Category: Pentru minte

Mind candy

Posted on

O lecție de comunicare

Puțină lume a auzit de Watson și chiar și mai puțină lume știe cum funcționează. Un continuator al faimosului Deep Blue care l-a învins pe Garry Kasparov, Watson este un super calculator a cărui programare îi permite să înțeleagă legătura dintre cuvinte și sensul pe care anumite fraze îl au. După foarte multă educație, calculatorul a fost supus la diverse teste. A câștigat un concurs împotriva celor mai buni jucători de Jeopardy, apoi s-a aplecat asupra identificării legăturilor dintre genomul uman, diversele forme de cancer și multitudinea de tratamente, încercând să descopere cele mai eficiente tratamente pentru fiecare pacient în parte.

De curând, Watson a primit o nouă provocare: aceea de a deduce profilul psihologic al unei persoane din discursuri ale acesteia. După o zi întreagă de jucat cu o unealtă extrem de interesantă, mi-a trecut prin cap un experiment cât se poate de inedit: analiza unui discurs al unui politician. Cine mai bine de analizat decâ Barack Obama, președintele SUA. Zis și făcut. Am luat de aici discursul de inaugurare a mandatului din 2009 și i l-am dat lui Watson să-l analizeze. Rezultatul a fost absolut uimitor, un experiment pe care vă invit să îl replicați și voi.

Concluziile lui Watson au fost după cum urmează. Am bolduit cele mai interesante rezultate.

 

Summary *

You are social.

You are confident: you are hard to embarrass and are self-confident most of the time. You are self-controlled: you have control over your desires, which are not particularly intense. And you are outgoing: you make friends easily and feel comfortable around other people.

Your choices are driven by a desire for belongingness.

You consider both independence and helping others to guide a large part of what you do. You like to set your own goals to decide how to best achieve them. And you think it is important to take care of the people around you.

*Compared to most people who participated in our surveys.
Scored
Big 5
Openness  66%
Adventurousness  65%
Artistic interests  57%
Emotionality  48%
Imagination  42%
Intellect  76%
Authority-challenging  21%
Conscientiousness  48%
Achievement striving  22%
Cautiousness  62%
Dutifulness  74%
Orderliness  33%
Self-discipline 24%
Self-efficacy  89%
Extraversion  90%
Activity level  45%
Assertiveness  87%
Cheerfulness  69%
Excitement-seeking  15%
Outgoing  98%
Gregariousness  80%
Agreeableness  95%
Altruism  96%
Cooperation  52%
Modesty  30%
Uncompromising  76%
Sympathy  96%
Trust  74%
Emotional range  37%
Fiery  54%
Prone to worry  30%
Melancholy  16%
Immoderation  1%
Self-consciousness  1%
Susceptible to stress  25%
Needs
Challenge  91%
Closeness  98%
Curiosity  87%
Excitement  45%
Harmony  96%
Ideal  80%
Liberty  95%
Love  80%
Practicality  46%
Self-expression  96%
Stability  57%
Structure  88%
Values
Conservation  0%
Openness to change  100%
Hedonism  19%
Self-enhancement  2%
Self-transcendence  100%
Și o imagine de ansamblu
Personality Insights Demonstration
Concluzia este una cât se poate de simplă: o echipă de PR de excepție, un speech monumental și un actor 100% convingător pe scenă care să livreze mesajul.
Posted on

Mesaj pentru criticii celor de la Charlie Hebdo

Asist, fără uimire ce e drept, la un val de minți luminate care exprimă opinia că ziariștii de la Charlie Hebdo o cam meritau, că ce făceau ei acolo nu era jurnalism sau libertate de exprimare, ci pur și simplu jigniri. M-am gândit ce mesaj i-ar putea convinge că greșesc. Cum aș putea să le arăt că sunt rupți de logică și rațiune. Așa că mi-a venit o idee:

Voi, idioții ăștia care sunteți de părere că niște oameni merită să fie împușcați pentru vorbele și opiniile lor, ați merita să fiți împușcați ca niște câini în stradă pentru ideile voastre cretine!

