Archive for the ‘Bits & bytes’ Category

Ce sunt Kangoo Jumps și de ce mă apuc de ele

Sunday 06/05/2012

Azi am fost prin Herăstrău cu copiii. Pe o scenă provizorie se pregătea de zbenguială o tanti încălțată cu cizmulițe de kangoo jumps. În fața ei, o mulțime de alți țopăitori gata de acțiune. Nu știu de voi, dar pe mine m-a convins de utilitatea acestui sport. Screw football, tennis, cycling, jogging & badminton. THIS is the shit. Să argumentez de ce:

 

Ok, acum că am început cu varianta prescurtată, să elaborez nițel.

Created with oQey Gallery

Cu un sport din ăsta nu contează dacă slăbești sau nu. Adică de slăbit o să slăbești cu siguranță. Dacă nu de la efort, atunci de la transpirațiile care o să te treacă căscând ochii la doamna instructor.

Q.E.D.

Adevarul despre acumulatorii de electronice

Saturday 14/01/2012

Oricât de mult ne-ar plăcea electronicele noastre, mai toate depind de acumulatori. Și mai toate, de la laptopuri la camere video, folosesc acumulatori Li-Ion. Acumulatori care au niște caracteristici aparte.

Pentru început, spre deosebire de acumulatorii obișnuiți pe care îi știm noi, au mult mai mulți pini. Nu numai + și -, dar încă 6-7 care nu par că au ce căuta pe acolo. Și totuși, care e rolul lor?

Ei bine, acumulatorii pentru electronicele mai complexe sunt altă poveste. Ascuns în interiorul lor se află un EEPROM în care sistemul stochează permanent informații despre starea lui. Cel mai important, conține parametri care indică nivelul de uzură al acumulatorului, capacitatea din construcție și capacitatea ”reală” rămasă.

Informația este vehiculată undeva între BIOS și acumulator, iar calculatorul, în cazul de față, nu are acces acolo decât pentru a citi informația. Așa se întâmplă că Windows-ul îți poate afișa uneori un mesaj interesant referitor la starea acumulatorului tău, cu recomandarea de a-l înlocui.

Ce nu-mi este prea clar este algoritmul după care se calculează capacitatea rămasă a acumulatorului. Un analizor de celule Li-Ion nu este tocmai ieftin, din câte știu eu. Dar presupunând că ar conține un analizor, acesta ar avea nevoie de cicluri de calibrare complete (încărcare/descărcare completă) pentru a stabili capacitatea reală. Rămâne deci presupunerea destul de rezonabilă că sistemul face o aproximare care poate fi corectă sau nu.

Cum te afectează toate astea pe tine? Foarte simplu. Când sistemul ajunge la încărcare la capacitatea rămasă specificată în EEPROM, oprește încărcarea. Cu toate că poate acumulatorul ar mai putea stoca ceva energie, nu mai este alimentat. enervant, nu?

Ok, și presupunând că nu e corectă, ce poți face pentru a o ajusta sau a o reseta? Pe scurt, nimic! Există foarte multe sisteme de control și de stocare a informațiilor. Un producător de electronice poate folosi unul sau mai multe, în funcție de gama de electronice. Iar toată drăcovenia nu e standardizată. Teoretic, fiecare acumulator se poate ”reseta”, dar doar folosind echipamente oferite de producătorul lui.

Acum și mai interesant. Cine face acumulatorii pentru fiecare dispozitiv? Face marca X acumulatori pentru laptopul ei? Pe scurt, nu! La fel ca la ecranele LCD, senzorii CCD, procesoare, memorii etc. de producția lor se ocupă câteva mari companii ce livrează acumulatorii gata finisați (cu carcasă de plastic și stickerele corespunzătoare).

Care e morala poveștii ăsteia? Acumulatorii sunt, pentru moment, veriga slabă a electronicelor moderne de calitate. Nu pentru că sunt de proastă calitate. Obrazul subțire al producătorilor de top se menține cu reguli foarte stricte de achiziție în ce privește acumulatorii. Și în ciuda fiasco-urilor de genul acumulatorilor Sony de acum câțiva ani, aspectul ăsta este foarte important pentru producătorii de electronice. Cei care au încredere oferă chiar garanții generoase la acumulatori. Dar sunt veriga slabă pentru că, în esență, sunt consumabile. Au un ciclu de viață, un număr de încărcări / descărcări în care își pierd o bună parte din capacitate. Ba chiar își pierd din capacitate stând pe raft, deconectați de la dispozitiv. Și singura soluție de a-i revitaliza este achiziția unuia nou.

Problema este că noi, consumatorii, îi privim de obicei ca pe electronicele pe care le folosim. Avem așteptări nerealiste de la ei. Și din așteptările nerealiste vin frustrările inutile. De luat în calcul data viitoare când te enervezi pe un gadget care nu mai merge ca pe vremuri.

