Archive for Tuesday 29/12/2015

O faptă bună de sărbători

Tuesday 29/12/2015

Am fost azi într-un magazin. Nu spun care, să nu bag pe cineva în belele de sărbători. Stăteam de vorbă cu asistentul de vânzări când am văzut peste umărul lui ceva interesant. I-am spus doar atât: ”Fiio X1”. A zâmbit și a înțeles instantaneu la ce mă refeream. Am povestit puțin, îl avea de doar câteva zile. Avea și niște căști Sennheiser. I-am povestit că eu al am de un an mâine poimâine și că sunt super încântat de el. I-am povestit cum este să asculți muzică din aia FLAC cu sampling rate mult peste CD. S-a uitat cu scântei în ochi la mine și m-a întrebat unde o poate găsi și el.

Așa că m-am dus până la la mașină și am luat Fiio-ul meu. I-am dat cardul până am terminat ce treabă aveam prin magazin să-și copieze ce aveam eu interesant pe acolo. De-asta nu zic unde s-a întâmplat povestea, să nu bag omul în belele 🙂

Piraterie sau nu, m-am bucurat că am putut să fac un gest frumos pentru un om care chiar l-a apreciat.

Despre compresie audio. Vizual.

Monday 21/12/2015

Făceam acum șase zile o comparație între niște FLAC-uri în funcție de sursa de proveniență a sunetului. Între timp m-am mai jucat un pic cu Spek pentru a mă lămuri pentru mine despre diferențele dintre formatele de compresie audio. Am folosit pentru asta un FLAC sursă pe care l-am comprimat în mai multe variante de formate / bitrate folosind Xvid4PSP pentru a vedea vizual diferențele.

* DISCLAYMER: analiza se bazează strict pe diferențele vizuale între fișiere. Nu am testat la nivel de audiție, oricum aș fi fost extrem de subiectiv. Pot exista probleme de codare care să fi afectat calitatea fișierelor de test. Din câte știu, am respectat procedura pe care am gândit-o, dar nu exclud posibilitatea unor erori.

Să începem, atunci.

Fișierul sursă arăta așa:baseline

 

MP3 CBR

128kbpsCBR 128.mp3

192 kbpsCBR 192.mp3

256 kbpsCBR 256.mp3

320 kbps
CBR 320.mp3

Observații: progresând de la 128kbps spre 320kbps, MP3 face un cut-off al frecvențelor înalte din ce în ce mai sus, de la 16kHz până la 20kHz. Totuși, rămâne mult departe de cei 45 kHz pe care îi utilizează FLAC-ul.

MP3-CBR-Comparison

MP3 VBR

Aici recunosc, am făcut un singur test: VBR maximum quality vs MP3 320 kbps vs FLAC.

VBR 0 XHQ.mp3

În mod surprinzător, MP3 VBR highest quality obține rezultate mai bune decât CBR highest quality.
VBR-vs-CBR

AAC CBR

Aici problema se complică puțin. Pentru fiecare bitrate există două metode de compresie, LC și HE.

AAC 128 kbps HECBR 128 HE.aac

AAC 128 kbps LCCBR 128 LC.aac

AAC 256 kbps HECBR 256 HE.aac

AAC 256 kbps LCCBR 256 LC.aac

AAC 368kbps HE
CBR 368 HE.aac

AAC 384 kbps LC

CBR 384 LC.aac

AAC 792 kbps LC
CBR 792 LC.aac

Observații: Cu toate că teoretic AAC suportă sampling rate la nivelul FLAC-ului original, AAC-urile codate în mod LC nu depășesc 17 kHz, oricât de sus am mers cu bitrate-ul. Cele codate în mod HE însă, s-au distanțat net la gama de frecvențe. Sunt încă departe de FLAC, dar acoperă cel mai bine spectrul original. Alt lucru demn de observat este că de la 256 kbps în sus diferența este foarte greu de sesizat. (Am verificat încă odată, codarea cu 128 kbps a produs un fișier de 133 kbps)

AAC-VBR-HE

AAC VBR

Din nou, pentru fiecare mod există două metode de compresie, LC și HE.

AAC VBR maximum quality HEVBR 5 HE.aac

AAC VBR maximum quality LCVBR 5 LC.aac

Observații: Aici cele două modalități de compresie se apropie cel mai mult de original. În mod surprinzător, codarea LC este mai bună decât cea HE. Nu am nici o explicație pentru liniștea adăugată de encoder la sfârșitul fiecărei melodii.

