Month: May 2012

Posted on

De unde vine moda frumuseților skinny?

Nu mă dau expert în istoria modei. Dar m-a lovit o realizare personală azi-noapte, în timp ce o păzeam pe Dani să mă asigur că își face efectul medicamentul.

Eu, de fel, nu pot să stau cu ochii pe pereți. Trebuie să mă uit la ceva. În lipsă de seriale, am găsit un film care zăcea de multă vreme pe disc: Sabrina, versiunea originală din 1954. Distribuție de zile mari, film bine realizat, ce să mai – un clasic. Pentru cei care nu știu, în rolul principal este frumoasa și simpatica…

Dintre toate actrițele din vremea ei, Audrey Hepburn are ceva cu adevărat special. Mi-a fost dragă de prima dată când am văzut-o. Nu pentru că e frumoasă (hai, îndrăznește cineva să conteste asta? :)) ci pentru că a fost permanent elegantă. Era ceva aristocratic în prezența ei, chiar și când încerca să portretizeze modesta florăreasă din My Fair Lady. O eleganță și o fragilitate absolut cuceritoare, care pe mine m-a impresionat.

Întâmplător, poate, Audrey avea o siluetă complet atipică pentru vremurile acelea. Era extrem de slabă față de restul frumuseților timpului. Și aparent, industria modei, îndrăgostită de ea, a înțeles mesajul cu totul greșit. În loc de șarmul ei aparte, aristocratic, au preluat doar silueta subțire ca etalon al frumuseții… Poate de aici vine moda skinny, dusă acum la extreme hidoase. Mare păcat…

Frumusețea nu vine din siluetă, vine în primul rând din atitudine. Și asta pare că s-a uitat cu totul în zilele noastre.

Cum am ajuns eu căsătorit cu o domnișoară care să-i semene atât de mult din toate punctele de vedere, n-o să înțeleg niciodată…

Posted on

Cum să faci o lansare de Diablo 3

Am văzut prin presa română că s-a lansat Diablo 3 în România. Bine înțeles, n-am de unde să știu la prima mână. Eram plecat în Bulgaria, la Sofia, unde participam una din cele două lansări ale lor. Nu comentez ce am văzut în presa noastră, vă las pe voi să trageți concluziile și să faceți comparațiile, dacă le considerați necesare.

După un drum de multe ore cu mașina, am ajuns la un Club Blender, în centrul Sofiei. Ne-am oprit direct acolo pentru a lăsa laptopurile cu care participam în calitate de sponsori. Adică am ajuns acolo înaintea publicului. Cât am amenajat ce aveam de amenajat în interior, afară se strângea deja mulțimea. Când am ieșit afară din club, cu o oră înaintea lansării, o mulțime de 75-100 de oameni întindea cordoanele, dornică să intre în club.

Ei bine, a trecut și ora fatidică și lumea a început să intre în club. Cei 7 cosplay-eri așteptau vizitatorii, răspândiți în zonele de divertisment. Aveam un Rogue Encampment, zonă de quest-uri (offline adică), foto wall unde oamenii să-și facă o poză cu personajele, gaming corner pe care oamenii să se joace Diablo 2… O mulțime de activități gândite să țină oamenii interesați până în momentul lansării. Ore bune, până la 23:30 lumea s-a învârtit de colo colo, a socializat, și-a făcut poze cu cosplayer-ii, s-au bătut într-un turneu de Diablo 2. Toată lumea era atentă și pe fază. Cam așa arăta clubul încă de la deschiderea evenimentului. Cel puțin 800 de oameni (mai degrabă spre 1.000 din estimările mele) se călcau în picioare.

După care, pe la 23:30, au urmat câteva tombole, pentru a încălzi mulțimea. Unul din premii a fost o placă video ASUS. Celălalt sponsor a pus și el la bătaie premii.

Și așa am ajuns la momentul lansării jocului. Dacă n-aș fi fost acolo să văd cu ochii mei și să filmez cu mâna mea, credeam că e o făcătură…

Într-un final, mai toată lumea s-a mutat în zona de unde să cumpere jocul. Am văzut zburând sute de copii de Diablo 3. Cam jumate dintre ele au fost Collector’s Edition. Am văzut oameni cu un Collector’s și 6 copii normale, am văzut oameni cu 4-5 copii normale.

