Category: Pentru suflet

Soul candy

Posted on

Cel mai lung post pe care o sa-l public vreodată

Dacă alegi să îl parcurgi cu adevărat, postul ăsta îți va lua peste 13 ore să îl termini. Te va purta de la începuturile timpurilor până în ziua de astăzi. Vei descoperi lucruri uitate. Vei descoperi cine, unde și de ce ești, și marea călătorie care te-a adus aici. Vei întâlni un zeu cu voce blândă, împărtășindu-ți cea mai frumoasă poveste spusă vreodată. O poveste împărtășită cu pasiune infinită pentru cei care vor să descopere secretele universului.

 

Carl Sagan’s Cosmos

Part 1 – The Shores of the Cosmic Ocean

Part 2 – One Voice in the Cosmic Fugue

Part 3 – Harmony of the Worlds

Part 4 – Heaven and Hell

Part 5 – Blues For a Red Planet

Part 6 – Traveller’s Tales

Part 7 – The Backbone of Night

Part 8 – Travels in space and time

Part 9 – The Lives of the Stars

Part 10 – The Edge of Forever

Part 11 – The Persistence of Memory

Part 12 – Encyclopaedia Galactica

Part 13 – Who Speaks For Earth

 

Ceva îmi spune că de-acum vei privi stelele cu alți ochi. Mulțumesc, Carl Sagan.

Posted on

5 filme pentru Crăciun

Unul din ritualurile mele de Crăciun (da, e pe 25 decembrie dar nu e sărbătoarea aia creștină) este să văd anumite filme care nu au sens decât atunci. Lista și motivele în cele ce urmează.

 

The Nightmare Before Christmas

Halloween nu-mi spune personal nimic. Dar îmi este foarte drag, datorită lui Jack Skellington. Unul dintre cele mai umane personaje ficționale, regele orașului Halloween tânjește după ceva nou, iar când descoperă Christmastown, viața lui se schimbă. Neînțeles de ai lui își caută însă calea spre fericire. Și datorită perseverenței, o găsește. After all, it’s not about the destination, it’s about the journey. De la imagine la coloana sonoră, The Nightmare Before Christmas este o bijuterie de pus în ramă.

How the Grinch Stole Christmas

„Într-un fulg de zăpadă precum cel de pe mâneca ta s-a întâmplat o poveste pe care trebuie s-o vezi ca s-o crezi” zice Sir Anthony Hopkins. O simplă privire asupra notei filmului de pe IMDB arată foarte clar un lucru: lumea e plină de idioți. Grinch, creatura diferită și urâtă din vârful muntelui Fărâmiță urăște crăciunul, pentru că e comercial și lipsit de sens. Iar Cindy Lou Who, o fetiță isteață și curajoasă, frământată de cam aceleași întrebări, înfruntă un oraș întreg și le dă o lecție colectivă. Ce face filmul ăsta să strălucească este însă Jim Carrey. Dezbrăcat de pielea umană și trecut în costumul lui Grich, Jim dezlănțuie tot arsenalul lui de gesturi teatrale dar mai ales un umor extrem de fin. Uneori poate prea fin, lucru care explică nota mică de pe IMDB.

Edward Scissorhands

Un rol făcut pentru Johnny Depp. Un ciudat, închis într-un conac vechi, cu foarfeci în loc de mâini, devine întâi o modă apoi obiectul răutății și urii care zace în oameni banali care locuiesc într-un oraș artificial și plictisitor. Alungat dintre oameni înapoi în conacul lui din vârful dealului, el face în fiecare an un cadou secret ființei dragi lui. Sculpturile lui de gheață aduc zăpada de Crăciun în orașul care altfel n-o cunoscuse niciodată.

Die Hard 2

Oamenii dorm în pijamale cu Super Man, Super Man doarme în pijama cu Chuck Noris, iar Chuck Noris doarme în pijama cu Bruce Willis. Dacă nu vrei să te pui cu cineva de Crăciun, ăla e John McClane. Nu numai că te face strecurătoare – e singurul om care poate să tragă 200 de gloanțe dintr-un încărcător de pistol – dar după aia te ia și la mișto de-ți vine să mori încă o dată, de rușine. Până și Moș Crăciun s-a gândit serios să renunțe la ”Merry Christmas” în favoarea lui ”Yippie-Kai-Yay, Motherfucker!”

