Archive for Thursday 27/07/2017

The Seagull

Thursday 27/07/2017

 

A storm was brewing on the horizon. Heavy, dark musty clouds collided ferociously, sparking shards of blinding fury. The sound of anger resonated through the air. A delicate sound of thunder.

Angry waves crashed into the rocky shore, throwing foam all over. Blades of grass were thrashing wildly in the wind. Grains of sand rode the gusts, mingling desperately mid air, looking for a way out.

Up on the hills, he watched the show, unblinkingly. The wind went around him, grazing his senses. Meaningless specks of matter brought far away smells to his nostrils. He smelled the world around him. The trees, the flowers, the animals, the chars from long gone fires.

The wind hit against him hard and furious. He raised his gaze to the scorching clouds above. The silver streaks burned deep lines into his retinas. He faced them fearlessly, defiantly. I do not fear you.

The sea was boiling furiously, grudgingly, angry, slushing around mindlessly, like a blind raging wounded monster. There was no logic, no reason, no purpose.

“It’s time”, he thought. Slowly he unfolded his wings. The wind caught the tips of his feathers, clutching furiously at him, tugging at his bones. He let himself rise to his feet. The wind almost whisked him away. Almost but not quite.

He closed his eyes and arched his wings, catching the wind, lifting sharply from the cliffs.

“No”, he thought, “You got this all wrong. I do not fear you. You do not own me. I own you.”

Efectul Feynman

Tuesday 18/07/2017

Pe lângă mintea strălucită care i-a adus un premiu Nobel și multe alte laude din partea comunității oamenilor de știință, Richard Feynman avea un talent aparte de povestitor. În nenumărate ocazii, audiențe întregi se adunau să îl asculte nu pentru fizică, ci pentru întâmplările amuzante pe care le povestea. Cât timp a făcut parte din proiectul Los Alamos, de exemplu, s-a amuzat teribil jucând o comedie absurdă cu cenzura care îi intercepta (voluntar) corespondența. Era un joc de-a șoarecele și pisica în care, cel mai adesea, reușea să scoată peri albi unor oameni extrem de rigizi în gândire și mult sub nivelul lui de inteligență.

Pe cât de amuzant era Feynman însă, un episod i-a marcat profund viața: după testarea primi arme atomice, urmată apoi de folosirea bombelor nucleare asupra Japoniei, Feynman a suferit un episod de depresie. În mintea lui, proliferarea armelor atomice era inevitabilă. Și mai inevitabil însă, părea războiul atomic și, odată cu el, extincția rasei umane.

Într-unul din interviuri, mărturisea cum mergea cu mașina și vedea oameni construind clădiri, poduri și alte construcții, iar Feynman, convins de catastrofa pe pare o simțea inevitabilă și-ar fi dorit să strige la ei ”Ce faceți nebunilor? E inutil! Totul o să fie făcut praf! Suntem terminați! Nu are rost să mai construiți nimic!”

Un fenomen similar dar extrem de amuzant trăiesc și eu în ultima vreme. De un an și ceva dau peste diverși oameni care anunță bucuroși că se însoară. Toată lumea se bucură și sare să îi felicite. Iar mie, mai retras, îmi vine, asemeni lui Feynman, să îi avertizez apocaliptic asupra chestiei în care se bagă. Și de fiecare dată îmi mușc limba și chicotesc. Oamenii ăștia știu în ce se bagă? Știu că vine iarna nucleară peste ei?

Numai că, în cele din urmă, îmi aduc aminte tot de Feynman. Pe cât de inteligent a fost, pe atât de tare a greșit în predicția lui. În realitatea noastră, cel puțin, războiul nuclear nu s-a întâmplat niciodată. Omenirea a găsit înțelepciunea de a trece peste acest pericol și a prosperat.

Până la urmă, nu e dracu așa de negru în viață 😊

Micuța indiană

Tuesday 11/07/2017

 

Mi-am adus aminte zilele astea de un episod din trecutul meu din presă.

