Da, periodic mă întreb asta când mă uit la televizor, la pauzele publicitare. Uneori dai peste reclame atât de neinteligibile încât nu îți îngheață creierul. Am mai spus asta, dar nu mă doare gura să o repet. Pentru orice reclamă idioată, în spatele ei este un lanț incredibil de incompetenți. Creativul care a propus, account managerul care a acceptat propunerea, directorul de agenție care n-a obiectat și clientul care a pus botul și care, culmea, a și scos banul din buzunar.
Studiu de caz, cașcavalul afumat Delaco:
Pentru că, nu-i așa, stimați măi ăștia care ați contribuit la această campanie, dacă ați ajunge într-un magazin și ați avea de-a face cu un promoter dezechilibrat mental ca specimenul din reclamă, ați da buzna la raft să cumpărați produsul. Nu???
Pentru mine Spring Time-ul din Piaţa Victoriei este un loc mistic. Acolo mi-am descoperit ateismul prima dată, așteptând o șaorma. Și tot acolo am învățat astăzi câteva lucruri interesante.
Am trecut pragul localului astăzi la ora 18:50. Trebuia să-mi iau copii de la socri și preferam să fac ”plinul” ca să plecăm cât mai repede spre casă. Când să comand tradiționala șaorma, Ioana mă trage de cot și îmi arată un afiș. ”Happy Hour după 19:00. Reducere 30% la șaorma”. Na, pentru 10 minute… Așa că cer două ciocolate calde și mai aștept nițel. Mă mut la tejgheaua de cafele și mă sprijin într-o mână.
Actul 1
Pisi de acolo dă să facă ciocolatele și descoperă că a rămas fără ceva. ”O secundă” zice și fuge în spate, de unde se întoarce cu patru cutii de… ceva în brațe. Eu casc ochii mari la produs. Pentru că știu ce era. Pe cutia de gen UHT scria mare ”Milk Drink”. Am mai văzut asta la Auchan. E un lapte diluat cu apă, o poșircă incredibil de ieftină. Hmm, îmi zic eu, oare câți dintre comercianții de cafea fac asta? Doar 100% bănuiesc eu… Și oare de unde își iau restaurantele toate alea pentru mâncarea fițoasă pe care o mâncăm? Din ce se fac sosurile? Bine, alea care nu sunt scoase dintr-un borcan… Lesson learned.
Actul 2
Înghițind ciocolata văd doi copii lîngă casa de marcat. Două țigăncușe, îmbrăcate destul de aiurea cu veste pufoase de gen oaie în ciuda ploii de afară, se hlizeau și se hârjoneau pe acolo. Cea mai mică făcea năzbâtiile tipice de copil de 2-3 ani, iar cea mare încerca să o potolească. Dar era evident că între ele e afecțiune. Și mă bucuram de fericirea lor copilărească, în ciuda etniei de proveniență. Puțin după aia apare și piranda aferentă și cere ceva de mâncare. Numai că nu în română, ci în spaniolă. Și nu pentru că era căpșunară întoarsă de acolo, ci petru că de fapt chiar era un străin care se chinuia să comande ceva într-o limbă cu totul străină. Ca să vezi, unde era rasistul… Analizând după aia situația, da, erau îmbrăcați curat copii și presupunerea mea referitoare la etnia ei a fost subiectiva. Rușinică mie…
Actul 3
Vine rândul șaormei. Cu discount 30% 🙂
Până când mi se înmânează obiectul muncii. Și aici surpriza. E cea mai anemică pe care am cumpărat-o până acum de la ei. Iar când încep s-o mănânc… Totul la interior e redus, chiar și castraveții murați. Aș zice că, per total, sunt cu 30% mai puține ingrediente. Reducere my foot. Auzisem pe undeva că e firmă a unor greci?
Cel mai important lucru când lucrezi pentru un brand, este să-i cunoști valorile. Dar și mai important este să îi cunoști percepția în piață și să simți, la cel mai sincer mod cu putință, particularitățile pieței pe care operezi. Studiu de caz, reclama de mai jos ce rulează, tradusă, pe posturile TV din România.