It’s a Wonderful Life

Probabil unul din filmele care i-au exasperat pe unii hipsteri până acum, dar un film clasic devenit parte a conștiinței umane, construit în jurul unei povești cu tâlc. Suntem cu toții fire într-o țesătură a umanității. Rupe unul din fire și toată țesătura se poate destrăma. It’s a Wonderful Life este, poate, unul din primele filme care pune problema unui paradox temporal, cu toate că o face prin prismă creștină. George Bailey este un om care și-a sacrificat viața, încetul cu încetul, în serviciul comunității în care trăiește. Iar când în ajunul Crăciunului este cu adevărat prins la ananghie, cuprins de disperare, își pune problema dacă mai bine n-ar fi existat deloc. Pentru mine filmul are și o altă semnificație. James Stewart, actorul principal a semănat izbitor de mult cu bunicul meu. Dar și mai mult, personajul George Bailey seamănă izbitor cu omul care a fost bunicul, cinstit mai presus de toate, iubitor cu familia, fata și nepoții lui, generos cu oamenii din jurul lui. Spre deosebire de George Bailey însă, n-a avut parte de o soție iubitoare ci mai degrabă de un iad personal pe care nu l-am aflat la moartea lui.

Toate filmele astea, pe lângă Home Alone 1 și 2 de care televiziunile nu ne lasă să uităm, îmi aduc aminte e valori umane universal valabile și de semnificația sărbătorilor de iarnă.

Posted on

Metafora unui alpinist

Fiecare are demonii lui, care îl împing de la spate. Uneori, sub presiunea lor, ajungi pe cel mai înalt vârf. Dar ce urmează după aia? Tac demonii? O poveste cu munți, zăpadă, gheață, singurătate și timp pentru reflecție.

Fiecare avem muntele nostru. Care este al tău?

Posted on

Lessons about loss

When you’re young you’re immortal. You’re a superhero, soaring through the sky, careless and free. But sometimes life deals you a bad hand. A dear one, one of your peers, is taken from you, harshly and abruptly. You’re left with millions of questions, things left unsaid, laughter forever suspended in mid air.

What is the meaning of life? What are we left with? What is the point?

The point is to enjoy the time we have here, however short and fleeting it may be. To watch the first spring buds and blossom with them every year. To lean your head back in the rain and let it wash your troubles away. To reach out your hand and gently catch the first snow flake, reveling in it’s delicate beauty. To quietly sit in a wheat field and listen to the wind whispering around you. To enjoy the smile of friends and the laughter of children. To let go of pride, vanity and let all the poison vanish form your soul. To cherish the sweet memories of childhood and the good old times.

To let go of regret, even if you didn’t get the chance to say “Goodbye”, way back on 26th of September 2002.

You forced me to learn so much, Cătălin. The price was too high, but at least we didn’t let it go to waste. We still remember you. We still miss you.

Posted on

Poveste cu doi copii

Ziua bună, cititorule. M-am gândit astăzi să-ți povestesc câte ceva despre interacțiunea care poate exista între doi copii. Vezi tu, eu am crescut într-o casă în care am fost doi băieți la părinți. Și acum, după 34 de ani am propria mea familie în care se regăsesc doi copii. Mă uit la ei și văd o oglindă a lucrurilor care mi s-au întâmplat și mie.

Mă uit la fetele mele. Timp de doi ani jumate, cea mare a fost centrul atenției noastre. Roiam în jurul ei ca doi bezmetici, uimiți de minunăția care creștea în casa noastră. Avea, firește, toată atenția și afecțiunea noastră. Apoi, când s-a născut cea de-a doua fată, prima a început să se simtă neglijată. Mami a trecut foarte repede de la ea la copilul cel nou. În ciuda tuturor eforturilor și celor mai bune intenții, mami nu mai putea să îi ofere același timp. Tati a preluat majoritatea sarcinilor care o priveau, dar a durat ceva până să se obișnuiască. Încetul cu încetul s-a realizat tranziția, dar mami… Mami era acolo și totuși nu mai era acolo. Iar asta doare, oricât n-ai vrea s-o recunoști nici măcar față de tine.

