Acum (prea) mulți ani, îmi făceam alergarea de seară. În dreptul unui gard am dat peste un cuplu carea aveau o ceartă destul de serioasă. El o ținea pe ea prinsă cu spatele de un gard, o mână de fiecare parte. Se înjurau reciproc și era destul de clar că lucrurile pot degenera în orice secundă.
Îmi aduc aminte foarte clar tot scenariul. Tânăr dar precaut, m-am oprit la o distanță de la care, în caz de ceva, să mă pot apăra de o eventuală lovitură, fie ea și de cuțit. I-am spus băiatului să se calmeze. Mi-a răspuns să nu mă bag, că nu cunosc povestea. Am admis logica afirmației lui, dar i-am spus că oricare ar fi, nu va rezolva așa problema și dacă problema lor e așa serioasă, mai bine ia distanță de situație decât să escaladeze inutil și grav un conflict. ”Dacă nu merită, pleacă tu”. Furios cum era, a înțeles argumentul. I-a dat drumul fetei și a făcut doi pași înapoi. Eram chiar mândru de mine, cum am negociat o situație periculoasă cu calm și rațiune. Trei secunde mai târziu, în loc să plece profitând de libertate, ea s-a repezit la el, l-a scuipat în față și l-a apucat de păr, înjurându-l.
Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că m-am băgat unde nu îmi fierbea oala. Le-am spus că se merită reciproc, mi-am cerut scuze că am intervenit și mi-am văzut de restul de 2-300 de metri pe care îi mai aveam de alergat.
N-am uitat niciodată episodul ăsta. A fost o lecție gratis care s-a lăsat pentru mine fără cicatrici și fără niciun cuțit la ficat, ochi umflați sau dinți lipsă, cum au pățit alți viteji care s-au băgat să despartă certuri din asta.
Ironic mi se pare însă cum îmi revine povestea astea în minte astă seară. După patru ani de PSD, după tremurat în Piața Victoriei la -14 grade Celsius, după gaze lacrimogene tot acolo, nația asta dovedește o regală durere în cur. De ce să se miște până la vot? Doar s-a rezolvat totul la alegerile locale, nu? Iar lecția ar trebui să fie să nu mă bag iar. Sau poate să mă bag. În PSD. E clar că e loc de dezvoltare ”durabilă”. De ce să las doar proștii să profite?