Tag: logica

De foarte multă vreme sunt pasionat de știință. Este o curiozitate nativă de a descoperi cum funcționează lucrurile. Colateral, însă, am studiat și modul de a ajunge la adevăr. Și asta m-a dus, surprinzător, la întrebarea dacă Homo Sapiens, în marea masă, este o specie inteligentă sau nu.

Răspunsul simplu și arogant ar fi ”Sigur că este! Uită-te în jurul tău la ce am construit și ce am realizat”. Ceea ce sună bine, dar nu este neapărat adevărat. Genele fiecărui animal și condițiile de mediu, traduse în modalitatea de exprimare a genelor, crează individul. Mai greu de văzut însă este influența pe care aceste gene, sub forma individului, îl au asupra mediului. Cineva foarte deștept a denumit odată asta drept ”Fenotipul extins”. Dar oamenii nu sunt singurul animal care își transformă mediul. Furnicile fac asta în mod regulat. Castorii produc schimbări spectaculoase în mediul lor. O modificare minoră într-un ecosistem poate aduce modificări majore. Îmi aduc aminte de o situație în care reintroducerea lupilor într-un ecosistem de unde fuseseră vânați până la extincție a produs schimbări atât de mari încât s-a schimbat cu totul cursul unui râu. Deci nu, nu avem monopolul asupra schimbării mediului și nici asupra clădirii de structuri.

Observ de multă vreme interacțiunile umane, modul în care se discută problemele, modul în care se ajunge la convingeri, modul în care marea masă umană caută răspunsuri la probleme reale sau imaginare. Și, în general, modalitatea de funcționare a rasei umane aduce mai mult a instinct extrem de complex, nu a abordare inteligentă, în principal din cauza unor comportamente sistematice în ceea ce privește luarea deciziilor. Și până apuci să te apleci după o piatră, nu, nu am pretenția că sunt cu ceva diferit din punctul ăsta de vedere. Dar îmi pun întrebări privind tradițiile sociale, evoluția politică a societății și modul cum se dezbat probleme de o importanță covârșitoare. Poate cel mai descurajant dintre toate este modul cum realități ale vieții sunt negate cu vehemență de unii oameni care dovedesc o capacitate incredibilă de a nu asimila fapte cât se poate de reale.

Soluția acestei probleme se reduce la un sistem riguros de gândire. Creierul uman needucat în problemele logicii este supus unor erori sistematice față de care, culmea, este aproape perfect orb. Iar corectarea acestor erori trebuie să înceapă de la cunoașterea lor.

Erori cognitive (cognitive biases)

Pare greu de crezut că ochii sau simțurile tale te pot păcăli, dar este cât se poate de adevărat. Dovadă stau zecile de iluzii optice pe care, chiar dacă le cunoști, pur și simplu nu le poți anula voluntar. Complexul senzorial cerebral le percepe greșit de fiecare dată. Unele din ele pot fi dovedite ușor, cu rigla sau cu alte aparate de măsură, dar asta nu are niciun efect asupra percepției tale. Interesant este, însă, că acest gen de erori afectează toate aspectele percepției umane.

Erorile cognitive pot afecta modul de a lua decizii, modul în care ne formăm convingerile, comportamentul, interacțiunile sociale și memoria. Lista acestora este enormă. Îți recomand cu căldură să o parcurgi pe îndelete aici – List of cognitive biases.

Oamenii observă selectiv și subiectiv, iar memoria este, în mod surprinzător, extrem de fragilă și de lipsită de rigurozitate. Poți să îți aduci aminte cu perfectă convingere despre lucruri care nu s-au întâmplat sau s-au întâmplat cu totul diferit. Studii de specialitate au dovedit de nenumărate ori că martorii oculari sunt cea mai de neîncredere dovadă, comparat cu înregistrările video sau alte dovezi fizice (amprente, ADN, fibre etc.). Se ridică atunci problema logică a corectitudinii concluziilor trase din observați greșite sau puternic subiective.

Sunt câteva exemple absolut clasice de erori cognitive.

Eroarea de confirmare

Când analizăm o problemă, avem tendința de a favoriza dovezile care confirmă ipoteza noastră sau, în cazul unor convingeri profunde, avem tendința de a observa toate elementele care o confirmă. Cele care o contrazic fie sunt ignorate, fie nu se înregistrează. Un caz tipic este cel al antivacciniștilor care preferă să creadă o mână de studii contrafăcute în detrimentul munților de dovezi care dovedesc că nu există nicio corelație între vaccinuri și autism, de exemplu. Un alt exemplu este al posesorilor auto (ca mine), care după ce fac o alegere o percep ulterior ca cea mai bună posibilă, plecând de la toate elementele pozitive pe care le constată, uitând micile probleme inerente de exploatare.

