În timpul liber îmi place să mă dau audiofil. Am aruncat ceva bănuți pe un amplificator, niște boxe, un pick-up și dacă mă cauți în telefonul mobil, o să găsești o secțiune de FLAC-uri, pentru că urechea mea este prea sensibilă pentru niște biete MP3-uri. Și în calitate de audiofil, mi-am dorit tare mult o pereche de căști in-ear Sennheiser, din alea capabile să te izoleze fonic de te lovește tramvaiul și nu-l auzi venind. Iar de ziua mea, colegii mei de serviciu, cu antenele mai pe la datorie, mi-au luat chiar asta. Mândrie mare, ce să-ți povestesc. M-am lăudat și pe FaceBook…
Bucuria nu a ținut prea mult însă. Când am ajuns acasă, Dani a sărit de bucurie și a fugit să-mi aducă ceva. Când a venit de la școală cu bona, a rugat-o să meargă cu ele peste drum la Auchan. Și-a luat pușculița cu ea și a rugat-o pe tanti de la casă să nu se supere pe ea, dar o va plăti cu fise mici. A numărat sârguincios până a adunat banii și i-a luat lui tati un cadou.
Așa că atunci când am ajuns acasă, Dani mi-a făcut cadou ce știa că îmi doresc: o pereche de căști negre, in-ear. E greu de descris ce am putut simți în momentul ăla. Cu ochii injectați m-am aplecat, am pupat-o și am luat-o în brațe. Mai mult nu există cuvinte să descriu.
Pentru că, vezi tu, cea mai ieftină pereche de căști cumpărate de la Auchan de copilul tău care te iubește și vrea să-ți facă o bucurie este infinit mai bună decât orice căști Sennheiser, orice ar scrie la specificațiile lor tehnice. Fără discuție. Și ăsta a fost finalul unei zile pline de prieteni, urări, zâmbete cer senin și soare 🙂