Month: April 2013

Oamenii sunt experți în a formula opinii. Din păcate uneori o fac pur și simplu fără să știe despre ce vorbesc, dar totuși au o opinie. Ajunge să stai puțin, să te gândești pur empiric la o problemă și parcă deja ești expert în ea. Iar unul din aceste subiecte este creșterea și educarea copiilor.

Acum ceva vreme intram într-o discuție pe baza acestei fotografii. Niște părinți au fost amendați avertizați de un cap de tablă pentru că cei doi copii se joacă prin casă, vexând psihic vecinul nevricos de dedesubt.

 

Trecând peste penibilul acestei situații, în discuție au intrat o droaie de sensibili, susținând cauza sărmanului om terorizat și înfierând nesimțirea părinților care nu se îngrijeau de copii. Oameni care, evident, nu au încercat în viața lor să interacționeze cu un copil, darămite să crească o asemenea creatură în casa lor. Dar, după cum spuneam, sunt experți în probleme de educație. Așa că simt nevoia să clarific niște lucruri. Ce anume sunt  și mai ales ce nu sunt copii.

 

Ce sunt copii

Definiția din dicționar sună așa:

COPÍL, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență).

Din punct de vedere biologic, aceștia aparțin regnului Animalia, încrengătură Chordata, subîncrengătura Vertebrata, clasa Mammalia, ordinul Primata, Familia Hominidae, Genul Homo, specia Sapiens, subspecia Sapiens. Mă scuzați dacă sun pedant, dar îmi place să mă laud cu abilitățile mele de copy/paste ce mă recomandă ca potențial viitor candidat la postul de prim ministru.

Așadar și prin urmare, copii sunt OAMENI și au aceleași drepturi ca oricare om. Articolul 1 începe promițător în acest sens:

Articolul 1.

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

Pentru că însă sunt oameni în proces de formare, beneficiază de o protecție suplimentară – denumită generic drepturile copilului. Prin documentul ăsta sunt incluse tot felul de articole de genul:

• Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
• Copilul are dreptul de a primi o educație care sa îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.
• Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
• Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau după caz alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii precum și persoanele care prin natura funcției promovează și asigura respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora precum și de a le permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.
• Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
• Copilul are dreptul la odihnă și vacantă.
• Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violentă, neglijentă, abuz sau rele-tratamente.
• Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul are dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.

Să analizăm puțin logica lor. Un copil, mai ales mic și în proces de creștere, își caută propria personalitate. Ca orice animal de pe lume, face asta mai ales prin joacă, iar în primii ani, comunicarea pentru el este destul de dificilă. Orice sentimente de frustrare are, sunt foarte greu de înțeles, cristalizat și mai ales de transmis către adulți. Într-un fel, creierul lui este asemeni unui diamant brut. Trebuie să treacă printr-un proces lent de șlefuire pentru a ajunge la varianta finală.

La început orice frustrare se traduce în plânsete și urlete. Apoi începe să se verse, în mod irațional din punct de vedere al unui adult, pe lucrurile din jurul lui. Nu el e de vină că a dat cu capul în dulap și îl doare. Dulapul este de vină că l-a lovit pe el. Și trec niște ani buni până când un copil poate conștientiza cu adevărat că responsabilitatea este a lui, nu a dulapului. Perioada asta durează și ca părinte îți pune nervii la încercare destul de puternic. Un copil inteligent găsește modalități extrem de creative, și adesea extrem de periculoase, de a descoperi lumea.

Datoria ta de părinte nu este să stai permanent lângă el dându-i cu rigla peste degete și răcnind permanent ”NU AI VOIE!”. Un copil căruia îi interzici totul – joacă, manifestări emoționale, răbufniri nervoase – nu se poate dezvolta normal. Este pur și simplu aberant să îți închipui că ai putea să o faci, darămite să o mai și pui în practică. Vei crește astfel un om cu nevroze profunde și dezechilibre emoționale severe, un om condamnat la o viață chinuită de tulburări interioare.

Datoria ta de părinte este în primul rând să-i ocrotești integritatea fizică și mentală. Să-l ghidezi și să-l înveți cu blândețe și cu înțelegere. Aș zice cu iubire, dar asta nu poți s-o ceri nimănui dacă nu o are. Celelalte două ai dreptul să le pretinzi însă. Datoria ta este să-l ajuți să-și creeze o fundație emoțională stabilă, în care să poată crește un copac puternic și rezistent.

Copilul este deci un OM, care are dreptul de A SE MANIFESTA, de A ÎNVĂȚA (prin joacă) și DE A ÎȘI EXPRIMA PERSONALITATEA (prin țipete și urlete atunci când este cazul, până învață să le stăpânească și controleze). Și nimeni nu are voie să-i interzică acest lucru. NIMENI.

Ce nu este copilul

Copilul nu este un animal de companie. Copilul nu este o creatură care să fie discriminată pe bază de preferințe personale. Nu-ți plac copiii? E problema ta că ai crescut mare și prost, nu a lui că vrea și are dreptul să crească mare și deștept. Nu vrei să te deranjeze cu prezența lor? Du-te unde vrei, departe de ei, dar nu-i goni pe ei de la locul lor.

Copiii nu sunt o rușine care să fie ascunsă sub preș. Nu sunt o plăcere perversă pe care trebuie să o tolereze doar cei care o acceptă. Sunt membri cu drepturi depline ai rasei umane. Au fix aceleași drepturi ca și tine.

Copiii nu sunt responsabili de frustrările tale personale. Dacă ai un job isteric, care te înnebunește, nu e vina lui și nici a vecinilor cărora le bați isteric în țeava de la calorifer.

Copiii nu sunt obiecte inerte care să fie puse sus pe raft în orele de liniște. Copiii nu sunt aparate electrocasnice care să fie oprite și scoase din priză după program. Copiii nu sunt aparate audio care să fie date mai încet din telecomandă. Copiii nu sunt telefoane mobile care să fie puse pe mute sau pe vibrații când ai tu chef. Copiii nu sunt un loc de muncă de la care să-ți iei concediu de odihnă atunci când te-ai săturat.

Dar tu, cel care vii cu idei geniale despre educația lor, se presupune că ești om inteligent. Ai fost educat, ai trecut prin aceleași etape ca și el. Dacă ai fost îngrijit cu înțelegere și iubire, ar trebui să știi calea corectă. Dacă ai fost brutalizat și constrâns ar trebui să știi cum este și să nu faci așa ceva nici în ruptul capului.

Oricum ai fi crescut tu, ar trebui să fi om și să înțelegi că asta are nevoie și copilul să ajungă – OM.