Posts Tagged ‘logica’

”Homo Sapiens” sau doar ”Homo”?

Thursday 09/11/2017

De foarte multă vreme sunt pasionat de știință. Este o curiozitate nativă de a descoperi cum funcționează lucrurile. Colateral, însă, am studiat și modul de a ajunge la adevăr. Și asta m-a dus, surprinzător, la întrebarea dacă Homo Sapiens, în marea masă, este o specie inteligentă sau nu.

Răspunsul simplu și arogant ar fi ”Sigur că este! Uită-te în jurul tău la ce am construit și ce am realizat”. Ceea ce sună bine, dar nu este neapărat adevărat. Genele fiecărui animal și condițiile de mediu, traduse în modalitatea de exprimare a genelor, crează individul. Mai greu de văzut însă este influența pe care aceste gene, sub forma individului, îl au asupra mediului. Cineva foarte deștept a denumit odată asta drept ”Fenotipul extins”. Dar oamenii nu sunt singurul animal care își transformă mediul. Furnicile fac asta în mod regulat. Castorii produc schimbări spectaculoase în mediul lor. O modificare minoră într-un ecosistem poate aduce modificări majore. Îmi aduc aminte de o situație în care reintroducerea lupilor într-un ecosistem de unde fuseseră vânați până la extincție a produs schimbări atât de mari încât s-a schimbat cu totul cursul unui râu. Deci nu, nu avem monopolul asupra schimbării mediului și nici asupra clădirii de structuri.

Observ de multă vreme interacțiunile umane, modul în care se discută problemele, modul în care se ajunge la convingeri, modul în care marea masă umană caută răspunsuri la probleme reale sau imaginare. Și, în general, modalitatea de funcționare a rasei umane aduce mai mult a instinct extrem de complex, nu a abordare inteligentă, în principal din cauza unor comportamente sistematice în ceea ce privește luarea deciziilor. Și până apuci să te apleci după o piatră, nu, nu am pretenția că sunt cu ceva diferit din punctul ăsta de vedere. Dar îmi pun întrebări privind tradițiile sociale, evoluția politică a societății și modul cum se dezbat probleme de o importanță covârșitoare. Poate cel mai descurajant dintre toate este modul cum realități ale vieții sunt negate cu vehemență de unii oameni care dovedesc o capacitate incredibilă de a nu asimila fapte cât se poate de reale.

Soluția acestei probleme se reduce la un sistem riguros de gândire. Creierul uman needucat în problemele logicii este supus unor erori sistematice față de care, culmea, este aproape perfect orb. Iar corectarea acestor erori trebuie să înceapă de la cunoașterea lor.

Erori cognitive (cognitive biases)

Pare greu de crezut că ochii sau simțurile tale te pot păcăli, dar este cât se poate de adevărat. Dovadă stau zecile de iluzii optice pe care, chiar dacă le cunoști, pur și simplu nu le poți anula voluntar. Complexul senzorial cerebral le percepe greșit de fiecare dată. Unele din ele pot fi dovedite ușor, cu rigla sau cu alte aparate de măsură, dar asta nu are niciun efect asupra percepției tale. Interesant este, însă, că acest gen de erori afectează toate aspectele percepției umane.

Erorile cognitive pot afecta modul de a lua decizii, modul în care ne formăm convingerile, comportamentul, interacțiunile sociale și memoria. Lista acestora este enormă. Îți recomand cu căldură să o parcurgi pe îndelete aici – List of cognitive biases.

Oamenii observă selectiv și subiectiv, iar memoria este, în mod surprinzător, extrem de fragilă și de lipsită de rigurozitate. Poți să îți aduci aminte cu perfectă convingere despre lucruri care nu s-au întâmplat sau s-au întâmplat cu totul diferit. Studii de specialitate au dovedit de nenumărate ori că martorii oculari sunt cea mai de neîncredere dovadă, comparat cu înregistrările video sau alte dovezi fizice (amprente, ADN, fibre etc.). Se ridică atunci problema logică a corectitudinii concluziilor trase din observați greșite sau puternic subiective.

Sunt câteva exemple absolut clasice de erori cognitive.

Eroarea de confirmare

Când analizăm o problemă, avem tendința de a favoriza dovezile care confirmă ipoteza noastră sau, în cazul unor convingeri profunde, avem tendința de a observa toate elementele care o confirmă. Cele care o contrazic fie sunt ignorate, fie nu se înregistrează. Un caz tipic este cel al antivacciniștilor care preferă să creadă o mână de studii contrafăcute în detrimentul munților de dovezi care dovedesc că nu există nicio corelație între vaccinuri și autism, de exemplu. Un alt exemplu este al posesorilor auto (ca mine), care după ce fac o alegere o percep ulterior ca cea mai bună posibilă, plecând de la toate elementele pozitive pe care le constată, uitând micile probleme inerente de exploatare.

