Posts Tagged ‘ratiune’

”Homo Sapiens” sau doar ”Homo”?

Thursday 09/11/2017

De foarte multă vreme sunt pasionat de știință. Este o curiozitate nativă de a descoperi cum funcționează lucrurile. Colateral, însă, am studiat și modul de a ajunge la adevăr. Și asta m-a dus, surprinzător, la întrebarea dacă Homo Sapiens, în marea masă, este o specie inteligentă sau nu.

Răspunsul simplu și arogant ar fi ”Sigur că este! Uită-te în jurul tău la ce am construit și ce am realizat”. Ceea ce sună bine, dar nu este neapărat adevărat. Genele fiecărui animal și condițiile de mediu, traduse în modalitatea de exprimare a genelor, crează individul. Mai greu de văzut însă este influența pe care aceste gene, sub forma individului, îl au asupra mediului. Cineva foarte deștept a denumit odată asta drept ”Fenotipul extins”. Dar oamenii nu sunt singurul animal care își transformă mediul. Furnicile fac asta în mod regulat. Castorii produc schimbări spectaculoase în mediul lor. O modificare minoră într-un ecosistem poate aduce modificări majore. Îmi aduc aminte de o situație în care reintroducerea lupilor într-un ecosistem de unde fuseseră vânați până la extincție a produs schimbări atât de mari încât s-a schimbat cu totul cursul unui râu. Deci nu, nu avem monopolul asupra schimbării mediului și nici asupra clădirii de structuri.

Observ de multă vreme interacțiunile umane, modul în care se discută problemele, modul în care se ajunge la convingeri, modul în care marea masă umană caută răspunsuri la probleme reale sau imaginare. Și, în general, modalitatea de funcționare a rasei umane aduce mai mult a instinct extrem de complex, nu a abordare inteligentă, în principal din cauza unor comportamente sistematice în ceea ce privește luarea deciziilor. Și până apuci să te apleci după o piatră, nu, nu am pretenția că sunt cu ceva diferit din punctul ăsta de vedere. Dar îmi pun întrebări privind tradițiile sociale, evoluția politică a societății și modul cum se dezbat probleme de o importanță covârșitoare. Poate cel mai descurajant dintre toate este modul cum realități ale vieții sunt negate cu vehemență de unii oameni care dovedesc o capacitate incredibilă de a nu asimila fapte cât se poate de reale.

Soluția acestei probleme se reduce la un sistem riguros de gândire. Creierul uman needucat în problemele logicii este supus unor erori sistematice față de care, culmea, este aproape perfect orb. Iar corectarea acestor erori trebuie să înceapă de la cunoașterea lor.

Erori cognitive (cognitive biases)

Pare greu de crezut că ochii sau simțurile tale te pot păcăli, dar este cât se poate de adevărat. Dovadă stau zecile de iluzii optice pe care, chiar dacă le cunoști, pur și simplu nu le poți anula voluntar. Complexul senzorial cerebral le percepe greșit de fiecare dată. Unele din ele pot fi dovedite ușor, cu rigla sau cu alte aparate de măsură, dar asta nu are niciun efect asupra percepției tale. Interesant este, însă, că acest gen de erori afectează toate aspectele percepției umane.

Erorile cognitive pot afecta modul de a lua decizii, modul în care ne formăm convingerile, comportamentul, interacțiunile sociale și memoria. Lista acestora este enormă. Îți recomand cu căldură să o parcurgi pe îndelete aici – List of cognitive biases.

Oamenii observă selectiv și subiectiv, iar memoria este, în mod surprinzător, extrem de fragilă și de lipsită de rigurozitate. Poți să îți aduci aminte cu perfectă convingere despre lucruri care nu s-au întâmplat sau s-au întâmplat cu totul diferit. Studii de specialitate au dovedit de nenumărate ori că martorii oculari sunt cea mai de neîncredere dovadă, comparat cu înregistrările video sau alte dovezi fizice (amprente, ADN, fibre etc.). Se ridică atunci problema logică a corectitudinii concluziilor trase din observați greșite sau puternic subiective.

