Posts Tagged ‘biologie’

Filozofie cu pui de pasăre

Wednesday 21/06/2017

Aparent fără nicio explicație (deși există una cât se poate de rațională), în ultima vreme am avut de-a face cu o mulțime de pui de pasăre căzuți din cuib. La primul am reacționat instinctual și l-am adus acasă. M-am documentat temeinic după care l-am dus înapoi de unde l-am luat. În cazul celui de-al doilea, știam ce era, sau mai bine zis ce nu era de făcut. În cazul celui de-al treilea nu mai era nimic de făcut.

Altă chestie interesantă însă este ce am învățat din asta. Și au fost mai multe lucruri.

În primul rând, a fost realizarea faptului că educația științifică (în cazul ăsta de biologice) pe care am primit-o în copilărie este dezastruos de incompletă și superficială. Povestea suna cam așa: păsările fac cuib, fac ouă, le clocesc, eclozează, părinții hrănesc puii până cresc, învață să zboare și pleacă. Ceea ce este, evident, o tâmpenie cam la fel de mare cu aia cu Moș Crăciun. Dacă un pui așteaptă să plece din cuib până știe să zboare, nu va pleca niciodată. Zburatul, ca și alte deprinderi complexe, necesită exercițiu și experiență. Cel mai adesea puii ajung întâi la sol. Dacă supraviețuiesc experienței, sunt îngrijiți de părinți la firul ierbii până învață să zboare cum trebuie. Este o etapă inerent periculoasă, supusă riscului prădătorilor de la sol. Cine scapă însă… e bun scăpat. Deci prima lecție este că educația primită de mic este, evident, incompletă.

A doua lecție este, însă, că ești absolut orb la cât de incompletă este informația de care dispui. Lucrurile învățate în copilăria timpurie se cimentează în psihic nu ca informații, ci mai degrabă ca axiome. Iar povestea se repetă pe cam toate palierele pe care realitatea nu te obligă să îți re evaluezi cunoștințele. Ești sigur că știi, dar habar n-ai cât de greșit știi, cel mai probabil. Și nici măcar nu simți cine știe ce nevoie să faci un refresh la informații. Creierul uman adoră certitudinile într-o lume care, de fapt, nu oferă niciuna.

Și a treia și cea mai stupidă lecție, este cât de ușor te poți lăsa purtat de informații greșite și instincte, aparent nobile, în a întreprinde acțiuni în cel mai bun caz greșite. Uneori chiar dezastruoase. Prin definiție, instinctele nu apelează la rațiune. Iar lecția ar fi aici ca, după prima reacție instinctuală, să faci un pas în spate și să analizezi problemele rațional, pe bază de argumente logice. Sigur, asta e destul de greu iar gânditul este destul de obositor…

Trei lecții de la The Human Body

Tuesday 07/05/2013

Am ajuns astăzi, într-un final, și mă bucur foarte tare că am avut ocazia să văd expoziția.

Este pentru prima dată în viață când am avut ocazia să văd ”mecanica” din corpul uman în toată splendoarea ei, de la oase la organele interne și până la sistemul reproducător datorită căruia suntem cu toții pe planeta asta. Departe de a fi o expoziție macabră, este una din cele mai frumoase afirmări ale vieții și, pentru mine, un argument al bucuriei de a trăi aici și acum, ca membru al rasei umane. Din respect pentru expozanți și regulile acestora, nu am făcut nici un fel de fotografii, dar vă voi povesti trei lucruri care m-au impresionat.

528[1]

După ce treci de prima sală, dedicată structurii osoase, intri în partea unde ți se prezintă musculatura ce îți permite să faci toate lucrurile minunate, de la sport până la dans. Imediat sub piele se află o rețea incredibil de complexă de mușchi și tendoane, dar și o țesătură de nervi pur și simplu impresionantă. Privit din punctul ăsta de vedere, organismul uman este o mașinărie aproape absurd de fragilă. Orice traumă, lovitură sau mușcătură poate avea consecințe extrem de severe. Și totuși, știm cu toții cât puternic și de rezistent este organismul uman. Un adevărat paradox viu.

