Povestea memelor

În anul 1976 apărea pe piață o carte curajoasă, scrisă de un tânăr biolog evoluționar. The Selfish Gene introducea o serie de concepte cu adevărat revoluționare în cadrul selecției naturale, aducând o nouă perspectivă asupra subiectului. Dincolo de controversele pe care le crea, cartea devenind rapid un subiect de dispute sociale, morale și relogioase, Richard Dawkins introducea în bagajul culturii universale un nou concept: mema – o unitate informațională analoagă unei entități vii, ce se transmite de la om la om și suferă mutațiile inerente copierii imperfecte.

Conceptul a devenit universal valabil și acceptat, devenind un fenomen pe internet și nu numai. În onoarea acestei contribuții aduse umanității, Richard Dawkins a fost onorat recent printr-un moment special al galei Saatchi & Saatchi’s New Directors Showcase 2013, un eveniment din cadrul Festivalului Creativității de la Cannes.

As for me, I’d rather spread memes than genes. Speechless.

De ce există războaie pe lume?

Pacifiștii dezbat problema asta de zeci de ani. Oamenii sunt răi și se bat pe resurse. Pentru că așa sunt ei. Dar totuși, de ce există periodic nevoia de războaie a omenirii? Există o explicație. Întortocheată, dar extrem de logică.

În fiecare specie, momentul nașterii este dat de doi factori: fătul trebuie să se dezvolte cât mai mult în uter, iar atunci când îl părăsește trebuie să fie cât mai pregătit de supraviețuire. Al doilea factor, foarte important, este că fătul trebuie să crească până la dimensiunea la care nașterea mai este posibilă. Asta face că vasta majoritate a puilor din lumea animală să fie capabili să meargă pe propriile picioare în decurs de câteva minute sau ore. Mai puțin oamenii. În cazul oamenilor, factorul al doilea primează. Copilul se naște într-un stadiu oarecum embrionar pentru că întârzierea nașterii ar face ca dimensiunea capului să crească mult prea mult pentru a permite nașterea normală. La naștere, copilul uman este total neajutorat și rămâne așa ani de zile. Ăsta este motivul pentru care mama are nevoie, indiscutabil, de asistența masculului căruia îi perpetuează genele pentru a duce proiectul la bun sfârșit. Asta explică de ce femeile caută masculi care oferă fidelitate.

După ce înțelegi nevoia de fidelitate a femeilor, trecem la pasul următor. De zeci de mii de ani, femeile aleg partenerii pe baza a două criterii esențiale. Fidelitatea, evident, dar și mai important – resursele pe care acesta poate sa le ofere. Rezultă deci, că de zeci de mii de ani, masculii sunt selecționați genetic activ după criteriul ”care ai mai multe resurse”. Așa se face că în ziua de azi, toți bărbații știu instinctiv (adică nu educat!) că mai mult e mai bine, încurajați de multitudinea de femei care continuă selecția după aceleași criterii. Dintre toți aceștia, vârfurile masculine cele mai rapace se ridică în poziții de putere, de unde să controleze cele mai multe resurse. Adică în politică sau în vârfurile corporațiilor, de unde uneltesc unii împotriva celorlalți, faultându-se reciproc într-o luptă furibundă. Sună cumva similar cu ce se întâmplă în România zilele astea?

Iar periodic, cea mai bună metodă de a pune mâna pe mai multe resurse, este să iei o bâtă, să-i dai în cap vecinului tău când nu este atent, pe un motiv care poate fi cu totul pueril și irelevant, și să-i iei tot ce are. Dacă poți și să-i iei femeile (până la urmă sunt și ele o resursă), cu atât mai bine.

O simplificare grosolană și amuzantă ar fi că femeile sunt de vină pentru toate războaiele din lume. Ele împing bărbații spre lăcomie. Din păcate oricât ar vrea misoginii să preia ideea, nu este corectă. Factorii care au împins rasa umană spre inteligență au creat lanțul de circumstanțe care duce periodic la războaie. Suntem, până la urmă, sclavii genelor noastre și al nevoilor lor de a se perpetua în cele mai bune condiții.

Somn de iarnă

Puțină lume se întreabă ce fac o droaie de animale și de insecte iarna. Unde se duc? Cum supraviețuiesc? Eu m-am întrebat și am căutat niște răspunsuri. Nu am găsit prea multe.

Eu stau la etajul patru din patru. În dreptul geamului meu a ajuns de curând un tei. I-au trebuit 30 de ani de încăpățânare împotriva unor vecini deranjați de umbră sau de crengile care le atingeau geamurile. Dar a ajuns, și primăvara mă încântă cu parfumul florilor aflate la o întindere de mână de fereastra mea.

Zilele trecute am putut să constat că nu este singura plăcere pe care mi-o poate oferi. Un mușchi ciudat de pe o crenguță din fața ferestrei, colorat atipic, s-a dovedit a fi ceva cu totul neașteptat. O familie de gândăcei adunați împreună pentru un lung somn peste iarnă. Ba chiar se pare că au și niște intruși în mijlocul lor. Oare sunt paznici sau impostori? O să mă interesez să aflu. Și cine sunt amicii, și cine sunt impostorii. O să-i țin sub observație până la primăvară, să văd ce se mai întamplă.

