Problema cu ortodoxia

O vorbă înțeleaptă spune că dacă vrei să vezi care este scopul unui sistem, trebuie să te uiți nu la ce zice că face, ci la cum funcționează cu adevărat.

De exemplu, acum ceva vreme mă gândeam la motivul pentru care mii de copii sunt treziți la niște ore inumane, mănâncă cu ochii lipiți de somn și sunt târâți pe drumuri pentru a ajunge la școală la ora 8. (Știu, ce vremuri, domne, ce vremuri…) Răspunsul la această întrebare mi-a arătat adevăratul scop al școlii: societatea are nevoie de școală pentru a putea funcționa, dar nu așa cum pare. Profesorii au nevoie de un loc de muncă, și fac tot ce este în puterea lor să apere sistemul care le oferă siguranța zilei de mâine. Oricine a încercat cea mai mică inițiativă cu școala la care are copilul știe ce rezistență birocratică enormă întâmpină. Școala nu are nevoie de lucruri care să le perturbe stabilitatea. Iar restul societății are nevoie de un loc unde să scape de copiii pentru a putea să își vadă de serviciu în liniște. Asta este probabil și cea mai mare frustrare a pandemiei – mai toți părinții au trebuit să stea cu copiii acasă, în loc să scape de ei zilnic. Și de-aia majoritatea sunt disperați să îi ducă înapoi la școală, inventând argumente de gen ”nu se face școală calumea online” sau ”copiii au nevoie de socializare”. Argumente care nu sunt greșite, în sine, dar nu sunt argumentul real al părinților, ci doar raționalizări ale unor frustrări mai profunde.

Bun, dar ce treabă are asta cu ortodoxia? Păi ca la teatru, orice piesă are nevoie de decoruri.

Nu e o noutate că în momente de tensiune socială mare, lumea se polarizează intens. Lucrurile tind să devină alb vs negru, bine vs rău, noi vs ei. Nuanțele se estompează până la dispariție. Chestia asta devine evidentă în perioada alegerilor și, mai nou, în perioada pandemiei. Iar în momentele de criză, tindem să ne întoarcem privirea către ortodoxie, către acele surse de informație pe care le percepem ca autoritate în ceea ce spun.

Până să înceapă pandemia, îl cunoșteam pe Streinu Cercel ca fiind directorul unui spital de boli infecțioase. O somitate, cum s-ar zice. Îl auzeam uneori la televizor vorbind despre vaccinul gripal și părea că ce spune este corect. Când a început pandemia la nivel global, urmăream pe diverse canale de comunicare ce s-a întâmplat pe vasul de croazieră Diamond Princess. Dincolo de cifrele aproape sigur false care ieșeau din China, adevăratul risc de contagiozitate se vedea cu adevărat aici. Ca o ironie fină, am văzut atunci un interviu pe Sky News parcă, al unui bătrânel diabetic din UK, care spunea atunci că nu e nicio problemă, nu îi este frică, mai are câteva croaziere cumpărate pentru restul anului și virusul nu îl sperie să renunțe la ele. Apoi, într-un alt interviu spunea că e îngrijorat, pentru că al luat virusul și îl debarcă în Japonia. În lista de morți de pe Diamond Princess există un cetățean englez, bănuit a fi în vârstă de 70 de ani.

Când se apropia virusul de România, l-am auzit pe Streinu Cercel, somitatea, debitând o prostie cum nu credeam că este posibil mai mare: nu trebuie să ne speriem de noul virus, este mai bleg decât gripa. Probabil mulți oameni care aveau încredere în vorbele lui s-au culcat pe o ureche, lucru care n-a fost de bun augur. Haide să ne punem acum o întrebare: cum ajunge un om, orice om, director al unui institut? Pe bază de competențe medicale, sau pe bază de competențe administrative? Pe bază de expertiză medicală, sau pe bază de abilități de negociere, socializare, influențare și, mai ales, ambiție nelimitată? Ăla a fost momentul în care am devenit curios despre ceasurile de la mâna domnului Cercel. Nu păreau nici ieftine și nici funcționale. Așa am ajuns la realizarea că scopul domnului Cercel nu este binele public, ci cel personal.