Sunt câteva exemple absolut clasice de erori cognitive.

Eroarea de confirmare

Când analizăm o problemă, avem tendința de a favoriza dovezile care confirmă ipoteza noastră sau, în cazul unor convingeri profunde, avem tendința de a observa toate elementele care o confirmă. Cele care o contrazic fie sunt ignorate, fie nu se înregistrează. Un caz tipic este cel al antivacciniștilor care preferă să creadă o mână de studii contrafăcute în detrimentul munților de dovezi care dovedesc că nu există nicio corelație între vaccinuri și autism, de exemplu. Un alt exemplu este al posesorilor auto (ca mine), care după ce fac o alegere o percep ulterior ca cea mai bună posibilă, plecând de la toate elementele pozitive pe care le constată, uitând micile probleme inerente de exploatare.

Antropomorfismul

Nu odată oamenii au tendința de a atribui altor ființe și chiar altor obiecte caracteristici și emoții umane. Unul din cele mai evidente exemple este modul în care sunt percepute animalele de companie. Deși caracteristici precum instinctul social sunt destul de răspândite în lumea animală, posesorii de pisici și câini au tendința de a le atribui acestora sentimente complexe și uneori intenții extrem de elaborate. Intenții sunt atribuite uneori și vremii, care fie este malefică și strică planurile cuiva, fie este binevoitoare și contribuie la pozitiv la ziua cuiva.

Efectul de halou

Cel mai adesea, avem tendința de a transforma câteva caracteristici în ceva definitoriu. De exemplu, contemplând o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic, alunecăm mental spre convingerea că acestea sunt și bune din punct de vedere moral sau bine intenționate, sau, similar, de a extinde o trăsătură negativă a cuiva la întregul lui caracter.

Efectul retrospectiv

Odată trecuți printr-o situație, atunci când privim înapoi suntem uneori ferm convinși că rezultatul era absolut previzibil. Ba chiar ne simțim justificați în a spune ”eram sigur că așa o să fie”. Cu toate acestea, dacă am fi făcut un pariu cu noi înșine înaintea evenimentului, nu am fi avut nicio idee despre cu s-ar fi desfășurat lucrurile.

Efectul pozitivității

Pe măsură ce amintirile se sedimentează, avem tendința (involuntară) de a favoriza amintirile plăcute. Este un fel de mecanism de auto apărare a creierului. Un loc de muncă oribil, de exemplu, poate rămâne în memorie prin prisma colegilor superbi cu care ai interacționat. Ani de zile după aceea, stresul care te-a determinat să pleci este uitat, rămânând în locul lui doar amintirea caldă a oamenilor cu care ai interacționat. Efectul se traduce cel mai bine prin expresia clasică ”vremurile bune”.

 

Erori logice (logical fallacies)

Mult mai greu de observat și mult mai greu de perceput, erorile logice sistematice se suprapun peste erorile de observare, multiplicând posibilitatea concluziilor greșite. Și mai delicat este că este mult mai ușor să le percepi în gândirea celorlalți, dar mai greu în a ta. Iar când încerci să îi explici cuiva o astfel de eroare comisă, vei avea de-a face cu un răspuns deseori vehement de apărare.

Ca și în cazul erorilor cognitive, lista este foarte lungă – List of logical fallacies. Îți recomand să o parcurgi și pe aceasta cu răbdare.

Sunt câteva exemple importante care sunt emblematice.

Apelul la autoritate

Pus în fața unei probleme pe care nu o cunoști prea bine și pentru care nu ai informațiile necesare, te uiți către o figură de autoritate pentru a îți influența alegerea soluției. Figura de autoritate poate fi un doctor, un academician, dar poate fi la fel de bine o figură politică sau un artist. Problema este că, în felul acesta, se ajunge la diete recomandate de actrițe celebre, sau la opinii anti vaccin din partea unor vedete TV care nu au în fapt nicio calificare pentru a emite o opinie validă pe acest subiect.

Alb sau negru

În cazul unei decizii, ai tendința de a lua în considerare doar două concluzii. Ca de exemplu în problema zahărului, care nu poate fi decât bun sau rău. Ne scapă cu totul nuanțele, ca de exemplu importanța cantității, situațiile în care este necesar etc.

