș mai fac și mișto de tine. Că ești prost, ai bube în cap, tu nu știi ce vorbești. Părerea ta e greșită. Că du-te tu dracu’ cu foamea și cu frigul tău, n-ai decât să mori de foame tu și puradeii tăi. Și atunci plesnește ceva în tine. Păi dacă e pe-așa, mai bine să moară ei!

Vine domnul Ponta și îți spune: sunt bani bre, stai liniștit, sunt. Doar că ăia răi ți i-au furat. Alege-mă pe mine, o să îi iau eu banii și o să-ți dau și ție. Ție ți-e foame și frig iar Ponta zâmbește la tine cu toți dinții. Pare un om deștept, așa, dacă te uiți la el. Iar la televizor, când l-ai văzut, ziceau lucruri bune de el. Chiar și la biserică se roagă popa pentru el. Păi da, ăsta e un om căruia îi pasă și de mine. Îmi dă din când în când câte o sticlă de ulei și o pungă de mălai. Mărește alocațiile, ne dă…

Așa că ce-o să faci? O să alegi de unul singur să-ți fie mai rău? Da’ ce, ești prost? Nu nene, ia ducă-se dracu ăia, că au destule. Să-și mai dea fundul jos din mașină, să nu se mai ducă la mare, să mănânce mai puțin. Să-mi ajungă și mie ceva.

Privit din unghiul ăsta, nu prea-ți mai vine să-i condamni. Tu ce ai face în locul lor? Încotro ai apuca-o? Cum te-ai uita în ochii copiilor când îți spun că le e foame? Și cum să-i explici omului că dacă te impozitează Ponta de te omoară, moare și el după aia de foame? Crezi că te crede? Sau dacă te-ar crede, crezi că l-ar interesa?

Problema vine de la prăpastia dintre noi și ei. Punțile de comunicare sunt închise. Suntem două cetăți ce se asediază reciproc. Când el deschide
gura să spună că i-e foame, tu-l bagi în p.zda măsii. Când tu deschizi gura să-i zici că Ponta fură de stinge și nu-i dă decât firmituri el răcnește peste gard ”mori mă, îmbuibatule”.

Și care e soluția, atunci. Schimbarea trebuie să vină de la cei cu cap și înțelepciune. Trebuie să renunțăm la aroganță și să le explicăm. Nu, nu vrem să mori de foame. Nu vrem să-ți umble copiii desculți prin ploaie. Ai dreptul la demnitate. Ai dreptul să muncești pe bune, cu acte, iar statul e dator să aibă grijă să nu mori de foame muncind și că ai după aia din ce trăi la bătrânețe. Ai dreptul la un doctor, ai dreptul la școală, ai dreptul la asfalt în fața casei și la budă în casă, nu în fundul curții. Haide cu mine. Suntem în aceeași barcă. Hai să vâslim în aceeași direcție, nu să ne învârtim pe loc. Uite, ăștia care promit marea cu sarea fură de sting. Uite cât au furat și când. Dacă n-ar mai fura, ai avea asfalt în fața casei. Ar putea veni mașina să-ți cumpere laptele și grâul. Ai primi un preț corect, ai putea să te pui pe picioare singur, să nu mai aștepți să-ți dea cineva.

Sigur, și printre ai lor și printre ai noștri sunt cauze pierdute. Dar nu sunt majoritatea. Poate exista o cale de mijloc. Nu ura o să ne scoată din rahatul în care suntem. Judecata și dialogul o să ne scoată. Adevărul, atunci când îi dăm o șansă să pătrundă, fără ură și încrâncenare.

Zăpadă, întuneric, culoare și poezie

Tuesday 28/10/2014

AFTERGLOW – Full Film by Sweetgrass Productions from Sweetgrass Productions on Vimeo.

O reclamă perfectă pentru Philips și tehnologia lor Ambilight.

Poate suferința deveni acceptabilă?

Monday 20/10/2014

Am avut ieri ocazia de a fi atacat din cauza lipsei convingerilor mele religioase. Cu toate că am făcut eforturi mari de a nu intra în această zonă, nu era nici locul nici momentul, atitudinea a fost suficient de agresivă încât, pentru a opri discuția, am simțit nevoia de a o tranșa rapid. Trecând de platitudinile obișnuite, de genul ”Eu cred că viața de ateu este mai tristă, lipsită de speranță dacă nu crezi în ceva” pe care le-am mai auzit doar de câteva sute de ori până acum, am avut ocazia de a fi confruntat cu un argument în premieră.

Dincolo de argumentele raționale și științifice care transformă ipoteza ”dumnezeu” într-o propunere logică infinit mai complexă decât o apariție și o organizare spontană a universului, dincolo de argumentele raționale că o religie creată acum mii de ani nu avea cum să țină cont de realitățile universului pe care le descoperim de doar câteva zeci de ani, am ales să ofer un argument afectiv:

Ce fel de dumnezeu, ”bun și iubitor de oameni”, ar permite nașterea unor copii cu afecțiuni grave, ar permite cancerul infantil. Răspunsul a fost năucitor: copiii aceia născuți bolnavi sau secerați de boli oribile în copilărie nu sunt victime, sunt îngeri trimiși de acel dumnezeu pe Pământ pentru a pedepsi păcătoșii.