Antropomorfismul

Nu odată oamenii au tendința de a atribui altor ființe și chiar altor obiecte caracteristici și emoții umane. Unul din cele mai evidente exemple este modul în care sunt percepute animalele de companie. Deși caracteristici precum instinctul social sunt destul de răspândite în lumea animală, posesorii de pisici și câini au tendința de a le atribui acestora sentimente complexe și uneori intenții extrem de elaborate. Intenții sunt atribuite uneori și vremii, care fie este malefică și strică planurile cuiva, fie este binevoitoare și contribuie la pozitiv la ziua cuiva.

Efectul de halou

Cel mai adesea, avem tendința de a transforma câteva caracteristici în ceva definitoriu. De exemplu, contemplând o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic, alunecăm mental spre convingerea că acestea sunt și bune din punct de vedere moral sau bine intenționate, sau, similar, de a extinde o trăsătură negativă a cuiva la întregul lui caracter.

Efectul retrospectiv

Odată trecuți printr-o situație, atunci când privim înapoi suntem uneori ferm convinși că rezultatul era absolut previzibil. Ba chiar ne simțim justificați în a spune ”eram sigur că așa o să fie”. Cu toate acestea, dacă am fi făcut un pariu cu noi înșine înaintea evenimentului, nu am fi avut nicio idee despre cu s-ar fi desfășurat lucrurile.

Efectul pozitivității

Pe măsură ce amintirile se sedimentează, avem tendința (involuntară) de a favoriza amintirile plăcute. Este un fel de mecanism de auto apărare a creierului. Un loc de muncă oribil, de exemplu, poate rămâne în memorie prin prisma colegilor superbi cu care ai interacționat. Ani de zile după aceea, stresul care te-a determinat să pleci este uitat, rămânând în locul lui doar amintirea caldă a oamenilor cu care ai interacționat. Efectul se traduce cel mai bine prin expresia clasică ”vremurile bune”.

 

Erori logice (logical fallacies)

Mult mai greu de observat și mult mai greu de perceput, erorile logice sistematice se suprapun peste erorile de observare, multiplicând posibilitatea concluziilor greșite. Și mai delicat este că este mult mai ușor să le percepi în gândirea celorlalți, dar mai greu în a ta. Iar când încerci să îi explici cuiva o astfel de eroare comisă, vei avea de-a face cu un răspuns deseori vehement de apărare.

Ca și în cazul erorilor cognitive, lista este foarte lungă – List of logical fallacies. Îți recomand să o parcurgi și pe aceasta cu răbdare.

Sunt câteva exemple importante care sunt emblematice.

Apelul la autoritate

Pus în fața unei probleme pe care nu o cunoști prea bine și pentru care nu ai informațiile necesare, te uiți către o figură de autoritate pentru a îți influența alegerea soluției. Figura de autoritate poate fi un doctor, un academician, dar poate fi la fel de bine o figură politică sau un artist. Problema este că, în felul acesta, se ajunge la diete recomandate de actrițe celebre, sau la opinii anti vaccin din partea unor vedete TV care nu au în fapt nicio calificare pentru a emite o opinie validă pe acest subiect.

Alb sau negru

În cazul unei decizii, ai tendința de a lua în considerare doar două concluzii. Ca de exemplu în problema zahărului, care nu poate fi decât bun sau rău. Ne scapă cu totul nuanțele, ca de exemplu importanța cantității, situațiile în care este necesar etc.

Experiența personală

O dovadă din viața personală cântărește mult mai greu decât multe informații contradictorii. Un exemplu excelent este argumentul folosit de fumători despre bătrânul care a murit de bătrânețe deși fuma un pachet de țigări pe zi, în ciuda secțiilor de oncologie pline de fumători în diverse stadii ale cancerului. Concluzia fiind că riscurile fumatului sunt, evident, o exagerare răutăcioasă.

Ad hominem

Unul din cele mai ”simpatice” este atacul la persoană atunci când ești confruntat cu o critică. În loc să se adreseze problema ridicată, validitatea sau corectitudinea acesteia, răspunsul este un atac la caracterul persoanei care a făcut observația inițială. Un exemplu tipic sunt ouăle domnului Năstase.

Apelul la emoție

Pentru a întări un argument se recurge la emoții pentru a influența decizia, fie că vorbim de emoții negative (frică, furie, ură) sau pozitive (mândrie, iubire, speranță). Cei mai abili oratori folosesc această tehnică în mod sistematic. Dar, realist vorbind, emoția asociată unei soluții nu are nimic de-a face cu corectitudinea ei. Este mai degrabă o unealtă de manipulare.

Omul de paie

Confruntați cu o opinie incomodă, recurgem la distorsionarea afirmației inițiale pentru a o arunca în ridicol sau pur și simplu a o discredita. Este o practică extrem de comună în politică.

 

Deci observăm greșit și judecăm greșit?