Reclama mi se pare forțată și neconvingătoare pe multiple planuri. În primul rând Renault Megane este o mașină de clasă medie, cu o ținută de drum medie și cu o etichetă de preț cât mai mică. Adică este o variantă de buget, de compromis pentru cine nu își permite mai mult. Deci în nici un caz nu este un simbol al statutului social după care să tânjești așa cum ai face-o după un Mercedes sau un Porsche. Și în nici un caz nu este experiența automotivă după care să leșini de plăcere. Da, este comodă, da, pleacă de pe loc când o bagi în a întâia și dai drumul la ambreiaj, dar asta fac toate mașinile de pe planeta asta. Și aproape toate celelalte mașini de vânzare la ora asta o fac mai bine, cu fiabilitate mai mare etc.
Reclama în forma ei originală se adresează unui public foarte precis și foarte atipic – francezii. Criteriile după care ei își cumpără o mașină sunt cu totul diferite de cele după care îți cumpără restul europenilor mașini. Reclamele nemțești, de exemplu, nu merg în Franța, iar cele franțuzești sună fals pentru restul Europei. De asta preluarea unei reclame este greșită din principiu, a uneia franțuzești cu atât mai mult. Exemplul cel mai bun mi se par reclamele la Calgon, care mă enervează de îmi vine să sparg televizorul și să-mi arunc mașina de spălat pe geam.
Și rămân din nou cu întrebarea? Cine este clientul Renault în România și în ce fel îl atinge acest brand?
Recunosc, am împrumutat titlul unei categorii a lui Liviu. În parte pentru că sună bine, dar și pentru că am avut zilele trecute o discuție în contradictoriu cu el exact pe tema asta.
Studiu de caz: teleshopping.
Personal, puține lucruri mă enervează mai tare decât genul ăsta de comerț. Consider că cine comercializează produse prin teleshopping o face din mai multe motive:
Produsul e de o calitate în cel mai bun caz dubioasă. Prezentarea lui într-un magazin de specialitate l-ar pune într-o lumină extrem de negativă prin comparație cu alte produse concurente. Iar în lipsa unor produse concurente, prezentarea în magazinele obișnuite l-ar pune în lumină negativă în comparație cu bunul simț…
Vânzătorul se bazează pe asocierea cu aparenta veridicitate a televizorului. Lucru de care abuzează și alții, precum Otv. Dacă e pe sticlă, singur e adevărat. Așa că ne punem și noi pocnitoarea pe sticlă. Fraierul cumpără.
Fraierul sus menționat este și leneș. Primește produsul și poate e mulțumit de el. Iar dacă nu e mulțumit, șansele foarte mari sunt să fie un puturos notoriu. Altfel și-ar fi deplasat persoana în magazin și ar fi cumpărat de acolo. Deci n-o să se obosească să returneze produsul, chiar dacă tu te faci că îl apreciezi și îi oferi retur 30 de zile.
Același fraier, decartează mult mai ușor dacă în faci să îi fie rușine de el însuși. Așa că îi scoți ochii. Nu-i așa că ești gras, chel și-ți crește păr între degete cu toate că ești femeie? D-asta ai nevoie de produsul nostru. Dacă i-o zici în față se supără. Dacă i-o zici la televizor te crede. Sigur, nu-i spui că e prost, că poate își dă seama de ce îl vrei de client.
Nimic nu te convinge mai tare decât convingerea altora petrecută sub ochii tăi. Așa că aduni un public imparțial care în urma prezentării magnificului produs leșină de extaz. Prostul este convins de produs, publicul de l-a impresionat pleacă acasă cu ceva bani în buzunar, dacă e isteț. Dacă nu e isteț, pleacă acasă cu niște flacoane de zeamă de aloe. Dacă în două săptămâni nu crapă, punem reclama pe sticlă. Din nou, asta merge mult mai bine la TV.
Exemplu pentru studiul de caz:
Acum să vedem în ce fel reclama asta e libidinoasă:
Peste tot în lume, o pisi tinerică și sexoasă poate să vândă cam orice. Chiar și femeilor.
Oamenilor cu un nivel de cultură mediocru, cultura italiană li se pare raiul pe pământ. Cei ceva mai culți se dau în vânt după cultura franceză. Cei cu adevărat culți apreciază cultura punct, nu a unei țări în particular. Rezultă deci o regulă de aur: spoiește orice lucru cu rahat italienesc și va străluci din punct de vedere comercial pentru prostime.
