Există pe lumea asta un om rău. Cam cel mai rău pe care îl cunosc. Invidios, egoist, agresiv și perfid. O femeie, ca să lămurim mai exact. N-am auzit în viața un șuvoi mai neîntrerupt de înjurături și blesteme să curgă din gura cuiva. A făcut un singur copil, o fată. Și-a vărsat mai toată răutatea asupra ei. Bătăile au curs cu nemiluita. Și amenințările. ”Dacă îi spui lui taică-tu, te stâlcesc în bătaie!”. După ce i-a murit soțul a dat drumul la toată otrava pe care o ținea în ea, probabil de rușine. A scuipat-o peste tot în familie și a otrăvit sufletele celor din jurul ei cu răutăți inimaginabile. O disprețuiesc din tot sufletul pentru ce reprezintă, și o cunosc foarte bine. Pentru că este bunica mea.
Tot pe lumea asta există un copil. S-a născut a doua fată într-o casă de oameni obtuzi și superficiali, preocupați peste măsură de statutul social. Și pentru că era fată și nu băiat, au urât-o. De mică era pusă la muncă, la frecat podele. Iar când ieșea din cuvântul părinților sau făcea o boroboață, mânca o bătaie cruntă și ajungea închisă în beci, ca să se învețe minte. Pentru că era doar o fată, când ei vroiau un băiat, care să ducă numele familiei mai departe. Așa au curs bătăile și umilințele toată copilăria.
Copilul ăla s-a măritat și a făcut la rândul lui un copil. Și s-a transformat într-un om rău, cel mai rău pe care îl cunosc… Pentru că nu a știut altfel. Acum a ajuns într-un azil de bătrâni. A pierdut contactul cu realitatea dar știe un singur lucru: ”Nu mă bateți…”. Asta aude fiecare om cu care intră în contact. Și unii se întreabă – dar cine a bătut-o de se teme în halul ăsta?
Sigur nu e prima lecție de genul ăsta pe care o auzi. Dar asta este a mea și este cât se poate de adevărată. Acțiunile părinților, atitudinea și modul cum se poartă cu copiii, au un efect profund, pe termen extrem de lung, care se poate revărsa din generație în generație, fără discernământ. A fi părinte este o responsabilitate enormă.
Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie caldă. Cu toate că mama a primit partea ei de bătăi și de umilințe de la mama ei, a avut exemplul tatălui care să o ghideze în viață. A învățat să fie bună și iubitoare, dedicată cu tot sufletul copiilor ei, și apoi nepoților. Ea și tatăl meu au fost și sunt o echipă. De la ei am învățat ce fel de om vreau să fiu.