Month: December 2012

Unul din ritualurile mele de Crăciun (da, e pe 25 decembrie dar nu e sărbătoarea aia creștină) este să văd anumite filme care nu au sens decât atunci. Lista și motivele în cele ce urmează.

 

The Nightmare Before Christmas

Halloween nu-mi spune personal nimic. Dar îmi este foarte drag, datorită lui Jack Skellington. Unul dintre cele mai umane personaje ficționale, regele orașului Halloween tânjește după ceva nou, iar când descoperă Christmastown, viața lui se schimbă. Neînțeles de ai lui își caută însă calea spre fericire. Și datorită perseverenței, o găsește. After all, it’s not about the destination, it’s about the journey. De la imagine la coloana sonoră, The Nightmare Before Christmas este o bijuterie de pus în ramă.

How the Grinch Stole Christmas

„Într-un fulg de zăpadă precum cel de pe mâneca ta s-a întâmplat o poveste pe care trebuie s-o vezi ca s-o crezi” zice Sir Anthony Hopkins. O simplă privire asupra notei filmului de pe IMDB arată foarte clar un lucru: lumea e plină de idioți. Grinch, creatura diferită și urâtă din vârful muntelui Fărâmiță urăște crăciunul, pentru că e comercial și lipsit de sens. Iar Cindy Lou Who, o fetiță isteață și curajoasă, frământată de cam aceleași întrebări, înfruntă un oraș întreg și le dă o lecție colectivă. Ce face filmul ăsta să strălucească este însă Jim Carrey. Dezbrăcat de pielea umană și trecut în costumul lui Grich, Jim dezlănțuie tot arsenalul lui de gesturi teatrale dar mai ales un umor extrem de fin. Uneori poate prea fin, lucru care explică nota mică de pe IMDB.

Edward Scissorhands

Un rol făcut pentru Johnny Depp. Un ciudat, închis într-un conac vechi, cu foarfeci în loc de mâini, devine întâi o modă apoi obiectul răutății și urii care zace în oameni banali care locuiesc într-un oraș artificial și plictisitor. Alungat dintre oameni înapoi în conacul lui din vârful dealului, el face în fiecare an un cadou secret ființei dragi lui. Sculpturile lui de gheață aduc zăpada de Crăciun în orașul care altfel n-o cunoscuse niciodată.

Die Hard 2

Oamenii dorm în pijamale cu Super Man, Super Man doarme în pijama cu Chuck Noris, iar Chuck Noris doarme în pijama cu Bruce Willis. Dacă nu vrei să te pui cu cineva de Crăciun, ăla e John McClane. Nu numai că te face strecurătoare – e singurul om care poate să tragă 200 de gloanțe dintr-un încărcător de pistol – dar după aia te ia și la mișto de-ți vine să mori încă o dată, de rușine. Până și Moș Crăciun s-a gândit serios să renunțe la ”Merry Christmas” în favoarea lui ”Yippie-Kai-Yay, Motherfucker!”

It’s a Wonderful Life

Probabil unul din filmele care i-au exasperat pe unii hipsteri până acum, dar un film clasic devenit parte a conștiinței umane, construit în jurul unei povești cu tâlc. Suntem cu toții fire într-o țesătură a umanității. Rupe unul din fire și toată țesătura se poate destrăma. It’s a Wonderful Life este, poate, unul din primele filme care pune problema unui paradox temporal, cu toate că o face prin prismă creștină. George Bailey este un om care și-a sacrificat viața, încetul cu încetul, în serviciul comunității în care trăiește. Iar când în ajunul Crăciunului este cu adevărat prins la ananghie, cuprins de disperare, își pune problema dacă mai bine n-ar fi existat deloc. Pentru mine filmul are și o altă semnificație. James Stewart, actorul principal a semănat izbitor de mult cu bunicul meu. Dar și mai mult, personajul George Bailey seamănă izbitor cu omul care a fost bunicul, cinstit mai presus de toate, iubitor cu familia, fata și nepoții lui, generos cu oamenii din jurul lui. Spre deosebire de George Bailey însă, n-a avut parte de o soție iubitoare ci mai degrabă de un iad personal pe care nu l-am aflat la moartea lui.

Toate filmele astea, pe lângă Home Alone 1 și 2 de care televiziunile nu ne lasă să uităm, îmi aduc aminte e valori umane universal valabile și de semnificația sărbătorilor de iarnă.