Growing up in the universe

Selecţia naturala explicată acum mulţi ani de Richard Dawkins. Pentru copii. Care aparent sunt mai inteligenţi decât religioşi în general şi decât fundamentaliştii religioşi în special, de vreme ce pot pricepe argumente raţionale.

O bucăţică de istorie ce merită privită, ascultată, înţeleasă, savurată şi preţuită 🙂

De ce e nevoie de ecarisaj?

În natură, volumul unei populații de animale este controlată de accesul la resursele naturale. Hrana și apa sunt cele mai importante, dar nu singurele. Asta asigură o limită maximă a populației. Când ai un număr limitat de căprioare pe care poți să le prinzi, că nu stau de proaste, supraviețuiește doar numărul de lupi care se poate hrăni cu ele. Ăsta este motivul pentru care în deșert sunt puține viețuitoare iar în junglele tropicale viața abundă. În lipsa acestei legi, o simplă colonie de bacterii ar putea ajunge, în decursul unei săptămâni, să cântărească întreaga greutate a Terrei.

În orașe, legea asta nu funcționează. Din cauză de tomberoane și din cauză de mărinimoși care hrănesc maidanezii fără să se gândească la consecințe. Așa se ajunge la populații scăpate de sub control. Problemă valabilă pentru câini, pisici, șobolani, gândaci de bucătărie, țânțari, muște, purici, căpușe etc. Cum orașele sunt lipsite de sisteme naturale de control al populațiilor parazite, numărul lor crește exponențial și este necesară intervenția omului. Serviciul de ecarisaj este unul dintre aceste sisteme. Dezinsecția este un altul. Fără ele, am ajunge să fim mâncați de vii de câini, atacați de șobolani, ciupiți până la moarte de țânțari și îngropați în mormane de libărci.

Deci ce vrem? Unde tragem linia? Când e momentul să reacționăm?

Ființe alimentate de energie nucleară

Iată o afirmație extrem de interesantă. Mai că ai fi tentat să crezi că undeva în lume, pe fundul unei gropi abisale s-a găsit un pește care umblă după el cu reactorul nuclear atașat, asemeni unui licurici care folosește reacțiile chimice pentru a lumina.

Este deja un fapt recunoscut că toate elementele chimice existente își au originea în furnalele cosmice numite stele. Cum spuneau Asimov sau Moby, suntem cu toții pulbere de stele. Există însă un alt fenomen poate și mai interesant, dar mult mai puțin cunoscut, sau mai degrabă conștientizat.

Furnalele cosmice produc constant volume enorme de energie. Energie care ne încălzește și ne oferă climatul în care trăim cu toții, de la plante la mamifere și până la cel mai simplu organism unicelular. Dar de unde vine energia care alimentează toate ființele din lume? Să facem un simplu inventar.

Resurse enorme de energie, în valuri violente uneori, curg în jos sos pe suprafața planetei,sub formă de lumină și radiații cosmice. Plantele, unele din primele ființele apărute pe lume, au avut geniala idee de a ”încetini” lumina, de folosi energia ei pentru a se hrăni, consumând dioxidul de carbon ce se găsea din belșug în atmosferă. Ca un ciudat efect secundar, au eliberat în atmosferă, de-a lungul milioanelor de ani, un gaz toxic – oxigenul – ce urma să schimbe, mult mai târziu, toate regulile jocului.

Dar respectând regulile selecției naturale, unele din plantele primitive au avut ”ideea” de a își stoca resursele în surplus pentru momente de restriște. Le-a oferit un avantaj evident față de cele care nu făceau asta. Au făcut acest lucru sub forma de depozite de zaharuri și alte substanțe similare, pline de energie ușor de eliberat la nevoie. Practic, nu făceau decât să stocheze energia solară în forme chimice. Lucrul ăsta nu putea rămâne neobservat de vietăți care, din motive de comoditate sau imposibilitate de a face același lucru, au preferat să apeleze la rezervele plantelor. Așa au apărut animalele, care pentru o vreme s-au specializat în colectarea eficientă a resurselor disponibile ale plantelor. Unele animale însă au preferat să nu își ia resursele din plante, ci din alte animale, resursă devenită deja abundentă. Deci resursele de energie furate de la plante, ajungeau prin intermediul unor animale, să alimenteze un al doilea rând de animale – carnivorele. Care la rândul lor, erau consumate de alte animale și în cele din urmă, în ultimele faze, de bacteriile ce descompun ultimele resturi biologice.

Privind acest întreg lanț de dependențe, îți dai seama că toate ființele din lume (cu foarte puține excepții desprinse din trunchiul evolutiv și specializate pentru a trăii prin procese anaerobe, prin folosirea unor surse de energie chimică) sunt alimentate, direct sau indirect, de la energia produsă de soare. Suntem cu toții, plante și animale, recipiente în care se varsă succesiv energia provenită de la soare – marele reactor nuclear care alimentează toate vietățile de pe pământ. Suntem cu toții creaturi alimentate de energia nucleară a soarelui, stocată, procesată, transformată și reprocesată succesiv.

Poate că vechii egipteni aveau dreptate în a venera Soarele, adevăratul motor al vieții de pe Pământ.

Povestea expusă mai sus este o simplificare extremă a unei istorii de miliarde de ani. Pentru o explicație mult mai completă și mai competentă, îți recomandă să citești o carte excepțională – The Greatest Show on Earth: The Evidence for Evolution