Al doilea lucru care m-a impresionat profund a fost modul în care sunt prezentate inima și plămânii, ca unitate funcțională. În partea dreaptă sunt expuși doi plămâni și o inimă normale. În contrast, în partea stângă, este expus același set de organe ale unui fumător. Diferența între cele două exponate este zdrobitoare. Plămânii fumătorului sunt murdari și negri, de culoarea cărbunelui. Trauma chimică la care au fost supuși este extrem de vizibilă. Iar între cele două exponate, este pusă o cutie în care fumătorii își pot arunca pachetele de țigări – un prim pas spre viața de nefumător. O cutie care, am constatat cu destulă bucurie, conține destul de multe ”exponate”.

Al treilea lucru care m-a impresionat a fost vederea creierului în toată splendoarea lui, în craniul care îl găzduiește. Un organ aparent banal, mai mic decât te-ai aștepta și mult mai puțin impresionant din punct de vedere al complexității vizibile cu ochiul liber decât ficatul, plămânii sau sistemul circulator. Și totuși, în interiorul lui existăm cu adevărat. În interiorul lui există, de fapt întregul univers, pentru că în el rezidă de fapt capacitatea noastră de a înțelege și de a aprecia lumea din jurul nostru prin prisma umilelor simțuri care îl asistă.

The Human Body m-a ajutat să pun în perspectivă, să reajustez scala multor concepe pre-existente la nivel pur empiric. Am plecat de acolo profund impresionat și cu o doză sănătoasă de umilință, dar încărcat cu o doză de bucurie și optimism greu de descris. Nu pot decât să-ți recomand să faci și tu o vizită. Merită și timpul și banii.

Dovada că bărbații sunt distruși din fabrică…

Friday 20/01/2012


Playboy's Big Boobs Naked Workout de bigbouncingboobs

Dacă doar atât ne trebuie să ne tembelizăm și să rămânem precum căprioara în lumina farurilor, suntem cu adevărat niște creaturi triste…

Somn de iarnă

Thursday 29/12/2011

Puțină lume se întreabă ce fac o droaie de animale și de insecte iarna. Unde se duc? Cum supraviețuiesc? Eu m-am întrebat și am căutat niște răspunsuri. Nu am găsit prea multe.

Eu stau la etajul patru din patru. În dreptul geamului meu a ajuns de curând un tei. I-au trebuit 30 de ani de încăpățânare împotriva unor vecini deranjați de umbră sau de crengile care le atingeau geamurile. Dar a ajuns, și primăvara mă încântă cu parfumul florilor aflate la o întindere de mână de fereastra mea.

Zilele trecute am putut să constat că nu este singura plăcere pe care mi-o poate oferi. Un mușchi ciudat de pe o crenguță din fața ferestrei, colorat atipic, s-a dovedit a fi ceva cu totul neașteptat. O familie de gândăcei adunați împreună pentru un lung somn peste iarnă. Ba chiar se pare că au și niște intruși în mijlocul lor. Oare sunt paznici sau impostori? O să mă interesez să aflu. Și cine sunt amicii, și cine sunt impostorii. O să-i țin sub observație până la primăvară, să văd ce se mai întamplă.

Ce păianjen e ăsta? – UPDATE

Monday 15/08/2011

Știe careva ce specie de păianjeni sunt ăștia? Nu de alta, dar am găsit 4 în curte, doi dintre care fiind cam cei mai mari păianjeni pe care i-am vazut vreodată atârnând de o pânză… Așa, cam pe la 5+ cm cap-coadă.

UPDATE: dupa niscai research pe internet, bestia a fost identificata. Paianjenul viespe ( Argiope bruennichi ) este o specie de paianjeni inofensiva, comuna, raspandita din Europa pana in Japonia. Conform documentariei, femelele ajung la 25mm. Dupa o atenta masuratoare a specimenului din poza ma bucur sa constat doua lucruri:

1. Pisi are ~30mm, deci biologii nu stiu nimic.
2. Creierul primatelor are o teama patologica de arahnide, ceea ce le face sa para mult mai mari.

Richard Dawkins în România?

Saturday 28/05/2011

Poate că sună prea bine să fie adevărat. Poate că e o prostie și s-a găsit cineva să facă pe Facebook o pagină ca să capete niscai atenție. Sau poate chiar există șansa ca unul din cei mai renumiți biologi și unul din oamenii cu cea mai clară gândire pe care l-am… citit, să ajungă în România, unde să susțină o prelegere. Eu unul mi-aș dori foarte mult să particip la așa ceva.

