Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.
Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.
Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.
Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?
Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.
Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.
Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.
Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.
Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…
