Posts Tagged ‘comerț’

Dialoguri comerciale

Sunday 02/12/2012

România este o țară cu adevărat uimitoare. O țară în care dialogurile cu un comer… lucrător comercial pot transcende raționalul și poate duce până în metafizic. Ceea ce urmează este un dialog real. S-a întâmplat astăzi, eu fiind unul dintre participanți.

Intru într-un magazin de diverse, în căutarea unui aprinzător electric pentru aragaz, variațiunea cu baterii. Nu îl văd, așa că întreb.
– Avem, dar nu vă dau, că sunt proaste.
– Îmi arătați totuși?
Se apleacă undeva și scormonește în fundul unui raft de pe podea. Scoate exact ce caut eu.
– Perfect, îl cumpăr.
– Dar chiar e prost, să știți…
– Am mai cumpărat. Se sparge ușor, dar pentru aprinsul aragazului e cel mai bun. De departe. Cât costă?
– 4 lei.
– Bine, îl iau.
– Baterii vreți?
– Nu, e plină casa de baterii… Dar dați-mi două să-l testez.
Mi le dă și îl testez. Scântei puternice, drăcovenia funcționează. Îi dau banii și scot bateriile. Un alt om din magazin se uită la mine cu ochii mari.
– Ce e ăsta, aprinzător?
– Da, e cel mai bun pe care l-am găsit până acum.
– Vreau și eu unul, se întoarce el spre vânzătoare, convins de ce a văzut și de explicația mea.
– Nu vă dau, că sunt proaste, zice vânzătoarea în timp ce eu tocmai ieșeam pe ușa magazinului.

La mulți ani România…

Du-te bă draq cu comanda ta cu tot…

Tuesday 23/10/2012

Se dau datele problemei:

  • Una bucată site de vânzare încălțăminte – ale82.ro – proprietate persoană fizică marca macaronar cu denumire de origine controlată Alessandro Tramonte.
  • Una bucată client care plasează o comandă pe sus-menționat site pentru două perechi de încălțări, încurajat fiind de termenii și condițiile afișate: ”Schimbam produsul in cazul nepotrivirii marimii sau rambursarea lui”.

Sună telefonul astăzi.
– Băi clientule, tu ești serios sau te bagi în seamă?
– Adică ce?
– Adică știi tu perechea aia prima de ai comandat-o? Sigur nu-ți vine, așa că nu ți-o dau. Iar a doua… Sigur îți place? Că dacă nu ești sigur nu vreau să mă încurci așa degeaba… Am treabă, stau mușterii după mine. N-am timp de trimis produse așa, la clienți. Hai, că mă ții din treabă.

Amice Tramonte, cred că ești un pic confuz. Un magazin online se face ca să vinzi produse, nu ca să nu le vinzi. Esențialul când te sună un mușteriu nou este să-i faci impresie bună și să ți-l faci fidel, nu să te stropșești la el. Și mai ales, dacă vinzi încălțăminte, să îi inspiri încredere că la prima comandă nu rămâne cu o pereche cu măsura greșită. Bine, am înțeles, tu în particular ești valoros. N-o faci pentru bani, o faci din pasiune. Și pe mine mă enervează să mă fugărească lumea așa, tot timpul. Nici n-ai idee cum mă aleargă lumea să-mi înfunde bani în buzunar. Vorba aia – valoarea mea, valoarea mea… Nu ți-o zic p-aia cu vafa că sunt un finuț.

Ca sa fiu și mai măgar :D

Wednesday 08/02/2012

O alegere cu adevărat dificilă…

Wednesday 08/02/2012

Not really 😀

Comerț a la România

Tuesday 31/01/2012

Cine m-a văzut în persoană știe, sunt ochelarist. Anul trecut prin august drăcușorii din casă au reușit să-mi ciobească o lentilă. Așa că m-am suit pe bicicletă și m-am dus la un magazin de optică medicală din apropiere. Ultima dată îmi făcusem ochelari cu doi ani în urmă. Și cum cât trăiești dioptriile evoluează, am profitat de oferta lor: ramă + lentile și consult oftalmologic gratuit. Cum printre altele sunt și șofer, mi-am ales o ramă cu lentile de soare polarizatoare ce se atașează magnetic, la nevoie.

Toate bune și frumoase. Până când acum o săptămână, într-o vineri seara, i-am dat jos de la ochi și un șurub care fixa unul dintre brațe a căzut pe jos. Nu pentru că s-a desfăcut ci pentru că s-a rupt. Probabil și de la câte capete și picioare au încasat de la drăcușori ce se zbăteau să scape de pupăceală pe burtă. Na comedie. Dădusem niște bani frumoși pe ochelari, iar lentilele de soare detașabile erau mare parte din motivul pentru care o făcusem. Și dacă tot ramele erau ok și utile, dădusem ceva mai mult și pe niște lentile mai bune. Ce să mai fac acum? Bon ioc, dar plătisem cu cardul. Caut pe home bank și găsesc tranzacția. Măcar am ceva la mână.