Am fost atenți la fete. Am avut grijă să nu le lăsăm singure, conștienți de dinamica familiilor cu doi copii. De-abia când fetele au mai crescut și cea mică a început să meargă singură, a început adevărata luptă. Jucăriile mele! Patul meu! Scaunul meu! Tu n-ai voie! Ia mâna! DĂ-I DRUMUL! Și apoi scatoalcele. Unele din ele care răsunau atât de tare că mă speriau. Și mușcăturile, îmbrâncelile, piedicile… Dani este picătură leită din mine. Recunosc în ea aproape totul, de la trăsăturile fizice la modul de a gândi și a reacționa. Îi înțelegeam frustrarea, extrem de bine, și încercam să facem tot ce se poate pentru a o minimiză.

Pe de altă parte mă uit la Laura. Pumnii și îmbrâncelile încasate îmi erau extrem de familiare. Când eram mic, eu eram în locul ei. Mi-am încasat porția mea de bătăi. Mai mult de-atât. Îmi aduc aminte extrem de bine de grupul de trei prieteni de aceeași vârstă, frati-miu și încă doi, care mă hărțuiau mai tot timpul în copilărie. Îmi aduc perfect aminte sentimentul de respingere care venea din partea fratelui meu, dar și sentimentul de furie amestecată cu dezamăgire și revoltă care mă inunda de fiecare dată. Nu era corect ce mi se întâmpla. Îmi aduc aminte și de momentele în care părinții îl certau pe fratele meu. Și îmi aduc aminte și de micul sindrom Stockholm care mă cuprindea, când începeam să plâng cerându-le părinților să-l ierte pentru loviturile care încă mă dureau.

Acum, din postura de părinte, înțeleg extrem de bine ambele ipostaze. Dar mă doare de trei ori mai tare. Pentru că simt frustrarea fiecărui copil, în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac. Încerc să le explic mereu că nu e bine să se certe și să se lovească, să împartă jucăriile și să învețe să lase de la ele. Cea mare este la limita înțelegerii, cea mică este departe încă și nu am cum să raționez cu ea. Cea mare face tot mai multe eforturi de a fi tolerantă, dar când cea mică se cramponează de câte ceva, cea mare devine din nou frustrată de prichindelul cel mic și egoist. Mă doare însă și amintirea pumnilor încasați, la fel cum mă doare imaginea celor trei băieți cu trei ani mai mari ca mine care se amuzau chinuindu-mă.

Asta este ordinea lucrurilor, corectă sau nu. Realitatea nu se schimbă pentru a ne face pe noi fericiți. În ciuda supărării și amărăciumii, copilăria m-a călit. Am învățat că primul care trebuie să-mi poarte de grijă sunt eu însumi, nu să aștept ceva de la alții. Sper că și pentru Laura va fi la fel. Sper că Dani va avea puterea de a înțelege mai bine atât ce o supără la surioara ei mai mică, cât și ce efect au acțiunile ei. Fac toate eforturile pentru a-i explica lucruri pe care nu le-am înțeles decât acum. Iar ea, o fată foarte isteață, pricepe mai bine decât aș putea spera. Și toate astea pentru că țin minte foarte bine lucrurile care s-au întâmplat în copilăria mea.

Adolescența poate schimba lucrurile, dar nu întotdeauna. Iar gustul amar poate rămâne pentru multă vreme. Uneori pentru totdeauna. Cum fac să le feresc pe fetele mele cu totul de un asemenea final?

Și n-aș fi scris toate astea dacă n-aș fi primit chiar zilele astea un reminder al evenimentelor din copilărie…

Posted on

Lumea prin ochii copiilor

Când s-a născut Dani, am avut pentru prima dată o revelație personală. Copiii se nasc cu un potențial infinit pentru dezvoltare. Pot ajunge orice își doresc, atâta timp cât sunt încurajați să-și urmeze pasiunile. Doar greșelile noastre, ale adulților, le taie aripile viitorului.

Astăzi, de 1 iunie, vreau să le mulțumesc unor copii. O să înțelegi de ce.