 

Pentru cititorii acestui mesaj cu mansarda ceva mai puțin mobilată și insensibili la ironie, fraza de mai sus nu este o amenințare. Este o gimnastică verbală gândită pentru a ilumina ipocrizia unor oameni care scuipă cu dreptul lor la opinie pe dreptul la opinie al unora care și l-au asumat cu prețul vieții. Părerea mea personală este că la vorbe se răspunde cu vorbe. Doar gorilele apelează la pumni și arme pentru a impune un punct de vedere sau a închide gura cuiva.

Posted on

Ce este diaspora și care este elementul ce o unește?

Tema zilelor acestea este simplă: ”Diaspora are dreptul la vot”. Uităm însă un lucru extrem de important. Definiția.

DIÁSPORA s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora.

Dar diaspora noastră nu este formată din evrei alungați. Din cine atunci?

Diaspora română este formată din oameni care au fost alungați din România de mizeria și hoția de aici. Sunt oamenii care  s-au sufocat de duhoarea fărădelegii, de foamea generată de corupție și de rânjetul obraznic al comuniștilor care ne călăresc de decenii. Oameni care s-au săturat atât de tare că și-au smuls rădăcinile și au plecat cu sufletul distrus de acasă. Oameni pe care România i-a avortat pentru că aveau suficientă minte să își dorească mai mult.

Și cu toate astea, ei încă iubesc țara asta. Suferă pentru ce se întâmplă aici. Tânjesc să se întoarcă acasă. Vor să vină înapoi într-o țară eliberată de mizerie. Încearcă, de unde sunt să pună umărul pentru a o curăța. Dar nu o pot face doar ei. Au nevoie de noi, cei de aici. Au nevoie să lăsăm lenea și delăsarea la o parte. Au nevoie de noi să ne trezim și să ne dezmeticim. Au nevoie să începem deratizarea. Românii din diaspora, cei umiliți până au plecat de aici, au aprins torța.

E rândul nostru să o preluăm și să o ducem mai departe. Pe 16 noiembrie e rândul. Nu ne trebuie decât 15 minute să trimitem un semnal. La urnă, cu ștampila. Ne-am trezit!

Iar de luni, să aruncăm indiferența la coșul de gunoi. Să ne suflecăm mânecile și să facem curat în casă. Românii noștri din diaspora vor să vină acasă.

Posted on

Să ne salveze cineva de PSD!

Tot aud sintagma ”Avem nevoie de un lider care să coaguleze dreapta, să ne salveze de PSD”. Iohannis nu ne-a convins.

Și băieții ăștia aveau nevoie de cineva să-i scape de inundații. Așteptau și ei…

betivi-la-inundatii1[1]

Posted on

România noastră și România lor

Observ în ultima vreme că noi, românii, suferim de o problemă de logică. Totul se împarte pentru noi în ”problemele mele” și ”dă-i în p.la me pe ăilalți”. Pentru cei ușor mai elevați, se împarte între România noastră și România lor.

Pentru că noi ăștia suntem băieți deștepți, am făcut școală, avem conexiuni, stăm de miștouri pe FaceBook, în timp ce ei, ăilalți, sunt niște proști cu praf în buletin, niște putori care stau toată ziua cu degetul în gură și așteaptă să le vină pomană de la stat. În consecință, noi suntem ăia care știm ce vorbim, ei sunt ăia care nu știu. Noi votăm, ei își vând voturile. Noi îi scuipăm în cap, ei votează cu populiștii și ne fac la buzunare. Pentru că în țara asta totul s-a transformat într-o cafteală la colț de stradă. De fiecare dată la vot se joacă o Perversa de pe Târgu Ocna.