Antropomorfismul

Nu odată oamenii au tendința de a atribui altor ființe și chiar altor obiecte caracteristici și emoții umane. Unul din cele mai evidente exemple este modul în care sunt percepute animalele de companie. Deși caracteristici precum instinctul social sunt destul de răspândite în lumea animală, posesorii de pisici și câini au tendința de a le atribui acestora sentimente complexe și uneori intenții extrem de elaborate. Intenții sunt atribuite uneori și vremii, care fie este malefică și strică planurile cuiva, fie este binevoitoare și contribuie la pozitiv la ziua cuiva.

Efectul de halou

Cel mai adesea, avem tendința de a transforma câteva caracteristici în ceva definitoriu. De exemplu, contemplând o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic, alunecăm mental spre convingerea că acestea sunt și bune din punct de vedere moral sau bine intenționate, sau, similar, de a extinde o trăsătură negativă a cuiva la întregul lui caracter.

Efectul retrospectiv

Odată trecuți printr-o situație, atunci când privim înapoi suntem uneori ferm convinși că rezultatul era absolut previzibil. Ba chiar ne simțim justificați în a spune ”eram sigur că așa o să fie”. Cu toate acestea, dacă am fi făcut un pariu cu noi înșine înaintea evenimentului, nu am fi avut nicio idee despre cu s-ar fi desfășurat lucrurile.

Efectul pozitivității

Pe măsură ce amintirile se sedimentează, avem tendința (involuntară) de a favoriza amintirile plăcute. Este un fel de mecanism de auto apărare a creierului. Un loc de muncă oribil, de exemplu, poate rămâne în memorie prin prisma colegilor superbi cu care ai interacționat. Ani de zile după aceea, stresul care te-a determinat să pleci este uitat, rămânând în locul lui doar amintirea caldă a oamenilor cu care ai interacționat. Efectul se traduce cel mai bine prin expresia clasică ”vremurile bune”.

 

Erori logice (logical fallacies)

Mult mai greu de observat și mult mai greu de perceput, erorile logice sistematice se suprapun peste erorile de observare, multiplicând posibilitatea concluziilor greșite. Și mai delicat este că este mult mai ușor să le percepi în gândirea celorlalți, dar mai greu în a ta. Iar când încerci să îi explici cuiva o astfel de eroare comisă, vei avea de-a face cu un răspuns deseori vehement de apărare.

Ca și în cazul erorilor cognitive, lista este foarte lungă – List of logical fallacies. Îți recomand să o parcurgi și pe aceasta cu răbdare.

Sunt câteva exemple importante care sunt emblematice.

Apelul la autoritate

Pus în fața unei probleme pe care nu o cunoști prea bine și pentru care nu ai informațiile necesare, te uiți către o figură de autoritate pentru a îți influența alegerea soluției. Figura de autoritate poate fi un doctor, un academician, dar poate fi la fel de bine o figură politică sau un artist. Problema este că, în felul acesta, se ajunge la diete recomandate de actrițe celebre, sau la opinii anti vaccin din partea unor vedete TV care nu au în fapt nicio calificare pentru a emite o opinie validă pe acest subiect.

Alb sau negru

În cazul unei decizii, ai tendința de a lua în considerare doar două concluzii. Ca de exemplu în problema zahărului, care nu poate fi decât bun sau rău. Ne scapă cu totul nuanțele, ca de exemplu importanța cantității, situațiile în care este necesar etc.

Experiența personală

O dovadă din viața personală cântărește mult mai greu decât multe informații contradictorii. Un exemplu excelent este argumentul folosit de fumători despre bătrânul care a murit de bătrânețe deși fuma un pachet de țigări pe zi, în ciuda secțiilor de oncologie pline de fumători în diverse stadii ale cancerului. Concluzia fiind că riscurile fumatului sunt, evident, o exagerare răutăcioasă.

Ad hominem

Unul din cele mai ”simpatice” este atacul la persoană atunci când ești confruntat cu o critică. În loc să se adreseze problema ridicată, validitatea sau corectitudinea acesteia, răspunsul este un atac la caracterul persoanei care a făcut observația inițială. Un exemplu tipic sunt ouăle domnului Năstase.

Apelul la emoție

Pentru a întări un argument se recurge la emoții pentru a influența decizia, fie că vorbim de emoții negative (frică, furie, ură) sau pozitive (mândrie, iubire, speranță). Cei mai abili oratori folosesc această tehnică în mod sistematic. Dar, realist vorbind, emoția asociată unei soluții nu are nimic de-a face cu corectitudinea ei. Este mai degrabă o unealtă de manipulare.

Omul de paie

Confruntați cu o opinie incomodă, recurgem la distorsionarea afirmației inițiale pentru a o arunca în ridicol sau pur și simplu a o discredita. Este o practică extrem de comună în politică.