Și în cele din urmă, comparația intre ce are fiecare format mai bun de oferit:

AAC VBR LC vs MP3 VBR și FLACComparatie-finala

Concluzii finale: not to beat a dead horse, dar MP3 este evident un format bătrân și depășit. Nu are nimic de-a face cu segmentul audiofil decât dacă îl folosești pentru CD rip la VBR maximum quality. Dar dacă tot o faci, FLAC este alegerea mai bună oricum. AAC VBR LC pare a fi alegerea dacă te preocupă spațiul de stocare. În afară de astea, FLAC (sau orice alt format loosless) este singura opțiune reală pentru audiofili.

Despre fidelitate acustică. Vizual.

Tuesday 15/12/2015

Am avut în ultima vreme ocazia să mă discut cu anumite persoane pe tema fidelității acustice. Bine, când zic unele persoane, mă refer la una singură, dar vehementă și foarte plină de idei fixe. O persoană, IT-ist de meserie, cu facultate de automatică, cu care acum mulți ani aveam discuția ”Hai frate, Mac-urile sunt doar un calculator. Au hard, memorie și placă video. OS X ar putea să ruleze foarte bine și pe x86 dacă ar vrea Jobs, trebuie doar compilat pe procesorul țintă”. Răspunsul a fost atunci că sunt eu un prost și nu înțeleg. După care, câțiva ani mai târziu a ținut Steve Jobs o conferință de presă ca să-i arate amicului că e prost el. Mulțumesc Steve!

Revenind la discuție, amicul zicea despre sursele de sunet că tot ce e mai mult de CD este irelevant. Că urechea umană nu poate să audă mai mult de 20-20.000 Hz, oricum. Că vinilul e o păcăleală pentru naivi. Ei bine, dragă geniu al Carpaților, îmi face plăcere să-ți demonstrez clar, cât de vizual se poate, că bați câmpii și habar n-ai despre ce vorbești.

Așa că hai s-o luăm așa. Datele problemei: muzică în format FLAC, extrasă din mai multe surse, analizată cu ajutorul lui Spek, un Acoustic Spectrum Analyser. Avantajul lui este că citește nativ cam orice format audio prin intermediul engine-ului ffmpeg încorporat. Adică analizează direct sursa, fără să riște distorsiuni prin convertire.

Să analizăm deci, niște melodii în funcție de sursa de proveniență:

Muzică de pe CD

 

Adele – Hello

Adele - Hello.flac

 

Chemical Brothers – Do It Again

Chemical Brothers - Do It Again.flac

Goldfrapp – Strict Machine (We Are Glitter Mix).flac

Goldfrapp - Strict Machine (We Are Glitter Mix).flac

Ce observăm la CD: spectrul audio urcă mână la 22kHz. Majoritatea melodiilor arată clar că în jur de 22Khz este un cut-off. Cu alte cuvinte ar fi nevoie de mai mult pentru a reda cu fidelitate materialul. Oare fișierele de rezoluție mai mare confirmă?

Muzică din surse Digital High Fidelity

 

Daft Punk – Get Lucky

Daft Punk - Get Lucky.flac

Frank Sinatra – Jingle Bells

Frank Sinatra - Jingle Bells.flac

Pink Floyd – Endless River

Pink Floyd - Endless River.flac

Ce observăm la Digital High Fidelity: Aparent da. CD-ul face un cut-off destul de brutal al unor bucăți semnificative din spectrul acustic. Muzica în acest format urcă mult mai sus în spectrul audio, chiar până la 45 kHz. Oare de ce? Este doar un moft? Frecvențe inutile și inaudibile?

Vinyl Rip

Daft Punk – Get Lucky Vinyl

Daft Punk - Get Lucky Vinyl.flac

Cea mai interesantă comparație. La Digital High Fidelity avem Daft Punk – Get Lucky, versiunea de pe Deluxe Box Set (stick-urile USB incluse în pachet). Aici avem un Vinyl Rip tras de pe discuri. Fix aceeași melodie. Numai că de data asta anumite porțiuni urcă până spre 48kHz. Oare să fie posibil ca pe vililuri muzica să fie totuși într-un format chiar mai complex chiar decât pe Digital High Fidelity?