Și noi și ei stăm într-o barcă plină de șobolani de toate culorile politice dar în loc să-i călcăm în picioare, că ne mănâncă mâncarea, ne batem între noi ca chiorii. Sigur, noi vrem să stârpim șobolanii, ei zic ”lasă domne, iese niște mâncare și pentru noi prin găurile alea”.

Dar noi, ăștia deștepți, nu facem un efort elementar de empatie. Nouă ne e relativ bine. Ne permitem o bere din când în când, mai ieșim la un restaurant la o ocazie, scuipăm printre dinți un ”’Tuți gura mătii, Ponta” când facem plinul la pompă, dar una peste alta nu e chiar așa nasoală viața.

Închipuie-ți acum că ești undeva la dracu în praznic. Ai făcut patru clase și atât, că altfel mureai de foame. De-abia știi să citești, că cititul nu ține de cald. Trăiești într-o casă dărăpănată, ai două becuri în toată casa și te gândești cu groază că vine iarna. Cu groază pentru că nu ai lemne să te încălzești, încălțările de care ai tras ani de zile s-au rupt și n-ai bani de altele, iar copiii mănâncă mai mult muci decât mâncare. Te uiți pe drum și vezi cum trec mașini. Un merțan, un bemveu, un Audi… Te gândești cât costă alea și te ia cu amețeala. Să muncești cinstit o viață întreagă și nu îți permiți așa ceva. Dar ăștia cum dracu’ își permit? Cum pot unii să fie plin de bani iar tu să fii aproape muritor de foame? Nu e corect. Te-ai dus la biserică, te-ai rugat, te-ai împărtășit dar nu s-a schimbat nimic. Ce dracu’ poți să mai faci?

Și după ce că ți-e foame și ți-e frig, deștepții ăia de la oraș mai fac și mișto de tine. Că ești prost, ai bube în cap, tu nu știi ce vorbești. Părerea ta e greșită. Că du-te tu dracu’ cu foamea și cu frigul tău, n-ai decât să mori de foame tu și puradeii tăi. Și atunci plesnește ceva în tine. Păi dacă e pe-așa, mai bine să moară ei!

Vine domnul Ponta și îți spune: sunt bani bre, stai liniștit, sunt. Doar că ăia răi ți i-au furat. Alege-mă pe mine, o să îi iau eu banii și o să-ți dau și ție. Ție ți-e foame și frig iar Ponta zâmbește la tine cu toți dinții. Pare un om deștept, așa, dacă te uiți la el. Iar la televizor, când l-ai văzut, ziceau lucruri bune de el. Chiar și la biserică se roagă popa pentru el. Păi da, ăsta e un om căruia îi pasă și de mine. Îmi dă din când în când câte o sticlă de ulei și o pungă de mălai. Mărește alocațiile, ne dă…

Așa că ce-o să faci? O să alegi de unul singur să-ți fie mai rău? Da’ ce, ești prost? Nu nene, ia ducă-se dracu ăia, că au destule. Să-și mai dea fundul jos din mașină, să nu se mai ducă la mare, să mănânce mai puțin. Să-mi ajungă și mie ceva.

Privit din unghiul ăsta, nu prea-ți mai vine să-i condamni. Tu ce ai face în locul lor? Încotro ai apuca-o? Cum te-ai uita în ochii copiilor când îți spun că le e foame? Și cum să-i explici omului că dacă te impozitează Ponta de te omoară, moare și el după aia de foame? Crezi că te crede? Sau dacă te-ar crede, crezi că l-ar interesa?

Problema vine de la prăpastia dintre noi și ei. Punțile de comunicare sunt închise. Suntem două cetăți ce se asediază reciproc. Când el deschide
gura să spună că i-e foame, tu-l bagi în p.zda măsii. Când tu deschizi gura să-i zici că Ponta fură de stinge și nu-i dă decât firmituri el răcnește peste gard ”mori mă, îmbuibatule”.