Am rămas profund impresionat de echipa din Sofia care a organizat lansarea. Nu numai că au mobilizat o masă enormă de fani, dar au organizat un eveniment de calitate, cu happening-uri care să țină publicul interesat. Și nu am avut niciodată impresia că au făcut-o pentru bani. Am vorbit cu oamenii implicați, iar pasiunea lor pentru Diablo și pentru jocuri a fost evidentă. Am vorbit cu fani Diablo și am vorbit cu fani ASUS, toți încântați de lansarea jocului. Jos pălăria, Martin și echipa din spatele lui de la Gaming Entertainment LTD.

Închei cu alte câteva poze.

Posted on

Sunt supărat pe HTC

Și sunt supărat destul de rău. În primul rând pentru că lasă utilizatorii cu fundul în baltă când vine forba de update de software, și în al doilea rând pentru că mint cu nesimțire cum că Ice Cream Sandwich n-ar putea rula corect pe telefoane ceva mai vechi.

În cazul meu, problema este un HTC Desire Z care este blocat la un jenant Gingerbread 2.3.3, când Huawei, o companie de la care nici un cunoscător n-are pretenția de la nimic, vinde telefoane cu 2.3.7.

Cel mai tare mă enervează însă ipocrizia. Oamenii de la XdaDevelopers au portat foarte rapid firmware-ul de pe One V pe Desire Z, cu tot cu Sense 4. Androidul se mișcă foarte repede și singurele lucruri care nu funcționează încă sunt camera foto și hotspot-ul WiFi. Asta dovedește că dacă cineva de la HTC ar face un minim efort de optimizare a software-ului, acesta ar fi perfect pentru rularea pe Desire Z.

Rămâne întrebarea de ce nu face HTC acest lucru de bun simț. Un raționament logic ar fi că, având în vedere prostiile pe care le-au făcut anul trecut cu gama de produse și care s-au tradus în scăderile de profit raportate de curând, se gândesc să forțeze utilizatorii să cumpere noi terminale pentru cele mai noi versiuni de Android. Ceea ce dovedește că n-au înțeles mare lucru din prostiile precedente. Și iată de ce, așa, pe puncte, ca să se înțeleagă mai clar:

  1. Dacă obligi utilizatorul să-și ia un alt telefon pentru cel mai nou software, s-ar putea să nu mai aleagă brandul tău. Bătălia pe piața de Android e acerbă și foarte mulți competitori stau la coadă să-ți ia clienții. Așa că rata ta de conversie unde ar fi? 50%? 20%? În mod normal, un client tinde să rămână fidel drumului cunoscut. Trebuie doar să-l ții rezonabil de mulțumit. Un client de care ți-ai bătut joc însă are toate șansele să VREA să schimbe producătorul. Adică dată tot se duce să-și ia un telefon nou, o să se uite la standul de prezentare sau la magazinul online cu etichete mentale de afinitate față de branduri. Ăia care nu l-au supărat o să aibă fie un ”+” fie un ”0” în dreptul lor. Tu vei avea un minus. Nu contează că alții nu sunt mai breji ca tine, clientul nemulțumit nu știe încă asta.
  2. Un client nemulțumit generează word of mouth negativ mult mai mult decât reușește unul fericit să o facă. Îți faci rău afacerii pe termen lung, ceea ce te costă și mai mult tocmai când tu te strădui să te impui din nou pe piață. Eu unul nu țin minte de câte ori un produs a funcționat ireproșabil, dar îmi aduc aminte perfect de frustrările pe care mi le-a generat. Iar companiile care m-au călcat pe coadă m-au pierdut definitiv de client. Au aflat câte ceva de la mine despre asta ING și Nokia. Și multe alte branduri prea mici ca să-mi mai amintesc de ele acum. Da, știu, sunt un ranchiunos afurisit.
  3. Producătorii de telefoane inteligente în general și HTC în particular nu vând simple dispozitive. Vând o experiență, care implică software. Trebuie să existe la HTC un departament sănătos de software. Să spui despre cutare telefon că nu poate rula ICS denotă lene sau incompetență (ca să vorbim delicat), mai ales când îți trag una peste ochi niște hacker amărâți care nu au în spate resursele tale.

