Posts Tagged ‘România’

Franța versus România

Thursday 18/04/2013

În Franța, un ministru în funcție este demascat de presă pentru faptul că are un cont secret în Elveția.

Opinia publică reacționează prompt. Ministrul își dă demisia, guvernul francez este zguduit din temelii. Societatea intră în frământări, caută răspunsuri și soluții.

Ministrul mincinos ajuge la televizor, își toarnă cenușă în cap, cere scuze tuturor oamenilor de care își aduce aminte, se tăvălește pe jos într-o rușine teribilă, fie ea și simulată. Tirul presei și societății civile este nectruțător.

Încetul cu încetul Jérôme Cahuzac cade în uitare și anonimat politic. Aliații politici îi întorc spatele și se dezic de prietenia lui. Dincolo de lege, ministrul mincinos este prompot sancționat moral.

În România, primul ministru în funcție este acuzat că își folosește influența pentru a șataja firme contra fonduri electorale.

Opinia publică doarme într-o letargie soră cu moartea. Nimeni nu protestează, presa este ocupată cu scuipatul reciproc dintr-o tabără în alta. Avem pâine, circ și știri sportive

Prim ministrul șantajist ajunge la pușcărie după un circ mediatic cu melodrame sinucigașe. Colegii de partid și de coaliție deplâng victimizarea lui. Cămăși sunt rupte în direct la televizor în apărarea condamnatului penal.

Deținutul este eliberat condiționat. Urmează periplul mediatic prin care începe spălarea cadavrului politic. ”Dar a făcut mult bine României”. ”Este o victimă politică nevinovată, un martir”

 

Societatea românească își doarme somnul de veci. Pacientul este în moarte cerebrală. Nu deranjați…

Adevărul trist despre suspendare

Monday 09/07/2012

Cuvintele care urmează sunt o analiză rece și imparțială a evenimentelor din ultimele zile, urmate de concluzia mea personală.

Am asistat cu toții, unii din noi cu indignare, la călcarea în picioare a tuturor legilor țărișoarei noastre. Greșite sau corecte, acestea au fost ciopârțite, mutilate, răsucite și pervertite pentru a atinge un scop. Scopul majorității actuale, așa cum a făcut-o și majoritatea precedenta. În acest proces parlamentul a dovedit, după cum era și normal, că este format din niște hiene dornice de o masă rapidă și ușoară. Asta e vocația lor, asta le vine natural să facă. Cancelariile occidentale privesc cu groază la ce se întâmplă în România. O nebunie politică de neimaginat le arată că țara noastră nu are nici un fel de cuvânt. Mâine poimâine, prin cine știe ce motivare arbitrară, poate călca în picioare orice angajament.

Dar politicienii noștri, isteți cum sunt, au găsit metoda ideală de a se deculpabiliza. Au încărcat un pistol cu toată iresponsabilitatea lor și l-au pus în mâna noastră. Vezi, decizia e a ta. Tu hotărăști! Iar pe 29 iulie, prostul care va apăsa pe trăgaci nu va fi parlamentarul care a făcut toate abuzurile. Va fi poporul român, înfometat, îndobitocit și însetat de sânge, că i s-a tăiat salariul și pensia. Iar cancelariile occidentale vor avea confirmarea – România are politicienii pe care îi merită, care o reprezintă. Vor considera, pe bună dreptate, că România este o populație de aborigeni isterici lipsiți de cele mai primare concepte ale unui stat democratic de drept, care nu înțeleg și nu sancționează derapajele, ba chiar le adoră. Iar cu aborigenii, nu prea ai ce discuta. Le dai niște mărgele, faci o leacă de turism sexual (bună ziua stimate domnule Mazăre) și la întoarcere îți faci un set de analize să vezi dacă te-ai îmbolnăvit de ceva. O să rămânem ciuca de bătăi de joc a Europei, cei cu mâna întinsă prin piețele din Franța, Italia și Spania. Ferentariul Europei. Pentru că, nu-i așa, noi românii am apăsat pe trăgaci ucigând tiranul.