Da, de cele mai multe ori o facem. Luăm de bune afirmații sau observații greșite, le judecăm greșit și ajungem la concluzii evident false. Ca, de exemplu, la tratamente cu ceaiuri pentru cancer, la ”medicamente” homeopatice, la superstiții, zodiace și în general la un haos al convingerilor fără o bază reală a afirmațiilor în favoarea lor. Privită rațional și detașat, umanitatea seamănă cu un copac aflat în bătaia vântului. Frunzele se orientează într-o direcție sau alta în funcție de curenții de aer. Opiniile se schimbă dintr-o parte în alta și înapoi.

Și acum problema cu adevărat importantă: ce poți face pentru a le evita? Răspunsul este un sistem de gândire riguros, pe care să îl aplici sistematic. O bună cunoaștere a erorilor de observare și a erorilor logice, după care o permanentă evaluare a informațiilor pe care le primim.

Cineva îți spune un fapt ”X”. Sună adevărat? Cadrează cu realitatea? Există motive bune să cred ce am auzit? Există argumente externe care să susțină afirmația? Poate fi dovedită și demonstrată repetabil? Este nevoie de condiții speciale care să valideze afirmația? Îmi doresc cumva să cred ceea ce aud din motive subiective și ignor argumente raționale?

Scepticismul sistematic, dublat de dovezi concrete, repetabile, bazat pe un sistem robust și rațional de gândire și de evaluare a informațiilor este singura metodă de a valida afirmațiile cu care ai de-a face. Este cât se poate de simplu, nu?

De fapt, nu. Și aici revin la întrebarea din titlul articolului. Am urmărit o serie foarte lungă de dezbateri pe probleme cât se poate de importante, de la vaccinuri și imaginarul risc al acestora asupra sănătății copiilor, până la probleme precum încălzirea globală. Am urmărit oameni cât se poate de bine pregătiți, cu informații minuțios culese, verificate independent de alte zeci de oameni, încercând să comunice FAPTE către alți oameni. Și, în ciuda intuiției și bunului simț, am văzut imunitatea marii mase a omenirii la astfel de informații. Dacă îți trebuie o singură dovadă, uită-te la modul în care electoratul PSD a reacționat înainte și după alegeri la toate informațiile primite despre jafurile patronate de partid, despre problemele legale ale candidaților și la toată conspirația pe care au înghițit-o fără nicio ezitare în timpul mitingurilor din februarie 2017.

Mă întreb, în egală măsură, asupra argumentelor pe care cealaltă tabără ar fi capabilă să discute și să le priceapă calm și rațional. Presupunând, evident, că nu ar fi vorba de o propagandă evident absurdă. Personal am petrecut multe ore, luptându-mă cu instinctul de greață, ascultând propaganda anti justiție, identificând fracturile logice din discursurile care curgeau acolo. Am ascultat și mai mult argumentele pro justiție, identificând toate congruențele acestora cu logica, morala și bunul simț. Alegerea poziționării a fost rațională.

Lucrul care mă întristează cel mai mult este că, universal, experții în comunicare sunt de acord cu un lucru: comunicarea de impact are ca unic factor comun apelul la emoții. Nu la argumente. O prezentare plină de cifre, statistici și analize sociologice nu mișcă pe nimeni. O prezentare plină de apeluri la eroism, curaj, o luptă împotriva sorții sau inamicului comun vor electriza mulțimea infinit mai mult. Iar asta mă întristează peste măsură. Faptele, realitățile, adevărul sunt secundare…

Cred că suntem încă, întreaga rasă umană, tributari unei gândiri instinctuale. Ironic, majoritatea defectelor de logică și de observare provin direct de la strămoșul comun pe care îl împărțim cu primatele, și ele la fel de afectate de acestea. Puțini dintre noi sunt capabili de gândire cu adevărat rațională, și doar pe perioade scurte de timp, pentru că necesită un efort masiv și susținut. Foarte puțini, în situații excepționale, sunt capabili de gândire cu adevărat rațională perioade ceva mai lungi. Acestor puțini oameni le datorăm progresul social și tehnologic, medicina, succesul uimitor al rasei umane împotriva prădătorilor și paraziților, împotriva bolilor și a mediului, accesul la informație și cunoaștere, înțelegerea universului și a lumii cuantice și, nu în ultimul rând, progresul moral al societății umane, minimizarea la nivel global a suferinței umane și a conflictelor.

Poate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, pe baza unei presiuni sociale de adoptare a moralei, logicii și rațiunii ca sisteme primare de valori, vom putea progresa către următorul pas în călătoria evolutivă. Poate mai devreme decât mai târziu. Până la urmă, chiar și optimismul este, în multe cazuri, o eroare de evaluare exagerat pozitivă a probabilităților favorabile de către creierul uman…

O să murim de gripă porcină!

Monday 24/04/2017

Băi, vă zic de-acum, să nu ziceți că nu știați. De murit, o să murim toți de gripă porcină, mai precis din aia de origine asiatică. O știu din sursă mega sigură.
 