Oare să fie posibil ca discurile de vinil chiar să aibă o fidelitate acustică MULT MAI MARE decât CD-urlie?

OARE?

Tu ce zici?

Felicitări Poliția Română! Mulțumesc Waze :)

Monday 14/12/2015

Știu, de obicei titlurile postărilor mele sunt la bășcălie. De data asta însă, fatalitate, titlul este cât se poate de pe bune.

După cum cel mai probabil știți, lucrările de la metrou au dat de o problemă pe la Eroilor. În consecință, traficul este închis iar circulația din Drumul Taberei, și așa extrem de dificilă, are extrem de mult de suferit. Inițial am vrut să plec de acasă cu transportul în comun. Oricât de congestionat ar fi Drumul Taberei, 41 circulă ceas.

Dar imediat ce m-am suit la volan am dat drumul, ca de obicei, la Waze. Am studiat ruta înainte să plec, recomandarea era prin Crângași, prin pasajul Lujerului, nu pe lângă, iar estimarea de timp până la Piața Victoriei era de 26 de minute. De DOAR 26 de minute. Așa că am plecat la drum.

La intrarea în pasaj m-am crispat nițel. În condițiile de trafic obișnuite petreci 5-10 minute doar în subteran. Și totuși era foarte liber, coloana începea de-abia la ieșire. Și tot acolo am primit primul raport: ”Police reported ahead”. La ieșirea din pasaj un polițist în intersecție. Acolo unde toți nesimțiții ce vin dinspre Lacul Morii întorc neregulamentar (au semn de obligatoriu înainte) și blochează intersecția. În concluzie, nimeni nu întorcea, cu toate că polițistul nu dirija activ intersecția. Uneori îi oprea pe cei care veneau de pe Uverturii. Traficul din intersecție, în schimb, curgea foarte lin în lipsa nesimțiților.

La următoarea intersecție, la Orșova, alt polițist în dreptul stopului de la trecerea de pietoni. Oprea traficul strict cât era nevoie să treacă pietonii, apoi dădea drumul la mașini. Și mai sus, la intersecția cu Splaiul Independenței, alt echipaj de poliție. Dincolo de Crângași încă unul care dădea drumul la mașini prelungind verdele.

Așa se face că de ajuns la serviciu am ajuns nu în 26 de minute și în 24. Pe parcurs Waze a revizuit estimarea.

Merită subliniate câteva lucruri cu această ocazie. În primul rând, confruntată cu o situație de criză, Poliția Română și-a făcut datoria. Cândva în timpul weekend-ului trebuie să fi fost un comitet de acțiune care a pus cap la cap o strategie de fluidizare a traficului. Îi felicit pentru asta și mi-aș dori să se păstreze atitudinea până la repararea problemei de la Eroilor. Rămâne de văzut cum va fi pe termen lung.

În al doilea rând, este uimitor și evident ce se întâmplă în trafic atunci când șoferii sunt civilizați. Mult din blocajele din București se datorează șmecherașilor.

Iar în al treilea rând, tehnologia își dovedește încă o dată puterea de a îmbunătăți viața oamenilor. Sateliții GPS, internetul mobil și software-ul bine gândit și-au dat mâna într-o combinație fericită pentru a oferi rezultate admirabile.

Te-am înșelat cu alta…

Sunday 13/12/2015

Vineri am păcătuit. Pentru prima dată în mai bine de 7 ani am făcut poze cu altă cameră. Pentax-ul meu este în service după ce a luat o trântă din vina mea, iar Laura avea serbarea de Crăciun. Așa că am apelat la rude și la prieteni. Am luat un Canon 60D cu tot cu bliț de la fratele meu și un obiectiv Canon 24-105 seria L de la amicul Dragoș. În geanta camerei mai erau un 50mm F1.8 și un Sigma 10-20mm. M-am jucat cu toate nițel, să-mi fac mâna.

ZFRONT[1]

Canon_0344B002AA_24_105mm_f_4L_IS_USM_397662[1]

În primul rând m-a surprins foarte plăcut obiectivul Sigma. Plaja 10-20mm este absolut ideală pentru fotografii în casă. De la distanță de 2-3 metri, poți face fotografii în care un om așezat pe canapea să intre cu totul. Iar scos pe geam, unghiul de acoperire mi-a dat de înțeles că pentru fotografia de peisaj sau arhitectură ar fi de asemenea ideal. O, unde erai tu oare când am pozat Calea Lactee acum o lună?

