“Să salvăm planeta”. O problemă foarte prost pusă.

Circulă în folclorul urban o expresie pentru hipsteri: ”Să salvăm planeta”. Nu mai mergeți cu mașina, nu aruncați ulei la veceu, nu lăsați apa să curgă cât timp vă spălați pe dinți. Pentru că faceți rău planetei. O mare mare prostie! Dar de ce e o prostie?

Pentru că suntem o rasă de maimuțe extrem de arogante. Trăim cu iluzia că suntem stăpânii planetei și fără noi totul se termină. Una din iluziile colective precum religia. De fapt, una din iluziile colective susținute de religie. De-a lungul miliardelor de ani, planeta a trecut prin episoade cu adevărat dramatice.  Extincții în masă au omorât aproape în totalitate viața. Câteva creaturi stinghere, ascunse prin cotloane uitate de timp, au preluat ștafeta și au repopulat planeta cu specii din ce în ce mai evoluate. Peste 99% din toate speciile care au trăit vreodată pe suprafața planetei ăsteia au dispărut în neantul uitării.

Dacă vom continua în stilul actual, vom otrăvi planeta. O vom face atât de neprimitoare încât nu va mai putea să susțină miliardele de maimuțe bolnave de grandomanie. O să murim pe capete, asemeni unei adunături de șobolani. Iar în urma noastră timpul va lucra metodic, așa cum a făcut-o până acum, reclădind viața pe făgașe noi.

Și poate când urmașii gândacilor de bucătărie vor moșteni planeta, vor deveni ființe gânditoare și vor căuta originile vieții, vor descoperi o foarte scurtă perioadă în istoria planetei când mediul a devenit ciudat de toxic încât mare parte din animalele planetei a dispărut. Vor postula și ei, poate, despre venirea unui meteorit sau un gamma ray burst care aproape a sterilizat planeta.

Pentru că nu planeta o omorâm. Ne omorâm pe noi înșine, prin nesimțire și auto infatuare. Planeta și universul nu se opresc nici măcar o secundă, preocupate de soarta umanității. Iar dacă nouă nu ne pasă…

Viața ca o grădină

Multe metafore vorbesc despre esența vieții pe care o trăim într-o clipită pe această lume. Explodăm în existență ca niște licurici, ardem cu intensitate o fărâmă de timp și ne stingem ca și cum n-am fi fost. Văzuți de departe suntem mai mici decât un grăunte de nisip, pierduți în valurile unei mări indiferente. Nu rău voitoare, nu binevoitoare. Pur și simplu indiferente referitor la existența noastră.

Una din metaforele mele favorite asupra vieții este o grădină. Cu toții avem căsuța noastră intimă în care cresc visele și speranțele noastre, iar buruienile din exterior încearcă permanent să ne invadeze. Ne petrecem viața îngrijind lucrurile dragi din grădină, cu răbdare și migală. Aducem înăuntru tot ce găsim frumos și ținem departe tot ce considerăm urât și respingător. Dincolo de gard lumea se agită, se schimbă, evoluează. Este o oază privată care rămâne verde și frumoasă atâta timp cât ne îngrijim de ea.

Vin momente însă când grija față de grădină poate să scadă. Alte probleme, aparent mai importante îți distrag atenția și cât timp nu privești înăuntru ciulinii se insinuează. Iar dacă nu ești atent mai multă vreme, pot pune stăpânire cu totul pe grădina ta, omorând tot ce era frumos înăuntru. Și pot veni furtuni care să îți strice grădina, împotriva cărora poți face prea puține pentru a o apăra. Uneori multă muncă poate restabili echilibrul. Alteori singurul lucru pe care poți să-l faci este să înveți și să iei totul de la început.

Atâta timp cât te ocupi de ea, grădina ta va fi vie, sănătoasă și frumoasă, dar numai cu muncă multă și constantă, fără încetare. Iar când grădinarul dispare, natura își va urma cursul. Dacă grădina ta a fost frumoasă și interesantă, poate un alt grădinar o va îngriji sau se va inspira din ea. Dacă nu, încetul cu încetul, ce e în afară o va năpădi și o va acoperi cu totul. În ceva timp nimeni nu va ma ști că acolo a fost ceva frumos sau numele grădinarului care a îngrijit-o.

Unii ar putea spune că viziunea asta asupra lumii este tristă. Personal, cred că este chiar invers. O grădină în care să tragi adânc în piept aer parfumat mi se pare ceva minunat. Eu plănuiesc în grădina mea niște tei înalți care să-și împrăștie în fiecare primăvară mirosul până departe 🙂

Lumea prin ochii copiilor

Când s-a născut Dani, am avut pentru prima dată o revelație personală. Copiii se nasc cu un potențial infinit pentru dezvoltare. Pot ajunge orice își doresc, atâta timp cât sunt încurajați să-și urmeze pasiunile. Doar greșelile noastre, ale adulților, le taie aripile viitorului.

Astăzi, de 1 iunie, vreau să le mulțumesc unor copii. O să înțelegi de ce.