Ca un corolar și o completare a regulii de mai sus, spoiala trebuie să pară italiană, nu să fie italiană. Are cineva convingerea că pisi este cu adevărat italiană? Sau că filmarea nu s-a făcut cu un ochi după carabinierii care i-ar fi putut lua la fugă că filmează fără autorizație?
Reclama insinuează că italienii mănâncă de se strică paste și pizza, dar nu se îngrașă. Pentru că, în secret, beau pe sub masă zeamă de aloe vera. De fapt, e cel mai bine păstrat secret al italienilor. Mafia are cele mai vaste culturi subterane de aloe vera și cu ajutorul lor își menține dominația malefică asupra lumii. Ce să mai, aloe vera bate cocaina, heroina și marijuana adunate la un loc.
Concluzia mea: teleshopping-ul nu este o soluție bună de marketing. Este o spoială parșivă care nu are dorința unui client satisfăcut și speranța întoarcerii lui. Este o modalitate țepară de a scăpa de niște produse. Ca să citez un clasic în viață, este impozit pe prostie. Eu prefer un client educat, care știe ce cumpără și de ce cumpără. Un client al cărui stomac se revoltă la reclame din astea. În acest fel progresează și clientul și compania, iar următoarea generație de produse va fi mai bună, la fel și clientul.
Mie asta mi se pare o întrebare de bază atunci când vrei să faci o campanie de marketing. De exemplu: cine cumpără televizoare și cauciucuri de mașină? Bărbații, așa că faci o reclamă pentru ei. Bagi o pisi, mai pierzi din haine, adaugi niște tocuri, masculul se prostește regulamentar și decartează banul. Asta e ideea de bază.
Întrebarea a doua: cine cumpără mâncare? Pe mine n-ar putea să mă lase mai rece. Simplul concept de a alege un fel sau altul de carne, fructe sau legume mă irită la culme. Motiv pentru care nu îmi place să mă duc singur la cumpărăturile săptămânale. Dacă m-ai lăsa pe mine să aleg aș alege cu siguranță șaorma sau MC-ul din colț. Sigur, lasă-mă într-un magazin de electronice și pot să petrec ore întregi acolo studiind televizoarele și alte gadgeturi. Chiar și dacă n-am bani să le cumpăr.
Rezultă, de bun simț, că atunci când faci o campanie, te interesează un impact maxim. Sau ROI, cum i se spune. Când vorbim de una la TV, pe mai toate posturile, care te costă o mână și un picior, cu atât mai mult. Motiv pentru care sunt surprins să văd reclame de genul ăsta:
De ce mi se pare o tâmpenie reclama asta? În primul rând, mi se pare adresată mai ales bărbaților. Expresia ”tunate” e pur masculină. Am auzit de mașini tunate, de PC-uri tunate, dar n-am auzit niciodată de farduri sau săndăluțe tunate. Ei bine, bărbații nu cumpără legume congelate. Pe bune! Pentru că bărbații nu prea gătesc. Singura pungă de congelate pe care eu pun mâna e aia cu cartofi pentru prăjit.
Trecând mai departe, bărbații chiar preferă femeile tunate. Dovadă că toate foto modelele, plaiboaiele și pițipoancele mediatice au lucrări de renovare extensive la activ. Sunt prelucrate până-n dinți. La propriu. La naiba, chiar și femeile preferă femeile tunate, dovadă că se înghesuie să vadă ce mai apare prin CanCan-uri și Click-uri. ”Fir-ar a dracu’ de curvă” dar tot și-ar scăpa și ele o injecție cu botox, un colagen, un silicon finuț, o epilare definitivă. Știu, știu, le împinge societatea crudă din spate, nu vor ele.
Până și ideea că un mascul, oricât de metrosexual s-ar vrea el, ar comanda la restaurant o farfurie de verdețuri, mi se pare ușor ridicolă.
Și atunci revin la clasicele întrebări existențiale: cine naiba a propus conceptul reclamei și de ce? Cine a selecționat ideea asta ca fiind mai bună dintre cele oferite? Cine a aprobat bugetul pe reclama asta? Și mai ales, cum de nu s-a găsit nimeni pe tot lanțul să își pună întrebarea simplă ”Cui se adresează reclama asta?”.