În al doilea rând, bâjbâind cu o cameră nefamiliară, mi-am dat seama totuși de utilitatea butoanelor dedicate. Deși, sincer vorbind, câștigul se măsoară în 1-2 secunde maxim. Mi-a plăcut sistemul de focalizare, deși am trecut rapid pe focalizarea pe punctul central. Camera mi s-a părut considerabil mai mare și mai grea decât K-x-ul meu.

Apoi am pus 24-105 L-ul pe cameră și am făcut niște teste. Nu pot decât să spun ”uimitor”. Toate testele cu el și cu blitz-ul pe cameră au fost extrem de consistente ca rezultat. Pe Pentax, ce e drept, rezultatele au o ușoară inconsistență, corectabilă în PhotoShop. Per total, pozele cu Canon au un are distinct față de Pentax. Nu mai bun sau mai rău, dar diferit.

Apoi a venit serbarea. Am făcut cam 270 de fotografii la ISO 320. Am mers pe manual, cu diafragma 7.11 și 1/125 timp de expunere. Nu știam exact unde este sweetspot-ul obiectivului, dar din ce testasem la 7.1 era foarte sharp. De expunerea corectă s-a ocupat blitz-ul. Camera s-a descurcat admirabil iar fotografiile au fost foarte bine expuse. Am făcut câteva în rafală, focalizarea a mers rapid și sigur. Mai rapid și mai sigur ca la Pentax. Pe la ultimele cadre acumulatorii din blitz au cam început să obosească, așa că a trebuit să fiu ceva mai grijuliu la declanșări, să aleg mai atent momentul. Spre final, dura cam 5-6 secunde reîncărcarea. Și băgasem niște Eneloop 2000mAh pe la 90% încărcare. Acasă am luat pozele la mână. Nimic de reproșat. Am tras RAW+Jpeg ca să am loc de manevră.

Concluziile le trag de-abia acum. 60D are în plus față de K-x 6 megapixeli, care se simt. La ISO scăzut, calitatea foto e echivalentă, dar 60D scoate mai mulți pixeli. La ISO înalt însă, Pentax K-x iese în față. Canon are opțiuni de sticlă mai multe și mai bune. Pentax mai puține și destul de scumpe. Nu că cele de la Canon ar fi ieftine… La focalizare Canon stă mai bine, K-x e leneș și se simte. Dar uneori poți să-l păcălești.

Așa că m-am gândit: l-aș da pe K-x-ul meu pe un Canon sau Nikon? Deocamdată nu. Diferența nu este suficient de mare. Pentru a simți o diferență majoră, ar trebui să investesc câteva mii de euro bune, în calitate de amator. Ceea ce nu merită. Așa că da, mi-e dor de Pentax-ul meu. De-abia aștept să se întoarcă din service. Dar experiența cu Canon a fost interesantă 🙂

Ți-am povestit că acum port lentile de contact?

Friday 11/12/2015

Sigur că nu, dragă blogule, pentru că n-am mai scris în tine de multă vreme 🙂

Anul ăsta, pe la finalul școlii, am fost cu Dani la oftalmolog. Am aflat că are miopia școlarului. Deocamdată -0,5 la fiecare ochi, rămâne de văzut cum va evolua în timp. Asta este prefața 🙂

Ideea este că umblând prin magazine, m-a prins de braț o tanti mai hotărâtă în inițiativă de vânzări. Am primit gratuit o pereche de lentile de contact, o cutiuță de stocare, o sticluță de lichid de curățare și o sticluță de lacrimi artificiale. Mi le-am pus acolo, în magazin, și pentru prima dată în 30 de ani (da, de atâta timp port ochelari…) am văzut clar în tot cadrul vizual, aproape 180 de grade. Pentru mine, pasionat de fotografie și video, imagine în general, a fost o experiență impresionantă.

La început mi s-a spus că modelul ăsta, Alcon Air Optics, pot fi purtate 6 zile și nopți, după care curățate, lăsate la hidratat peste noapte și apoi puse înapoi, iar peste o lună schimbate. Mi-am făcut curaj și le-am scos singur acasă, o operațiune mult mai ușor de făcut decât pusul lor. Le-am clătit și le-am lăsat la hidratat. A doua zi m-am chinuit 10 minute să pun lentila în ochiul drept și încă 10 la ochiul stâng. Procedura nu este dificilă dar necesită o experiență care se capătă doar în timp.

