Asta e vorba pe care o scoatem cu toții la înaintare când avem de-a face cu răutatea și lipsa de compasiune a semenilor noștri, în trafic sau pe stradă.
Ei bine, se pare că nu doar noi aveam onoarea îngroșării obrazului. Ieri dimineață îmi îndeplineam îndatoririle conjugale – duceam gunoiul, recte – când am pățit un lucru neobișnuit.
Un superb reprezentant al selecției naturale, din regnul Animalia, clasa Mammalia, genul Rattus, stătea tacticos pe tomberonul deschis și consulta meniul zilei. Lucrul neobișnuit a fost că atunci când m-a văzut, nu s-a grăbit să fugă. Blazat și ușor deranjat de prezența mea inoportună s-a deplasat până pe ghenă, în spatele unei cutii. De unde continua să mă studieze cu un ochi critic și dezaprobator. Ceva de genul ”Dorele, ne mai ții mult?”. Moment în care mi-am adus aminte de episodul din Seinfeld cu ”înțelegerea” dintre oameni și porumbei. Amicul șobolan, se pare, ori lipsise de la trainingul referitor la oameni și modul corect de acțiune în prezența lor, ori era prea mahmur și n-a reținut nimic.
După surpriza inițială a întâlniri, am trecut în etapa întrebărilor filozofice, după care în cea a indignării. Care va să zică nici șobolanii nu mai sunt ce-au fost odată. După care am hotărât să fac un test de reflexe al amicului, cu un ”fâs” puternic, din toți rărunchii, pe care îl folosesc pentru a îndepărta rapid pisicile și maidanezii. Măcar la capitolul ăsta reacția a fost corectă. Cu o săritură pe un arc de cerc la o altitudine de cel puțin jumătate de metru, amicul a încercat o scurtă plasare pe orbită.
Ca recompensă pentru efortul lui, i-am lăsat o plasă plină cu bunătăți. Noi nu mâncăm prostii…