Când m-am suit azi în avion, am dat peste o duduie între două vârste. Stătea pe scaunul meu 3D. Nu că era tridimensional scaunul, ăla era numărul pe care l-am ales ieri la check-in. I-am zis că s-a plasat relativ greșit în spațiu. A clipit des și senin la mine. Nu, că ea stă pe 3C. Da, i-am zis, ăla nu e 3C. Ba da. I-am numărat zâmbind ca Tetelu scaunele de la A la D. Cum n-am fost prea convingător din prima, m-a asistat și o domnișoară flight attendant, model portocaliu tip Trump. Așa că duduia s-a relocat pe scaunul corect, după care a dat drumul la o frumusețe de Samsung Edge de pe care a sorbit cu voluptate o serie de articole suculente marca cap lipede (cacofonie intended).
 
Am știut însă că ne pândește sfârșitul lumii pe toți când, după decolare, s-a apucat să își facă temele citind documentația pe persoană fizică pe care o adusese la bord, despre procedurile de carantină și prevenire a transmiterii infecției cu sus numitul virus. Părea genul care lucrează la DSV, printre calificările remarcabile fiind o înrudire de oarecare rang cu Dragnea.
 
Am zis.

De vorbă cu Dorel…a

Tuesday 25/10/2016

Azi dimineață, în curtea școlii. Frig, liniște, oareșce chin creator. Văd un stâlp de iluminat. Din unghiul îl care îl priveam părea o oportunitate foto interesantă. Scot telefonul și caut o încadrare cât de cât interesantă. Cu vederea periferică sesizez pe cineva apropiindu-se de mine. Termin de făcut poza. În fața mea o duduie.

– Bună ziua. Cine sunteți și ce faceți aici?
– Sunt un tătic care face o poză, răspund mirat.
– Nu aveți voie. Trebuie să cereți permisiunea conducerii.
– Serios? Există o lege în acest sens?
– Da.
– Care lege?
– E în regulamentul de ordine interioară.
– Păi aia nu e lege.
– Dar nu aveți voie să faceți poze.
– Doamnă, am fotografiat un stâlp. Nu școala, nu copii. Care e problema dumneavoastră?
– Păi nu aveți voie să fotografiați.
– Și ce facem acum? Nu vi se pare că sunteți ușor agresivă?
– De ce?
– Păi veniți la mine și mă întrebați cine sunt și ce fac. Aveți dreptul să mă legitimați?
– Da (două secunde de liniște șocată din partea mea).
– Îmi arătați și mie o legitimație? Dumneavoastră cine sunteți?
– Administratorul școlii.
– Deci nu aveți dreptul să mă legitimați.
– Ba da.
– Ba nu. Doar poliția și jandarmeria au dreptul. Nici măcar ăștia de la firma de pază nu au dreptul să mă legitimeze. Vreți să chemați poliția?
– Nu domne, dar n-aveți voie să faceți fotografii în curtea școlii.
O altă mămică din curtea școlii.
– Dar de ce doamnă? De ce nu se pot face fotografii în curtea școlii?
– Pentru că nu e voie.
– Vă dați doamnă seama câți infractori au fost în prima zi de școală?
– Acuma mă luați la mișto?
– Păi noi am început?
– Și ce facem acum? intervin din nou în discuție. Chemați poliția?
– Nu.
– Spargem telefonul?
– Nu.
– Și atunci nu vrem să ne vedem fiecare de treabă? Discutăm de cinci minute pe un subiect aiurea.
– Da’ de ce sunteți domne așa de iritat?
– Doamnă, nu vreți să încheiem discuția? Vă reținem aici degeaba. Poate aveți treabă. E frig afară. E păcat…
M-am întors pe călcâie și am plecat cu Laura. În lipsa mea, doamna continuă să se certe cu cealaltă mămică. Amuzată, mămica strigă după mine:
– Ce faci măi, o pornești tu și mi-o lași pe cap?
– Păi hai și tu cu mine, răspund râzând.

Stau și mă întreb, filozofic vorbind, dară nu cumva este soția lui Dorel de la Auchan Drumul Taberei.

Și ca să avem și un epilog al poveștii, asta este poza. Sper să o apreciați, mi-am riscat libertatea făcând-o.

stalp

Despre prejudecăți și ipocrizie

Saturday 04/06/2016

Ieri am trăit o experiență foarte interesantă. Am studiat de aproape, calm și liniștit, alături de Dani, o familie de animale. Părinții încercau să aducă mâncare unui grup pestriț de pui curioși care priveau eforturile părinților de la o oarecare distanță. Bine, cel mai mult am studiat puii, că erau mai drăgălași.

Dani, foarte curioasă din fire a stat alături de mine, tăcută și răbdătoare. Chicoteam amândoi la vederea puilor, dar cât mai reținut, să nu-i speriem. Și Laura a fost curioasă, dar nerăbdătoare cum era vorbea tare și se mișca brusc. Până la urmă s-a plictisit și a plecat. Într-un fel, era o paralelă bizară cu lumea oamenilor. Un grup de pui neajutorat care depindea de efortul părinților. Părinți care depuneau un efort serios și se expuneau unor riscuri mortale pentru puii lor. Un adevăr universal și înduioșător. Surprinzător însă, trecătorii curioși de preocuparea noastră nu erau de aceeași părere.