Experiența personală

O dovadă din viața personală cântărește mult mai greu decât multe informații contradictorii. Un exemplu excelent este argumentul folosit de fumători despre bătrânul care a murit de bătrânețe deși fuma un pacher de țigări pe zi, în ciuda secțiilor de oncologie pline de fumători în diverse stadii ale cancerului. Concluzia fiind că riscurile fumatului sunt, evident, o exagerare răutăcioasă.

Ad hominem

Unul din cele mai ”simpatice” este atacul la persoană atunci când ești confruntat cu o critică. În loc să se adreseze problema ridicată, validitatea sau corectitudinea acesteia, răspunsul este un atac la caracterul persoanei care a făcut observația inițială. Un exemplu tipic sunt ouăle domnului Năstase.

Apelul la emoție

Pentru a întări un argument se recurge la emoții pentru a influența decizia, fie că vorbim de emoții negative (frică, furie, ură) sau pozitive (mândrie, iubire, speranță). Cei mai abili oratori folosesc această tehnică în mod sistematic. Dar, realist vorbind, emoția asociată unei soluții nu are nimic de-a face cu corectitudinea ei. Este mai degrabă o unealtă de manipulare.

Omul de paie

Confruntați cu o opinie incomodă, recurgem la distorsionarea afirmației inițiale pentru a o arunca în ridicol sau pur și simplu a o discredita. Este o practică extrem de comună în politică.

 

Deci observăm greșit și judecăm greșit?

Da, de cele mai multe ori o facem. Luăm de bune afirmații sau observații greșite, le judecăm greșit și ajungem la concluzii evident false. Ca, de exemplu, la tratamente cu ceaiuri pentru cancer, la ”medicamente” homeopatice, la superstiții, zodiace și în general la un haos al convingerilor fără o bază reală a afirmațiilor în favoarea lor. Privită rațional și detașat, umanitatea seamănă cu un copac aflat în bătaia vântului. Frunzele se orientează într-o direcție sau alta în funcție de curenții de aer. Opiniile se schimbă dintr-o parte în alta și înapoi.

Și acum problema cu adevărat importantă: ce poți face pentru a le evita? Răspunsul este un sistem de gândire riguros, pe care să îl aplici sistematic. O bună cunoaștere a erorilor de observare și a erorilor logice, după care o permanentă evaluare a informațiilor pe care le primim.

Cineva îți spune un fapt ”X”. Sună adevărat? Cadrează cu realitatea? Există motive bune să cred ce am auzit? Există argumente externe care să susțină afirmația? Poate fi dovedită și demonstrată repetabil? Este nevoie de condiții speciale care să valideze afirmația? Îmi doresc cumva să cred ceea ce aud din motive subiective și ignor argumente raționale?

Scepticismul sistematic, dublat de dovezi concrete, repetabile, bazat pe un sistem robust și rațional de gândire și de evaluare a informațiilor este singura metodă de a valida afirmațiile cu care ai de-a face. Este cât se poate de simplu, nu?

De fapt, nu. Și aici revin la întrebarea din titlul articolului. Am urmărit o serie foarte lungă de dezbateri pe probleme cât se poate de importante, de la vaccinuri și imaginarul risc al acestora asupra sănătății copiilor, până la probleme precum încălzirea globală. Am urmărit oameni cât se poate de bine pregătiți, cu informații minuțios culese, verificate independent de alte zeci de oameni, încercând să comunice FAPTE către alți oameni. Și, în ciuda intuiției și bunului simț, am văzut imunitatea marii mase a omenirii la astfel de informații. Dacă îți trebuie o singură dovadă, uită-te la modul în care electoratul PSD a reacționat înainte și după alegeri la toate informațiile primite despre jafurile patronate de partid, despre problemele legale ale candidaților și la toată conspirația pe care au înghițit-o fără nicio ezitare în timpul mitingurilor din februarie 2017.

