Recunosc, am împrumutat titlul unei categorii a lui Liviu. În parte pentru că sună bine, dar și pentru că am avut zilele trecute o discuție în contradictoriu cu el exact pe tema asta.
Studiu de caz: teleshopping.
Personal, puține lucruri mă enervează mai tare decât genul ăsta de comerț. Consider că cine comercializează produse prin teleshopping o face din mai multe motive:
- Produsul e de o calitate în cel mai bun caz dubioasă. Prezentarea lui într-un magazin de specialitate l-ar pune într-o lumină extrem de negativă prin comparație cu alte produse concurente. Iar în lipsa unor produse concurente, prezentarea în magazinele obișnuite l-ar pune în lumină negativă în comparație cu bunul simț…
- Vânzătorul se bazează pe asocierea cu aparenta veridicitate a televizorului. Lucru de care abuzează și alții, precum Otv. Dacă e pe sticlă, singur e adevărat. Așa că ne punem și noi pocnitoarea pe sticlă. Fraierul cumpără.
- Fraierul sus menționat este și leneș. Primește produsul și poate e mulțumit de el. Iar dacă nu e mulțumit, șansele foarte mari sunt să fie un puturos notoriu. Altfel și-ar fi deplasat persoana în magazin și ar fi cumpărat de acolo. Deci n-o să se obosească să returneze produsul, chiar dacă tu te faci că îl apreciezi și îi oferi retur 30 de zile.
- Același fraier, decartează mult mai ușor dacă în faci să îi fie rușine de el însuși. Așa că îi scoți ochii. Nu-i așa că ești gras, chel și-ți crește păr între degete cu toate că ești femeie? D-asta ai nevoie de produsul nostru. Dacă i-o zici în față se supără. Dacă i-o zici la televizor te crede. Sigur, nu-i spui că e prost, că poate își dă seama de ce îl vrei de client.
- Nimic nu te convinge mai tare decât convingerea altora petrecută sub ochii tăi. Așa că aduni un public imparțial care în urma prezentării magnificului produs leșină de extaz. Prostul este convins de produs, publicul de l-a impresionat pleacă acasă cu ceva bani în buzunar, dacă e isteț. Dacă nu e isteț, pleacă acasă cu niște flacoane de zeamă de aloe. Dacă în două săptămâni nu crapă, punem reclama pe sticlă. Din nou, asta merge mult mai bine la TV.
Exemplu pentru studiul de caz:
Acum să vedem în ce fel reclama asta e libidinoasă:
- Peste tot în lume, o pisi tinerică și sexoasă poate să vândă cam orice. Chiar și femeilor.
- Oamenilor cu un nivel de cultură mediocru, cultura italiană li se pare raiul pe pământ. Cei ceva mai culți se dau în vânt după cultura franceză. Cei cu adevărat culți apreciază cultura punct, nu a unei țări în particular. Rezultă deci o regulă de aur: spoiește orice lucru cu rahat italienesc și va străluci din punct de vedere comercial pentru prostime.
- Ca un corolar și o completare a regulii de mai sus, spoiala trebuie să pară italiană, nu să fie italiană. Are cineva convingerea că pisi este cu adevărat italiană? Sau că filmarea nu s-a făcut cu un ochi după carabinierii care i-ar fi putut lua la fugă că filmează fără autorizație?
- Reclama insinuează că italienii mănâncă de se strică paste și pizza, dar nu se îngrașă. Pentru că, în secret, beau pe sub masă zeamă de aloe vera. De fapt, e cel mai bine păstrat secret al italienilor. Mafia are cele mai vaste culturi subterane de aloe vera și cu ajutorul lor își menține dominația malefică asupra lumii. Ce să mai, aloe vera bate cocaina, heroina și marijuana adunate la un loc.
Concluzia mea: teleshopping-ul nu este o soluție bună de marketing. Este o spoială parșivă care nu are dorința unui client satisfăcut și speranța întoarcerii lui. Este o modalitate țepară de a scăpa de niște produse. Ca să citez un clasic în viață, este impozit pe prostie. Eu prefer un client educat, care știe ce cumpără și de ce cumpără. Un client al cărui stomac se revoltă la reclame din astea. În acest fel progresează și clientul și compania, iar următoarea generație de produse va fi mai bună, la fel și clientul.