Category: Pentru suflet

Una din cele mai dragi amintiri ale copilăriei mele este felul migălos în care tatăl meu făcea clătite la tigaia de tablă, cu ritualul specific de ungere cu ulei înainte de fiecare clătită. O căniță mică din care turna ulei, pe care îl întindea cu grijă pe tigaie și apoi îl scurgea înapoi în căniță. Urma o clătită bine rumenită, aruncată cu eleganță acrobatică în aer și apoi din nou ritualul. Iar la final, festinul de clătite cu miere. Pe vreme aia nu exista cremă de ciocolată.

Vremurile s-au schimbat. Mixerele puternice fac prelucrarea aluatului o joacă de copil iar tigăile de teflon au transformat prăjitul clătitelor într-o formalitate. Numai că acum nu tatăl meu le aruncă în aer. Eu le întorc, spre amuzamentul fetelor mele ce anticipează cu plăcere vizibilă momentul în care le vor devora.

Iar eu mă întreb dacă, poate, astea vor fi momentele de care fetele mele își vor aminti cu drag. Momentele pe care le petrecem cu toții în bucătărie, numărând secundele până putem să atacăm farfuria mare și aburindă.

Sper să fie așa 🙂