Acum mulți ani, pe vremea când aveam încă patruped, îmi făceam datoria de a-l plimba cu regularitate. Într-una din seri, pe un ger crunt, strada era toată o suprafață lucioasă ca sticla. Gheața avea șanțuri adânci pe aleea mea, puteai să treci pe acolo scobindu-te în dinți că mașina n-avea cum să devieze de la traiectorie. La un moment dat am auzit venind din spate o mașină și m-am ferit să nu cumva să alunec sub ea. Era o salvare, care a oprit la câteva scări mai încolo.
Când am ajuns în dreptul ei, șoferul, un băiat subțire ca o nuia, se chinuia să ducă de braț o bătrână uscată ca o mumie către scara ei. Niciunul nu avea masa necesară sau echilibrul pentru a reuși să navigheze suprafața de sticlă. Am dat drumul lesei cățelului (el pe patru labe era mai stabil decât oricine) și m-am apropiat să dau o mână de ajutor. Am primit atunci din partea bătrânei o privire cu un amestec de surpriză și frică. M-a marcat foarte tare și mi s-a ars în amintire. Am mai văzut acea privire o singură dată în viață, cu altă ocazie.
Îmi aduc aminte și gândul care a urmat: ”Acum ești o bătrână amărâtă, dar cine știe ce păcate oi fi având tu pe cap…”
Povestea m-a marcat așa de tare că am relatat-o unor prieteni din acel bloc, câteva zile mai târziu. Mi-au confirmat, surprinși, că da, bătrâna fusese la viața ei o scorpie desăvârșită, atât cu propria familie cât și cu vecinii.
Unul din secretele păcălirii naivilor este controlul minuțios al propriei imagini. Există câteva lucruri pe care un cameleon de succes le poate face pentru a se camufla. În primul rând, nu vorbește despre el. Nu vorbește despre gândurile lui, nu vorbește despre trăirile lui interioare, nu vorbește despre trecutul lui. Vorbește despre mondenități, despre vreme, despre seriale, dar nimic personal. Nu te invită în cercul lui de prieteni, nu te invită în casa lui. Acolo sunt indicii importante despre cine este cu adevărat. Nu vorbește despre familia lui. Pare a fi un individ suspendat în vid, fără atașamente emoționale de niciun fel. La orice întâlnire tace, ascultă tot ce se vorbește dar nu voluntariază nimic în afară de platitudini sterile. Nu are hobby-uri despre care să vorbească pasionat. Nu are opinii, nu are convingeri.
Odată ce a reușit să creeze acest tablou gol, pânza de păianjen este întinsă. Tot ce mai trebuie este răbdarea ca victimele să-i cadă în plasă. Și culmea, va face asta folosind propriile tale opinii, trăiri și valori împotriva ta. Pentru că tu, om normal și sincer, vei picta pe chipul lui exact cei vei dori să vezi acolo. Vrei să vezi un om inteligent? Ușor, doar nu l-ai auzit vreodată spunând prostii. Vrei să vezi un om blând? Păi ce, l-ai auzit vreodată nervos? Vrei să vezi un om sensibil? Calmul lui aparent provine din cine știe ce dramă interioară profundă. Vrei să vezi un om rănit? Evident, din demnitatea retrasă cu care se comportă. Vrei să vezi o victimă? Uite-l cum suferă în liniște… Vei vedea orice vrei să vezi, pentru că nu l-ai văzut niciodată dezbrăcat de armura de minciuni.
Orice emoție umană este pictată ușor pe o persoană lipsită de caracteristici. Este un aspect al psihicului uman utilizat frecvent în cinematografie. Pentru cele mai dramatice scene din istoria acestei arte, regizorii au avut o singură cerere de la actori: ”nu vreau niciun fel de emoție vizibilă pe fața ta”. Iar publicul spectator, ghidat cu măiestrie prin povestea atent croită, a imaginat în acele trăsături cele mai adânci drame interioare. Îngerii au plâns din cauza tragediei.
Dar nu numai în lumea artei se manifestă acest mecanism de camuflaj al hienelor. Mai ții minte fotografia acelui bătrânel zâmbitor, cu părul alb, spinarea cocârjată de vârstă și brațul ridicat într-un salut către cameră?
Despre torționarul Vișinescu vorbesc. Te-ai fi gândit, cunoscându-l pentru prima dată pe stradă, un bătrânel jovial, ce monstru este cu adevărat? L-ai fi ajutat cu căratul plaselor, văzând privirea istovită? I-ai fi sărit în ajutor în caz de inundație sau incendiu? L-ai fi protejat de șoferul agresiv care îl înjură pentru că nu traversează strada mai repede? Sigur că da, atâta timp cât nu știai cine este.
Dar să-l fi cunoscut cu adevărat, ai fi traversat strada pentru a nu a avea de-a face cu el?
Lumea este plină de astfel hiene. Unele zâmbesc dulce și vorbesc mieros. Altele prezintă o imagine fragilă, delicată, sensibilă. Fiecare are pânza de păianjen întinsă și așteaptă următoarea victimă să le cadă în plasă. Iar plasa este uneori atât de plăcută, că unele victime se aruncă în ea cu voluptate, pentru a fi devorate pe îndelete și tacticos.
”Homo homini lupus est”. Sau, mai degrabă, ”Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit non novit.”