Sunt unul din ciudații ăia care colectează deșeurile selectiv și care reciclează tot ce se poate. Ba chiar sunt unul din ciudații care, din multiple motive folosea bicicleta în mod curent ca mijloc de deplasare prin oraș. Simțeam că este, oarecum, o datorie civică și că, prin atitudinea de early adopter, voi încuraja și alți oameni să adopte acest mijloc de transport. Sunt și biciclist, și șofer, înțeleg ambele perspective și le respect.
Se spunea despre mașină că te face gras și îți mănâncă banii, iar despre bicicletă că îți mănâncă grăsimea și îți economisește banii. Da, dar…
Vineri după masă veneam de la serviciu spre casă. Circulam cât se poate de regulamentar, pe carosabil, pe partea dreaptă, pe lângă bordură. Nu croșetez niciodată în trafic, nu mă găsești niciodată pe banda a doua. Tocmai depășeam o mașină parcată neregulamentar, dar tot pe banda întâi. Mașina asta, adică:
Dar fix la jumătatea depășirii, din partea stângă a trecut în viteză un automobil, atât de aproape că m-a atins. Am căzut de pe bicicletă, nu știu prin ce noroc pe spate, pe ghiozdanul plin cu hainele de serviciu. Vasta forță a impactului, precum și frecarea cu asfaltul, a fost preluată de ghiozdan. M-am ales totuși cu niște julituri serioase, o vânătaie mare pe fața pulpei stângi, și o lovitură sănătoasă la bazin, în spate. Dar spre norocul meu nimic grav, nicio fractură, nicio lovitură la cap. Bicicleta a fost aruncată două benzi la stânga, pe mijlocul drumului.
Asta este povestea impactului. Șoferul s-a dat jos de la volan nervos: ”Ce căutai băi pe drum”? I-am explicat, nu prea calm la început, că acolo e locul bicicletelor, nu pe trotuar (oricum era plin de mașini parcate neregulamentar). Omul s-a liniștit. Am chemat un echipaj de poliție care a venit cam în 10 minute. Ne-a luat datele și ne-a prezentat opțiunile. Dacă eram măgar, puteam să mă dau cu fundul de pământ, să chem salvare, să se lase cu dosar de cercetare penală, cu toate că știam că nu ar fi fost cazul. În cazul accidentelor, se consideră faptă penală când sunt peste zece zile de îngrijiri medicale. Vroiam să fiu sigur însă că, în caz că sunt ceva răni invizibile și ajung în spital peste weekend, sunt asigurat din punct de vedere legal.
După ce am stat de vorbă cu omul, s-a dovedit totuși de bun simț. Am încercat să mergem pe cale amiabilă, dar duduia de la call center a insistat că ne trebuie hârtie de la poliție. Omul a zis ”asta este” și a venit să mă ia cu bicicleta. Am fost la poliție. Și aici începe distracția.
Domnul milițian ne-a ascultat, ne-a dat formulare de completat, a mers să vadă mașina și bicicleta. Dar mutra lui acră spunea foarte multe. Pentru început mi-a cerut poze de la fața locului. I le-am arătat.
– Păi ce, ai trecut pe banda a doua? zice domnul milițian.
– Nu, mi-am păstrat banda.
– Și era pistă de bicicletă acolo?
– Nu, îi răspund. Stătusem cu omul pe trotuar acolo, nu era nicio pistă de bicicletă. Și oricum, știam foarte clar că pistele de pe trotuar au fost declarate ilegale la solicitarea poliției București.
Domnul milițian se duce la un calculator și se uită la google maps. Pe trotuar se vedeau niște spoieli galbene.
– Uite, sunt piste de bicicletă. Nu aveai ce să cauți pe asfalt.
– Nu vă supărați, pistele de bicicletă au fost declarate ilegale la solicitarea poliției.
– Auzi, îmi spui tu mie care este legea? Tu ești de vină. Dacă mai faci gură îți dau o amendă mai mare decât te costă reparația bicicletei. Hai, dispari de aici.