Mă întreb, în egală măsură, asupra argumentelor pe care cealaltă tabără ar fi capabilă să discute și să le priceapă calm și rațional. Presupunând, evident, că nu ar fi vorba de o propagandă evident absurdă. Personal am petrecut multe ore, luptându-mă cu instinctul de greață, ascultând propaganda anti justiție, identificând fracturile logice din discursurile care curgeau acolo. Am ascultat și mai mult argumentele pro justiție, identificând toate congruențele acestora cu logica, morala și bunul simț. Alegerea poziționării a fost rațională.

Lucrul care mă întristează cel mai mult este că, universal, experții în comunicare sunt de acord cu un lucru: comunicarea de impact are ca unic factor comun apelul la emoții. Nu la argumente. O prezentare plină de cifre, statistici și analize sociologice nu mișcă pe nimeni. O prezentare plină de apeluri la eroism, curaj, o luptă împotriva sorții sau inamicului comun vor electriza mulțimea infinit mai mult. Iar asta mă întristează peste măsură. Faptele, realitățile, adevărul sunt secundare…

Cred că suntem încă, întreaga rasă umană, tributari unei gândiri instinctuale. Ironic, majoritatea defectelor de logică și de observare provin direct de la strămoșul comun pe care îl împărțim cu primatele, și ele la fel de afectate de acestea. Puțini dintre noi sunt capabili de gândire cu adevărat rațională, și doar pe perioade scurte de timp, pentru că necesită un efort masiv și susținut. Foarte puțini, în situații excepționale, sunt capabili de gândire cu adevărat rațională perioade ceva mai lungi. Acestor puțini oameni le datorăm progresul social și tehnologic, medicina, succesul uimitor al rasei umane împotriva prădătorilor și paraziților, împotriva bolilor și a mediului, accesul la informație și cunoaștere, înțelegerea universului și a lumii cuantice și, nu în ultimul rând, progresul moral al societății umane, minimizarea la nivel global a suferinței umane și a conflictelor.

Poate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, pe baza unei presiuni sociale de adoptare a moralei, logicii și rațiunii ca sisteme primare de valori, vom putea progresa către următorul pas în călătoria evolutivă. Poate mai devreme decât mai târziu. Până la urmă, chiar și optimismul este, în multe cazuri, o eroare de evaluare exagerat pozitivă a probabilităților favorabile de către creierul uman…

Ce mi se pare dubios în povestea Angelinei

Wednesday 25/03/2015

Ziua de ieri a avut două subiecte intens discutate. Primul a fost prăbușirea unui avion. Trist, mulți oameni au murit, printre care și copii. Autoritățile competente vor desfășura investigațiile de rigoare și vor da de cap problemei, mai devreme sau mai târziu. N-am nici un dubiu.

Al doilea subiect, însă, mi-a dat de gândit. Angelina Jolie a scris un articol în presă în care anunță că și-a extirpat uterul și ovarele dacă citești cu atenție articolul ei, spune că și-a extirpat ovarele și trompele uterine NU și uterul (felicitări presa care nu e în stare nici să citească un articol…), după ce cu ceva vreme în urmă, și-a extirpat sânii. Toate operațiile, spune ea, au fost făcute preventiv pentru a evita eventuale îmbolnăviri ulterioare, bazate pe anumiți markeri genetici și un istoric în familie. Sunt câteva aspecte aici pe care personal le găsesc dubioase și care îmi generează o stare de disconfort intelectual. Voi încerca să le expun, fără a avea pretenția de a cunoaște problema în detaliu. Aproape totul este bazat pe presupuneri și nu am pretenția că ar fi adevărul. Sunt conștient de tendința naturală de a cădea în teorii ale conspirației extrem de elaborate și îmi asum acest risc.

Povestea oficială

Totul a început de la o serie de teste genetice ce au indicat o probabilitate crescută de risc. În articolele ei, Angelina nu uită să precizeze, de fiecare dată, gena responsabilă de acest risc crescut: BRCA1. Ceea ce nu menționează Angelina în nici un articol, este faptul că testele pentru identificarea acestei mutații sunt patentate de o companie din SUA: Myriad Genetics. Această companie, conform patentului deținut, este singura care poate desfășura aceste determinări genetice. Nici un alt laborator din lume nu are dreptul de a oferi o a doua opinie în aceste teste. Modelul de business al acestei companii a dus la dezvoltarea acesteia de la nivelul de start-up în 1994 la o corporație cu 1200 de angajați și venituri de 500 de milioane de dolari în 2012.