Am fost cu ele și la mare, la sfârșit de august. M-am bălăcit cu fetele în mare fără frica de a-mi uda ochelarii. Am făcut chiar și un pic de snorkeling, cu ochii după crabi și scoici. Experiența a fost plăcută. Apoi lentila de pe ochiul stâng a început să se încețoșeze seara. Am pus un pic de lacrimi artificiale și câteva minute a fost bine, apoi s-a încețoșat iarăși. Am curățat-o și am pus-o la hidratat. A doua zi s-a îcețoșat imediat după prânz. Așa se manifestă o lentilă uzată. Le-am aruncat.

Apoi am fost la un control oftalmologic. Simțeam că dioptriile nu erau chiar ok la unul din ochi. Acolo am aflat mai multe lucruri. Cel mai important, oricât ar zice producătorul că poți purta lentilele, nu e niciodată o idee bună să dormi peste noapte cu ele. Ochiul folosește pleoapele ca mecanism natural de curățare. Lentilele de contact, oricât de curate, pot purta pe interior diverse bacterii care, dacă staționează suficient, pot afecta ochiul grav, uneori iremediabil. Așa că regula numărul 1 – în fiecare seară dă-le jos din ochi, curăță-le și dormi cu ochii curați. A doua zi mai clătește-le odată cu soluție și punele înapoi în ochi. Au urmat alte reguli de bun simț: igiena impecabilă a mâinilor la orice operațiune cu ochii, folosirea de prospape care nu lasă scame pe mâini (nu m-am gândit niciodată că asta ar putea fi o problemă), să ai mereu la tine soluție, recipient pentru lentile și o pereche de ochelari, să nu clătești niciodată lentilele cu altceva decât soluția sterilă și dezinfectantă și să nu schimbi niciodată lentilele cu altcineva.

Pe la a doua pereche de lentile ce contact, una din colegele mele de birou, purtătoare de lentile de contact, a venit să mă întrebe dacă am soluția de lentile la mine. O aveam, așa cum îmi recomandase doctorul. Ei îi intrase o scamă sub lentilă și îi iritase teribil ochiul. Apoi a fugit la doctor și a aflat că scama îi zgâriase corneea. Nu ireparabil, dar cu siguranță neplăcut.

O lună mai încolo am pățit și eu ceva similar. Inițial m-a mâncat ochiul și m-am scărpinat nițel la baza nasului. Apoi mâncărimea a continuat și m-am dus la baie să verific în oglindă. Am văzut un ochi roșu și injectat (i-am făcut și o poză dar nu e de pus pe net), ce lăcrima deja abundent. Arăta destul de horror. Așa că am luat soluția și cutiuța și am scos lentilele. Mi-am făcut o programare la doctor dar până să ajung acolo două ore mai târziu, ochiul se liniștise. Am făcut totuși un examen complet, să mă asigur că nu este afectat. Nu era. Cel mai probabil o combinație de praf și posibil o mică reacție alergică. Am fost surprins să aflu pe pielea mea cât de repede se poate irita ochiul…

Morala este că toate regulile date de oftalmolog s-au dovedit de un bun simț desăvârșit. Pot părea o prostie, dar nerespectarea lor te poate costa inclusiv vederea în acel ochi. Pe mine m-a costat până acum o usturime de ochi serioasă după ce nu m-am spălat temeinic pe mâini după un ardei iute. Am mai aflat și că nu toate lentilele sunt create egale. Cele Alcon, pe care le port acum, sunt ceva mai groase iar unii ochi mai sensibili pe tolerează mai greu. Există pe piață și modele de la Bausch & Lomb sau Jhonson & Jhonson care sunt mai subțiri și mai ușor de tolerat. Încerc să obțin niște mostre și de la ei, să văd pe ochiul meu care este diferența.

Există și modele de lentile de contact pentru astigmatism, precum și lentile de contact multifocale (gen ochelarii bifocali ai bunicuței de pe vremuri). Sincer, nu credeam că se poate, dar uite că știința și ingineria sunt mai tari decât imaginația. Esențialul este însă să îți respecți ochii, adică regulile de igienă. Lenea nu are ce căuta aici. Dacă ești comod, fă-ți un bine și rămâi la ochelari.