Unii au înjurat la vederea puilor. Alții au sugerat să omorâm părinții lor cu pietre. Atitudinea generală a fost una de scârbă și respingere.

Pentru că, vezi tu, noi studiam o familie de șobolani. Creaturi superb adaptate mediului urban, capabile să coexiste oriunde alături de oameni. Sigur, nu vreau să spun că nu reprezintă riscuri de sănătate, la fel ca orice parazit al orașelor. Dar dincolo de prejudecăți și de scârba educată, sunt totuși niște creaturi demne de admirație… atâta timp cât nu intră peste tine în casă. Sunt agile, curioase, inteligente și extrem de perseverente. Sunt niște superbe mașinării de supraviețuire.

Am fost mândru de fetele mele. Ambele au fost capabile să treacă peste prejudecăți și să vadă frumusețea momentului. Niciuna nu a simțit nevoia să ridice o piatră. La fel ca în cazul păianjenilor, a bufnițelor sau a ciorilor, am putut admira un animal în mediul lui natural. Și am fost cu toții liberi de ipocrizia că unele animale sunt cumva mai nobile decât altele.

Rațiunea învinge prejudecățile întotdeauna 🙂

Ce mi se pare dubios în povestea Angelinei

Wednesday 25/03/2015

Ziua de ieri a avut două subiecte intens discutate. Primul a fost prăbușirea unui avion. Trist, mulți oameni au murit, printre care și copii. Autoritățile competente vor desfășura investigațiile de rigoare și vor da de cap problemei, mai devreme sau mai târziu. N-am nici un dubiu.

Al doilea subiect, însă, mi-a dat de gândit. Angelina Jolie a scris un articol în presă în care anunță că și-a extirpat uterul și ovarele dacă citești cu atenție articolul ei, spune că și-a extirpat ovarele și trompele uterine NU și uterul (felicitări presa care nu e în stare nici să citească un articol…), după ce cu ceva vreme în urmă, și-a extirpat sânii. Toate operațiile, spune ea, au fost făcute preventiv pentru a evita eventuale îmbolnăviri ulterioare, bazate pe anumiți markeri genetici și un istoric în familie. Sunt câteva aspecte aici pe care personal le găsesc dubioase și care îmi generează o stare de disconfort intelectual. Voi încerca să le expun, fără a avea pretenția de a cunoaște problema în detaliu. Aproape totul este bazat pe presupuneri și nu am pretenția că ar fi adevărul. Sunt conștient de tendința naturală de a cădea în teorii ale conspirației extrem de elaborate și îmi asum acest risc.

Povestea oficială

Totul a început de la o serie de teste genetice ce au indicat o probabilitate crescută de risc. În articolele ei, Angelina nu uită să precizeze, de fiecare dată, gena responsabilă de acest risc crescut: BRCA1. Ceea ce nu menționează Angelina în nici un articol, este faptul că testele pentru identificarea acestei mutații sunt patentate de o companie din SUA: Myriad Genetics. Această companie, conform patentului deținut, este singura care poate desfășura aceste determinări genetice. Nici un alt laborator din lume nu are dreptul de a oferi o a doua opinie în aceste teste. Modelul de business al acestei companii a dus la dezvoltarea acesteia de la nivelul de start-up în 1994 la o corporație cu 1200 de angajați și venituri de 500 de milioane de dolari în 2012.

Platforma și metoda de livrare

Cel mai important asset al oricărei companii din lumea asta este brandul, sau mai exact credibilitatea pe care acesta i-o oferă. New York Times este, fără nici un fel de îndoială, un nume foarte greu în industria media. Când ceva apare publicat acolo, chiar și la nivel de opinie personală, tinde să fie preluat pe multiple alte canale, cel mai adesea pe nemestecate. Un foarte bun exemplu a fost opinia publicată de curând, conform căreia lupta anti corupție din România ar trebui temperată un pic, asemănată fiind cu o vânătoare de vrăjitoare. Majoritatea presei a înghițit gălușca și a publicat-o cu titluri pompieristice. CTP, într-un moment de luciditate, a făcut însă analiza corectă a contextului: cine a scris articolul, este asumat sau nu de redacție și, mai ales. ce interese are autorul.

Similar, relatarea Angelinei Jolie a fost preluată pe nemestecate de toate canalele media. Am văzut articole ample în prime time, cu citate exacte din articol, bine înțeles cu mențiunea clară a genei în cauză, patentate de compania sus numită. Iată deci un exemplu de transmitere a unui mesaj extrem de puternic, folosind o persoană publică al cărei mesaj va fi sigur preluat ca știre de interes global. Pe scurt, acces instantaneul la toată media lumii, cu un cost absolut minim. Suspicios, oare? Poate.