Înarmat cu răbdare și mult Zen, mă duc la magazin. Încercarea moarte n-are… Intru, îmi mușc limba preventiv să nu încep cu scandal, vorbesc cu domnișoara de la tejghea, îl cheamă pe omul din spate de la montaj, se uita la rame, se uită la ce mai au expus…

”N-avem… Bonul îl mai aveți?”
”Nu”
Pune omul mâna pe telefon și sună la furnizor.
”Băi, am o problemă cu o ramă Leonardo. Din aia cu lentile de soare… Bine, te aștept să vii s-o vezi.”

Las ochelarii și un număr de telefon. Și timp de o săptămână – liniște absolută. Astă seară primesc un telefon. ”Vă așteptăm”.

Și ce să vezi, rame nou nouțe puse pe lentilele vechi. Mă uit la ele, probez ochelarii – perfect. Acum așteptam lovitura de grație. Câți bani vor. Și aștept. Domnișoara nu zice nimic și își vede de alt client. Zic mulțumesc și bună seara și dau să plec, așteptând un ”alo, domnu’, banu’!”. Care nu vine. Vine doar un ”Cu plăcere, bună seara”.

Care va să zică, în România există comercianți cu obraz. Criză sau nu, își respectă clienții suficient ca atunci când își recunosc marfa, chiar dacă n-au bon, să-i ajute. Ce să mai zici? În afară de faptul evident că de-acum încolo îmi fac ochelari numai acolo 🙂

Da, se poate și în România. Eu cred că asta e normalitatea care își arată ”colții”. Lucru care mă bucură peste măsură și pe care vreau să-l împărtășesc. Ăsta e magazinul, pe Bulevardul Ghencea, oarecum vis-a-vis de capătul lui 41.


View Larger Map

O vizită la Spring Time – piesă în trei acte

Saturday 17/12/2011

Pentru mine Spring Time-ul din Piaţa Victoriei este un loc mistic. Acolo mi-am descoperit ateismul prima dată, așteptând o șaorma. Și tot acolo am învățat astăzi câteva lucruri interesante.

Am trecut pragul localului astăzi la ora 18:50. Trebuia să-mi iau copii de la socri și preferam să fac ”plinul” ca să plecăm cât mai repede spre casă. Când să comand tradiționala șaorma, Ioana mă trage de cot și îmi arată un afiș. ”Happy Hour după 19:00. Reducere 30% la șaorma”. Na, pentru 10 minute… Așa că cer două ciocolate calde și mai aștept nițel. Mă mut la tejgheaua de cafele și mă sprijin într-o mână.

Actul 1

Pisi de acolo dă să facă ciocolatele și descoperă că a rămas fără ceva. ”O secundă” zice și fuge în spate, de unde se întoarce cu patru cutii de… ceva în brațe. Eu casc ochii mari la produs. Pentru că știu ce era. Pe cutia de gen UHT scria mare ”Milk Drink”. Am mai văzut asta la Auchan. E un lapte diluat cu apă, o poșircă incredibil de ieftină. Hmm, îmi zic eu, oare câți dintre comercianții de cafea fac asta? Doar 100% bănuiesc eu… Și oare de unde își iau restaurantele toate alea pentru mâncarea fițoasă pe care o mâncăm? Din ce se fac sosurile? Bine, alea care nu sunt scoase dintr-un borcan… Lesson learned.

Actul 2

Înghițind ciocolata văd doi copii lîngă casa de marcat. Două țigăncușe, îmbrăcate destul de aiurea cu veste pufoase de gen oaie în ciuda ploii de afară, se hlizeau și se hârjoneau pe acolo. Cea mai mică făcea năzbâtiile tipice de copil de 2-3 ani, iar cea mare încerca să o potolească. Dar era evident că între ele e afecțiune. Și mă bucuram de fericirea lor copilărească, în ciuda etniei de proveniență. Puțin după aia apare și piranda aferentă și cere ceva de mâncare. Numai că nu în română, ci în spaniolă. Și nu pentru că era căpșunară întoarsă de acolo, ci petru că de fapt chiar era un străin care se chinuia să comande ceva într-o limbă cu totul străină. Ca să vezi, unde era rasistul… Analizând după aia situația, da, erau îmbrăcați curat copii și presupunerea mea referitoare la etnia ei a fost subiectiva. Rușinică mie…

Actul 3

Vine rândul șaormei. Cu discount 30% 🙂

Până când mi se înmânează obiectul muncii. Și aici surpriza. E cea mai anemică pe care am cumpărat-o până acum de la ei. Iar când încep s-o mănânc… Totul la interior e redus, chiar și castraveții murați. Aș zice că, per total, sunt cu 30% mai puține ingrediente. Reducere my foot. Auzisem pe undeva că e firmă a unor greci?