Povestea memelor

În anul 1976 apărea pe piață o carte curajoasă, scrisă de un tânăr biolog evoluționar. The Selfish Gene introducea o serie de concepte cu adevărat revoluționare în cadrul selecției naturale, aducând o nouă perspectivă asupra subiectului. Dincolo de controversele pe care le crea, cartea devenind rapid un subiect de dispute sociale, morale și relogioase, Richard Dawkins introducea în bagajul culturii universale un nou concept: mema – o unitate informațională analoagă unei entități vii, ce se transmite de la om la om și suferă mutațiile inerente copierii imperfecte.

Conceptul a devenit universal valabil și acceptat, devenind un fenomen pe internet și nu numai. În onoarea acestei contribuții aduse umanității, Richard Dawkins a fost onorat recent printr-un moment special al galei Saatchi & Saatchi’s New Directors Showcase 2013, un eveniment din cadrul Festivalului Creativității de la Cannes.

As for me, I’d rather spread memes than genes. Speechless.

Dragi activiști ecologiști…

Apreciez foarte mult indivizii care sunt preocupați sincer de planeta pe care trăiesc și care înțeleg că noi oamenii nu suntem în vârful unei piramide ci doar o parte dintr-un tot unitar.

Personal fac o serie de eforturi pentru a proteja pe cât pot resursele și viitorul planetei care ne găzduiește temporar. Acasă colectăm selectiv deșeurile și ducem periodic la reciclat cantități impresionante de hârtie și plastic. Mai puțin sticle și metale, dar le reciclăm oricum. Facem asta din înțelegerea efectului pe care le au asupra mediului în procesul de fabricație, asupra ușurinței cu care se reciclează în noi produse și cunoscând efectele pe care le pot avea pe termen lung aruncate aiurea. Încercăm pe cât posibil să folosim mașina cât mai puțin, și din motive financiare, nu numai ecologice. Cu opțiunea unui metrou în Drumul Taberei situația s-ar schimba și mai mult.

Ce mă deranjează însă este că mai toți activiștii pe care îi aud sunt de o incultură fenomenală, uneori în echipă cu o prostie pe măsură. Două exemple recente ilustrează perfect argumentul.

1. Analiza post Cernobîl

Cu ocazia comemorării accidentului de la Cernobîl de anul acesta, un prostuț marca Green Peace România debita prostii la un post de radio referitoare la pericolele energiei nucleare. ”Dar doamnă, știți ce periculoși sunt izotopii radioactivi expulzați în atmosferă de explozie? Uraniul radioactiv are o perioadă de înjumătățire de 10.000 de ani!!!” Un minim de cultură generală, internet și documentare i-ar fi spus două lucruri:

  • Cu cât un izotop are perioadă de înjumătățire mai mare, cu atât este mai puțin periculos. Adică generează mai puțină radioactivitate, dar pe o perioadă mai lungă. Cum noi trăim tot atât, aș prefera să stau lângă un izotop cu durată de înjumătățire mare decât lângă unul cu durată mică. Pentru cunoscători, este diferența dintre niște păcănituri răzlețe și un bâzâit susținut pe un contor Geiger.
  • Nu izotopii de uraniu sunt cei care au fost cu adevărat periculoși. Iodul 131, Stronțiu 90 și Cesiu 137 au prezentat un mult mai mare pericol pentru sănătatea oamenilor. Izotopi care au durată de înjumătățire după cum urmează: 8 ani, 29 de ani și 30 de ani. Iodului radioactiv îi place foarte mult tiroida, mai ales cea de copil care asimilează iod pentru oase, pe unde se ocupă cu un mic cancer. Stronțiu este fan leucemie iar Cesiului îi place foarte mult tot organismul uman, dar are o slăbiciune pentru ficat și splină.

Dacă din gura stimabilului reprezentant Green Peace ieșeau aceste realități, aș fi luat mult mai în serios mesajul lui. Așa, am presupus pe bună dreptate că are același nivel de expertiză pe tot restul discuției și nu l-am mai ascultat. Cu toate că sunt de acord că energia radioactivă este periculoasă, deși este eficientă, și că există alternative regenerabile viabile.

2. Câți litri de apă se consumă pentru…

Alt exemplu de logică ecologică feroce este povestea cu apa. Pentru o ceașcă de ceai, se consumă pe tot procesul de fabricație cam 130 de litri de apă, pentru un kilogram de cafea se consumă 2500 de litri de apă,  pentru un tricou de bumbac 1300 de litri de apă. Ori, vezi-doamne, pe lumea asta resursele de apă sunt în scădere și sunt oameni care mor de sete. Superb atunci. Să vină oamenii care mor de sete să ia apa de la ăștia care o irosesc cu atâta nesimțire. Numai că…

E o mică problemă de logică aici. Camellia sinensis, planta din care se face pliculețul de ceai (ăla adevărat, nu poșircile de infuzii de dracu știe ce care se vând drept ceai) CREȘTE ÎN ZONELE TROPICALE. UNDE APA PICĂ DIN CER! MOCA! ZILNIC!!! ACOLO NU MOARE NIMENI DE SETE, IDIOTULE CARE EȘTI TU ACTIVIST ECOLOGIST. Coffea, planta din care se obține cafeaua, este și ea O PLANTĂ TROPICALĂ. Bumbacul, la fel, este o plantă specifică zonelor tropicale și sub-tropicale. În mai toate cazurile, plantele astea cresc unde apa cade din cer. Generos chiar. Adică NU unde mor oamenii de sete. Dacă îmi iau ceaiul sau cafeaua de la gură sau hainele de bumbac de pe mine, apa n-o să se mute miraculos în zonele aride din lume. Că așa e ea, afurisită și nu vrea!

 

Cu asemenea argumente tâmpe, îmi vine foarte greu să iau în serios orice iese din gura activiștilor ecologiști. Dacă vreți să faceți un bine planetei ăsteia, mai puneți nițel mâna pe o carte, mai citiți, mai căutați pe google. MAI GÂNDIȚI, FOR FUCK’S SAKE!!! Nu-mi spuneți că 1 litru de ulei aruncat la veceu strică 8 litri de apă. Am verificat personal, nu e nici o gaură neagră la mine în veceu care să le înghită pentru eternitate. E doar o țeavă de scurgere care duce într-un canal. Apa se întoarce în circuitul natural de evaporare / condens iar uleiul este biodegradabil. Stricați imaginea ecologismului cu prostia voastră și ne faceți pe toți care sunte preocupați de planetă să părem tăntălăi siniștri ca voi.