Ei bine, până una alta, tind să fiu foarte supărat pe HTC. Pentru că un telefon superb și extrem de util este lăsat voit în urmă din motive mai mult decât evidente pentru mine. Până la mutarea pe black-list nu mai e decât un pas. Nu mi-am root-at până acum telefonul, dar cu prima ocazie când un build sănătos de pe XdaDevelopers îmi va aduce ICS + Sense cu un număr rezonabil de bug-uri minore, o să o fac fără să mă uit înapoi. La brand adică…

[update]

O comparatie intre Desire Z care nu poate rula ICS + Sense 4, si Desire C care le poate rula… Un pic extra jenibil, nu?

http://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=4759&idPhone2=3421

Posted on

Ce sunt Kangoo Jumps și de ce mă apuc de ele

Azi am fost prin Herăstrău cu copiii. Pe o scenă provizorie se pregătea de zbenguială o tanti încălțată cu cizmulițe de kangoo jumps. În fața ei, o mulțime de alți țopăitori gata de acțiune. Nu știu de voi, dar pe mine m-a convins de utilitatea acestui sport. Screw football, tennis, cycling, jogging & badminton. THIS is the shit. Să argumentez de ce:

 

Ok, acum că am început cu varianta prescurtată, să elaborez nițel.

Cu un sport din ăsta nu contează dacă slăbești sau nu. Adică de slăbit o să slăbești cu siguranță. Dacă nu de la efort, atunci de la transpirațiile care o să te treacă căscând ochii la doamna instructor.

Q.E.D.

Posted on

Sculptură moderă și explicații mirobolante

Cred că am auzit cu toții de celebra statuie a lui Oprescu. Rafinatul intelectual care este domnul doctor s-a gândit că ar fi o idee genială să plaseze într-un loc extrem de public un individ dezbrăcat care ține de… mă rog, levitează o javră. După cum era normal, oamenii cu o fărâmă de simț al ridicolului au deschis gura să-și dea cu părerea.

Ei bine, azi dimineață Radio Guerilla a sunat un stimabil domn cunoscător în ale artei, care să ne explice cum stă problema cu statuia. Am o memorie foarte proastă a numelor și eram concentrat oricum pe condus, așa că nu pot să povestesc ce s-a discutat și nu numele și titulatura stimatului domn.

Prima întrebare a lui Dobrovolschi a fost ”ce l-a apucat pe Oprescu să pună hidoșenia aia?”. La care domnul critic de artă:

-Stimate domn, nu puteți să vorbiți așa de statuia asta! E o operă de artă modernă! E menită să șocheze! TrebuieA explicată mulțimii semnificația ei! Trebuia educat poporul!  Nu poate oricine să-și dea cu părerea, așa… Stimatul sculptor a fost un geniu al sculpturii moderne!

Fază la care eu rămân oarecum interzis. Pentru că mintea mea de țărănoi incult nu înțelege 2 lucruri:

1. Ce rahat de artă e aia la care trebuie să-ți vină un individ pe prafuri sau medicație pentru a îți tălmăci semnificația. Chiar așa am ajuns, să numim artă orice idioțenie, doar pentru că se găsește un schizofrenic căruia îi vorbește piesa? A auzit cineva de Hainele noi ale împăratului? Nu de alta, dar eu am văzut grătare care mi-au spus poetic multe despre metafora vieții. Iar cu o bere bună lângă, atingi chiar Nirvana. Nu mă refer aici la valoare statuii, chiar nu mai interesează, ci la concept în sine.

2. Băi domnule critic de artă, când iei o piesă artistică de asemena calibru și o trântești pe treptele unui muzeu, o expui vulgului. Și îți asumi critica fără să comentezi. Dacă e așa de artistică și mirobolantă, nu o expui publicului incult și incapabil să-i aprecieze valoare. O bagi într-o sală de muzeu al artei moderne, unde vinzi bilete cu supozitoare cu glicerină bonus. Așa te asiguri că nu o vede decât cine o pricepe și îi slavezi onoarea. Și te scutești și matale de o sufocare inutilă.

Pe de altă parte, cum puii mei n-ai voie să arăți la televizor un sfârc la ore de maximă audiență, dar ai voie să expui public un cocoșel autentic roman? Adică dacă mă duc la baie și fac o poză la instalația din dotare (artistică, cu Instagram, să mor io!), nu se supără nimeni dacă mi-o pun în geam la mașină, nu?

Hai, totuși, să ne trezim la realitate…