Iată o afirmație extrem de interesantă. Mai că ai fi tentat să crezi că undeva în lume, pe fundul unei gropi abisale s-a găsit un pește care umblă după el cu reactorul nuclear atașat, asemeni unui licurici care folosește reacțiile chimice pentru a lumina.
Este deja un fapt recunoscut că toate elementele chimice existente își au originea în furnalele cosmice numite stele. Cum spuneau Asimov sau Moby, suntem cu toții pulbere de stele. Există însă un alt fenomen poate și mai interesant, dar mult mai puțin cunoscut, sau mai degrabă conștientizat.
Furnalele cosmice produc constant volume enorme de energie. Energie care ne încălzește și ne oferă climatul în care trăim cu toții, de la plante la mamifere și până la cel mai simplu organism unicelular. Dar de unde vine energia care alimentează toate ființele din lume? Să facem un simplu inventar.
Resurse enorme de energie, în valuri violente uneori, curg în jos sos pe suprafața planetei,sub formă de lumină și radiații cosmice. Plantele, unele din primele ființele apărute pe lume, au avut geniala idee de a ”încetini” lumina, de folosi energia ei pentru a se hrăni, consumând dioxidul de carbon ce se găsea din belșug în atmosferă. Ca un ciudat efect secundar, au eliberat în atmosferă, de-a lungul milioanelor de ani, un gaz toxic – oxigenul – ce urma să schimbe, mult mai târziu, toate regulile jocului.
Dar respectând regulile selecției naturale, unele din plantele primitive au avut ”ideea” de a își stoca resursele în surplus pentru momente de restriște. Le-a oferit un avantaj evident față de cele care nu făceau asta. Au făcut acest lucru sub forma de depozite de zaharuri și alte substanțe similare, pline de energie ușor de eliberat la nevoie. Practic, nu făceau decât să stocheze energia solară în forme chimice. Lucrul ăsta nu putea rămâne neobservat de vietăți care, din motive de comoditate sau imposibilitate de a face același lucru, au preferat să apeleze la rezervele plantelor. Așa au apărut animalele, care pentru o vreme s-au specializat în colectarea eficientă a resurselor disponibile ale plantelor. Unele animale însă au preferat să nu își ia resursele din plante, ci din alte animale, resursă devenită deja abundentă. Deci resursele de energie furate de la plante, ajungeau prin intermediul unor animale, să alimenteze un al doilea rând de animale – carnivorele. Care la rândul lor, erau consumate de alte animale și în cele din urmă, în ultimele faze, de bacteriile ce descompun ultimele resturi biologice.
Privind acest întreg lanț de dependențe, îți dai seama că toate ființele din lume (cu foarte puține excepții desprinse din trunchiul evolutiv și specializate pentru a trăii prin procese anaerobe, prin folosirea unor surse de energie chimică) sunt alimentate, direct sau indirect, de la energia produsă de soare. Suntem cu toții, plante și animale, recipiente în care se varsă succesiv energia provenită de la soare – marele reactor nuclear care alimentează toate vietățile de pe pământ. Suntem cu toții creaturi alimentate de energia nucleară a soarelui, stocată, procesată, transformată și reprocesată succesiv.
Poate că vechii egipteni aveau dreptate în a venera Soarele, adevăratul motor al vieții de pe Pământ.
Povestea expusă mai sus este o simplificare extremă a unei istorii de miliarde de ani. Pentru o explicație mult mai completă și mai competentă, îți recomandă să citești o carte excepțională – The Greatest Show on Earth: The Evidence for Evolution
