Month: January 2012

Posted on

Comerț a la România

Cine m-a văzut în persoană știe, sunt ochelarist. Anul trecut prin august drăcușorii din casă au reușit să-mi ciobească o lentilă. Așa că m-am suit pe bicicletă și m-am dus la un magazin de optică medicală din apropiere. Ultima dată îmi făcusem ochelari cu doi ani în urmă. Și cum cât trăiești dioptriile evoluează, am profitat de oferta lor: ramă + lentile și consult oftalmologic gratuit. Cum printre altele sunt și șofer, mi-am ales o ramă cu lentile de soare polarizatoare ce se atașează magnetic, la nevoie.

Toate bune și frumoase. Până când acum o săptămână, într-o vineri seara, i-am dat jos de la ochi și un șurub care fixa unul dintre brațe a căzut pe jos. Nu pentru că s-a desfăcut ci pentru că s-a rupt. Probabil și de la câte capete și picioare au încasat de la drăcușori ce se zbăteau să scape de pupăceală pe burtă. Na comedie. Dădusem niște bani frumoși pe ochelari, iar lentilele de soare detașabile erau mare parte din motivul pentru care o făcusem. Și dacă tot ramele erau ok și utile, dădusem ceva mai mult și pe niște lentile mai bune. Ce să mai fac acum? Bon ioc, dar plătisem cu cardul. Caut pe home bank și găsesc tranzacția. Măcar am ceva la mână.

Înarmat cu răbdare și mult Zen, mă duc la magazin. Încercarea moarte n-are… Intru, îmi mușc limba preventiv să nu încep cu scandal, vorbesc cu domnișoara de la tejghea, îl cheamă pe omul din spate de la montaj, se uita la rame, se uită la ce mai au expus…

”N-avem… Bonul îl mai aveți?”
”Nu”
Pune omul mâna pe telefon și sună la furnizor.
”Băi, am o problemă cu o ramă Leonardo. Din aia cu lentile de soare… Bine, te aștept să vii s-o vezi.”

Las ochelarii și un număr de telefon. Și timp de o săptămână – liniște absolută. Astă seară primesc un telefon. ”Vă așteptăm”.

Și ce să vezi, rame nou nouțe puse pe lentilele vechi. Mă uit la ele, probez ochelarii – perfect. Acum așteptam lovitura de grație. Câți bani vor. Și aștept. Domnișoara nu zice nimic și își vede de alt client. Zic mulțumesc și bună seara și dau să plec, așteptând un ”alo, domnu’, banu’!”. Care nu vine. Vine doar un ”Cu plăcere, bună seara”.

Care va să zică, în România există comercianți cu obraz. Criză sau nu, își respectă clienții suficient ca atunci când își recunosc marfa, chiar dacă n-au bon, să-i ajute. Ce să mai zici? În afară de faptul evident că de-acum încolo îmi fac ochelari numai acolo 🙂

Da, se poate și în România. Eu cred că asta e normalitatea care își arată ”colții”. Lucru care mă bucură peste măsură și pe care vreau să-l împărtășesc. Ăsta e magazinul, pe Bulevardul Ghencea, oarecum vis-a-vis de capătul lui 41.


View Larger Map

Posted on

Ce nu te aștepți să auzi când comanzi un tort

Aniversările sunt un subiect de bucurie. Mai ales aniversarea celui de-al doilea anișor al copilului tău. Te dai peste cap să comanzi un tort frumos și să faci totul perfect. Ce nu te aștepți însă este să ai parte de dialogul telefonic ce urmează:

– Bună ziua, domnu’ Octavian?
– Da.
– De la cofetăria X. În legătură cu comanda dvs…
– Da, spuneți.
– Avem o problemă. Mașina de livrare e înzăpezită.

Eu, derutat. Trebuia să mă duc să-l iau de la cofetărie în persoană.
– Și nu se poate livra azi?
– Păi nu știm, că sunt blocate drumurile.
– Păi da’ unde e mașina?
– …la Fetești…

Posted on

O idee mai bună de protest

Evident, ideea unui protest de-a valma la Universitate, în care fiecare strigă de bezmetic ce îl nemulțumește, este o prostie. Singurul lucru pe care îl reușesc este să cadă în ridicol și să nu-i ia nimeni în serios.

