Comerț a la România

Cine m-a văzut în persoană știe, sunt ochelarist. Anul trecut prin august drăcușorii din casă au reușit să-mi ciobească o lentilă. Așa că m-am suit pe bicicletă și m-am dus la un magazin de optică medicală din apropiere. Ultima dată îmi făcusem ochelari cu doi ani în urmă. Și cum cât trăiești dioptriile evoluează, am profitat de oferta lor: ramă + lentile și consult oftalmologic gratuit. Cum printre altele sunt și șofer, mi-am ales o ramă cu lentile de soare polarizatoare ce se atașează magnetic, la nevoie.

Toate bune și frumoase. Până când acum o săptămână, într-o vineri seara, i-am dat jos de la ochi și un șurub care fixa unul dintre brațe a căzut pe jos. Nu pentru că s-a desfăcut ci pentru că s-a rupt. Probabil și de la câte capete și picioare au încasat de la drăcușori ce se zbăteau să scape de pupăceală pe burtă. Na comedie. Dădusem niște bani frumoși pe ochelari, iar lentilele de soare detașabile erau mare parte din motivul pentru care o făcusem. Și dacă tot ramele erau ok și utile, dădusem ceva mai mult și pe niște lentile mai bune. Ce să mai fac acum? Bon ioc, dar plătisem cu cardul. Caut pe home bank și găsesc tranzacția. Măcar am ceva la mână.

Înarmat cu răbdare și mult Zen, mă duc la magazin. Încercarea moarte n-are… Intru, îmi mușc limba preventiv să nu încep cu scandal, vorbesc cu domnișoara de la tejghea, îl cheamă pe omul din spate de la montaj, se uita la rame, se uită la ce mai au expus…

”N-avem… Bonul îl mai aveți?”
”Nu”
Pune omul mâna pe telefon și sună la furnizor.
”Băi, am o problemă cu o ramă Leonardo. Din aia cu lentile de soare… Bine, te aștept să vii s-o vezi.”

Las ochelarii și un număr de telefon. Și timp de o săptămână – liniște absolută. Astă seară primesc un telefon. ”Vă așteptăm”.

Și ce să vezi, rame nou nouțe puse pe lentilele vechi. Mă uit la ele, probez ochelarii – perfect. Acum așteptam lovitura de grație. Câți bani vor. Și aștept. Domnișoara nu zice nimic și își vede de alt client. Zic mulțumesc și bună seara și dau să plec, așteptând un ”alo, domnu’, banu’!”. Care nu vine. Vine doar un ”Cu plăcere, bună seara”.

Care va să zică, în România există comercianți cu obraz. Criză sau nu, își respectă clienții suficient ca atunci când își recunosc marfa, chiar dacă n-au bon, să-i ajute. Ce să mai zici? În afară de faptul evident că de-acum încolo îmi fac ochelari numai acolo 🙂

Da, se poate și în România. Eu cred că asta e normalitatea care își arată ”colții”. Lucru care mă bucură peste măsură și pe care vreau să-l împărtășesc. Ăsta e magazinul, pe Bulevardul Ghencea, oarecum vis-a-vis de capătul lui 41.