Platforma și metoda de livrare

Cel mai important asset al oricărei companii din lumea asta este brandul, sau mai exact credibilitatea pe care acesta i-o oferă. New York Times este, fără nici un fel de îndoială, un nume foarte greu în industria media. Când ceva apare publicat acolo, chiar și la nivel de opinie personală, tinde să fie preluat pe multiple alte canale, cel mai adesea pe nemestecate. Un foarte bun exemplu a fost opinia publicată de curând, conform căreia lupta anti corupție din România ar trebui temperată un pic, asemănată fiind cu o vânătoare de vrăjitoare. Majoritatea presei a înghițit gălușca și a publicat-o cu titluri pompieristice. CTP, într-un moment de luciditate, a făcut însă analiza corectă a contextului: cine a scris articolul, este asumat sau nu de redacție și, mai ales. ce interese are autorul.

Similar, relatarea Angelinei Jolie a fost preluată pe nemestecate de toate canalele media. Am văzut articole ample în prime time, cu citate exacte din articol, bine înțeles cu mențiunea clară a genei în cauză, patentate de compania sus numită. Iată deci un exemplu de transmitere a unui mesaj extrem de puternic, folosind o persoană publică al cărei mesaj va fi sigur preluat ca știre de interes global. Pe scurt, acces instantaneul la toată media lumii, cu un cost absolut minim. Suspicios, oare? Poate.

Crede și nu cerceta

Articolul în cauză expune o serie de elemente de natură științifică. Nu sunt în măsură să mă pronunț asupra lor. Nu sunt de meserie, nu am făcut nici facultatea de medicină, nici studii de bilologie moleculară. Cunoștințele mele în acest domeniu sunt mai degrabă la nivel de vocabular, ceea ce îmi permite să înțeleg cuvinte disparate dintr-o discuție într-o limbă străină. Ce mi se pare curios însă, este că Agelina Jolie a ieșit la scenă deschisă și a declarat ”Mi-am extirpat sânii” iar toată lumea a acceptat afirmația. Nici un jurnalist nu a primit mai multe informații. Unde? La ce clinică? Când? Cum s-a făcut reconstrucția mamară? Când s-a făcut? În cadrul operației de mastectomie? După? Înțeleg cât se poate de bine că la mijloc este dreptul la viața privată, dar dacă îți asumi o asemenea declarație, de ce te oprești cu detaliile? Dacă dorești să încurajezi alte femei să îți urmeze exemplul, partea cu adevărat dificilă urmează după operație, acolo au nevoie cu adevărat de ajutor, de informații. Și exact acolo e liniște. Angelina nu a făcut publică nici o fotografie. Nu a văzut nimeni nici o cicatrice. Aceeași poveste a fost replicată și în cazul celei de-a doua operații. Iar pentru mine asta ridică un mare semn de întrebare. O fi făcut operațiile? Poate da, poate nu. Nu pot să spun decât cu mâna pe inimă că NU ȘTIU. Nu am elemente credibile care să mă facă să accept sau să resping afirmația.

Probabilitate sau certitudine?

Faptul că un test îți dă o probabilitate înseamnă ceva. Dar probabilitatea este un concept matematic destul de abstract. Poți să ai o probabilitate de unu la un milion să îți cadă un ghiveci în cap și să fii tu norocosul. Poți să ai o șansă de unu din patru să dea o mașină peste tine în anumite condiții și totuși să scapi bine mersi. În plus, prezența unei gene nu înseamnă automat activarea mecanismului pe care îl guvernează. Factorii determinanți ai cancerului sunt extrem de complecși. Anumite lucruri micșorează probabilitatea, altele o măresc. Nu toți factorii sunt cunoscuți, iar dintre cei cunoscuți, nu toți sunt cuantificabili.