După revolta inițială împotriva unui asemenea concept murdar, am încercat să analizez rațional cum poate cineva să ajungă la asemenea afirmații. Nu era vorba de un om cu patru clase. Afirmația venise de la cineva de vârsta mea, cu același nivel de cultură și de capacitate intelectuală și, culmea. tătic asemeni mie.

În primul rând, pentru a putea face o astfel de afirmație, trebuie să fi deosebit de lipsit de empatie. Îți trebuie o capacitate deosebită de a te detașa de suferința celor de lângă tine, pentru că dacă ai avea empatie, drame de genul cancerului la un copil de un an sau un incendiu la o maternitate care omoară copii în chinuri teribile ar trebui să-ți răscolească fiecare fibră a ființei tale. În al doilea rând, înseamnă că ai capacitatea mentală de a transforma oamenii din jurul tău în pioni fără suflet, a căror suferință este absolut irelevantă pentru tine. Au mai fost cazuri în istorie când acest fel de detașare a dus la masacrarea a milioane de oameni.

Dar cum poate ajunge un om la acest nivel de detașare afectivă de dramele din jurul lui? Răspunsul este destul de simplu. Îndoctrinarea religioasă de la vârste timpurii. La vârste fragede, creierul unui copil este extrem de flexibil și maleabil. Idei plantate atunci sunt acceptate drept axiome, nu drept afirmații ce trebuie susținute cu dovezi și analizate critic. Aceste idei, plantate în copilărie alături de rasismul, misoginia, ura și sadismul aferent în mintea formatorului, desensibilizează creierul celui format la lucruri pe care altfel nu le-ar accepta în nici un fel, considerându-le total imorale. Lucrul acesta a fost dovedit foarte abil printr-un experiment sociologic descris în cartea LOVE THY NEIGHBOR: The evolution of in-group morality de John Hartung. Pasajul intitulat Moral Fallout, disponibil în link-ul precedent, arată fix mecanismul prin care îndoctrinarea religioasă otrăvește mintea copiilor, ducând pervertirea intactă până la adultul dispus să contempleze și chiar să comită atrocități în numele ei.

Și mai dovedește ceva. Religia este un fel de lego moral. Se găsește întotdeauna o piesă care să fie bună la ceva anume. Nu contează dacă este corectă sau nu, este o proptea bună la toate… Religia are o justificare pentru totul, dar în cele din urmă oferă o singură explicație pentru același tot.

Pe lângă observarea și înțelegerea acestui fenomen, am ieșit din discuție cu o convingere întărită de a-mi feri copii de acest fenomen extrem de periculos. Cu toate că alte voci din jurul mesei încercau să mă convingă că ar trebui să las copiii să interacționeze cu religia, ”ca să aleagă singuri”. Nu, mulțumesc, nu mi-aș lăsa copiii în mâna unui călău moral doar pentru a se convinge singuri ulterior de hidoșenia conceptelor cu care sunt îndoctrinați. Prefer să nu-i supun torturii decât să trebuiască să îi las să se vindece după aceea.

Datoria unui părinte este, în primul și în primul rând. să-și protejeze copilul, nu să îl vindece post factum. Și în nici un caz să nu-și traumatizeze copiii cu bună știință.

 

Child-indoctrination[1]

Cred că devin fan Motorola…

Friday 17/10/2014

 

Pentru că:

1.
 

2.
 

Și 3.
 

O poveste despre creativitate și curaj

Thursday 16/10/2014

Merge vorba că prin anii 80, o rețea de televiziune din SUA, un underdog recent înființat, încerca să se impună în fața enormilor săi rivali. Lupta era extrem de nedreaptă, iar singura lor șansă reală era să gândească outside of the box. Norocul a venit sub forma unui sitcom, pentru a cărui idee și implementare producătorii au primit mână liberă.

Abordarea era extrem de curajoasă. În locul unui sitcom clasic, cu umor rânced și stătut, cu lecții de viață pline de morală creștină, autorii au ales un umor modern, la limita vulgarului, dar inteligent și foarte proaspăt. Reacțiile pudibonzilor nu au întârziat să apară. Ba chiar serialul a fost confruntat cu o mică cruciadă a unei doamne casnice, profund indignată de serial dar lipsită de capacitatea de a schimba postul. În mod ironic, fix cruciada ei a lansat serialul în mainstream, oferindu-i publicitatea pe care rețeaua de televiziune nu își permitea să o cumpere la vremea aceea.

11 ani mai târziu, cu o echipă de producție epuizată dar rămas indiscutabil în conștiința globală a omenirii, serialul își încheia cariera, deschizând între timp calea pentru alte producții de succes ce au venit mai târziu pe calea bătătorită cu greu. Iar rețeaua de televiziune care a riscat atât de mult pe această carte a căpătat afirmarea de care avea nevoie și a intrat în lumea marilor jucători.

Iar totul se datorează unor oameni care au avut creativitatea, viziunea dar mai ales curajul de a nu-și lăsa ideile călcate în picioare. O lecție importantă de viață. Documentarul întreg, o poveste foarte frumoasă și interesantă, mai jos.