Charles Darwin a fost poate cea mai importantă figură din biologie. Într-o perioadă în care religia domina autoritar și încă violent teoriile referitoare la originile vieții, Darwin a avut claritatea gândirii ce i-a permis să smulgă naturii cel mai important secret – Selecția Naturală. Conștient de riscurile expunerii unui asemenea concept revoluționar, Darwin s-a documentat metodic zeci de ani înainte de a publica monumentala carte On the Origin of Species, ceea ce nu l-a scutit însă de atacurile bisericii și fanaticilor religioși.

Un copil dezinteresat în ce avea școala să-l învețe, ajuns apoi funcționar la un birou de patente, Albert Einstein avea să revoluționeze fizica Newtoniană prin introducerea Teoriei speciale a relativității, rafinată apoi în Teoria relativității generalizate. Geniul lui va rămâne permanent în conștiința omenirii sub forma unei ecuații aparent extrem de simple: E=mc².

Într-o lume în care problemele se rezolvau cu bâta sau pușca, în care bătaia era ruptă din rai și în care copii trebuiau să fie văzuți, nu auziți, Sigmund Freud a înțeles importanța subconștientului și nevrozelor. A pus bazele psihanalizei și, prin aceasta, a oferit omenirii poate cel mai important lucru – liniștea sufletească prin reconcilierea conflictelor interioare ce macină fericirea și sănătatea mentală.

Vremurile spuneau că fetele trebuie să-și vadă de casă și să fie soții ascultătoare. Marie Curie a dovedit tuturor că o femeie poate să fie la fel de pricepută în știință, descoperind radioactivitatea. De-a lungul activității ei a primit două premii Nobel pentru fizică și chimie.

Condamnat de mulți pentru contribuția sa la dezvoltarea bombelor atomice, Robert Oppenheimer a adus numeroase contribuții în domeniul fizicii. Un lucru este cert însă. Fără munca lui și a echipei Proiectului Manhattan, Bătălia Japoniei ar fi fost infinit mai sângeroasă, iar harta lumii ar fi putut arăta mult mai roșu decât în ziua de azi. A fost unul dintre primii oameni de știință care au aflat în cel mai dur fel cum pot fi pervertite propriile descoperiri științifice.

O minte strălucită cu aptitudini în matematică, logică și criptografie, pionier al ciberneticii, Alan Turing a fost unul din personajele cheie ce au ajutat Anglia să își păstreze libertatea descifrând codurile mașinăriei Enigma prin care submarinele naziste din Atlantic își sincronizau atacurile asupra flotelor ce aprovizionau Anglia. Numeroasele lui contribuții din timpul celui de-al doilea război mondial i-au adus un bine meritat proces public pentru homosexualitate în 1952, în urma căruia a fost condamnat la castrare chimică. A ales, în schimb, demnitatea unui măr injectat cu cianură.

Băiețelul din această poză a devenit unul dintre cei mai mari fizicieni și cosmologi din istorie. Contribuțiile lui includ descoperirea și explicarea fizicii găurilor negre. Deși țintuit de tânăr într-un scaun cu rotile din cauza unei boli crunte, Stephen Hawking a continuat să lucreze și să revoluționeze fizica, sfidând predicțiile medicilor ce nu îi dădeau mai mult de 35 de ani de trăit. Ulterior în viață și-a adus oprobriul public, susținând răspicat, asemeni multor alți oameni de știință că dumnezeu este o teorie inutilă în fizică și în viață. Personalități marcante precum Dan Negru au simțit nevoia să îl numească dobitoc și chiar să îl asemene pe Hawking lui Gigi Becali.

Un copil plecat din New York, unde nici măcar nu se vedeau stelele noaptea din cauza luminilor orașului, a devenit o figură emblematică a astronomiei și a cosmologiei. Carl Sagan a făcut mult mai mult decât studii teoretice. A popularizat știința, transmițând pasiunea sa unor întregi generații de copii.

Unul dintre cei mai importanți biologi de la Darwin până acum, Richard Dawkins a revoluționat lumea geneticii prin cartea sa ”The Selfish Gene”, publicată în 1976. O minte strălucită, cu o claritate a gândirii excepțională și cu un talent de povestitor capabil să transmită corect mesajul său, Dawkins s-a alăturat celorlalți oameni de știință ridicând glasul împotriva religiei și efectului său nociv în societatea umană. Cartea sa ”The God Delusion”, publicată în 2006 a fost poate cea mai devastatoare analiză a relelor religiei, încurajând o nouă generație de atei să iasă din amorțire și pasivitate și să lupte prin rațiune împotriva fenomenului religios.

Orice copil are potențialul de a face lucruri mărețe. Are nevoie însă de sprijinul și de înțelegerea noastră, de răbdare și de atenție. Fă un cadou copilului tău astăzi. Închide-ți telefonul, stinge televizorul, oprește calculatorul și citiți împreună o carte.

Chestii de ținut minte

Dacă îți iubești copiii cu adevărat, filmul ăsta ar trebui să te pună pe gânduri. Sir Ken Robinson face o analiză amuzantă dar brutală a ”sistemului de educație” din lumea civilizată, de la origini la modul în care funcționează distrugând creativitatea copiilor noștri.

Crăciun, Saturnalia sau Yule. Motiv de meditație.

Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.

Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.

Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.

Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?

Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.

Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.

Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.

Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.

Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…