Sănătatea ca o industrie

Mai peste tot în lume, industria farmaceutică funcționează pe bază de profit. La modul cel mai serios cu putință, nu poți avea pretenția la cercetări medicale și descoperiri de medicamente fără investiții serioase. Dar de aici, linia devine un pic tulbure. Cât profit e ok și cât e prea mult? Câte medicamente se prescriu pe bune și câte se prescriu de dragul profitului? Câte proceduri medicale inutile se fac de dragul banilor? Ce influență are lobby-ul în prescrierea de medicamente?

În Statele Unite, în special, sănătatea este un business extrem de profitabil. Iar profitabilitatea aia enormă este invers proporțională cu scrupulele industriei. Case and point:

Întreg sistemul medical din state este gândit în jurul profitului. Companiile care vând asigurări de sănătate vor profit. Spitalele vor profit. Companiile farmaceutice vor profit. Singurul care vrea sănătate este pacientul…

Iar pe o piață precum cea din SUA, în care banii se învârt cu lopata, o actriță faimoasă iese în public și anunță că a făcut un test genetic, proprietatea exclusivă a unei companii, test atât de credibil încât pe baza lui a luat decizia extrem de radicală de a-și extirpa sânii, ovarele și trompele uterine. Iar presa mondială preia acest mesaj extrem de dramatic și îl aruncă pe toate ecranele din lume, gratuit.

Oare care ar fi reacția femeilor din SUA și din întreaga lume după declarațiile ei? Oare cum arată graficul vânzărilor acestor teste și al serviciilor medicale conexe? Oare cum a evoluat numărul de mastectomii preventive? Să fie totul o campanie de marketing foarte perversă?

Și ce mă interesează pe mine?

Sigur, eu sunt bărbat. Ce mă interesează pe mine? E o problemă a femeilor, ar putea zice cineva, și n-ar trebui să-mi dau cu părerea. În primul rând pentru că sunt tăticul a două fete superbe și soțul unei femei frumoase. Iar gândul că cineva le-ar putea targeta cu o astfel de campanie gândită să le insufle frica și să le împingă către un cuțit extrem de profitabil dar și extrem de periculos din punct de vedere medical, mă umple de furie și ură. Și pentru că toți bărbații suntem copiii unor femei, soții altora și tăticii cuiva. E datoria noastră să le protejăm cum putem mai bine.

Câți dintre noi nu am intrat în cabinetul unui doctor cu o problemă și am ieșit de acolo cu un pliant al unui medicament și un cupon de reducere în cutare farmacie? Câți dintre voi ați intrat într-o farmacie știind ce vreți iar farmacistul v-a recomandat cel mai scump medicament posibil?

Și ce te interesează pe tine?

Problema este destul de simplă. Când stai față în față cu doctorul și îți discuți problema de sănătate, nu sunteți doar voi doi, de fapt. Sunteți voi doi, agentul de vânzări al companiei farmaceutice, reprezentantul laboratorului de analize, al cabinetului de fizioterapie, farmacistul și tot așa. Fiecare din ei exercită, într-ul fel sau altul, o influență asupra doctorului. Iar uneori doctorul are tendința de a supra prescrie medicamente sau de a recomanda proceduri medicale inutile. Motivele pentru care face asta îi aparțin. Nu toate sunt egoiste sau mercantile. Dar singurul de la masa aia care este 100% interesat de sănătatea ta ești tu. Doar tu.

Responsabilitatea de a te informa, de a cere lămuriri, de a judeca este A TA! Iar împotriva ta lucrează activ o industrie de miliarde de dolari a cărei bunăstare depinde de panica ta, de măsura în care reușesc să te convingă că sănătatea vinde dintr-o cutie de medicamente sau dintr-un aparat minune.

O precizare extrem de importantă

Citind articolul ăsta, s-ar putea să rămâi cu ideea total greșită că eu sunt de părere că medicina tradițională că este o mare conspirație. NIMIC MAI GREȘIT. Medicina tradițională, cu toate defectele ei comerciale inerente, este bazată pe principii științifice. Experimente minuțios documentate și publicate, replicabile și verificabile. Date concrete, cifre, realități. Medicina alternativă nu este decât un amalgam de bălmăjeli fără nici un fundament, infinit mai nocivă decât cele mai nefericite accidente ale medicinei alopate.