Crede și nu cerceta

Articolul în cauză expune o serie de elemente de natură științifică. Nu sunt în măsură să mă pronunț asupra lor. Nu sunt de meserie, nu am făcut nici facultatea de medicină, nici studii de bilologie moleculară. Cunoștințele mele în acest domeniu sunt mai degrabă la nivel de vocabular, ceea ce îmi permite să înțeleg cuvinte disparate dintr-o discuție într-o limbă străină. Ce mi se pare curios însă, este că Agelina Jolie a ieșit la scenă deschisă și a declarat ”Mi-am extirpat sânii” iar toată lumea a acceptat afirmația. Nici un jurnalist nu a primit mai multe informații. Unde? La ce clinică? Când? Cum s-a făcut reconstrucția mamară? Când s-a făcut? În cadrul operației de mastectomie? După? Înțeleg cât se poate de bine că la mijloc este dreptul la viața privată, dar dacă îți asumi o asemenea declarație, de ce te oprești cu detaliile? Dacă dorești să încurajezi alte femei să îți urmeze exemplul, partea cu adevărat dificilă urmează după operație, acolo au nevoie cu adevărat de ajutor, de informații. Și exact acolo e liniște. Angelina nu a făcut publică nici o fotografie. Nu a văzut nimeni nici o cicatrice. Aceeași poveste a fost replicată și în cazul celei de-a doua operații. Iar pentru mine asta ridică un mare semn de întrebare. O fi făcut operațiile? Poate da, poate nu. Nu pot să spun decât cu mâna pe inimă că NU ȘTIU. Nu am elemente credibile care să mă facă să accept sau să resping afirmația.

Probabilitate sau certitudine?

Faptul că un test îți dă o probabilitate înseamnă ceva. Dar probabilitatea este un concept matematic destul de abstract. Poți să ai o probabilitate de unu la un milion să îți cadă un ghiveci în cap și să fii tu norocosul. Poți să ai o șansă de unu din patru să dea o mașină peste tine în anumite condiții și totuși să scapi bine mersi. În plus, prezența unei gene nu înseamnă automat activarea mecanismului pe care îl guvernează. Factorii determinanți ai cancerului sunt extrem de complecși. Anumite lucruri micșorează probabilitatea, altele o măresc. Nu toți factorii sunt cunoscuți, iar dintre cei cunoscuți, nu toți sunt cuantificabili.

Sănătatea ca o industrie

Mai peste tot în lume, industria farmaceutică funcționează pe bază de profit. La modul cel mai serios cu putință, nu poți avea pretenția la cercetări medicale și descoperiri de medicamente fără investiții serioase. Dar de aici, linia devine un pic tulbure. Cât profit e ok și cât e prea mult? Câte medicamente se prescriu pe bune și câte se prescriu de dragul profitului? Câte proceduri medicale inutile se fac de dragul banilor? Ce influență are lobby-ul în prescrierea de medicamente?

În Statele Unite, în special, sănătatea este un business extrem de profitabil. Iar profitabilitatea aia enormă este invers proporțională cu scrupulele industriei. Case and point:

Întreg sistemul medical din state este gândit în jurul profitului. Companiile care vând asigurări de sănătate vor profit. Spitalele vor profit. Companiile farmaceutice vor profit. Singurul care vrea sănătate este pacientul…

Iar pe o piață precum cea din SUA, în care banii se învârt cu lopata, o actriță faimoasă iese în public și anunță că a făcut un test genetic, proprietatea exclusivă a unei companii, test atât de credibil încât pe baza lui a luat decizia extrem de radicală de a-și extirpa sânii, ovarele și trompele uterine. Iar presa mondială preia acest mesaj extrem de dramatic și îl aruncă pe toate ecranele din lume, gratuit.

Oare care ar fi reacția femeilor din SUA și din întreaga lume după declarațiile ei? Oare cum arată graficul vânzărilor acestor teste și al serviciilor medicale conexe? Oare cum a evoluat numărul de mastectomii preventive? Să fie totul o campanie de marketing foarte perversă?

Și ce mă interesează pe mine?

Sigur, eu sunt bărbat. Ce mă interesează pe mine? E o problemă a femeilor, ar putea zice cineva, și n-ar trebui să-mi dau cu părerea. În primul rând pentru că sunt tăticul a două fete superbe și soțul unei femei frumoase. Iar gândul că cineva le-ar putea targeta cu o astfel de campanie gândită să le insufle frica și să le împingă către un cuțit extrem de profitabil dar și extrem de periculos din punct de vedere medical, mă umple de furie și ură. Și pentru că toți bărbații suntem copiii unor femei, soții altora și tăticii cuiva. E datoria noastră să le protejăm cum putem mai bine.

Câți dintre noi nu am intrat în cabinetul unui doctor cu o problemă și am ieșit de acolo cu un pliant al unui medicament și un cupon de reducere în cutare farmacie? Câți dintre voi ați intrat într-o farmacie știind ce vreți iar farmacistul v-a recomandat cel mai scump medicament posibil?

Și ce te interesează pe tine?