Și care e soluția, atunci. Schimbarea trebuie să vină de la cei cu cap și înțelepciune. Trebuie să renunțăm la aroganță și să le explicăm. Nu, nu vrem să mori de foame. Nu vrem să-ți umble copiii desculți prin ploaie. Ai dreptul la demnitate. Ai dreptul să muncești pe bune, cu acte, iar statul e dator să aibă grijă să nu mori de foame muncind și că ai după aia din ce trăi la bătrânețe. Ai dreptul la un doctor, ai dreptul la școală, ai dreptul la asfalt în fața casei și la budă în casă, nu în fundul curții. Haide cu mine. Suntem în aceeași barcă. Hai să vâslim în aceeași direcție, nu să ne învârtim pe loc. Uite, ăștia care promit marea cu sarea fură de sting. Uite cât au furat și când. Dacă n-ar mai fura, ai avea asfalt în fața casei. Ar putea veni mașina să-ți cumpere laptele și grâul. Ai primi un preț corect, ai putea să te pui pe picioare singur, să nu mai aștepți să-ți dea cineva.

Sigur, și printre ai lor și printre ai noștri sunt cauze pierdute. Dar nu sunt majoritatea. Poate exista o cale de mijloc. Nu ura o să ne scoată din rahatul în care suntem. Judecata și dialogul o să ne scoată. Adevărul, atunci când îi dăm o șansă să pătrundă, fără ură și încrâncenare.

Posted on

Poate suferința deveni acceptabilă?

Am avut ieri ocazia de a fi atacat din cauza lipsei convingerilor mele religioase. Cu toate că am făcut eforturi mari de a nu intra în această zonă, nu era nici locul nici momentul, atitudinea a fost suficient de agresivă încât, pentru a opri discuția, am simțit nevoia de a o tranșa rapid. Trecând de platitudinile obișnuite, de genul ”Eu cred că viața de ateu este mai tristă, lipsită de speranță dacă nu crezi în ceva” pe care le-am mai auzit doar de câteva sute de ori până acum, am avut ocazia de a fi confruntat cu un argument în premieră.

Dincolo de argumentele raționale și științifice care transformă ipoteza ”dumnezeu” într-o propunere logică infinit mai complexă decât o apariție și o organizare spontană a universului, dincolo de argumentele raționale că o religie creată acum mii de ani nu avea cum să țină cont de realitățile universului pe care le descoperim de doar câteva zeci de ani, am ales să ofer un argument afectiv:

Ce fel de dumnezeu, ”bun și iubitor de oameni”, ar permite nașterea unor copii cu afecțiuni grave, ar permite cancerul infantil. Răspunsul a fost năucitor: copiii aceia născuți bolnavi sau secerați de boli oribile în copilărie nu sunt victime, sunt îngeri trimiși de acel dumnezeu pe Pământ pentru a pedepsi păcătoșii.

După revolta inițială împotriva unui asemenea concept murdar, am încercat să analizez rațional cum poate cineva să ajungă la asemenea afirmații. Nu era vorba de un om cu patru clase. Afirmația venise de la cineva de vârsta mea, cu același nivel de cultură și de capacitate intelectuală și, culmea. tătic asemeni mie.

În primul rând, pentru a putea face o astfel de afirmație, trebuie să fi deosebit de lipsit de empatie. Îți trebuie o capacitate deosebită de a te detașa de suferința celor de lângă tine, pentru că dacă ai avea empatie, drame de genul cancerului la un copil de un an sau un incendiu la o maternitate care omoară copii în chinuri teribile ar trebui să-ți răscolească fiecare fibră a ființei tale. În al doilea rând, înseamnă că ai capacitatea mentală de a transforma oamenii din jurul tău în pioni fără suflet, a căror suferință este absolut irelevantă pentru tine. Au mai fost cazuri în istorie când acest fel de detașare a dus la masacrarea a milioane de oameni.