Eram în Danemarca, într-o vizită la Bang & Olufsen, cu o adunătură pestriță de ziariști de prin toată lumea. Era după masă, eram cu toții într-un autocar. Fiecare vorbea cu fiecare. Iar eu, tolănit pe o banchetă din spate, vorbeam cu Sushmita. O indiană de vreo 25 de ani, așa micuță de te mirai că nu merge întoarsă cu cheiță.

M-a întrebat la un moment dat ce știu despre India. I-am spus că nu prea multe. Văzusem un documentar despre căsătoriile aranjate, norma în India. Tradiția spune că părinții se întâlnesc, discută, aranjează totul, iar mirii se cunosc în ziua nunții. Șocant, nu? Ideea fiind cam așa – căsnicia e ca o oală cu apă. Dacă o pui pe foc gata fierbinte, se evaporă repede și se termină. Dacă o pui cu apă rece, însă, până se încălzește și fierbe, trece multă vreme. După părerea lor, secretul vieții conjugale de durată.

Mi-am exprimat surprinderea pe subiect. A urmat o discuție în care Sushmita îmi explica problema. Filozofia pe care nu o înțelegeam eu. Dar a ținut să-mi spună că lucrurile nu mai sunt chiar cum au fost. Ea, de exemplu, avea un prieten. De câțiva ani. Cam, doi, așa. Părinții lui se pregăteau să meargă la ai ei, să negocieze căsătoria. Dar între timp, își păstrează ambii ”puritatea”.

Aici am căscat ochii mari.

– Poftim? Fără sex de doi ani de zile?
– Dap.
– Și el ce părere are?
– Niciuna.
– Cum niciuna? E om, are nevoi. Nu-ți pasă de chinul lui?
– Dacă mă iubește, rabdă până ne căsătorim.
– Și dacă după ce vă căsătoriți vă dați seama că nu vă potriviți?
– Cum adică?
– Adică vă dați seama că lucrurile nu merg, nu sunteți compatibili. Nu mai bine aflați de dinainte?
– NU.

A urmat o perioadă de liniște, după care am continuat.

– El este virgin?
– Da.
– Ești sigură? Ce te face să crezi că el e virgin? zic.
– Cum să nu fie?
– Na, e bărbat tânăr, urlă hormonii în el… Nu pot să cred că o asemenea abstinență îi cade bine.
– Dacă mă iubește, să rabde!

Cam aici s-a terminat discuția în cauză, am migrat către alte subiecte.

A doua zi de dimineață, la micul dejun, eram cu sucul de portocale în față. E o fixație de-a mea în delegații. Când a apărut Sushmita, era neagră. S-a așezat cu mine la masă.

– L-am sunat aseară imediat ce am ajuns în cameră.
Am înghițit un nod.
– Și?
– L-am întrebat direct – ești virgin?
– Și?
– Întâi mi-a zis că da. Apoi a început să se bâlbâie, după care a recunoscut că nu. A fost la unda de meserie. Că cică era curios și el cum este.
Liniște câteva secunde.
– Na, e omenește, zic. E un impuls deosebit de puternic. Nu poți să-l condamni, dacă tu îi refuzi de ani de zile lucrul ăsta. Ce ai de gând să faci?
– Nu știu. Nenorocitul m-a mințit. O să discutăm când ajung acasă. Vedem dacă ne mai căsătorim. M-a dezamăgit foarte tare.

Am clipit des, rămas perplex. Ca dovadă că n-am uitat discuția.

M-am gândit și atunci și de fiecare dată când mi-am adus aminte de episodul ăsta, la omul ăla din India. Probabil își vedea bine mersi de treabă pe-acasă. Poate chiar era noapte când i-a sunat telefonul și dormea. Probabil s-o fi mirat de unde naiba l-a lovit. Nu i-o fi ajuns că era frustrat de vai de mama lui din cauza obiceiurilor absurde ale societății în care trăiește, ăsta era fix lucrul de care mai avea nevoie acum. Un tip de la mii de kilometri distanță, pe care nu îl văzuse în viața lui, îi dădea una peste ceafă, prin telecomandă.