Problema este destul de simplă. Când stai față în față cu doctorul și îți discuți problema de sănătate, nu sunteți doar voi doi, de fapt. Sunteți voi doi, agentul de vânzări al companiei farmaceutice, reprezentantul laboratorului de analize, al cabinetului de fizioterapie, farmacistul și tot așa. Fiecare din ei exercită, într-ul fel sau altul, o influență asupra doctorului. Iar uneori doctorul are tendința de a supra prescrie medicamente sau de a recomanda proceduri medicale inutile. Motivele pentru care face asta îi aparțin. Nu toate sunt egoiste sau mercantile. Dar singurul de la masa aia care este 100% interesat de sănătatea ta ești tu. Doar tu.

Responsabilitatea de a te informa, de a cere lămuriri, de a judeca este A TA! Iar împotriva ta lucrează activ o industrie de miliarde de dolari a cărei bunăstare depinde de panica ta, de măsura în care reușesc să te convingă că sănătatea vinde dintr-o cutie de medicamente sau dintr-un aparat minune.

O precizare extrem de importantă

Citind articolul ăsta, s-ar putea să rămâi cu ideea total greșită că eu sunt de părere că medicina tradițională că este o mare conspirație. NIMIC MAI GREȘIT. Medicina tradițională, cu toate defectele ei comerciale inerente, este bazată pe principii științifice. Experimente minuțios documentate și publicate, replicabile și verificabile. Date concrete, cifre, realități. Medicina alternativă nu este decât un amalgam de bălmăjeli fără nici un fundament, infinit mai nocivă decât cele mai nefericite accidente ale medicinei alopate.

Poveste cu CaCO3

Saturday 05/10/2013

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.02_[2013.10.05_21.59.01]

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.05_[2013.10.05_21.59.12]

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.10_[2013.10.05_22.01.07]

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.21_[2013.10.05_22.01

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.23_[2013.10.05_22.02.13]

Calgon CACO3 - Florin Busuioc.mp4_snapshot_00.59_[2013.10.05_22.02.58]

 

Spotul complet aici.

Alte 5 motive pentru care să îţi iei un mirrorless

Thursday 01/08/2013

Am citit aseară un articol pe tema asta şi după ce m-am gândit niţel mi-am dat seama că îl mai pot ajuta pe autor cu încă cinci argumente pe aceeași linie.

Nu ai nevoie de vechituri

Companii senile precum Canikon, Pentax, Sigma, Tamron sau Tokina fac de multă vreme obiective pe diverse monturi proprietare, dedicate filmului, senzorilor full frame sau APSC. Asta înseamnă că au experiență și au rafinat de-a lungul anilor tehnologii, design-uri, metode de execuție. Dar tu n-ai nevoie de vechituri din astea. Tu ai nevoie de sticlă nouă, pentru monturi diferite și de multe ori ridicol de scumpă comparativ cu cea testată de vremuri.

lenses

Tu ai nevoie de un aparat compact, de buzunar

Așa e, un DSLR e mare și greoi, te deranjează. Tu ai nevoie de ceva mic. Bine, e mic, de buzunar doar fără obiectiv, dar n-o să te complici tu acum cu astfel de detalii…

Nex

Încadratul și vizatul prin vizor optic e pentru fătălăi

Adică de ce să poți să vezi perfect ce fotografiezi, plus detalii despre expunere, plus fără să te deranjeze soarele, când poți în schimb să arăți ca un turist idiot?

Fotograf

Tu fotografiezi numai subiecte statice

Camerele DSLR au un sistem dedicat pentru focalizare. Achiziția subiectului și focalizarea pe el durează de obicei o fracțiune de secundă. Dar tu n-ai nevoie de așa ceva. Ție îți ajunge și contrast detect-ul pentru fotografie. Pentru că cei mici, animalele și sportivii se opresc din mișcare ca să faci to o poză.

A0Nmk2WCcAAOuO0[1]

Nu te interesează nici banii, nici logica

Dacă toate argumentele de mai sus sunt adevărate, al cincilea e ca un corolar. Nici nu mai merita comentarii…

camere

Ziceam mai de mult…

Monday 24/06/2013

Că treaba aia cu ”Să salvăm planeta” e o prostie arogantă. Se pare că nu sunt singurul care crede asta. Povestea, în rezumat, mai jos.

bh75dAW[1]

Cam așa

Friday 07/06/2013

Respectați religia, bă!

421211_175417655960200_66539920_n[1]

Dragi activiști ecologiști…

Thursday 06/06/2013

Apreciez foarte mult indivizii care sunt preocupați sincer de planeta pe care trăiesc și care înțeleg că noi oamenii nu suntem în vârful unei piramide ci doar o parte dintr-un tot unitar.

