Despre prejudecăți și ipocrizie

Ieri am trăit o experiență foarte interesantă. Am studiat de aproape, calm și liniștit, alături de Dani, o familie de animale. Părinții încercau să aducă mâncare unui grup pestriț de pui curioși care priveau eforturile părinților de la o oarecare distanță. Bine, cel mai mult am studiat puii, că erau mai drăgălași.

Dani, foarte curioasă din fire a stat alături de mine, tăcută și răbdătoare. Chicoteam amândoi la vederea puilor, dar cât mai reținut, să nu-i speriem. Și Laura a fost curioasă, dar nerăbdătoare cum era vorbea tare și se mișca brusc. Până la urmă s-a plictisit și a plecat. Într-un fel, era o paralelă bizară cu lumea oamenilor. Un grup de pui neajutorat care depindea de efortul părinților. Părinți care depuneau un efort serios și se expuneau unor riscuri mortale pentru puii lor. Un adevăr universal și înduioșător. Surprinzător însă, trecătorii curioși de preocuparea noastră nu erau de aceeași părere.

Unii au înjurat la vederea puilor. Alții au sugerat să omorâm părinții lor cu pietre. Atitudinea generală a fost una de scârbă și respingere.

Pentru că, vezi tu, noi studiam o familie de șobolani. Creaturi superb adaptate mediului urban, capabile să coexiste oriunde alături de oameni. Sigur, nu vreau să spun că nu reprezintă riscuri de sănătate, la fel ca orice parazit al orașelor. Dar dincolo de prejudecăți și de scârba educată, sunt totuși niște creaturi demne de admirație… atâta timp cât nu intră peste tine în casă. Sunt agile, curioase, inteligente și extrem de perseverente. Sunt niște superbe mașinării de supraviețuire.

Am fost mândru de fetele mele. Ambele au fost capabile să treacă peste prejudecăți și să vadă frumusețea momentului. Niciuna nu a simțit nevoia să ridice o piatră. La fel ca în cazul păianjenilor, a bufnițelor sau a ciorilor, am putut admira un animal în mediul lui natural. Și am fost cu toții liberi de ipocrizia că unele animale sunt cumva mai nobile decât altele.

Rațiunea învinge prejudecățile întotdeauna 🙂