Month: March 2013

Dacă vorbești cu un religios (creștin, musulman sau de altă natură) vei auzi o serie de argumente în favoarea credinței lor. Unul din cele mai importante este că așa s-a născut, asta este credința care i-a fost înmânată la naștere prin cristelniță, mir, circumcizie sau alte ritualuri barbare. Ei bine, zilele trecute am avut o revelație. Au dreptate.

O să fac o scurtă divagație pentru a fi mai ușor de înțeles. Homosexualitatea este o trăsătură înnăscută. Fondul biologic al unui individ, modul în care creierul lui se formează în uterul mamei îl predispune către anumite afinități sexuale. Majoritatea se naște pe linia de mijloc, pe medie, dar asta nu este o lege, doar pură statistică. Ulterior, în ciuda presiunilor injuste la care este supus de societate pentru a se conforma normei, individul își regăsește adevărata sexualitate. Și foarte bine face. Avem o singură viață și fiecare dintre noi merită să și-o trăiască fericit. Este o alegere personală pe care fiecare și-o asumă. Au dreptul, asemenea tuturor creaturilor de sub soare, la o viață fericită și nimeni nu poate și nu are dreptul să le ia asta.

Exact la fel este și în cazul celor religioși. Din motive pur personale, afective și/sau intelectuale, nu pot trăi într-o lume fără certitudini, fără reguli care le sunt înmânate ”de sus”. Au nevoie de o cârjă de care să se sprijine toată viața. Au dreptul să-și trăiască viața așa cum vor, să creadă ce vor, să se comporte așa cum vor. Nu pot să-i condamn pentru ce fac în intimitatea lor, și așa cum nu am dreptul moral (și nici interesul) de a interveni în dormitorul altuia și a-i judeca practicile sexuale care îi aduc plăcere, nu am nici dreptul de a-i judeca pe religioși pentru modul în care își trăiesc viața.

Diferența între cele două studii de caz intervine însă la nivelul prozelitismului. În timp ce comunitatea LGBT își cere dreptul legitim la existență, înfruntând munți aparent insurmontabili de intoleranță și bigotism, cultele religioase sunt extrem de active în a converti populația la sistemul lor de valori. În joc sunt aruncate retorică, influență politică și sume enorme de bani. Și aici este punctul în care toleranța mea se termină.

Așa cum la școală nu se predau cursuri despre cum să te comporți ca un bun homosexual, tot așa nu au ce căuta în școală orele de religie. Așa cum niciun membru al comunității LGBT nu s-a agățat vreodată de soneria mea pentru a încerca să mă aducă pe calea considerată de ei ca fiind normală, niciun popă de niciun fel de confesiune nu ar trebui să mă deranjeze. Așa cum preferințele sexuale ale guvernanților nu au ce căuta în actul de guvernare, așa religia nu ar trebui să aibă acces la banul public.

Convingerile religioase ale fiecăruia, asemeni nevoilor sexuale ale altora, își au locul acasă, în intimitate sau în locurile lor de adunare. Nu vocal și agresiv, în spațiul public.

Concluzia este că nu am nimic cu convingerile religioase ale nimănui atât timp cât nu mă afectează pe mine sau pe copiii mei, atât timp cât nu intervin în spațiul public. Problema este însă că intervin mult prea des. Aici, într-adevăr, nu am și nu voi avea toleranță.