Nu îmi aduc aminte dacă sau cât am sughițat atunci. Probabil nu suficient. M-am gândit însă mereu la cât de importante sunt normele sociale comparativ cu fericirea unui individ. Cât de departe trebuie să mergi cu conformitatea de frica posibilelor consecințe? N-am aflat niciodată ce s-a întâmplat cu ei. Mi-ar plăcea să cred că totuși această poveste a dus la o întărire a relației lor, dar poate este doar natura mea optimistă pe care o proiectez asupra lumii.

Cum folosești greșit aerul condiționat

Wednesday 05/07/2017

Problemă de interes național, aș zice. Oricine asistă la bătălia dintr-o clădire de birouri are o părere despre asta. Unii îl adoră, alții îl înfierează, dar absolut nimeni nu este indiferent. Problema este că mai nimeni nu îl folosește corect…

 

Cum funcționează aerul condiționat

Explicația scurtă este așa: magie! În fiecare aparat de aer condiționat este întemnițată o zână a iernii, obligată să lucreze împotriva voinței ei! #eliberațizânele

Explicația mai lungă are de-a face cu cea de-a doua lege a termodinamicii. Totul pornește de la un gaz care este lichefiat și apoi evaporat într-un ciclu continuu. Povestea sună așa. Orice gaz comprimat, la decomprimare se răcește puternic. Explicația este cât se poate de simplă. Ai o butelie de 10 centimetri cubici (să zicem), la temperatura camerei. În ea ai un gaz lichefiat, tot la temperatura camerei. Dai drumul gazului să iasă, să se evapore. Căldura înmagazinată în gazul lichefiat se distribuie acum pe un volum mult mai mare. Am zis căldura, nu temperatura. Căldura înmagazinată în 10 centimetri cubici se distribuie în 1000 de centimetri cubici (să zicem). Deci temperatura relativă pe centimetrul cub va fi mult mai mică. Fenomenul se întâmplă și invers. Comprimă o cantitate de gaz până la lichefiere iar căldura din gaz se va concentra în gazul lichefiat. Butelia se va încălzi. Dacă nu mă crezi, umflă roata unei biciclete și vezi cum pompa de mână care comprimă gazul se va încălzi.

Același proces se repetă permanent în aparatul tău de aer condiționat. Într-o parte, gazul lichefiat la temperatura ambientală este lăsat să se extindă liber în vaporizator. Vaporizatorul se răcește puternic. Ventilatorul aerului condiționat pompează aerul din cameră peste vaporizator. Aerul transferă căldura către gazul evaporat. Așa e natura, mai comunistă, îi place egalitatea… Rezultatul este un aer mai rece la tine în cameră. Mergând mai departe, gazul la temperatura camerei ajunge la compresorul de afară. Acolo, sus numitul compresor purcede la a îl comprima până în punctul în care gazul se lichefiază. Numai că, așa cum am stabilit, gazul lichefiat este mult mai fierbinte decât gazul… gazos. Așa că este trecut printr-un element pe care un ventilator îl răcește așa cum poate cu aerul din afara casei tale. Dacă nu mă crezi, stai în fața unui element extern al aerului condiționat, să vezi acolo căldură… Așa obținem gazul ăla lichid la temperatura ambientală care face frig la tine în casă, cu care am început paragraful. Toate aparatele de făcut frig funcționează pe principiul ăsta. Și aerul condiționat, și frigiderul.

Să răsuflăm ușurați, ce era mai greu de înțeles a trecut. Merităm o înghețată sau o bere rece pentru că am ajuns aici.

 

Cum folosești greșit aerul condiționat

Deci unde este buba? În modul de utilizare a tehnologiei.

Mai toți oamenii fac greșeala de a presupune că un aer condiționat reglat pe x grade va ventila în cameră un aer fix la x grade. Nimic mai greșit. Aerul condiționat funcționează cu totul altfel. Are doar două moduri de funcționare – ori răcește, ori nu răcește. Deci suflă cât de rece poate până aduce temperatura camerei la cea dorită, apoi ventilează aerul până temperatura crește cu un grad (să zicem). Atunci răcește iar aerul până la temperatura dorită și ia din nou o pauză.

