Țineți-vă bine, urmează o poveste ușor lacrimogenă.
Ieri a fost o zi specială pentru mine, din mai multe puncte de vedere pe care le păstrez pentru mine. Unul însă merită povestit mai în detaliu.
Am fost ieri seară să iau fetele de la părinții mei. (Da, sunt unul dintre norocoșii ai căror părinți îl ajută cu drag, din suflet.) Eu eram cu soția în mașină, și cum era ziua ei de nume, fetele au coborât de la bunici cu un buchet de flori. Au venit la ușa din față, au pupat-o pe mami, au râs și s-au bucurat iar eu m-am dat jos din mașină să le pun centurile, moment în care Laura, cea mică, mi-a întins un buchet de flori. Contrariat, i-am spus să i-l dea lui mami.
– Nu, e al tău, a venit răspunsul. După care s-a întins să mă pupe.
Când am ajuns acasă, am auzit toată povestea. Pe drum spre bunici s-au oprit să-i ia mamei flori. Dani, cea mare, a ales un buchet de lalele galbene, pentru că știe culoarea favorită a mamei. Cea mică a declarat însă că nu pleacă de-acolo fără un buchet de flori pentru tati, pentru că ea îl iubește foarte mult și pe tati. Iar buni, de dragul copiilor, i-a făcut pe plac Laurei. Așa că am primit și eu un buchet de trei lalele albe. Cu explicația completă, m-am topit într-o mare de iubire și de recunoștință pentru toată familia mea. Nu știu cât este noroc și cât este muncă și grijă. Dar este locul meu favorit din întreaga lume și sunt recunoscător pentru fiecare zi alături de ei.