Charles Darwin a fost poate cea mai importantă figură din biologie. Într-o perioadă în care religia domina autoritar și încă violent teoriile referitoare la originile vieții, Darwin a avut claritatea gândirii ce i-a permis să smulgă naturii cel mai important secret – Selecția Naturală. Conștient de riscurile expunerii unui asemenea concept revoluționar, Darwin s-a documentat metodic zeci de ani înainte de a publica monumentala carte On the Origin of Species, ceea ce nu l-a scutit însă de atacurile bisericii și fanaticilor religioși.

Un copil dezinteresat în ce avea școala să-l învețe, ajuns apoi funcționar la un birou de patente, Albert Einstein avea să revoluționeze fizica Newtoniană prin introducerea Teoriei speciale a relativității, rafinată apoi în Teoria relativității generalizate. Geniul lui va rămâne permanent în conștiința omenirii sub forma unei ecuații aparent extrem de simple: E=mc².

Într-o lume în care problemele se rezolvau cu bâta sau pușca, în care bătaia era ruptă din rai și în care copii trebuiau să fie văzuți, nu auziți, Sigmund Freud a înțeles importanța subconștientului și nevrozelor. A pus bazele psihanalizei și, prin aceasta, a oferit omenirii poate cel mai important lucru – liniștea sufletească prin reconcilierea conflictelor interioare ce macină fericirea și sănătatea mentală.

Vremurile spuneau că fetele trebuie să-și vadă de casă și să fie soții ascultătoare. Marie Curie a dovedit tuturor că o femeie poate să fie la fel de pricepută în știință, descoperind radioactivitatea. De-a lungul activității ei a primit două premii Nobel pentru fizică și chimie.

Condamnat de mulți pentru contribuția sa la dezvoltarea bombelor atomice, Robert Oppenheimer a adus numeroase contribuții în domeniul fizicii. Un lucru este cert însă. Fără munca lui și a echipei Proiectului Manhattan, Bătălia Japoniei ar fi fost infinit mai sângeroasă, iar harta lumii ar fi putut arăta mult mai roșu decât în ziua de azi. A fost unul dintre primii oameni de știință care au aflat în cel mai dur fel cum pot fi pervertite propriile descoperiri științifice.

O minte strălucită cu aptitudini în matematică, logică și criptografie, pionier al ciberneticii, Alan Turing a fost unul din personajele cheie ce au ajutat Anglia să își păstreze libertatea descifrând codurile mașinăriei Enigma prin care submarinele naziste din Atlantic își sincronizau atacurile asupra flotelor ce aprovizionau Anglia. Numeroasele lui contribuții din timpul celui de-al doilea război mondial i-au adus un bine meritat proces public pentru homosexualitate în 1952, în urma căruia a fost condamnat la castrare chimică. A ales, în schimb, demnitatea unui măr injectat cu cianură.

Băiețelul din această poză a devenit unul dintre cei mai mari fizicieni și cosmologi din istorie. Contribuțiile lui includ descoperirea și explicarea fizicii găurilor negre. Deși țintuit de tânăr într-un scaun cu rotile din cauza unei boli crunte, Stephen Hawking a continuat să lucreze și să revoluționeze fizica, sfidând predicțiile medicilor ce nu îi dădeau mai mult de 35 de ani de trăit. Ulterior în viață și-a adus oprobriul public, susținând răspicat, asemeni multor alți oameni de știință că dumnezeu este o teorie inutilă în fizică și în viață. Personalități marcante precum Dan Negru au simțit nevoia să îl numească dobitoc și chiar să îl asemene pe Hawking lui Gigi Becali.

Un copil plecat din New York, unde nici măcar nu se vedeau stelele noaptea din cauza luminilor orașului, a devenit o figură emblematică a astronomiei și a cosmologiei. Carl Sagan a făcut mult mai mult decât studii teoretice. A popularizat știința, transmițând pasiunea sa unor întregi generații de copii.

