Anul acesta am vrut să fac ceva deosebit de ziua lui Dani. Fără un plan anume, mi-am lăsat imaginația să zburde. Ce a ieșit? Hai să vedem. Dar s-o luăm metodic, cu începutul.
Când Dani era mică, descoperisem un joc extrem de dulce – Machinarium, pe care l-am cumpărat de pe Good Old Games, în varianta Collectors Edition, cu coloana sonoră și schițele de design incluse. Zile întregi am stat cu Dani în brațe și ne-am jucat cu Josef, roboțelul aventurier. Am râs împreună cu el, ne-am bucurat alături de el de momentele muzicale, ne-am încrețit frunțile la puzzleurile pe care trebuia să le rezolve. Iar noaptea, la culcare, Dani îmi cerea povești cu aventurile lui Josef dincolo de joc. Am călătorit în imaginație cu el, am călătorit cu elicopterul în tărâmuri îndepărtate, am învățat să fim curajoși, isteți și buni.
Ulterior mi-am cumpărat și discul de vinil cu coloana sonoră. Iar acum un an și ceva au apărut și jucăriile de pluș cu personajele principale. Totul a început de la jucăriile de pluș. Le-am comandat din timp, să fiu sigur că au timp să ajungă.
Cu jucăriile de pluș în față, am stat pe gânduri. Ce aș putea adăuga cadoului? Așa mi-a înmugurit ideea. Un desen frumos pe perete care să decoreze sufrageria. Numai că în locul Bertei, domnișoara robot de dragul căreia Josef trece prin toate peripețiile, aș fi vrut să fie fetele mele. Simplu de gândit, dar cum să obțin asta?
Am început să caut artiști. Am mai văzut picturi pe perete, dar mă temeam că subiectul neobișnuit și complexitatea creerii celor două personaje ar face din toată povestea ceva dificil spre imposibil de realizat. Așa am dat peste Eva Radu. Una din lucrările expuse pe site-ul ei m-a impresionat profund. Mi-am spus că dacă a putu face așa ceva, poate sunt șanse să obțin ceva aproape de ce îmi doream. Mi-am luat inima în dinți și am contactat-o. Am discutat pe mail. I-am explicat conceptul și semnificația lui. Mi-a cerut poze cu fetele pentru a vedea despre ce este vorba. Am discutat despre mărimea lucrării și despre complexitatea ei. Orașul roboților, din fundal, era extrem de complex și migălos, plus că aducea o atmosferă cam sumbră întregii picturi. Într-o inspirație de moment, am sugerat să înlocuim orașul cu vârful turnului de unde, la finalul jocului, Josef și Berta pleacă în aventură cu elicopterul. Am vrut să transform totul în casa din care Josef și fetele mele pleacă în aventuri imaginare. Am stabilit toate detaliile.
Întâmplător era weekendul cu BIAS 2016. Am plecat de dimineață la Băneasa și am lăsat-o pe Eva să lucreze în liniște. Când am venit acasă, pe la 22:30, schița de pe perete arăta deja evident subiectul. Josef era deja conturat, cele două fete roboți erau abia schițate, dar era clar despre ce este vorba. Fetele au înflorit de bucurie. Și dacă tot secretul fusese dezvăluit, am profitat de ocazie să-i dau lui Dani și jucăriile de pluș. Bucuria a fost totală.
A doua zi de dimineață a continuat treaba la pictură. Eva s-a ocupat de conturatul și textura casei. Noi am plecat puțin de acasă, ca să poată lucra în liniște. Laura, vorbăreață ca de obicei, nu îi dădea pace deloc. Când ne-am întors, casa era finalizată, roboțelul Dani era pe cale de a fi colorat și aplicată textura. Deja arăta spectaculos. Încet și metodic, Eva contura sub ochii noștri o capodoperă. Iar eu priveam uimit cum visul meu devenea realitate.
Când Eva a terminat pictura, soarele era la orizont, la apus. Lumina pictura direct iar eu stăteam trăsnit în fața ei și absorbeam toate detaliile. Întreaga scenă depășea cu mult orice imaginație. Nu crezusem vreodată că așa ceva poate exista la mine pe perete. Sincer vorbind, nici fotografiile nu-i fac dreptate dacă nu privești în detaliu…
După ce am condus-o pe Eva acasă, m-am așezat pe jos, sprijinit de peretele opus picturii, cu o bere în mână. Dani a trecut pe lângă mine. Am luat-o în brațe. Apoi a trecut și Laura. Am luat-o și pe ea în brațe. Stăteam pe jos, cu cele mai mari comori ale mele în brațe.
Laura, luându-și rolul în serios, a declarat răspicat: ”Trebuie să jucăm jocul!”. Așa că ne-am mutat la calculator. Seara s-a terminat apoteotic. Când am ajuns la formația roboților, ne-am ridicat cu toții de la calculator și am început să dansăm în fața picturii, râzând. Imposibil de descris bucuria noastră…