Am avut de-a face în viață cu oameni iuți la furie și consecvenți în ranchiună. Oameni care pentru o ofensă oricât de mică te trec în carnețelul lor, nu uită și nu iartă niciodată.
Am avut de-a face cu ei în viața privată și în viața profesională. De-a lungul timpului am trecut prin multe abordări. Am încercat să raționez cu unii, m-am certat cu alții, i-am trollat pe cei care credeam că meritau un pic de stress suplimentar. Dar până la urmă am învățat strategia corectă, după părerea mea.
Îi las în pace. Îi ignor pur și simplu. Mai devreme sau mai târziu, toți oamenii de genul ăsta cu care am avut de-a face s-au faultat singuri. Am avut colegi de serviciu care au umblat cu strâmbe. Au sfârșit prin a se discredita în fața celorlalți și mai devreme sau mai târziu, după ce au otrăvit mediul din jurul lor, au plecat spre alte meleaguri. Am avut și vecini pe același model, imediat cu scandalul la ușă sau cu cheia franceză pe calorifer. Au sfârșit prin a deveni izolați de oamenii cu bun simț. Am avut și prieteni pe FaceBook, rapizi la a se ofensa sau a arunca comentarii acide (și eu vinovat adesea de asta, dar mă tratez). S-au enervat, au intrat în polemici dar au sfârșit prin a intra fie pe lista de blocked, fie pe lista de restricted. Și pentru toți oamenii ăștia n-a trebuit să fac nimic, doar să am răbdare.
Ba chiar am avut episoade de genul ăsta acasă. Când am reamenajat baia am vrut să-mi fac un hatâr – cadă cu hidromasaj. Am întâmpinat o rezistență neașteptată din partea soției, de o vehemență greu de înțeles. E o porcărie, e greu de curățat, este o bombă bacteriologică, eu n-o să spăl niciodată copiii în cada aia. Lista a continuat iar subiectul a fost pe tapet ani de zile. Au fost momente când am crezut că undeva pe piatra mea de mormânt va fi scris, sarcastic, ”Și și-a cumpărat nenorocita aia de cadă”. Între timp însă, soția a ales să ceară divorțul și să plece, iar cada, ironic, a rămas la locul ei și va rămâne acolo mulți ani de zile după. Răbdarea rămâne, deci, cea mai bună strategie în fața încrâncenării.