Câte ceva despre Dawkins poți citi aici.

Dar unul din lucrurile pentru care îl admir cel mai mult este faptul că are curajul să fie ateu și să militeze în mod deschis pentru această cauză, cu argumente raționale și de extrem de mult bun simț, pentru cei dispuși cu adevărat să asculte. Ca în cazul prelegerilor de mai jos, susținute singur, în primul caz, sau împreună cu Sam Harris în cazul celei de-a doua.

Dacă ești doritor să îl auzi în persoană și crezi că s-ar putea întâmpla, poți să începi cu un pas foarte simplu. Și gratuit și fără belele de cap. Trebuie doar un Like pe pagina de Facebook de aici.

De ce e nevoie de ecarisaj?

Thursday 12/05/2011

În natură, volumul unei populații de animale este controlată de accesul la resursele naturale. Hrana și apa sunt cele mai importante, dar nu singurele. Asta asigură o limită maximă a populației. Când ai un număr limitat de căprioare pe care poți să le prinzi, că nu stau de proaste, supraviețuiește doar numărul de lupi care se poate hrăni cu ele. Ăsta este motivul pentru care în deșert sunt puține viețuitoare iar în junglele tropicale viața abundă. În lipsa acestei legi, o simplă colonie de bacterii ar putea ajunge, în decursul unei săptămâni, să cântărească întreaga greutate a Terrei.

În orașe, legea asta nu funcționează. Din cauză de tomberoane și din cauză de mărinimoși care hrănesc maidanezii fără să se gândească la consecințe. Așa se ajunge la populații scăpate de sub control. Problemă valabilă pentru câini, pisici, șobolani, gândaci de bucătărie, țânțari, muște, purici, căpușe etc. Cum orașele sunt lipsite de sisteme naturale de control al populațiilor parazite, numărul lor crește exponențial și este necesară intervenția omului. Serviciul de ecarisaj este unul dintre aceste sisteme. Dezinsecția este un altul. Fără ele, am ajunge să fim mâncați de vii de câini, atacați de șobolani, ciupiți până la moarte de țânțari și îngropați în mormane de libărci.

Deci ce vrem? Unde tragem linia? Când e momentul să reacționăm?

Știai că…

Saturday 07/05/2011

Tu, cel care citești rândurile astea, ai 46 de cromozomi, la fel ca și mine și toți ceilalți oameni. Dacă ești extraterestru, salutare și bine ai venit. Jumate din cromozomii tăi provin de la tatăl tău și cealaltă jumate de la mama ta. Mai toate animalele din lume care folosesc reproducerea sexuată respectă regula asta, indiferent de numărul de cromozomi pe care îl au. Am spus mai toate pentru că sunt unele care nu respectă regula asta.

Ordinul Hymenoptera, cu membrii marcanți precum furnicile, viespile și albinele, are cu totul alte reguli. Masculii au doar jumătate din numărul de cromozomi al femelelor, pe care îl primesc exclusiv de la mamă. În realitate, pur și simplu nu au tată. Ouăle ne fecundate se transformă automat în masculi. Și nu, nu sunt fecundate de sfântul duh. Ouăle fecundate, fără excepție, ajung femele. În termeni științifici, se spune că sunt haplodiploide.

Atunci când o tânără matcă părăsește colonia mamei, se împerechează cu un mascul. O singură dată, păstrând sperma pentru tot restul vieții, din care creează ouă până moare. Și aici intervine partea interesantă. Masculul transmite mai departe 100% din codul său genetic, în timp ce mama doar jumate. Asta înseamnă că toate femelele sterile ce alcătuiesc un mușuroi de furnici, un cuib de viespi sau un stup de albine au o proporție uimitoare de gene în comun: 75%. La mamifere, proporția de gene în comun între frați buni este de 50% (în medie statistică). La fel, un părinte are investite în copilul său fix 50% din genele sale. Cu alte cuvinte, surorile furnici/viespi/albine sunt mai înrudite între ele decât aș putea spera vreodată să fiu înrudit cu proprii mei copii.

Să fie deci o coincidență că ființele haplodiploide preferă să trăiască în colonii în care au grijă unele de altele? A-ți ajuta surata în suferință de lângă tine înseamnă mai mult decât a-ți ajuta copilul sau frații să supraviețuiască.