Indiferent cu ce tabără politică ții, dacă te uiți la televizor, sau prin extensie urmărești trusturile de presă, o să vezi că sunt de două tipuri: care scuipă și care pupă. Treci în tabăra ailaltă și vei constata că situația este în oglindă. Absolut inadmisibil. În țările civilizate nu se întâmplă așa!
Nimic mai greșit. Prin meniul meu de emisiuni ”de la ei” pe care le urmăresc constant se numără The Daily Show with John Stewart și Real Time with Bill Maher. În ambele sunt prezentate periodic – adică minim o dată per show – mostre de ipocrizie marca Fox News. Aflat cumva sub tutela republicanilor (prin metode care îmi sunt absolut necunoscute), postul ăsta de televiziune este o platformă incredibilă de împroșcat cu rahat în democrați, și mai ales în Obama. Numai că nu îl fac cioroi pe față. În rest îi reproșează tot. Că are bască, că n-are bască, că e indecis, că e prea agresiv, că invită rapperi la Casa Albă, că își asumă prea mult credit pentru asasinarea lui Osama fără să recunoască meritele lui Bush (WTF!!!), că n-are certificat de naștere american etc.
Și fiind românaș crescut pe plaiurile mioritice, nu pot să nu-mi aduc aminte de vorbele domnului Vântu, care atrăgea atenția angajaților că nu sunt liberi, ci subordonați intereselor lui personale. Așa că văzând toate astea, cum pot să condamn televiziunile din România că nu sunt echidistante? Ce copilărie ar fi să ai asemenea pretenții…