Recunosc, sunt un hoț…

Thursday 15/12/2011

Am furat imaginea de fundal de pe blog din calendarul ăsta:

Daca vreti si voi imaginea, o vand ieftin…

Viața, rezumată pe Facebook

Wednesday 12/10/2011

Azi dimineață, o alăturare pur întâmplătoare de pe FaceBook mă punea pe gânduri. Aș spune “viața pe Fast Forward”, dar mi-e că și-a înregistrat cineva marca 🙂

Clasamente pe web-ul românesc

Wednesday 05/10/2011

O să încep cu un disclaimer. Știu, Alexa este o unealtă de măsurare a traficului oarecum aproximativă. Cifrele oferite de ei sunt o estimare bazata pe niște factori nu tocmai exacți. Și totuși oferă bazele unor aproximări mult mai corecte decât instinctul personal. Motiv pentru care am fost foarte surprins să văd statistica de mai jos, referitoare la site-urile din România.

Filelist peste Gazeta Sporturilor, și amândouă peste eMag. Nu mă miră poziția relativă a ultimelor două. Dar prezența lui Filelist peste ele m-a luat total prin surprindere. Nu vreau să intru în speculații despre implicațiile acestui clasament. Las pe fiecare să tragă propria concluzie. Dar topul ăsta te pune un pic pe gânduri… 🙂

Care sunt sansele?

Thursday 15/09/2011

Plecam la plimbare azi dimineata. Cu masina pana unde se termina asfaltul dupa care cu piciorul mai departe. Mergem si ne oprim intr-o poienita.

Laura rastoarna toate pietrele, rupe toate floricelele si frunzulitele aflate la indemana, cerceteaza totul. Dupa care facem niste poze cu totii si ne pregatim de intoarcere pentru masa de pranz. Moment in care Laura ia o tranta. Ca de, asa sunt copiii de un an jumate. Normal, incepe sa planga si, normal, mami o ia in brate sa o ostoiasca.

Moment in care incep urletele de 2 ori mai tare. Vezi tu, din tot muntele si toate poienile de pe el, din toate locurile in care putea sa cada lata, Laura a mea a reusit sa cada lata fix pe un musuroi de furnici. Si nu din alea mici si amarate, ci din alea rosii si mari cat un vitel. Care, pana sa se ridice copilul de pe jos, erau calare pe ea cu zecile, muscand feroce tot ce puteau. Iar cand mami a cules copilul in brate, jumate din furnici s-au mutat pe mami.

Mami, vazand atacul salbatic al furnicilor, incerca sa dea creaturile jos de pe copil si de pe ea. Sarcina dificila. Asa ca tata sare in actiune si preia copilul, dand salbatic cu sapca sa curete ganganiile. Numai ca ale dracu’ ganganii muscau tot ce apucau cu asa o ferocitate ca pur si simplu nu le putea disloca sapca aplicata cu energie de tati. Bonus, unele dintre furnici incercau sa intre sub pantaloni sau dupa guler. Iar tati, care culegea manual furnicile acum, pentru ca era singura metoda eficienta, incerca un fel de multitasking furibund de a scoate furnicile din guler si de o a dezbraca pe Laura in acelasi timp.

Intr-un final operatiunea a reusit. Copilul imbracat in scutec era intors minutios pe toata partile, confirmand lipsa furnicilor. Apoi hainele au fost curatate totalbde bestiile milimetrice, si am imbracat copilul din nou.

Incredibil, dar toata povestea a durat nu mai mult de 1-2 minute.

Si ma intreb iarasi, care sunt sansele ca din toata padurea, Laura sa se intinda fix pe un musuroi de furnici rosii?

Pentax k-x + Pentax SMC-DA 40mm f/2.8 Limited

Saturday 10/09/2011

Plus lumini profesionale si blitz Metz 58 AF-1

Ce păianjen e ăsta? – UPDATE

Monday 15/08/2011

Știe careva ce specie de păianjeni sunt ăștia? Nu de alta, dar am găsit 4 în curte, doi dintre care fiind cam cei mai mari păianjeni pe care i-am vazut vreodată atârnând de o pânză… Așa, cam pe la 5+ cm cap-coadă.

UPDATE: dupa niscai research pe internet, bestia a fost identificata. Paianjenul viespe ( Argiope bruennichi ) este o specie de paianjeni inofensiva, comuna, raspandita din Europa pana in Japonia. Conform documentariei, femelele ajung la 25mm. Dupa o atenta masuratoare a specimenului din poza ma bucur sa constat doua lucruri:

1. Pisi are ~30mm, deci biologii nu stiu nimic.
2. Creierul primatelor are o teama patologica de arahnide, ceea ce le face sa para mult mai mari.

Viața la țară

Monday 15/08/2011

Ieri seară am fost vizitați de un gigant. Și așa cum m-au obișnuit, fetele mele s-au uitat curioase la el. Iar mai târziu… 🙂

gigantul

Vreau și eu…

Thursday 04/08/2011

…o bicicleta din asta:

Excelentă campanie Toyota 🙂