Unul dintre cei mai importanți biologi de la Darwin până acum, Richard Dawkins a revoluționat lumea geneticii prin cartea sa ”The Selfish Gene”, publicată în 1976. O minte strălucită, cu o claritate a gândirii excepțională și cu un talent de povestitor capabil să transmită corect mesajul său, Dawkins s-a alăturat celorlalți oameni de știință ridicând glasul împotriva religiei și efectului său nociv în societatea umană. Cartea sa ”The God Delusion”, publicată în 2006 a fost poate cea mai devastatoare analiză a relelor religiei, încurajând o nouă generație de atei să iasă din amorțire și pasivitate și să lupte prin rațiune împotriva fenomenului religios.

Orice copil are potențialul de a face lucruri mărețe. Are nevoie însă de sprijinul și de înțelegerea noastră, de răbdare și de atenție. Fă un cadou copilului tău astăzi. Închide-ți telefonul, stinge televizorul, oprește calculatorul și citiți împreună o carte.

Posted on

De ce urăsc religia

Am spus în repetate rânduri că urăsc religia, dar nu cred că am explicat vreodată de ce o urăsc. Și aici vorbesc de religie în general, nu de una dintre ramurile ei numită generic biserică. Să încep de la definiție:

RELÍGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

Ca majoritatea adulților din ziua de azi, am crescut într-o Românie comunistă și în mare parte laică. Mă minunam în cele 10-15 minute de programe TV cum de tovarășul și consoarta pot vorbi atât de agramat în timp ce învățătoarea mea se chinuia să ne învețe limba română. Stăteam la cozi la carne, banane, portocale sau lămâi, uneori noaptea, alteori în frig crunt și nu îmi trecea prin cap că se poate mai bine. Și într-o bună zi, totul s-a schimbat. De sub preșul oprimării comuniste a ieșit o pleiadă de eroi. Tovarășul Iliescu, poetul Mircea Dinescu și biserica ortodoxă sunt câteva exemple care mi-au rămas în minte.

Religia însă a luat societatea românească prin surprindere cu un atac susținut și cu un plan, aparent, cu bătaie foarte lungă. Între biserica ”tradițională” și sectele care doreau să pună un picior în prag, copiii au fost inundați de broșuri, ore de religie și desene animate precum ”Cartea cărților”. Creiere inocente, fără discernământ și de multe ori cu indiferența sau chiar încurajarea părinților erau lăsate fără apărare în fața unui val de îndoctrinare foarte bine orchestrat de oameni specialiști în acest domeniu.

Eu am fost unul dintre acești copii. Țin minte, imediat după revoluție, discuții cu copiii din fața blocului în care scepticul din mine se răzvrătea împotriva conceptului unui creator al universului, a tot puternic și omniprezent dar invizibil și imposibil de observat sau de dovedit. Eram doar un copil dar nu se lega. Dar după asta a urmat Isus din Nazaret, un film magistral realizat pentru a pune în scenă fragmente din biblie. Am fost profund impresionat de povestea narată și de principiile promovate. Atât de impresionat încât am înghițit momeala cu tot cu cârlig, plută și undiță. Iar părinții mei, crescuți într-un oare spirit creștin, nu au văzut nimic greșit sau periculos în asta.

Nu am devenit un fanatic religios. Credeam în principiile religiei creștine și în bunătatea ei, mai presus de toate. Și credeam în supărarea lui dumnezeu, dacă nu în mânia lui. Îmi cenzuram comportamente naturale în numele legilor lui. Nimic deosebit de nociv, aș putea spune acum, în retrospectivă. Dar eram profund pătruns de fiorul creștin. Mergeam la slujba de înviere, aprindeam lumânări, credeam că există o viață de apoi și recitam în minte la anumite ocazii un tatăl nostru. Și am rămas în linii mari așa până la nașterea lui Dani. Cam 15 ani adică.

Sigur, observam mârlănia bisericii, nerușinarea cu care se băteau pe înmormântări și pe parohii, lăcomia cu care jumuleau cât se poate de la oricine. Dar, nu-i așa, biserica e doar manifestarea lumească a religiei. Religia transcende bisericii prin puritatea ei. Și observam și mizeriile din viața de zi cu zi. Oameni loviți de soartă. Dar oamenii sunt păcătoși și dumnezeu îi pedepsește pentru greșelile lor. Dumnezeu știe mai bine, eu sunt un biet muritor cu orizont îngust.