De ce urăsc religia

Wednesday 18/04/2012

Am spus în repetate rânduri că urăsc religia, dar nu cred că am explicat vreodată de ce o urăsc. Și aici vorbesc de religie în general, nu de una dintre ramurile ei numită generic biserică. Să încep de la definiție:

RELÍGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

Ca majoritatea adulților din ziua de azi, am crescut într-o Românie comunistă și în mare parte laică. Mă minunam în cele 10-15 minute de programe TV cum de tovarășul și consoarta pot vorbi atât de agramat în timp ce învățătoarea mea se chinuia să ne învețe limba română. Stăteam la cozi la carne, banane, portocale sau lămâi, uneori noaptea, alteori în frig crunt și nu îmi trecea prin cap că se poate mai bine. Și într-o bună zi, totul s-a schimbat. De sub preșul oprimării comuniste a ieșit o pleiadă de eroi. Tovarășul Iliescu, poetul Mircea Dinescu și biserica ortodoxă sunt câteva exemple care mi-au rămas în minte.

Religia însă a luat societatea românească prin surprindere cu un atac susținut și cu un plan, aparent, cu bătaie foarte lungă. Între biserica ”tradițională” și sectele care doreau să pună un picior în prag, copiii au fost inundați de broșuri, ore de religie și desene animate precum ”Cartea cărților”. Creiere inocente, fără discernământ și de multe ori cu indiferența sau chiar încurajarea părinților erau lăsate fără apărare în fața unui val de îndoctrinare foarte bine orchestrat de oameni specialiști în acest domeniu.

Eu am fost unul dintre acești copii. Țin minte, imediat după revoluție, discuții cu copiii din fața blocului în care scepticul din mine se răzvrătea împotriva conceptului unui creator al universului, a tot puternic și omniprezent dar invizibil și imposibil de observat sau de dovedit. Eram doar un copil dar nu se lega. Dar după asta a urmat Isus din Nazaret, un film magistral realizat pentru a pune în scenă fragmente din biblie. Am fost profund impresionat de povestea narată și de principiile promovate. Atât de impresionat încât am înghițit momeala cu tot cu cârlig, plută și undiță. Iar părinții mei, crescuți într-un oare spirit creștin, nu au văzut nimic greșit sau periculos în asta.

Nu am devenit un fanatic religios. Credeam în principiile religiei creștine și în bunătatea ei, mai presus de toate. Și credeam în supărarea lui dumnezeu, dacă nu în mânia lui. Îmi cenzuram comportamente naturale în numele legilor lui. Nimic deosebit de nociv, aș putea spune acum, în retrospectivă. Dar eram profund pătruns de fiorul creștin. Mergeam la slujba de înviere, aprindeam lumânări, credeam că există o viață de apoi și recitam în minte la anumite ocazii un tatăl nostru. Și am rămas în linii mari așa până la nașterea lui Dani. Cam 15 ani adică.

Sigur, observam mârlănia bisericii, nerușinarea cu care se băteau pe înmormântări și pe parohii, lăcomia cu care jumuleau cât se poate de la oricine. Dar, nu-i așa, biserica e doar manifestarea lumească a religiei. Religia transcende bisericii prin puritatea ei. Și observam și mizeriile din viața de zi cu zi. Oameni loviți de soartă. Dar oamenii sunt păcătoși și dumnezeu îi pedepsește pentru greșelile lor. Dumnezeu știe mai bine, eu sunt un biet muritor cu orizont îngust.

