Posts Tagged ‘ipocrizie’

Mesaj pentru criticii celor de la Charlie Hebdo

Friday 09/01/2015

Asist, fără uimire ce e drept, la un val de minți luminate care exprimă opinia că ziariștii de la Charlie Hebdo o cam meritau, că ce făceau ei acolo nu era jurnalism sau libertate de exprimare, ci pur și simplu jigniri. M-am gândit ce mesaj i-ar putea convinge că greșesc. Cum aș putea să le arăt că sunt rupți de logică și rațiune. Așa că mi-a venit o idee:

Voi, idioții ăștia care sunteți de părere că niște oameni merită să fie împușcați pentru vorbele și opiniile lor, ați merita să fiți împușcați ca niște câini în stradă pentru ideile voastre cretine!

 

Pentru cititorii acestui mesaj cu mansarda ceva mai puțin mobilată și insensibili la ironie, fraza de mai sus nu este o amenințare. Este o gimnastică verbală gândită pentru a ilumina ipocrizia unor oameni care scuipă cu dreptul lor la opinie pe dreptul la opinie al unora care și l-au asumat cu prețul vieții. Părerea mea personală este că la vorbe se răspunde cu vorbe. Doar gorilele apelează la pumni și arme pentru a impune un punct de vedere sau a închide gura cuiva.

Crăciun, Saturnalia sau Yule. Motiv de meditație.

Wednesday 21/12/2011

Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.

Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.

Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.

Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?

Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.

Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.

Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.

Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.

Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…

Întrebări retorice

Wednesday 20/04/2011

Pe teme de sezon. Să începem, dară…

Ar trebui să aibă ateii liber de paște/crăciun și alte baliverne religioase?

Argumentul ”cuvioșilor”: nu! Că dacă ei nu cred, pot să muncească.

Argumentul ateilor: dacă voi credincioșii, aparent marea masă (că sunteți mult mai puțini decât v-ar plăcea să credeți), vă rezervați dreptul s-o luați pe arătură periodic cu tot felul de scuze, avem și noi același drept. Mai mult, majoritatea vă trâmbițați sus și tare credința, dar ce vă interesează cel mai tare e bârfa din curtea bisericii, fripturica, șprițul și fusta vecinei care e mai predispusă la ghidușii după post. Deci, de fapt, față de noi ateii care recunoaștem sincer că nu credem în povești cu creaturi imaginare, voi vă prefaceți că le credeți ca un pretext pentru petreceri și festinuri. În traducere liberă, se numește ipocrizie.

Ca să o spunem pe aia dreaptă, ca ateu aș prefera mai mult să am libertatea de a subscrie sau nu la zilele voastre de sărbătoare. Și în caz că nu vreau să ader la paște, rusalii și crăciun (da, uite aici o sărbătoare profund religioasă), să pot să-mi fac pachet toate zilele cuvenite și să mi le iau când vreau eu. Să mă duc în concediu și să fac o sinceră incantație zeului grătar și zeiței bere, să îmi privesc copiii jucându-se și să îi sărut în creștet. Adică ce faceți voi, numai că pe față și sincer, fără scuze puerile.