Cred că piaţa bicicletelor duduie

Păi să îţi povestesc de ce cred asta. Azi dimineață în drum spre serviciu am avut un mic incident. Mi s-a dezumflat lanțul de la bicicletă, cum zicea colegul meu Dan ulterior. Bafta mea că alt coleg de serviciu, Laurențiu, m-a cules din drum.

Ajung eu acasă cu mortul în portbagajul lui Laurențiu, mă reculeg un sfert de oră și mă gândesc – totuși, mâine o să fie o zi frumoasă de mers cu bicicleta la serviciu. Așa că mă sui în mașina mea și duc mârțoaga la doctor. Ajung acolo și ca să nu-o dau jos degeaba, intru în magazin să întreb – se poate?

Omul de acolo îmi oferă un lanț și o menghină.
”Mai scoți tu câte zale e nevoie și îți montezi lanțul singur”.
Eu, mai leneș de la natură:
”Mai că nu m-aș băga. Nu poți să-l montezi tu?”
”Nu mai am mecanic la ora asta. Las-o aici și o facem mâine…”

Mă duc la portbagaj, montez roata din față și aduc bicicleta în magazin. Când o vede omul, încep să i se dea ochii peste cap de ziceai că leșină.
”Asta ar trebui și curățată. Dar să știi că în afară de lanț, eu nu mă ating de ea. Te trimit în altă parte, dar eu altceva nu fac la ea.”

E, cu ce l-am jignit acuma. În lumea asta există mai multe feluri de biciclete. Unele sunt scumpe, altele sunt ieftine. Iar a mea e din aia ieftină, care pe domnia sa, ce vinde biciclete de 1.000 de euro, îl atinge la orgoliu. Pentru că, vezi tu, dacă nu costă cât un scuter, o bicicletă nu se merită. Adică ce să mai, mai pe scurt ce am eu nu e bicicletă. Iar chitrosul de mine, cu rabla mea rănită, n-am față de magazinul lui.

Bonus, fix când mă pregăteam să plec de-acolo, vine o tanti cu o pedală ruptă. Amicul se uită nițel și la bicicleta lui tanti și iar începe să dea ochii peste cap:
”Doamnă, asta nu e o bicicletă, e o bucată de tablă cu o roată care se învârte…”

De unde deduc eu că piața bicicletelor duduie, de vreme ce stimatul domn, cel mai probabil proprietarul magazinului, nu prea are nevoie de clienți. El se păstrează pentru biciclete scumpe, din alea adevărate. Pe care că probabil le vinde cu sutele în fiecare zi. O să mă uit și eu mai atent pe stradă. Probabil am nevoie de o pereche nouă de ochelari de vreme ce nu prea văd bicicletele alea scumpe și mișto de care e plin Bucureștiul.

Sigur, există oricând posibilitatea ca eu să fiu deosebit de zgârcit. Personal mi se pare ridicol să îmi arunc salariul pe 2-3 luni pe o bicicletă. În definitiv cine naiba are nevoie să mănânce, să-și plătească ratele la bancă sau să cumpere cele necesare pentru copii. Mai bine îți iei o bicicletă meseriașă, de preferat de la stimabilul domn, ca să dai bine când te-o călca o pisi pe drum. Sau să fie și țiganul care ți-o fură mai fericit că-i iese un ban mai serios. Dar mai ales ca să nu ți se strâmbe din nas când ai o revizie ceva de făcut la ea.