Dar cred că există o soluție mult mai bună, cu un impact infinit mai mare. Descentralizarea. Că tot este la modă. În loc de un miting într-un loc, mitinguri în mult mai multe.

La Universitate mitinguri pentru ”Jos Băsescu”. La Victoriei miting pentru ”Jos Guvernul”. La Unirii – ”Nu Roșia Montană”. La casa poporului ”Sus A.N.I.”. La Ateneu ”Susțineti cultura”. La Televiziune ”Finalizați dosarele de corupție”. Și tot așa până acoperim toată țara cu revendicări legitime.

Și când s-o vedea câte sunt, răspândite pe toată țara, o să înțelegem toți cu adevărat magnitudinea problemei. Și cât de mulți suntem noi. Și că avem nevoie de o clasă politică nouă. Iar amicii șmenari din politică o să înțeleagă că suntem cu ochii pe ei permanent.

Posted on

De ce n-o să se aleagă nimic de ”revoluția” asta…

…și probabil de țărișoara asta.

Mă uit de câteva zile în jur, la tot ce se întâmplă cu mitingurile și cu demonstrațiile astea. Și nu îmi dau deloc senzația că pot schimba ceva. Pentru că demonstranții de la Universitate habar n-au ce vor, în marea masă. Fiecare vrea câte ceva punctual. Unii vor iarbă, alții vor să le dea statul bani, că ei n-are da’ li se cuvine, alții vor liber la torțe pe stadion, unii vor jos guvernul, alții au o problemă cu Roșia Montană. Piața Universității a devenit un fel de Hyde Park unde lumea adună să-și spună oful. Și după aia?

Păi după aia mai nimic. De la vlădică la opincă, nimeni nu știe (inclusiv subsemnatul) ce vrea concret să urmeze. Facem alegeri anticipate. Ok. Și după aia? Între cine alegem? Ăștia, ceilalți sau ăilalți. Nici nu mai contează care e cine, că toți sunt experți deja la furat. E nevoie de o schimbare. Sigur. Dar ce va urma se va poate numi schimbare? De ce naiba nu merge nimic în țara asta? Îmi bag picioarele, nici nu mai merg la vot…

Să fie oare din cauză că toată națiunea asta își irosește timpul cu miștouri cât mai artistice, bășcălii din cele mai elaborate pentru a jigni de moarte adversarul ideologic, în loc să tacă din gură nițel și să caute o soluție rațională la ieșirea din hazna? Ce să mai vorbim de cooperare… Și ce ne iese din toată chestia asta?

La sfârșitul zilei fiecare pleacă acasă satisfăcut. Am fost acolo. Am urlat cât m-au ținut plămânii. I-am înjurat pe Băsescu și pe Boc, i-am făcut bețivi, pinguini și am agitat niște pancarte extrem de istețe. Am fost grozav. M-au filmat ăia de la televiziune chiar. Așa am făcut și cu Iliescu, și cu Năstase și cu oricine m-a călcat pe bombeuri. Așa fac și cu Gheorghe care parchează pe locul meu în fața blocului și cu vecinul care mă enervează ascultând muzică electronică la 6 seara, mie plăcându-mi rock-ul, bine înțeles. Le dau eu lecții lor, să vadă cine e mai tare.

Iar în toată bătălia asta a orgoliilor consumăm colectiv volume incredibile de energie care poate, altfel, ar putea fi pusă în aplicare în feluri mult mai constructive. Suntem latini și sângele fierbe repede. Orgoliul se cere protejat. Avem umor și o limbă iute. Alte nații nu sunt așa.

Nemții, de exemplu, nu își pierd timpul cu astfel de bășcălii ieftine. Nu știu dacă pentru că nu li se pare o ocupație demnă de ei sau pentru că pur și simplu nu au simțul umorului și atunci fac și ei ce pot. Dar gândesc constructiv și metodic, își văd interesul și se țin de treabă, în timp ce noi latinii ne pierdem vremea cu bășcălii, bunga-bunga-uri și carnavaluri. De asta alte nații se uită la ei cu ochi mari și umezi, cerând mieros un pic de ajutor financiar. Datul din gură și din fund e infinit mai satisfăcător pentru noi.

