Month: August 2011

De când mă știu, am privit instrumentele financiare cu o foarte mare neîncredere. Simpla idee de a-mi lăsa banii pe mâna altuia, care să se ocupe în stil FNI-stic de ei, mi s-a părut ridicolă. Și inițial am crezut că face parte din perspectiva mea atipică prin care privesc lumea. Dar ulterior a venit criza și mi-a dovedit că am dreptate. Iar acum așteptăm să vedem dacă vine și cea de-a doua.

Mă gândeam ieri, totuși, pe ce bazam instinctul ăsta de repulsie față de instrumentele financiare, vulgare sau elevate. Iar concluziile sunt cât se poate de simple.

Orice investiție, pe termen scurt sau lung, se bazează pe câteva premise foarte simple, una dintre ele fiind că operează pe o piață stabilă, predictibilă. Noi românii, cu inflația noastră galopantă din anii 90, știm cel mai bine. De la nivelul cotidian, de multe ori piețele financiare păreau cu siguranță stabile. Dar ce nu se vedea niciodată era faptul că piețele erau atât de interconectate, încât dezastrele dintr-o piață locală se propagă rapid pe alte piețe, fie ele și extrem de sănătoase. Sigur, oamenii care lucrează în domeniu știau asta foarte bine, dar noi ăștialalți care împingem căruciorul pe la hipermarket nu aveam nici o idee. Mergând cu raționamentul mai departe, stabilitatea unei piețe ține de factori asupra cărora nu ai nici un fel de putere de intervenție. Un Marean Vanghelie ajuns în funcție de decizie, poate lua hotărâri absolut aberante în probleme asupra cărora nu are și nu vrea să aibă nici un fel de competențe, pentru simplul fapt că are puterea să-și dea cu părerea. Iar din păcate, în vasta majoritate a țărilor civilizate din lumea asta, mai toți politicienii sunt un Marean mai mic sau mai mare, unii dintre ei fiind doar mai abili în a vorbi limba natală. Oamenii potriviți la locul potrivit sunt doar un accident inexplicabil, un joc stupid al șansei. Dar orice Marean are în spatele lui fie interese proprii, fie alte părți interesate care îl ghidează pe căile dorite de aceștia, nu pe cele raționale. Și așa se ajunge la evoluții impredictibile – schimbări de politici fiscale haotice.

O altă premisă pe care n-am înțeles-o niciodată, este aceea că cei cărora le dai banii tăi lucrează onest în interesul tău. De ce ar face-o? De dragul unui comision de 2-3% din sumele pe care le învârt? Sau mai degrabă sunt tentați să investească banii tăi în afaceri din care au personal mult mai mult de câștigat? Ca și la testele psihologice cu portofelul găsit, cine spune că în dă înapoi sau îl duce la poliție, cel mai adesea minte. Numai că acum nu e vorba de un portofel găsit, ci de unul dat voluntar. Tentația este extrem de mare. Și chiar dacă primele niveluri ierarhice, formate din salariați cu frica zilei de mâine nu vor băga mâna în borcanul cu bunătăți, pe măsură ce te duci mai sus în nenumăratele niveluri despre care nici măcar nu știi că există, tentația și abilitatea de a face asta nedetectat cresc în progresie geometrică. În vârful piramidei găsești rechini atât de pricepuți la ceea ce fac încât te pot convinge pe tine, dacă ești mai slab de înger, că te-au lăsat fără bani tocmai pentru a-ți face un bine și a te izbăvi de tentație. Amin! Iar dacă nu ești slab de înger și vrei să nu te lași călcat în picioare, intri în sistemul juridic, un monument de eficiență și corectitudine. Sistem juridic anume gândit pentru a lăsa o mulțime de portițe de scăpare cui trebuie.

Iar peste toate astea, se suprapune o realitate care pe mine, personal, mă înfioară cel mai tare. Piețele financiare din întreaga lume funcționează pe baza unor factori foarte clari: speculă și panică. Din înțelegerea mea (care poate fi greșită, recunosc) tranzacțiile la bursă nu au aproape nimic de-a face cu metode științifice sau fapte reale. Oameni lacomi investesc frenetic în afaceri și domenii despre care ei bănuiesc că vor reuși. Nenumăratele bule prin care au trecut piețele financiare dovedesc asta cu prisosință.

Argumentația ar putea continua la nesfârșit cu mici completări și elaborări. Concluzia mea însă, este destul de simplă. Privite la rece, instrumentele financiare, de la pensiile private la fondurile de investiții și mult dincolo de ele sunt, din punctul meu de vedere, incuantificabil de riscante. La orice joc de noroc îți poți face un calcul realist, matematic, al șanselor de reușită. Se poate spune așa ceva despre instrumentele financiare? Sigur, lăcomia poate schimba subtil perspectiva asupra instrumentelor financiare.

Ca un mic fapt trivia, de încheiere, am auzit aseară un lucru care m-a șocat cu adevărat. Pachetul financiar de ajutor pe care l-au primit băncile din SUA pentru a evita colapsul (pentru că, nu-i așa, băncile nu pot niciodată să iasă în pierdere) a depășit dintr-un foc tot bugetul cumulat al NASA de 50 de ani încoace.