Posts Tagged ‘viață’

Copilul ăla din parc

Thursday 15/06/2017

Am fost ieri în parc, după copii. Stăteam pe bancă și vorbeam cu bona despre cum a fost ziua, cu școala și cu alte probleme inerente. La un moment dat vine o fată de-acolo și o ia pe bonă în brațe. Bona o ține la piept, o mângâie, o pupă și copilul pleacă. Trec câteva minute, procesul se repetă. Curios, o întreb pe bonă:

– Al cui e copilul?
– Nu știu, e de pe aici din parc.
– Și vine așa la tine să o iei în brațe și s-o pupi?
– Da. E la aceeași școală cu fetele. Câteodată, când iese de la ore, vine să mă pupe.
Vine iar copilul să o ia în brațe. Vorbește ceva și îmi dau seama că are un defect serios de vorbire, de parcă nu are bolta palatină închisă. Bona o mângâie și o strânge în brațe. Pleacă iarăși și continuăm.
– Stă pe aici?
– Cred că da, nu știu. Am înțeles că sunt patru copii. Părinții sunt divorțați și copiii au rămas la mamă.
– Ce-o fi cu defectul ăla de vorbire? O fi fost dusă la logoped…

Apoi am tăcut, căzut pe gânduri. Cât de tristă trebuie să fie viața unui copil care se agață de un necunoscut în parc, pentru o fărâmă de afecțiune? Ce fel de om va creșe acest copil? Cine se preocupă de sufletul lui, dacă nu sunt capabili nici măcar să se preocupe de vorbirea lui…

Când mă întorceam cu fetele acasă am dat peste un alt pui de pasăre căzut pe jos. Numai că față de celebra cinteză de acum câteva săptămâni, ăsta era așa de mic că de-abia avea ochii dezlipiți. Nu se putea ține pe picioare. Sigur nu era în etapa de fi îngrijit la sol de părinți. M-am întrebat dacă nu cumva este victima colaterală a unui pui de cuc. M-am uitat în sus după un cuib. Nu se vedea nimic. Cine știe de unde o fi căzut…

L-am mutat de pe asfalt în grădină și mi-am văzut mai departe de drum. Mi-au luat câteva ore bune să fac legătura între cele două întâmplări. După care mi-a venit în minte monologul (actualizat) din Trainspotting 2:

Choose life
Choose Facebook, Twitter, Instagram and hope that someone, somewhere cares
Choose looking up old flames, wishing you’d done it all differently
And choose watching history repeat itself
Choose your future
Choose reality TV, slut shaming, revenge porn
Choose a zero hour contract, a two hour journey to work
And choose the same for your kids, only worse, and smother the pain with an unknown dose of an unknown drug made in somebody’s kitchen
And then… take a deep breath
You’re an addict, so be addicted
Just be addicted to something else
Choose the ones you love
Choose your future
Choose life

1 an în 6 minute și jumătate

Tuesday 16/07/2013

O poveste superbă a primului an. Cât de repede trece timpul și cum se șterg amintirile…

A Second a Day from Birth. from Sam Christopher Cornwell on Vimeo.

Suntem mici

Wednesday 08/05/2013

Trăim puţin, suferim de o miopie incredibilă, suntem bolnavi de grandomanie şi ne pierdem viaţa cu probleme neimportante.

Dar suntem frumoşi, avem norocul incredibil de a fi aici şi de a ne bucura de viaţă.

Wolfs Law – The Joy Formidable from pd3 on Vimeo.

Viața ca o grădină

Tuesday 14/08/2012

Multe metafore vorbesc despre esența vieții pe care o trăim într-o clipită pe această lume. Explodăm în existență ca niște licurici, ardem cu intensitate o fărâmă de timp și ne stingem ca și cum n-am fi fost. Văzuți de departe suntem mai mici decât un grăunte de nisip, pierduți în valurile unei mări indiferente. Nu rău voitoare, nu binevoitoare. Pur și simplu indiferente referitor la existența noastră.