Șocați amândoi, eu și colegul de accident, am ieșit din secția de poliție vorbind singuri. Mă rog, între noi. Cum domne? Ai stat cu mine pe trotuar, ai văzut vreo pistă de bicicletă? Nu domne…
Nu îndrăzneam să mai zic nimic. În situația de față, și cu vânătăi și fără proces verbal de constatare, omul putea oricând să-mi ureze un călduros ”Te pup, pa-pa”. Cu toate astea, spre uimirea mea, a insistat să mergem să vedem cât costă reparația bicicletei. Ne-am speriat însă pe amândoi prețurile. Doar furca costa 600 de lei… Jos pălăria însă pentru atitudinea lui.
Între timp s-au trezit și cei de la asigurări. Vor accepta formularul de constatare amiabilă, fără procesul verbal de la poliție.
Ce m-a șocat în toată povestea asta nu este lipsa de infrastructură sau neglijența șoferilor. Sunt cât se poate de grijuliu ca biciclist. Faptul că genul ăsta de incidente mi s-au întâmplat atât de rar este o dovadă a acestui lucru. Sunt niște realități cunoscute și băgam mereu un factor masiv de precauție în calcul. Acum a fost pur și simplu un caz nefericit. Ce consider însă absolut inacceptabil este atitudinea poliției. Omul pus acolo să rezolve asemenea situații nu cunoștea nici cele mai elementare aspecte ale legii. Nu știa și nu îl interesa situația legalității pistelor de bicicletă ba mai mult, s-a folosit în mod abuziv de funcția ocupată pentru a își impune propriile preconcepții.
Civilizația în trafic nu are cum să înceapă altundeva decât de la poliție. În lipsa corectitudinii lor, nu poți avea nicio pretenție de la primărie sau de la șoferi. Și așa am ajuns la concluzia că, în calitate de tătic responsabil, nu îmi mai pot permite riscul de a îmi risca viața, hipsteresc și eco, pentru dreptul de a muri legal în orașul meu. Așa că până va exista infrastructură de bicicletă, și susținerea legală, eu renunț la două roți ca mijloc de locomoție. Rămâne doar ca mijloc de recreere.
Intenționez să înregistrez o plângere la poliție, imediat ce mă lămuresc cu situația pistelor de bicicletă. Cu toate că domnul milițian nu mi-a lăsat datele de contact. Vedem ce iese.
[UPDATE1] Am primit din partea Optar un document actualizat cu situația pistelor de bicicletă.
[UPDATE2] Având în vedere că această postare a fost preluată, se pare, în presă, fără să fiu întrebat personal despre acest incident, se impune o precizare: expresia ”dispari de aici” este o… licență poetică, nu a fost folosită în cadrul conversației, am folosit-o pentru a reda spiritul (și tonul) conversației. Formularea textuală a fost ”ieșiți afară și gândiți-vă”.
[UPDATE3] Pentru cei cu probleme de concentrare, povestea în rezumat, fără miștouri și bășcălii.
- Circulam cu bicicleta, regulamentar.
- Un șofer neatent dă peste mine.
- Scap cu răni minore, nu vreau să fac scandal. Vreau doar bicicleta reparată.
- Încercăm amiabilă, asigurările ne trimit la poliție.
- Mergem la poliție și dăm peste un domn agent răuvoitor și defectuos informat, care nu știe că pe raza lui de responsabilitate NU EXISTĂ PISTE DE BICICLETĂ LEGALE.
- Pe baza lipsei de informare și a rea voinței, domnul agent purcede la un ABUZ încercând să arunce responsabilitatea pe mine și mă amenință cu o amendă.
Îmi pare rău că nu am avut un reportofon sau o cameră de filmare la mine, înregistrarea ar fi fost extrem de elocventă în acest sens. Data viitoare (doamne fereșete!) o să știu mai bine ce este de făcut.