Somn de iarnă

Puțină lume se întreabă ce fac o droaie de animale și de insecte iarna. Unde se duc? Cum supraviețuiesc? Eu m-am întrebat și am căutat niște răspunsuri. Nu am găsit prea multe.

Eu stau la etajul patru din patru. În dreptul geamului meu a ajuns de curând un tei. I-au trebuit 30 de ani de încăpățânare împotriva unor vecini deranjați de umbră sau de crengile care le atingeau geamurile. Dar a ajuns, și primăvara mă încântă cu parfumul florilor aflate la o întindere de mână de fereastra mea.

Zilele trecute am putut să constat că nu este singura plăcere pe care mi-o poate oferi. Un mușchi ciudat de pe o crenguță din fața ferestrei, colorat atipic, s-a dovedit a fi ceva cu totul neașteptat. O familie de gândăcei adunați împreună pentru un lung somn peste iarnă. Ba chiar se pare că au și niște intruși în mijlocul lor. Oare sunt paznici sau impostori? O să mă interesez să aflu. Și cine sunt amicii, și cine sunt impostorii. O să-i țin sub observație până la primăvară, să văd ce se mai întamplă.

De crăciun

O caricatură simpatică primită de la un partener de afaceri. Ciudat de potrivita la situatia de față 🙂

Crăciun, Saturnalia sau Yule. Motiv de meditație.

Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.

Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.

Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.

Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?

Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.

Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.

Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.

Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.

Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…

O vizită la Spring Time – piesă în trei acte

Pentru mine Spring Time-ul din Piaţa Victoriei este un loc mistic. Acolo mi-am descoperit ateismul prima dată, așteptând o șaorma. Și tot acolo am învățat astăzi câteva lucruri interesante.

Am trecut pragul localului astăzi la ora 18:50. Trebuia să-mi iau copii de la socri și preferam să fac ”plinul” ca să plecăm cât mai repede spre casă. Când să comand tradiționala șaorma, Ioana mă trage de cot și îmi arată un afiș. ”Happy Hour după 19:00. Reducere 30% la șaorma”. Na, pentru 10 minute… Așa că cer două ciocolate calde și mai aștept nițel. Mă mut la tejgheaua de cafele și mă sprijin într-o mână.

Actul 1

Pisi de acolo dă să facă ciocolatele și descoperă că a rămas fără ceva. ”O secundă” zice și fuge în spate, de unde se întoarce cu patru cutii de… ceva în brațe. Eu casc ochii mari la produs. Pentru că știu ce era. Pe cutia de gen UHT scria mare ”Milk Drink”. Am mai văzut asta la Auchan. E un lapte diluat cu apă, o poșircă incredibil de ieftină. Hmm, îmi zic eu, oare câți dintre comercianții de cafea fac asta? Doar 100% bănuiesc eu… Și oare de unde își iau restaurantele toate alea pentru mâncarea fițoasă pe care o mâncăm? Din ce se fac sosurile? Bine, alea care nu sunt scoase dintr-un borcan… Lesson learned.

Actul 2

Înghițind ciocolata văd doi copii lîngă casa de marcat. Două țigăncușe, îmbrăcate destul de aiurea cu veste pufoase de gen oaie în ciuda ploii de afară, se hlizeau și se hârjoneau pe acolo. Cea mai mică făcea năzbâtiile tipice de copil de 2-3 ani, iar cea mare încerca să o potolească. Dar era evident că între ele e afecțiune. Și mă bucuram de fericirea lor copilărească, în ciuda etniei de proveniență. Puțin după aia apare și piranda aferentă și cere ceva de mâncare. Numai că nu în română, ci în spaniolă. Și nu pentru că era căpșunară întoarsă de acolo, ci petru că de fapt chiar era un străin care se chinuia să comande ceva într-o limbă cu totul străină. Ca să vezi, unde era rasistul… Analizând după aia situația, da, erau îmbrăcați curat copii și presupunerea mea referitoare la etnia ei a fost subiectiva. Rușinică mie…

Actul 3

Vine rândul șaormei. Cu discount 30% 🙂

Până când mi se înmânează obiectul muncii. Și aici surpriza. E cea mai anemică pe care am cumpărat-o până acum de la ei. Iar când încep s-o mănânc… Totul la interior e redus, chiar și castraveții murați. Aș zice că, per total, sunt cu 30% mai puține ingrediente. Reducere my foot. Auzisem pe undeva că e firmă a unor greci?