Dar cum poate ajunge un om la acest nivel de detașare afectivă de dramele din jurul lui? Răspunsul este destul de simplu. Îndoctrinarea religioasă de la vârste timpurii. La vârste fragede, creierul unui copil este extrem de flexibil și maleabil. Idei plantate atunci sunt acceptate drept axiome, nu drept afirmații ce trebuie susținute cu dovezi și analizate critic. Aceste idei, plantate în copilărie alături de rasismul, misoginia, ura și sadismul aferent în mintea formatorului, desensibilizează creierul celui format la lucruri pe care altfel nu le-ar accepta în nici un fel, considerându-le total imorale. Lucrul acesta a fost dovedit foarte abil printr-un experiment sociologic descris în cartea LOVE THY NEIGHBOR: The evolution of in-group morality de John Hartung. Pasajul intitulat Moral Fallout, disponibil în link-ul precedent, arată fix mecanismul prin care îndoctrinarea religioasă otrăvește mintea copiilor, ducând pervertirea intactă până la adultul dispus să contempleze și chiar să comită atrocități în numele ei.

Și mai dovedește ceva. Religia este un fel de lego moral. Se găsește întotdeauna o piesă care să fie bună la ceva anume. Nu contează dacă este corectă sau nu, este o proptea bună la toate… Religia are o justificare pentru totul, dar în cele din urmă oferă o singură explicație pentru același tot.

Pe lângă observarea și înțelegerea acestui fenomen, am ieșit din discuție cu o convingere întărită de a-mi feri copii de acest fenomen extrem de periculos. Cu toate că alte voci din jurul mesei încercau să mă convingă că ar trebui să las copiii să interacționeze cu religia, ”ca să aleagă singuri”. Nu, mulțumesc, nu mi-aș lăsa copiii în mâna unui călău moral doar pentru a se convinge singuri ulterior de hidoșenia conceptelor cu care sunt îndoctrinați. Prefer să nu-i supun torturii decât să trebuiască să îi las să se vindece după aceea.

Datoria unui părinte este, în primul și în primul rând. să-și protejeze copilul, nu să îl vindece post factum. Și în nici un caz să nu-și traumatizeze copiii cu bună știință.

 

Child-indoctrination[1]

Posted on

O poveste despre creativitate și curaj

Merge vorba că prin anii 80, o rețea de televiziune din SUA, un underdog recent înființat, încerca să se impună în fața enormilor săi rivali. Lupta era extrem de nedreaptă, iar singura lor șansă reală era să gândească outside of the box. Norocul a venit sub forma unui sitcom, pentru a cărui idee și implementare producătorii au primit mână liberă.

Abordarea era extrem de curajoasă. În locul unui sitcom clasic, cu umor rânced și stătut, cu lecții de viață pline de morală creștină, autorii au ales un umor modern, la limita vulgarului, dar inteligent și foarte proaspăt. Reacțiile pudibonzilor nu au întârziat să apară. Ba chiar serialul a fost confruntat cu o mică cruciadă a unei doamne casnice, profund indignată de serial dar lipsită de capacitatea de a schimba postul. În mod ironic, fix cruciada ei a lansat serialul în mainstream, oferindu-i publicitatea pe care rețeaua de televiziune nu își permitea să o cumpere la vremea aceea.

11 ani mai târziu, cu o echipă de producție epuizată dar rămas indiscutabil în conștiința globală a omenirii, serialul își încheia cariera, deschizând între timp calea pentru alte producții de succes ce au venit mai târziu pe calea bătătorită cu greu. Iar rețeaua de televiziune care a riscat atât de mult pe această carte a căpătat afirmarea de care avea nevoie și a intrat în lumea marilor jucători.

Iar totul se datorează unor oameni care au avut creativitatea, viziunea dar mai ales curajul de a nu-și lăsa ideile călcate în picioare. O lecție importantă de viață. Documentarul întreg, o poveste foarte frumoasă și interesantă, mai jos.

Posted on

O dragoste de sâmbătă

Sâmbăta asta m-a îndrăgostit. A fost ceva special în aer, s-au aliniat astrele iar soarele pica fix sub unghiul potrivit. Am văzut-o pe FaceBook după care am căutat-o în particular să văd ce poate să-mi ofere. Și se pare că am avut noroc.

Ziceau băieții de la Playtech că e o ofertă specială pe Amazon App Store. Plecând de la proverbul că orice e moca e bun, am băgat nasul să investighez și printre alte lucruri interesante, am găsit o aplicație – mai exact un joculeț – extrem de simpatic și de dulce. Ca de obicei în viață, o idee relativ ok este pusă în valoare de câteva elemente de detaliu foarte simpatice.

Threes este un puzzle matematic relativ simplu. Aplicația este desenată curat și tot ce ai de făcut este să combini numere de aceeași valoare, glisând cu degetul. Iubire la prima adunare, varianta ușor narcisistă.

THREES_loveyourselfpromo

Partea cu adevărat drăguță vine la implementare. Piesele care alcătuiesc jocul sunt personalizate cu fețe stilizate, fiecare cu un vocabular limitat de onomatopee și salutări atunci când își fac apariția. Iar peste toate este muzica de fundal, una din cele mai calde și mai vesele melodii pe care le-am auzit în viața mea.

Rezultatul este un joculeț extrem de simpatic care vorbește cu ambele emisfere cerebrale, de care m-am îndrăgostit irevocabil. Sigur, trebuie să aduni niște puncte iar la final primești și niște bonusuri după o schemă imposibil de înțeles. Dar în afară de coloana sonoră (pe care dacă te pricepi nițel o poți extrage din APK-ul ei), nu ți se vinde nimic altceva. Primești doar drăgălășenie care trezește un amestec de amintiri plăcute: o zi de primăvară, un râset de copil, filmul ăla pe care l-ai văzut când erai mic și nu mai știi cum se numea, jucăriile de lemn ale copilăriei. Și uite așa te trezești că s-a consumat bateria tabletei și tot nu-ți vine s-o lași din mână 🙂

THREES_ss_2

Posted on

S-a pierdut copilul Anastasia

Al doilea cel mai groaznic coșmar al oricărui părinte sănătos la cap este să-și piardă copilul într-o mulțime de oameni nepăsători. De asta, cât timp este mic, și o bucată bună după aia, stai cu ochii pe copii ca pe butelie.

Unii însă sunt mai inconștienți decât ți-ai putea imagina. Astă seară, la Ikea, s-a repetat de câteva ori un anunț: ”S-a pierdut copilul Anastasia, în vârstă de 4 ani. Copilul este îmbrăcat cu un tricou roșu”. Ca părinte am simțit o gheară în inimă. Undeva e un părinte (inconștient) care se dă de ceasul morții. Și m-a cuprins un pic furia după aia. Cum adică s-a pierdut o fetiță de 4 ani cu tricou roșu? Alte semnalmente n-are? Înălțime? Culoarea ochilor și a părului? Cârlionțată sau ceva?

După al doilea anunț am văzut și persoana în cauză, lângă un punct de relații cu clienții. Părea a fi bunica, și avea de mână ceea ce părea surioara mai mare a Anastasiei. Fetița era speriată și plângea după surioara ei. Un anunț mai târziu, Anastasia a apărut. Și atunci chiar m-am înfuriat cu adevărat. Nu numai că adultul ”responsabil” de copii nu transmisese semnalmentele vitale ale copilului pentru a asigura o recuperare cât mai rapidă, dar singurul factor de identificare fusese greșit. Anastasia nu era îmbrăcată într-un tricou roșu, ci într-un MAIEU ROZ!!!

Cât de idiot inconștient și iresponsabil să fii să ți se lase un copil pe mână și să nu fii în stare măcar să spui cum arată și cum era îmbrăcat???