Una din metaforele mele favorite asupra vieții este o grădină. Cu toții avem căsuța noastră intimă în care cresc visele și speranțele noastre, iar buruienile din exterior încearcă permanent să ne invadeze. Ne petrecem viața îngrijind lucrurile dragi din grădină, cu răbdare și migală. Aducem înăuntru tot ce găsim frumos și ținem departe tot ce considerăm urât și respingător. Dincolo de gard lumea se agită, se schimbă, evoluează. Este o oază privată care rămâne verde și frumoasă atâta timp cât ne îngrijim de ea.

Vin momente însă când grija față de grădină poate să scadă. Alte probleme, aparent mai importante îți distrag atenția și cât timp nu privești înăuntru ciulinii se insinuează. Iar dacă nu ești atent mai multă vreme, pot pune stăpânire cu totul pe grădina ta, omorând tot ce era frumos înăuntru. Și pot veni furtuni care să îți strice grădina, împotriva cărora poți face prea puține pentru a o apăra. Uneori multă muncă poate restabili echilibrul. Alteori singurul lucru pe care poți să-l faci este să înveți și să iei totul de la început.

Atâta timp cât te ocupi de ea, grădina ta va fi vie, sănătoasă și frumoasă, dar numai cu muncă multă și constantă, fără încetare. Iar când grădinarul dispare, natura își va urma cursul. Dacă grădina ta a fost frumoasă și interesantă, poate un alt grădinar o va îngriji sau se va inspira din ea. Dacă nu, încetul cu încetul, ce e în afară o va năpădi și o va acoperi cu totul. În ceva timp nimeni nu va ma ști că acolo a fost ceva frumos sau numele grădinarului care a îngrijit-o.

Unii ar putea spune că viziunea asta asupra lumii este tristă. Personal, cred că este chiar invers. O grădină în care să tragi adânc în piept aer parfumat mi se pare ceva minunat. Eu plănuiesc în grădina mea niște tei înalți care să-și împrăștie în fiecare primăvară mirosul până departe 🙂

Chestii de ținut minte

Sunday 18/03/2012

Dacă îți iubești copiii cu adevărat, filmul ăsta ar trebui să te pună pe gânduri. Sir Ken Robinson face o analiză amuzantă dar brutală a ”sistemului de educație” din lumea civilizată, de la origini la modul în care funcționează distrugând creativitatea copiilor noștri.

Ce nu te aștepți să auzi când comanzi un tort

Friday 27/01/2012

Aniversările sunt un subiect de bucurie. Mai ales aniversarea celui de-al doilea anișor al copilului tău. Te dai peste cap să comanzi un tort frumos și să faci totul perfect. Ce nu te aștepți însă este să ai parte de dialogul telefonic ce urmează:

– Bună ziua, domnu’ Octavian?
– Da.
– De la cofetăria X. În legătură cu comanda dvs…
– Da, spuneți.
– Avem o problemă. Mașina de livrare e înzăpezită.

Eu, derutat. Trebuia să mă duc să-l iau de la cofetărie în persoană.
– Și nu se poate livra azi?
– Păi nu știm, că sunt blocate drumurile.
– Păi da’ unde e mașina?
– …la Fetești…

Adevarul despre acumulatorii de electronice

Saturday 14/01/2012

Oricât de mult ne-ar plăcea electronicele noastre, mai toate depind de acumulatori. Și mai toate, de la laptopuri la camere video, folosesc acumulatori Li-Ion. Acumulatori care au niște caracteristici aparte.

Pentru început, spre deosebire de acumulatorii obișnuiți pe care îi știm noi, au mult mai mulți pini. Nu numai + și -, dar încă 6-7 care nu par că au ce căuta pe acolo. Și totuși, care e rolul lor?

Ei bine, acumulatorii pentru electronicele mai complexe sunt altă poveste. Ascuns în interiorul lor se află un EEPROM în care sistemul stochează permanent informații despre starea lui. Cel mai important, conține parametri care indică nivelul de uzură al acumulatorului, capacitatea din construcție și capacitatea ”reală” rămasă.

Informația este vehiculată undeva între BIOS și acumulator, iar calculatorul, în cazul de față, nu are acces acolo decât pentru a citi informația. Așa se întâmplă că Windows-ul îți poate afișa uneori un mesaj interesant referitor la starea acumulatorului tău, cu recomandarea de a-l înlocui.