Personal fac o serie de eforturi pentru a proteja pe cât pot resursele și viitorul planetei care ne găzduiește temporar. Acasă colectăm selectiv deșeurile și ducem periodic la reciclat cantități impresionante de hârtie și plastic. Mai puțin sticle și metale, dar le reciclăm oricum. Facem asta din înțelegerea efectului pe care le au asupra mediului în procesul de fabricație, asupra ușurinței cu care se reciclează în noi produse și cunoscând efectele pe care le pot avea pe termen lung aruncate aiurea. Încercăm pe cât posibil să folosim mașina cât mai puțin, și din motive financiare, nu numai ecologice. Cu opțiunea unui metrou în Drumul Taberei situația s-ar schimba și mai mult.

Ce mă deranjează însă este că mai toți activiștii pe care îi aud sunt de o incultură fenomenală, uneori în echipă cu o prostie pe măsură. Două exemple recente ilustrează perfect argumentul.

1. Analiza post Cernobîl

Cu ocazia comemorării accidentului de la Cernobîl de anul acesta, un prostuț marca Green Peace România debita prostii la un post de radio referitoare la pericolele energiei nucleare. ”Dar doamnă, știți ce periculoși sunt izotopii radioactivi expulzați în atmosferă de explozie? Uraniul radioactiv are o perioadă de înjumătățire de 10.000 de ani!!!” Un minim de cultură generală, internet și documentare i-ar fi spus două lucruri:

  • Cu cât un izotop are perioadă de înjumătățire mai mare, cu atât este mai puțin periculos. Adică generează mai puțină radioactivitate, dar pe o perioadă mai lungă. Cum noi trăim tot atât, aș prefera să stau lângă un izotop cu durată de înjumătățire mare decât lângă unul cu durată mică. Pentru cunoscători, este diferența dintre niște păcănituri răzlețe și un bâzâit susținut pe un contor Geiger.
  • Nu izotopii de uraniu sunt cei care au fost cu adevărat periculoși. Iodul 131, Stronțiu 90 și Cesiu 137 au prezentat un mult mai mare pericol pentru sănătatea oamenilor. Izotopi care au durată de înjumătățire după cum urmează: 8 ani, 29 de ani și 30 de ani. Iodului radioactiv îi place foarte mult tiroida, mai ales cea de copil care asimilează iod pentru oase, pe unde se ocupă cu un mic cancer. Stronțiu este fan leucemie iar Cesiului îi place foarte mult tot organismul uman, dar are o slăbiciune pentru ficat și splină.

Dacă din gura stimabilului reprezentant Green Peace ieșeau aceste realități, aș fi luat mult mai în serios mesajul lui. Așa, am presupus pe bună dreptate că are același nivel de expertiză pe tot restul discuției și nu l-am mai ascultat. Cu toate că sunt de acord că energia radioactivă este periculoasă, deși este eficientă, și că există alternative regenerabile viabile.

2. Câți litri de apă se consumă pentru…

Alt exemplu de logică ecologică feroce este povestea cu apa. Pentru o ceașcă de ceai, se consumă pe tot procesul de fabricație cam 130 de litri de apă, pentru un kilogram de cafea se consumă 2500 de litri de apă,  pentru un tricou de bumbac 1300 de litri de apă. Ori, vezi-doamne, pe lumea asta resursele de apă sunt în scădere și sunt oameni care mor de sete. Superb atunci. Să vină oamenii care mor de sete să ia apa de la ăștia care o irosesc cu atâta nesimțire. Numai că…

E o mică problemă de logică aici. Camellia sinensis, planta din care se face pliculețul de ceai (ăla adevărat, nu poșircile de infuzii de dracu știe ce care se vând drept ceai) CREȘTE ÎN ZONELE TROPICALE. UNDE APA PICĂ DIN CER! MOCA! ZILNIC!!! ACOLO NU MOARE NIMENI DE SETE, IDIOTULE CARE EȘTI TU ACTIVIST ECOLOGIST. Coffea, planta din care se obține cafeaua, este și ea O PLANTĂ TROPICALĂ. Bumbacul, la fel, este o plantă specifică zonelor tropicale și sub-tropicale. În mai toate cazurile, plantele astea cresc unde apa cade din cer. Generos chiar. Adică NU unde mor oamenii de sete. Dacă îmi iau ceaiul sau cafeaua de la gură sau hainele de bumbac de pe mine, apa n-o să se mute miraculos în zonele aride din lume. Că așa e ea, afurisită și nu vrea!

 

Cu asemenea argumente tâmpe, îmi vine foarte greu să iau în serios orice iese din gura activiștilor ecologiști. Dacă vreți să faceți un bine planetei ăsteia, mai puneți nițel mâna pe o carte, mai citiți, mai căutați pe google. MAI GÂNDIȚI, FOR FUCK’S SAKE!!! Nu-mi spuneți că 1 litru de ulei aruncat la veceu strică 8 litri de apă. Am verificat personal, nu e nici o gaură neagră la mine în veceu care să le înghită pentru eternitate. E doar o țeavă de scurgere care duce într-un canal. Apa se întoarce în circuitul natural de evaporare / condens iar uleiul este biodegradabil. Stricați imaginea ecologismului cu prostia voastră și ne faceți pe toți care sunte preocupați de planetă să părem tăntălăi siniștri ca voi.