Tot la începutul pandemiei, foarte multe organisme guvernamentale din foarte multe țări, spuneau cu tărie că măștile chirurgicale nu sunt utile în protejarea împotriva virusului. Afirmația în sine era de un absurd la limita schizofreniei. Ulterior a fost justificată de unii, spunând că toate aceste organisme, surprinse de lipsa de măști de pe piață fără stocurile necesare, încercau să direcționeze puținul existent către sistemul medical care se lupta cu pandemia. Problema este însă că, odată ieșit mesajul că măștile nu sunt utile, acesta s-a înșurubat foarte bine în psihicul multor oameni. Iar când a venit mesajul corectiv – măștile sunt utile și necesare – multe creiere imprimate deja cu primul mesaj, au rămas opace. Iar omul de rând n-a stat să judece prea bine ce și cum. A ales mesajul care îi convine. În cazul de față, măștile sunt inutile. Încă o dată, a fost un caz în care un sistem își arată scopul de a își proteja funcționarea, nu de a proteja binele public așa cum, la nivel declarativ, era scopul principal.

Acum mai bine de zece ani am avut de-a face direct pentru prima dată cu televiziunile. Un post important a venit să îmi ia un interviu. Am stat de vorbă cu ei înainte de filmare și după, le-am explicat contextul și le-am dat detalii ca să înțeleagă problema. Seara m-am pus în fața televizorului, curios să văd segmentul de la știri. Spre surprinderea mea totală, din tot interviul au fost extrase câteva zeci de secunde, nu cele mai relevante, iar concluzia reporterului era atât de pe lângă subiect încât am înțeles că domnișoara în cauză nu a priceput nimic, nu a interesat-o să priceapă și chiar nu îi păsa deloc. Atunci am priceput că scopul posturilor de televiziune nu este să informeze corect publicul, ci să genereze audiență, să țină cât mai mulți oameni lipiți de ecran și să vândă reclamă.

Zilele trecute, aceleași posturi de televiziune au găsit un nou subiect de generat audiență: oameni din România iau ivermectină în tratamentul profilactic al virusului. Șoc și groază – ivermectina este un medicament de uz veterinar, deci cei care îl iau sunt inconștienți! Somități au ieșit pe sticlă și au înfierat acest comportament. Opinia publică s-a polarizat iar.

Ce n-au spus posturile TV este că ivermectina este un medicament folosit pe scară largă ȘI pentru uz uman, în multe țări. Deci problema nu este în sine că ar fi un medicament toxic pentru oameni. Numai că pentru uz veterinar, acesta se vinde de obicei în pastile sau soluție care trebuie dozate la greutate corporală. Un câine mic primește o pastilă, unul mare mai multe. Iar un cal primește o injecție cu doza corectă. În țările în care se folosește pentru uz uman, dozajul de ivermectină pentru consum uman este pregătit la valorile corecte.

Dar somitățile și posturile TV, ortodoxia adică, s-au exprimat. E medicament veterinar, nu se poate lua de către oameni. Adică se dă la mamifere, și noi suntem mamifere, dar nu la fel de mamifere ca alelalte, deci cumva, nu se poate domne. Ce n-a spus ortodoxia este că în țările în care se folosește pentru uz uman, a fost testat ca tratament pentru Covid. Au fost mai multe studii clinice care par să indice o eficiență foarte mare în diminuarea cazurilor grele și a mortalității. Iar o meta analiză care integrează toate aceste studii pare să arate că rezultatele sunt consecvente. Metodologia este detaliată și sunt făcute trimiteri către toate studiile clinice incluse.

Dar, încă o dată, somitățile s-au pronunțat și au înfierat clar folosirea ivermectinei.

De când erau copiii mei mici, am învățat un lucru. Niciodată nu te baza niciodată 100% pe ce spune doctorul. Pune întrebări, cere clarificări, cere analize suplimentare. Poate că doctorul este un profesionist desăvârșit, și mai mult ca sigur toți anii ăia de facultate a învățat mai mult ca tine, dar tu ești cel care are interesul să găsească diagnosticul corect. Și nu odată, această atitudine a dus la un diagnostic corect care altfel ar fi fost greșit. Cu riscul de a enerva unii doctori și de a bate uneori câmpii. Dar dacă greșești în presupuneri, un doctor îți poate explica asta, cu argumente.

Nu spun aici că experții medicali sunt tâmpiți și nu trebuie ascultați. Din contră. Dacă adevărul va veni de undeva, de acolo va veni. Ce spun eu este că totul trebuie trecut însă și prin filtrul propriei gândiri. Leacul pentru informație distorsionată este și mai multă informație, trecută printr-un filtru logic riguros.

Ortodoxia nu are ca scop final binele tău, ci protejarea propriului statut de somitate. Scopul ortodoxiei este influența și orgoliul, iar asta nu te va ajuta pe tine când vei fi bolnav.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *