De patru ori mai repede, cu slalomul printre masini, lucrari si stopuri.
Cine cumpără ce?
Mie asta mi se pare o întrebare de bază atunci când vrei să faci o campanie de marketing. De exemplu: cine cumpără televizoare și cauciucuri de mașină? Bărbații, așa că faci o reclamă pentru ei. Bagi o pisi, mai pierzi din haine, adaugi niște tocuri, masculul se prostește regulamentar și decartează banul. Asta e ideea de bază.
Întrebarea a doua: cine cumpără mâncare? Pe mine n-ar putea să mă lase mai rece. Simplul concept de a alege un fel sau altul de carne, fructe sau legume mă irită la culme. Motiv pentru care nu îmi place să mă duc singur la cumpărăturile săptămânale. Dacă m-ai lăsa pe mine să aleg aș alege cu siguranță șaorma sau MC-ul din colț. Sigur, lasă-mă într-un magazin de electronice și pot să petrec ore întregi acolo studiind televizoarele și alte gadgeturi. Chiar și dacă n-am bani să le cumpăr.
Rezultă, de bun simț, că atunci când faci o campanie, te interesează un impact maxim. Sau ROI, cum i se spune. Când vorbim de una la TV, pe mai toate posturile, care te costă o mână și un picior, cu atât mai mult. Motiv pentru care sunt surprins să văd reclame de genul ăsta:
De ce mi se pare o tâmpenie reclama asta? În primul rând, mi se pare adresată mai ales bărbaților. Expresia ”tunate” e pur masculină. Am auzit de mașini tunate, de PC-uri tunate, dar n-am auzit niciodată de farduri sau săndăluțe tunate. Ei bine, bărbații nu cumpără legume congelate. Pe bune! Pentru că bărbații nu prea gătesc. Singura pungă de congelate pe care eu pun mâna e aia cu cartofi pentru prăjit.
Trecând mai departe, bărbații chiar preferă femeile tunate. Dovadă că toate foto modelele, plaiboaiele și pițipoancele mediatice au lucrări de renovare extensive la activ. Sunt prelucrate până-n dinți. La propriu. La naiba, chiar și femeile preferă femeile tunate, dovadă că se înghesuie să vadă ce mai apare prin CanCan-uri și Click-uri. ”Fir-ar a dracu’ de curvă” dar tot și-ar scăpa și ele o injecție cu botox, un colagen, un silicon finuț, o epilare definitivă. Știu, știu, le împinge societatea crudă din spate, nu vor ele.
Până și ideea că un mascul, oricât de metrosexual s-ar vrea el, ar comanda la restaurant o farfurie de verdețuri, mi se pare ușor ridicolă.
Și atunci revin la clasicele întrebări existențiale: cine naiba a propus conceptul reclamei și de ce? Cine a selecționat ideea asta ca fiind mai bună dintre cele oferite? Cine a aprobat bugetul pe reclama asta? Și mai ales, cum de nu s-a găsit nimeni pe tot lanțul să își pună întrebarea simplă ”Cui se adresează reclama asta?”.
“Coşmarul tinerilor arabi – scumpele mirese virgine”
Zice un articol din presa scrisa/online.
Personal, mi se pare una din cele mai trase de păr povești ever. Fără a avea pretenția de prea mare imparțialitate culturală, pe scurt, în cele ce urmează, argumentația mea.
1. Adică toți părinții de fete de la Arabia sunt cu bani și își permit să își selecționeze atent ginerele. Nu zău? Pe la ei nu sunt muritori de foame? Nu sunt gunoieri/lachei/pupincuriști de meserie? Sau insinuarea e că ai lor sunt cu pretenții iar ai noștri nu…
2. Aceeași părinți care au fete, în nici un caz n-au băieți. Adică distribuția demografică e așa: bogații fac fete, sărăntocii fac băieți. D-aia Muc Cel Mic n-are bani de curmale și brățări să-i vrăjească pe părinți. Adăugați apă clocotită, amestecați din când în când și gata criza demografică.
3. Daca n-ar fi mai toți tinerii arabi niște misogini jegoși (scuzați cuvântul misogini*), s-ar buluci femeile din alte țări să-i ia de bărbați. În schimb, majoritatea femeilor care știu ce e un arab, fug de ei ca de dracu’. Care nu știu, află repede și regretă că n-au știut. Iar proastele nu înțeleg nici după aia și se întreabă periodic de ce mănâncă bătaie.
4. Prostia nu e nici o dată o explicație validă. Adică ok, avem obiceiuri ridicole fără nici o legătură cu realitatea? Ce facem, le schimbăm. Nuuu… Le respectăm cu sfințenie**. Păi da’ rămân neînsurat. Și? Și nu pot să mă văd mai mult de trei luni cu una? Păi și? Ăăăăă… Viața e greu, frate!
5. Cel mai important dintre toate. El trece prin circul ăsta. I se dă cu tifla că nu corespunde. Ori rămâne neînsurat și e vai de cămila lui, ori își găsește una. Devine tată și ce face***? Își aduce aminte de aberația prin care a trecut? Nu! Așa a fost la mine, așa să fie și la alții! Citisem/auzisem undeva, nu mai știu unde, că prostia înseamnă a repeta sistematic o acțiune în speranța că a N+1-a oara va da un alt rezultat.
*Vorbesc dintr-o experiență proprie cu mai multe specimene arabe care se vroiau crema societății lor ca educație și cultură.
**Mă îndoiesc sincer că e cazul.
***Dacă face copil cu o femeie. Dacă îl face cu cămila e prea faimos ca să îi mai pese.
Nu dau…
…din principiu bani la cerșetori. Cei mai mulți sunt creaturi leneșe și/sau mincinoase. Sau mai rău, exploatate de alții. Deci banii pe care i-aș da ar fi transformați în bătaie de joc. Și când îmi miroase ceva putred, îmi dispare orice instinct caritabil.
Ultima dată când am simțit impulsul asta era iarnă. Parcasem la Marriott și un aurolac sprijinea un gard pe acolo. Era un frig de crăpau pietrele. Mă gândeam că o să sară pe mașina mea foarte nouă pe atunci și o să mă tapeze de bani. N-a făcut-o. Mi-am zis că dacă la întoarcere o să mă lase în continuare în pace, îi dau 5 lei. Și n-a sărit pe mine. Aveam banii pregătiți în buzunar. Am venit de la ușa mașinii la el și i-am întins banii. Îmi aduc aminte distinct toată scena. ”Uite, ia-ți ceva de mâncare…”. Aurolacul a sărit indignat, a scos de undeva o brichetă și a dat foc bancnotei. Am făcut stânga împrejur și m-am suit rapid în mașină. Mă și vedeam fugărit de un aurolac nebun. Din spate, înainte să închid ușa, am auzit un ”Ai văzut bă, ce-a făcut aurolacu’ cu banii?”
Și de atunci n-am mai dat nimic.
Astă seară veneam acasă, pe clasica mea combinație de străduțe ce mă scapă de multe stopuri. În dreptul unei intersectii își face veacul un om al străzii. Îl văd de mult timp acolo. Stă pe trotuar, pe spațiul verde din stânga drumului. Nu cere nimic. Nu bate în geam, nu își face cruci și nu sare să curețe farurile sau parbrizul. Se plimbă zgribulit, încet, de-a lungul coloanei de mașini. Se uită cu jenă la mașini, să vadă dacă îi dă cineva ceva. Pentru prima dată de aproape patru ani am simțit din nou nevoia de a duce mâna la portofel. Am scos 2 lei, tot ce aveam la mine, și am deschis geamul. A venit încet, fără să alerge. A întins mâna și a zis doar atât: ”Bogdaproste…”
Închizând geamul mă gândeam la un singur lucru. Pentru cine spusese cuvântul ăsta? Pentru cineva, oricine, din familia mea? Sau pentru el însuși?
Islamism, cămile și guvernare militară
Noua conducere militară a Egiptului a dizolvat parlamentul și a suspendat constituția. Perfect rațional, de altfel. Și au promis solemn că o să facă alegeri libere. Cândva. Mai la vară, încolo. De bună voie, bine înțeles. ”Cu voia dumneavoastră” cum ar fi spus un personaj policit marcant din istoria româniei.
Bine înțeles, se urmărește stabilizarea țării. Adică în nici un caz nu se acceptă destabilizarea. Cei corupți vor fi scoși din sistem, indiferent de poziția lor. Mafia, ca să citez clovnul național. Iar toate astea se vor face fără excese și partipriuri.
Ce, tu nu i-ai crede pe cuvânt? Pui la îndoială cuvântul unor soldați? Într-o țară musulmană, în care democrația este profund înrădăcinată? Să-ți fie rușine!
Nu de alta, dar uite ce bine au reușit idealurile astea înalte la noi, unde armata n-a fost implicată. Trăim într-o democrație sănătoasă, în care politicienii nu dorm noaptea gândindu-se la binele poporului. Nu fură, nu mint, nu își trag contracte de la stat, nu se înțeleg între ei ca sa roada ciolanul cât mai eficient.
Ce, n-o crezi nici pe asta? Să-ți fie rușine! Din nou!
Patru ani mai târziu
După cum îmi facusem calculele în urmă cu patru ani:
Pur și simplu…
…superb. Punct.
Un bun povestitor
Ceva de învăţat. Ceva de descoperit. Şi ceva de regretat. Povestitorul Douglas Adams nu mai este printre noi. Poveştile lui, atâtea câte sunt, au rămas să ne încânte.
Poveste cu senzori
Diferența dintre camerele foto nu ţine numai de preţ. Povestea de mai jos, despre dimensiunea senzorului de imagine, spune multe referitor la ce obţii pentru banii investiţi. Unde găseşte fiecare idealul, ţine de bugetul şi de pretenţiile fiecăruia. Dar schema explică de ce unele camere scot rezultate superbe, în timp ce altele sunt doar aşa şi aşa.
Relativitate
Mă uitam astă seară la televizor și am profitat de faptul ca am un set top box cu DVR ca să o văd pe Crudu la noua ei emisiune. Și n-am putut sa nu constat din nou aplicațiile insolite ale teoriei relativității. Facem o formulă matematică simplă:
Răzvan + Dani + Crudu => Crudu e “blondă”
Capatos + Drăgușanu + Crudu => Crudu e isteață
Colateral, e incredibil ce privire limpede poate să aibă Drăgușanu.