 

Deci observăm greșit și judecăm greșit?

Da, de cele mai multe ori o facem. Luăm de bune afirmații sau observații greșite, le judecăm greșit și ajungem la concluzii evident false. Ca, de exemplu, la tratamente cu ceaiuri pentru cancer, la ”medicamente” homeopatice, la superstiții, zodiace și în general la un haos al convingerilor fără o bază reală a afirmațiilor în favoarea lor. Privită rațional și detașat, umanitatea seamănă cu un copac aflat în bătaia vântului. Frunzele se orientează într-o direcție sau alta în funcție de curenții de aer. Opiniile se schimbă dintr-o parte în alta și înapoi.

Și acum problema cu adevărat importantă: ce poți face pentru a le evita? Răspunsul este un sistem de gândire riguros, pe care să îl aplici sistematic. O bună cunoaștere a erorilor de observare și a erorilor logice, după care o permanentă evaluare a informațiilor pe care le primim.

Cineva îți spune un fapt ”X”. Sună adevărat? Cadrează cu realitatea? Există motive bune să cred ce am auzit? Există argumente externe care să susțină afirmația? Poate fi dovedită și demonstrată repetabil? Este nevoie de condiții speciale care să valideze afirmația? Îmi doresc cumva să cred ceea ce aud din motive subiective și ignor argumente raționale?

Scepticismul sistematic, dublat de dovezi concrete, repetabile, bazat pe un sistem robust și rațional de gândire și de evaluare a informațiilor este singura metodă de a valida afirmațiile cu care ai de-a face. Este cât se poate de simplu, nu?

De fapt, nu. Și aici revin la întrebarea din titlul articolului. Am urmărit o serie foarte lungă de dezbateri pe probleme cât se poate de importante, de la vaccinuri și imaginarul risc al acestora asupra sănătății copiilor, până la probleme precum încălzirea globală. Am urmărit oameni cât se poate de bine pregătiți, cu informații minuțios culese, verificate independent de alte zeci de oameni, încercând să comunice FAPTE către alți oameni. Și, în ciuda intuiției și bunului simț, am văzut imunitatea marii mase a omenirii la astfel de informații. Dacă îți trebuie o singură dovadă, uită-te la modul în care electoratul PSD a reacționat înainte și după alegeri la toate informațiile primite despre jafurile patronate de partid, despre problemele legale ale candidaților și la toată conspirația pe care au înghițit-o fără nicio ezitare în timpul mitingurilor din februarie 2017.

Mă întreb, în egală măsură, asupra argumentelor pe care cealaltă tabără ar fi capabilă să discute și să le priceapă calm și rațional. Presupunând, evident, că nu ar fi vorba de o propagandă evident absurdă. Personal am petrecut multe ore, luptându-mă cu instinctul de greață, ascultând propaganda anti justiție, identificând fracturile logice din discursurile care curgeau acolo. Am ascultat și mai mult argumentele pro justiție, identificând toate congruențele acestora cu logica, morala și bunul simț. Alegerea poziționării a fost rațională.

Lucrul care mă întristează cel mai mult este că, universal, experții în comunicare sunt de acord cu un lucru: comunicarea de impact are ca unic factor comun apelul la emoții. Nu la argumente. O prezentare plină de cifre, statistici și analize sociologice nu mișcă pe nimeni. O prezentare plină de apeluri la eroism, curaj, o luptă împotriva sorții sau inamicului comun vor electriza mulțimea infinit mai mult. Iar asta mă întristează peste măsură. Faptele, realitățile, adevărul sunt secundare…

Cred că suntem încă, întreaga rasă umană, tributari unei gândiri instinctuale. Ironic, majoritatea defectelor de logică și de observare provin direct de la strămoșul comun pe care îl împărțim cu primatele, și ele la fel de afectate de acestea. Puțini dintre noi sunt capabili de gândire cu adevărat rațională, și doar pe perioade scurte de timp, pentru că necesită un efort masiv și susținut. Foarte puțini, în situații excepționale, sunt capabili de gândire cu adevărat rațională perioade ceva mai lungi. Acestor puțini oameni le datorăm progresul social și tehnologic, medicina, succesul uimitor al rasei umane împotriva prădătorilor și paraziților, împotriva bolilor și a mediului, accesul la informație și cunoaștere, înțelegerea universului și a lumii cuantice și, nu în ultimul rând, progresul moral al societății umane, minimizarea la nivel global a suferinței umane și a conflictelor.

Poate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, pe baza unei presiuni sociale de adoptare a moralei, logicii și rațiunii ca sisteme primare de valori, vom putea progresa către următorul pas în călătoria evolutivă. Poate mai devreme decât mai târziu. Până la urmă, chiar și optimismul este, în multe cazuri, o eroare de evaluare exagerat pozitivă a probabilităților favorabile de către creierul uman…