Așa că dacă ție îți este foarte foarte cald, și ești foarte foarte nerăbdător, vei pune aparatul pe 16 grade, ventilație maximă, crezând că vei ajunge mai repede la o temperatură acceptabilă. Total fals. Aparatul nu va răci cu nimic mai repede decât dacă îl pui pe 26 de grade. Numai că după ce va răci la 26 de grade, va continua să sufle ca turbatul, încercând să ajungă la cele 16 grade. Iar colegul sau colega ta cea sensibilă la curent, vor sări să îl oprească.

Problema este, însă, și unde este cititorul de temperatură ambientală. La aparatele de aer condiționat domestice, este în unitatea de la tine din casă. Aia care suflă aerul rece. Aerul pe care îl trage pe sus este măsurat la intrare, răcit și ventilat pe jos. La cele profesionale, din clădirile de birouri, este în unitatea de pe perete. Facem o paranteză, aici, pentru clădirile de birouri. Între cititorul de temperatură de pe perete și gura de ventilație, poate fi o distanță considerabilă. Până ajunge frigul de la gura de ventilație la cititor, poate dura ceva. Iar temperatura de la gura de ventilație va fi mereu diferită de cea de la termostat. Este perfect rezonabil să ai o diferență de 2-3 grade (sau mai mult) între cele două. Nici colegul care stă sub gura de ventilație și se plânge de frig nu e nebun, nici cel care stă lângă termostat și se plânge de căldură nu este nebun. Amândoi au dreptate. Problema e că în loc să se înțeleagă reciproc și să coopereze, se ceartă și se bat (uneori) pe termostat mai ceva ca pe un loc de parcare.

Ce e de făcut, atunci? Soluția este relativ simplă. Aparatul de aer condiționat trebuie pornit, de dimineață, reglat pe o temperatură decentă, și pe ventilație medie. 24-25 de grade, să zicem, și trebuie lăsat să funcționeze permanent. În niciun caz nu trebuie pus pe 16 grade sau alte temperaturi extreme, preventiv că ”oricum se umple biroul și trebuie să compenseze”. Și nici nu trebuie oprit în ideea în care îl pornim când devine insuportabil de cald. Pe măsură ce biroul se umple de oameni, producători de căldură, iar electronicele sunt puse în funcțiune, și ele producătoare de căldură, aerul condiționat trebuie lăsat în pace să își facă treaba și să mențină temperatura constantă. În cel mai rău caz, dacă temperatura crește, trebuie dat pe viteza mare de ventilație, pentru a mări debitul de aer răcit. Atât. Nimic mai simplu. În rest, dacă este pus pe 25 de grade și nu face față, degeaba îl pui pe 16 grade, că nu va ajunge niciodată acolo… Ar mai fi, bine înțeles problema poziționării oamenilor mai sensibili sub gurile de ventilație, cu toate că lor le-ar fi cel mai bine lângă termostat.

Dacă ești băiat sau fată corporatistă deșteaptă, te poți juca cu temperatura ținând cont de poziționarea termostatului. Reglezi o temperatură pe termostat știind că cel mai probabil acolo va fi mai cald decât în restul camerei. De exemplu, reglezi termostatul la 27 de grade, știind că în dreptul gurii de ventilație, de exemplu, vor fi 24-25 de grade, în cameră o medie de 26 iar lângă termostat 27.

În practică însă, cei sensibili opresc aerul condiționat, cei care suferă de căldură îl pornesc la loc cu furie. În loc de un echilibru acceptabil și uman pentru toată lumea, problema se transformă într-un cerc vicios de agonie și extaz. Nimeni nu câștigă, toată lumea pierde. Cum zicea Jean Paul Sartre, ”iadul sunt ceilalți oameni”.

Ar mai fi, însă, un lucru important de precizat. Temperatura este un factor obiectiv, ușor de măsurat cu ajutorul unui termometru. Senzația de căldură sau frig este un lucru subiectiv. Diverși factori psihologici pot influența percepția, în funcție de care ți se poate părea prea sau foarte într-un fel. 24 de gade la lumină solară directă pot părea considerabil mai mult decât 24 de grade la umbră. O soluție simplă de soluționare a acestei probleme este să ai un termometru la îndemână. În primul rând, simpla lui citire te poate ancora în realitate, nu în impresii. În al doilea rând, în caz de dispută poți dovedi, pur obiectiv, că este prea cald sau prea frig.