De asta cred că n-o să se aleagă nimic de ”revoluția” asta și cel mai probabil de țara asta. Mare păcat de atâta energie aruncată pe apa sâmbetei…

Posted on

Adevarul despre acumulatorii de electronice

Oricât de mult ne-ar plăcea electronicele noastre, mai toate depind de acumulatori. Și mai toate, de la laptopuri la camere video, folosesc acumulatori Li-Ion. Acumulatori care au niște caracteristici aparte.

Pentru început, spre deosebire de acumulatorii obișnuiți pe care îi știm noi, au mult mai mulți pini. Nu numai + și -, dar încă 6-7 care nu par că au ce căuta pe acolo. Și totuși, care e rolul lor?

Ei bine, acumulatorii pentru electronicele mai complexe sunt altă poveste. Ascuns în interiorul lor se află un EEPROM în care sistemul stochează permanent informații despre starea lui. Cel mai important, conține parametri care indică nivelul de uzură al acumulatorului, capacitatea din construcție și capacitatea ”reală” rămasă.

Informația este vehiculată undeva între BIOS și acumulator, iar calculatorul, în cazul de față, nu are acces acolo decât pentru a citi informația. Așa se întâmplă că Windows-ul îți poate afișa uneori un mesaj interesant referitor la starea acumulatorului tău, cu recomandarea de a-l înlocui.

Ce nu-mi este prea clar este algoritmul după care se calculează capacitatea rămasă a acumulatorului. Un analizor de celule Li-Ion nu este tocmai ieftin, din câte știu eu. Dar presupunând că ar conține un analizor, acesta ar avea nevoie de cicluri de calibrare complete (încărcare/descărcare completă) pentru a stabili capacitatea reală. Rămâne deci presupunerea destul de rezonabilă că sistemul face o aproximare care poate fi corectă sau nu.

Cum te afectează toate astea pe tine? Foarte simplu. Când sistemul ajunge la încărcare la capacitatea rămasă specificată în EEPROM, oprește încărcarea. Cu toate că poate acumulatorul ar mai putea stoca ceva energie, nu mai este alimentat. enervant, nu?

Ok, și presupunând că nu e corectă, ce poți face pentru a o ajusta sau a o reseta? Pe scurt, nimic! Există foarte multe sisteme de control și de stocare a informațiilor. Un producător de electronice poate folosi unul sau mai multe, în funcție de gama de electronice. Iar toată drăcovenia nu e standardizată. Teoretic, fiecare acumulator se poate ”reseta”, dar doar folosind echipamente oferite de producătorul lui.

Acum și mai interesant. Cine face acumulatorii pentru fiecare dispozitiv? Face marca X acumulatori pentru laptopul ei? Pe scurt, nu! La fel ca la ecranele LCD, senzorii CCD, procesoare, memorii etc. de producția lor se ocupă câteva mari companii ce livrează acumulatorii gata finisați (cu carcasă de plastic și stickerele corespunzătoare).

Care e morala poveștii ăsteia? Acumulatorii sunt, pentru moment, veriga slabă a electronicelor moderne de calitate. Nu pentru că sunt de proastă calitate. Obrazul subțire al producătorilor de top se menține cu reguli foarte stricte de achiziție în ce privește acumulatorii. Și în ciuda fiasco-urilor de genul acumulatorilor Sony de acum câțiva ani, aspectul ăsta este foarte important pentru producătorii de electronice. Cei care au încredere oferă chiar garanții generoase la acumulatori. Dar sunt veriga slabă pentru că, în esență, sunt consumabile. Au un ciclu de viață, un număr de încărcări / descărcări în care își pierd o bună parte din capacitate. Ba chiar își pierd din capacitate stând pe raft, deconectați de la dispozitiv. Și singura soluție de a-i revitaliza este achiziția unuia nou.

Problema este că noi, consumatorii, îi privim de obicei ca pe electronicele pe care le folosim. Avem așteptări nerealiste de la ei. Și din așteptările nerealiste vin frustrările inutile. De luat în calcul data viitoare când te enervezi pe un gadget care nu mai merge ca pe vremuri.