Ce nu-mi este prea clar este algoritmul după care se calculează capacitatea rămasă a acumulatorului. Un analizor de celule Li-Ion nu este tocmai ieftin, din câte știu eu. Dar presupunând că ar conține un analizor, acesta ar avea nevoie de cicluri de calibrare complete (încărcare/descărcare completă) pentru a stabili capacitatea reală. Rămâne deci presupunerea destul de rezonabilă că sistemul face o aproximare care poate fi corectă sau nu.

Cum te afectează toate astea pe tine? Foarte simplu. Când sistemul ajunge la încărcare la capacitatea rămasă specificată în EEPROM, oprește încărcarea. Cu toate că poate acumulatorul ar mai putea stoca ceva energie, nu mai este alimentat. enervant, nu?

Ok, și presupunând că nu e corectă, ce poți face pentru a o ajusta sau a o reseta? Pe scurt, nimic! Există foarte multe sisteme de control și de stocare a informațiilor. Un producător de electronice poate folosi unul sau mai multe, în funcție de gama de electronice. Iar toată drăcovenia nu e standardizată. Teoretic, fiecare acumulator se poate ”reseta”, dar doar folosind echipamente oferite de producătorul lui.

Acum și mai interesant. Cine face acumulatorii pentru fiecare dispozitiv? Face marca X acumulatori pentru laptopul ei? Pe scurt, nu! La fel ca la ecranele LCD, senzorii CCD, procesoare, memorii etc. de producția lor se ocupă câteva mari companii ce livrează acumulatorii gata finisați (cu carcasă de plastic și stickerele corespunzătoare).

Care e morala poveștii ăsteia? Acumulatorii sunt, pentru moment, veriga slabă a electronicelor moderne de calitate. Nu pentru că sunt de proastă calitate. Obrazul subțire al producătorilor de top se menține cu reguli foarte stricte de achiziție în ce privește acumulatorii. Și în ciuda fiasco-urilor de genul acumulatorilor Sony de acum câțiva ani, aspectul ăsta este foarte important pentru producătorii de electronice. Cei care au încredere oferă chiar garanții generoase la acumulatori. Dar sunt veriga slabă pentru că, în esență, sunt consumabile. Au un ciclu de viață, un număr de încărcări / descărcări în care își pierd o bună parte din capacitate. Ba chiar își pierd din capacitate stând pe raft, deconectați de la dispozitiv. Și singura soluție de a-i revitaliza este achiziția unuia nou.

Problema este că noi, consumatorii, îi privim de obicei ca pe electronicele pe care le folosim. Avem așteptări nerealiste de la ei. Și din așteptările nerealiste vin frustrările inutile. De luat în calcul data viitoare când te enervezi pe un gadget care nu mai merge ca pe vremuri.

Somn de iarnă

Thursday 29/12/2011

Puțină lume se întreabă ce fac o droaie de animale și de insecte iarna. Unde se duc? Cum supraviețuiesc? Eu m-am întrebat și am căutat niște răspunsuri. Nu am găsit prea multe.

Eu stau la etajul patru din patru. În dreptul geamului meu a ajuns de curând un tei. I-au trebuit 30 de ani de încăpățânare împotriva unor vecini deranjați de umbră sau de crengile care le atingeau geamurile. Dar a ajuns, și primăvara mă încântă cu parfumul florilor aflate la o întindere de mână de fereastra mea.

Zilele trecute am putut să constat că nu este singura plăcere pe care mi-o poate oferi. Un mușchi ciudat de pe o crenguță din fața ferestrei, colorat atipic, s-a dovedit a fi ceva cu totul neașteptat. O familie de gândăcei adunați împreună pentru un lung somn peste iarnă. Ba chiar se pare că au și niște intruși în mijlocul lor. Oare sunt paznici sau impostori? O să mă interesez să aflu. Și cine sunt amicii, și cine sunt impostorii. O să-i țin sub observație până la primăvară, să văd ce se mai întamplă.

Moş Crăciun mi-a adus…

Saturday 24/12/2011

…ceva de citit împreună cu fetele. Multe ore de învăţat lucruri interesante 🙂

Crăciun, Saturnalia sau Yule. Motiv de meditație.

Wednesday 21/12/2011

Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.

Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.

Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.

Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?

Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.

Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.

Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.

Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.

Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…