Dar dumnezeul este bun și iubitor de oameni. Este părintele ideal, nu? Adică vrea să te vadă pe picioarele tale, independent și responsabil. Nu te verifică, nu te controlează, nu te pedepsește. Te pune pe picioarele tale și te învață să-ți iei zborul. Dar stai puțin, cum vine cu păcatele și cu judecata de apoi? Cum vine cu iadul? Ce fel de părinte e ăsta? Și mai ales, ce dumnezeu a tot puternic, bun și iubitor de oameni permite nașterea unor copii cu malformații congenitale grave, unele incompatibile cu viața. Și ce fel de dumnezeu permite cancerului să mănânce de vii copii de 1-2 ani în timp ce părinții sunt sfârtecați de o durere mai cruntă decât cea mai oribilă durere fizică? Unde e puterea și bunătatea lui?

Prima revelație care mi-a rupt vălul îndoctrinării a venit într-o zi când așteptam să mănânc ceva la un fast food. Priveam un copil frumos, o fată îmbrăcată sărăcăcios și oarecum strident cromatic. Vedeam totuși în ea grija și afecțiunea parentală, aceeași pe care o am pentru Dani și ulterior pentru Laura. Dar când părinții ei au venit cu mâncarea și copilul a deschis gura am văzut, spre mirarea mea absolută, că era retardată mental. Am în vecini un om oligofren. La doar jumătate de an mai puțin decât mine, are mintea unui copil de 3 ani. Nu știe să socotească nici măcar 1+1 iar Dani a mea poate să vorbească infinit mai bine și mai coerent decât el. Credeam că știu să observ astfel de probleme din prima, dar în cazul ăsta am fost luat cu totul prin surprindere. Și atunci toate întrebările de mai sus mi-au explodat în minte. Vitraliul dulceag religios care îmi acoperea gândirea a crăpat și s-a prăbușit violent în doar câteva minute. Acum aveam un factor nou în ecuație. Eram părinte, știam ce îmi doream pentru copilul meu și ce aș fi sacrificat pentru binele lui. Iar dacă eu, bietul muritor nevolnic aș merge dincolo de capătul Pământului pentru oricare dintre copiii mei, care era scuza lui dumnezeu?

Când am plecat de acolo părerea mea despre religie – încă o dată religie, nu biserică –  era radical schimbată. Vedeam pentru prima dată, cu claritate, neconcordanțele și lipsa de logică din toate poveștile. Trecusem prin destule crize existențiale care să lase urme adânci. Apoi a venit o carte superbă, The God Delusion de Richard Dawkins (tradusă și în limba română) care analiza fenomenul religios atât de profund și atât de rațional încât orice reminiscență religioasă a fost spulberată.

De ce urăsc, deci, religia? Pentru că am putut constata la prima mână nocivitatea ei. Puterea unei povești spuse iscusit de a prosti o minte rezonabil de inteligentă și puterea mulțimii de a legitima nebunia, transformând-o într-o realitate normală, acceptată. Puterea de a perverti oameni și a justifica discriminări și atrocități incredibile. Nu numai creștinismul, islamismul, iudaismul sau budismul sunt religii. Comunismul este o religie. Nazismul a fost o religie, și regretabil încă există după tot ce a adus omenirii. Dacă nu mă crezi, citește încă o dată definiția religiei și vei descoperi tiparul.

Religia este vălul aruncat peste ochii omenirii, care să uniformizeze valurile mării numite omenire, să o mențină docilă, maleabilă și controlabilă. Religia este puterea care s-a luptat permanent cu știința, oprimând violent cele mai creative minți ale omenirii, frânând progresul și bunăstarea tuturor. De fiecare dată când aprinzi un bec, dai drumul la un calculator sau înghiți un medicament, adu-ți aminte că undeva, cândva, biserica a înfierat descoperirile științifice care au condus la ele. Și încă o face, contestând geologia, fizica, biologia, genetica și cercetări medicale vitale ce ar putea duce la vindecarea unora dintre cele mai grele dar comune afecțiuni umane.

De asta urăsc religia și sunt intolerant cu cei care vor să mi-o bage pe gât, mie și copiilor mei. De asta îmi protejez copiii atât de intransigent de ea. De asta ridic permanent glasul în favoarea rațiunii. Și de asta ar trebui să o faci și tu.

Moş Crăciun mi-a adus…

Saturday 24/12/2011

…ceva de citit împreună cu fetele. Multe ore de învăţat lucruri interesante 🙂