Dar dumnezeul este bun și iubitor de oameni. Este părintele ideal, nu? Adică vrea să te vadă pe picioarele tale, independent și responsabil. Nu te verifică, nu te controlează, nu te pedepsește. Te pune pe picioarele tale și te învață să-ți iei zborul. Dar stai puțin, cum vine cu păcatele și cu judecata de apoi? Cum vine cu iadul? Ce fel de părinte e ăsta? Și mai ales, ce dumnezeu a tot puternic, bun și iubitor de oameni permite nașterea unor copii cu malformații congenitale grave, unele incompatibile cu viața. Și ce fel de dumnezeu permite cancerului să mănânce de vii copii de 1-2 ani în timp ce părinții sunt sfârtecați de o durere mai cruntă decât cea mai oribilă durere fizică? Unde e puterea și bunătatea lui?

Prima revelație care mi-a rupt vălul îndoctrinării a venit într-o zi când așteptam să mănânc ceva la un fast food. Priveam un copil frumos, o fată îmbrăcată sărăcăcios și oarecum strident cromatic. Vedeam totuși în ea grija și afecțiunea parentală, aceeași pe care o am pentru Dani și ulterior pentru Laura. Dar când părinții ei au venit cu mâncarea și copilul a deschis gura am văzut, spre mirarea mea absolută, că era retardată mental. Am în vecini un om oligofren. La doar jumătate de an mai puțin decât mine, are mintea unui copil de 3 ani. Nu știe să socotească nici măcar 1+1 iar Dani a mea poate să vorbească infinit mai bine și mai coerent decât el. Credeam că știu să observ astfel de probleme din prima, dar în cazul ăsta am fost luat cu totul prin surprindere. Și atunci toate întrebările de mai sus mi-au explodat în minte. Vitraliul dulceag religios care îmi acoperea gândirea a crăpat și s-a prăbușit violent în doar câteva minute. Acum aveam un factor nou în ecuație. Eram părinte, știam ce îmi doream pentru copilul meu și ce aș fi sacrificat pentru binele lui. Iar dacă eu, bietul muritor nevolnic aș merge dincolo de capătul Pământului pentru oricare dintre copiii mei, care era scuza lui dumnezeu?

Când am plecat de acolo părerea mea despre religie – încă o dată religie, nu biserică –  era radical schimbată. Vedeam pentru prima dată, cu claritate, neconcordanțele și lipsa de logică din toate poveștile. Trecusem prin destule crize existențiale care să lase urme adânci. Apoi a venit o carte superbă, The God Delusion de Richard Dawkins (tradusă și în limba română) care analiza fenomenul religios atât de profund și atât de rațional încât orice reminiscență religioasă a fost spulberată.

De ce urăsc, deci, religia? Pentru că am putut constata la prima mână nocivitatea ei. Puterea unei povești spuse iscusit de a prosti o minte rezonabil de inteligentă și puterea mulțimii de a legitima nebunia, transformând-o într-o realitate normală, acceptată. Puterea de a perverti oameni și a justifica discriminări și atrocități incredibile. Nu numai creștinismul, islamismul, iudaismul sau budismul sunt religii. Comunismul este o religie. Nazismul a fost o religie, și regretabil încă există după tot ce a adus omenirii. Dacă nu mă crezi, citește încă o dată definiția religiei și vei descoperi tiparul.

Religia este vălul aruncat peste ochii omenirii, care să uniformizeze valurile mării numite omenire, să o mențină docilă, maleabilă și controlabilă. Religia este puterea care s-a luptat permanent cu știința, oprimând violent cele mai creative minți ale omenirii, frânând progresul și bunăstarea tuturor. De fiecare dată când aprinzi un bec, dai drumul la un calculator sau înghiți un medicament, adu-ți aminte că undeva, cândva, biserica a înfierat descoperirile științifice care au condus la ele. Și încă o face, contestând geologia, fizica, biologia, genetica și cercetări medicale vitale ce ar putea duce la vindecarea unora dintre cele mai grele dar comune afecțiuni umane.

De asta urăsc religia și sunt intolerant cu cei care vor să mi-o bage pe gât, mie și copiilor mei. De asta îmi protejez copiii atât de intransigent de ea. De asta ridic permanent glasul în favoarea rațiunii. Și de asta ar trebui să o faci și tu.