Revin cu gândul la Brucan și la pesimismul cu care spunea în ’89 că România va avea nevoie de 25 de ani pentru a se democratiza. Mincinosule! Încearcă 50 sau 75. Poate atunci să se mai schimbe ceva. Dar sincer, nu-mi fac speranțe.

De ce n-o să se aleagă nimic de ”revoluția” asta…

Thursday 19/01/2012

…și probabil de țărișoara asta.

Mă uit de câteva zile în jur, la tot ce se întâmplă cu mitingurile și cu demonstrațiile astea. Și nu îmi dau deloc senzația că pot schimba ceva. Pentru că demonstranții de la Universitate habar n-au ce vor, în marea masă. Fiecare vrea câte ceva punctual. Unii vor iarbă, alții vor să le dea statul bani, că ei n-are da’ li se cuvine, alții vor liber la torțe pe stadion, unii vor jos guvernul, alții au o problemă cu Roșia Montană. Piața Universității a devenit un fel de Hyde Park unde lumea adună să-și spună oful. Și după aia?

Păi după aia mai nimic. De la vlădică la opincă, nimeni nu știe (inclusiv subsemnatul) ce vrea concret să urmeze. Facem alegeri anticipate. Ok. Și după aia? Între cine alegem? Ăștia, ceilalți sau ăilalți. Nici nu mai contează care e cine, că toți sunt experți deja la furat. E nevoie de o schimbare. Sigur. Dar ce va urma se va poate numi schimbare? De ce naiba nu merge nimic în țara asta? Îmi bag picioarele, nici nu mai merg la vot…

Să fie oare din cauză că toată națiunea asta își irosește timpul cu miștouri cât mai artistice, bășcălii din cele mai elaborate pentru a jigni de moarte adversarul ideologic, în loc să tacă din gură nițel și să caute o soluție rațională la ieșirea din hazna? Ce să mai vorbim de cooperare… Și ce ne iese din toată chestia asta?

La sfârșitul zilei fiecare pleacă acasă satisfăcut. Am fost acolo. Am urlat cât m-au ținut plămânii. I-am înjurat pe Băsescu și pe Boc, i-am făcut bețivi, pinguini și am agitat niște pancarte extrem de istețe. Am fost grozav. M-au filmat ăia de la televiziune chiar. Așa am făcut și cu Iliescu, și cu Năstase și cu oricine m-a călcat pe bombeuri. Așa fac și cu Gheorghe care parchează pe locul meu în fața blocului și cu vecinul care mă enervează ascultând muzică electronică la 6 seara, mie plăcându-mi rock-ul, bine înțeles. Le dau eu lecții lor, să vadă cine e mai tare.

Iar în toată bătălia asta a orgoliilor consumăm colectiv volume incredibile de energie care poate, altfel, ar putea fi pusă în aplicare în feluri mult mai constructive. Suntem latini și sângele fierbe repede. Orgoliul se cere protejat. Avem umor și o limbă iute. Alte nații nu sunt așa.

Nemții, de exemplu, nu își pierd timpul cu astfel de bășcălii ieftine. Nu știu dacă pentru că nu li se pare o ocupație demnă de ei sau pentru că pur și simplu nu au simțul umorului și atunci fac și ei ce pot. Dar gândesc constructiv și metodic, își văd interesul și se țin de treabă, în timp ce noi latinii ne pierdem vremea cu bășcălii, bunga-bunga-uri și carnavaluri. De asta alte nații se uită la ei cu ochi mari și umezi, cerând mieros un pic de ajutor financiar. Datul din gură și din fund e infinit mai satisfăcător pentru noi.

De asta cred că n-o să se aleagă nimic de ”revoluția” asta și cel mai probabil de țara asta. Mare păcat de atâta energie aruncată pe apa sâmbetei…